Decizia nr. 9736/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9736/2012
Ședința publică de la 23 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către D. G. A F. P. BN și C. I. DE I. Ș. I. L. I. împotriva sentinței civile nr. 686 din (...) pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe debitor S. A. T. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile promovate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. CURTEA Prin sentința civilă nr. 686 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. de I. S. L. I. și în consecință: - s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. A. T. S., CUI 16594198, înregistrată la R. C. sub nr.J(...). - s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. - s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D. G. a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI. - a fost aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 1000 lei depus de lichidatorul judiciar C. I. de I. S. L. I. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din L. nr. 8.. - a fost descărcat lichidatorul judiciar C. I. de I. S. L. I. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari. - s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr.1. pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. Ș. I. L. I. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit administrator judiciar lichidatorul judiciar C. Ș. I. L. I. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la (...), de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la (...), a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la (...). Lichidatorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, a arătat că documentele societății nu au fost depuse la dosarul cauzei, în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, iar referitor la persoanele culpabile de ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu se poate stabili un raport de cauzalitate care să indice persoanele responsabile pentru intrarea în faliment a debitoarei. La dosarul cauzei a fost depusă o declarație de creanță, care a fost analizată de către administratorul judiciar și înscrisă în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei. 1. D. B.-N., cu o creanță bugetară în cuantum de 4601 lei; A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.8. închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s- au oferit să avanseze sume corespunzătoare. Potrivit art.l3l din L.8. privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L. nr. 8., privind procedura insolvenței, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea S. A. T. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud. In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a F. P. B.-N. precum și O.ui R. C. de pe lângă T. B.- N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs C. I. DE I. Ș. L. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. T. S. și creditoarea D. G. A F. P. B.-N. 1.Prin recursul declarat de C. I. DE I. Ș. L. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A. T. S. s-a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul de a aproba lichidatorului judiciar un onorariu de 3000 lei, în loc de 1000lei cât a aprobat judecătorul sindic, prin urmare decontul sa fie aprobat la suma de 3000 lei. În motivare s-a arătat că: În fapt, prin sentința civila nr. 1., Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului societății comerciale SC A. T. S. R. DE JOS, JUD.B.-N. și a numit ca lichidator judiciar C. I. de I. S. L. I., cu sediul în B., str. A. O., nr.3. După derularea procedurilor prevăzute de legea insolvenței, prin sentința civilă . 686 din 10 aprilie 2012, a fost aprobat raportul final al lichidatorului judiciar și s-a dispus radierea debitorului din evidențele registrului comerțului B. N. Cu privire la decontul depus de lichidatorul judiciar, instanța in hotarare ,,-aproba decontul cheltuielilor in suma de 1000 lei depus de lichidatorul judiciar C. individual de insolventa S. L. I. si dispune onorarea acestuia conform art.4 alin. 4 din legea 8.." Ori decontul depus pe care l-a anexat la raportul prevazut la art.131 din L. 8. a fost in valoare de 3000 lei. In hotarare nu se precizează nici o motivare pentru care s-a redus onorariul solicitat de 3000 lei la valoarea de 1000 lei. Pentru a se pronunța astfel, probabil instanța a avut în vedere, dar nu a precizat nici acest lucru, Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență publicat în M.O. nr. 678 din (...), temei legal greșit, întrucât acest statut a fost ulterior modificat prin "H. nr. 4. pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la H. C. U. N. a P. în insolvență din Romania nr. 3/2007 privind aprobarea statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență din Romania. " Forma astfel modificată a statutului, în prezent în vigoare, a fost publicată în MO nr, 555 din 4 august 2011, care prevede: „Art. 89. - (1) Plata onorariilor practicienilor în insolventa ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 8., cu modificarile si completările ulterioare, se va face, în ordinea vechimii, la urmatoarele tarife: a) 3.000 lei, stabilit În baza hotarlirii judecatoresti pentru procedurile de insolvență deschise În baza Legii nr. 8., cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru practicienii în insolvența înregistrati cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 3.000 lei, exclusiv TVA; b) 1.000 lei, prevazut la art. 21 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1., aprobata cu modificari si completari prin L. nr. 8., pentru procedurile de lichidare derulate în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 359/22004, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 31/1990, republicata, cu moditicarile si completarile ulterioare si ale Legii nr.26/2000 cu privire la asociatii și fundații. Pentru practicienii în insolventa inregistrati cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 1.000 lei, exclusiv TVA. (2) Cheltuielile de procedura admise la plata din fondul de lichidare sunt constituite din cheltuielile necesare pentru taxe, timbre, notificari, convocari si comunicari ale actelor aferente procedurii ... " Prin urmare, este evidentă aplicarea unui temei legal greșit, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate în sensul solicitat, adica decontul aprobat sa fie in valoare de 3000 lei. În probațiune s-au anexat următoarele înscrisuri: - copie dupa sentinta civila; - extras din statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolventa care a fost publicat in MO 555/(...); - copie dupa decontul depus la dosarul cauzei. 2.Prin recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. B.-N. s-a solicitat admiterea recursului, - casarea hotararii atacate si , in consecinta continuarea procedurii insolventei , cu respectarea dispozitiilor legale prevazute de L. 8.. In drept s-au invocat prevederile art.12 din L. 8. privind procedura insolventei, art.304, pct.9 si art.304,ind.1,Cod procedura civila. F. indreptat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, recursul creditoarei nu este limitat la motivele de casare prevazute de art.304 Cod proc.civila, instanta de recurs avand posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele, conform art.304,ind.1, Cod proc.civila. În motivare s-a arătat că: In fapt - Prin Sentinta Civila nr.1. T. B. N. a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC A. T. S. R. DE JOS la cererea lichidatorului judiciar C. I. de I. S. L. I. Institutia creditoare a formulat si depus la dosarul cauzei o declaratie de creanta si a fost inscrisa in T. definitiv cu o creanta de 4601 lei constand in obligatii bugetare restante. La cererea lichidatorului judiciar desemnat ,T. B. N. a dispus, la data de (...), inchiderea procedurii insolventei in baza prevederilor art.131 din L. 8., in motivarea sentintei retinandu-se ca in patrimoniul societatii nu exista bunuri si niciun creditor nu s-a oferit sa avanseze sumele necesare continuarii procedurii. Nu poate fi de acord cu sentinta de inchidere a procedurii si solicită casarea acestei hotarari pentru urmatoarele motive: Pentru a se putea dispune inchiderea procedurii in conditiile prevazute de art.131 din L. 8. ,este necesar a fi intrunite urmatoarele conditii : inexistenta bunurilor in averea debitorului sau insuficienta acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative. In cauza nu s-a stabilit cu certitudine ca societatea falita nu detine in patrimoniu bunuri mobile sau imobile ,ci doar ca eventualele bunuri nu au putut fi identificate intrucat administratorii debitoarei nu i-au pus la dispozitie lichidatorului judiciar actele contabile ale societatii. Pe de alta parte, nepredarea actelor contabile lichidatorului judiciar de catre administratorii statutari ai societatii poate constitui un motiv de angajare a raspunderii acestora pentru pasivul societatii ramas neacoperit , aspect care, in opinia creditoarei, nu a - fost analizat de catre lichidatorul desemnat, propunerea acestuia de inchiderea a procedurii facandu-se fara analizarea temeinica a eventualei incidente in cauza a prevederilor art.138 din L. 8. . Astfel in rapoartele lichidatoruiui judiciar se arata ca efectuarea unei analize in detaliu a situatiei financiare a debitoarei precum si a existentei unor eventuale bunuri in patrimoniul acesteia nu s-a putut efectua din cauza faptului ca debitoarea nu a depus situatiile financiare in conformitate cu prevederile legale, nici nu a depus actele contabile prevazute la art.28 ,a1.1 din L. 8. la dosarul cauzei Conform prevederilor art.138, al.1,din L. 8. la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (. . .) d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;". Aceasta cu atat mai mult cu cat nedepunerea situatiilor financiar-contabile a condus la dizolvarea judiciara a debitoarei in temeiul art237,a1.1 ,Iit.b din L. 31/1990 privind societatile comerciale si ulterior la ajungerea acesteia in insolventa. Fata de lipsa fondurilor necesare continuarii procedurii de lichidare, aratam faptul ca acestea puteau fi obtinute prin aplicarea dispozitiile art.4, al.4 din L. 8. care arata : " In lipsa disponibilităților in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare ". fond constituit din taxele platita de persoanele fizice si juridice registrului comertului pentru serviciile prestate de acesta. Inchiderea procedurii prin invocarea neavansarii sumelor de catre creditori apare ca o sanctiune pentru creditorii care nu pot avansa sumele necesare continuarii lichidarii. Chiar si in ipoteza in care institutia creditoare ar fi putut avansa sume pentru continuarea procedurii de insolventa, astfel cum i-a solicitat lichidatorul judiciar, creanta creditoarei, a carei recuperare se dovedeste dificila si in cuantumul inscris pe T. de creante , s-ar fi marit, devenind si mai greu de recuperat. Un alt motiv pentru care solicită casarea hotararii atacate consta in faptul ca raportul final in baza caruia judecatorul sincic a dispus inchiderea procedurii insolventei nu ne-a fost comunicat decat dupa inchiderea procedurii insolventei , desi art.129 ,aI.1, din L. 8. prevede expres ca situatiile financiare finale si raportul final trebuie comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afisate la usa tribunalului. Aceasta comunicare trebuie efectuata in asa fel incat creditorii sa poata studia raportul final si sa poata formula obiectiuni cu cel putin 5 zile inainte de convocarea la care se pune in discutie propunerea de inchidere a procedurii. Avand in vedere ca nu s-a dispus comunicarea raportului final si a bilantului general intr-un termen care sa îi permita formularea si depunerea obiectiunilor la dosar ,apreciază ca a fost incalcat dreptul institutiei creditoare de a formula obiectiuni la inchiderea procedurii. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele: Dispozițiile art.131 din L. nr.8., astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...), statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii. Așadar, legiuitorul a instituit o normă imperativă care obligă judecătorul sindic să pronunțe o hotărâre de închidere a procedurii, în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii. Legiuitorul a apreciat că în măsura în care, din cauza lipsei fondurilor, scopul procedurii insolvenței enunțat de dispozițiile art. 2 din cuprinsul Legii nr. 8. nu mai poate fi atins, continuarea procedurii devine contrară interesului economic general. În cazul de față, judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 131 din legea privind procedura insolvenței de vreme ce niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, iar în patrimoniul debitoarei nu a fost identificat nici un bun a cărui valorificare să fi permis susținerea cheltuielilor pe care le presupunea continuarea procedurii colective. Nici aserțiunea că lichidatorul judiciar nu și-ar fi îndeplinit întocmai atribuțiile legale și nu ar fi efectuat demersuri suficiente pentru a identifica persoanele responsabile de starea de insolvență nu poate fi primită cât timp creditoarea D. B. N. nu a formulat nicio contestație împotriva modului în care lichidatorul judiciar a înțeles să își îndeplinească obligațiile. Prin raportul asupra cauzelor și a împrejurărilor care a condus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a identificat motive obiective ce au determinat incapacitatea debitoarei de plata a creanțelor certe și exigibile. Acestea nu se circumscriu faptelor enumerate de art. 138 alin. 1 din L. nr. 8., singurele care pot fundamenta o acțiune în răspundere împotriva foștilor administratori statutari. În situația în care creditoarea deținea date despre persoana responsabilă de starea de insolvență a debitoarei avea posibilitatea să formuleze în nume propriu o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, dat fiind că deține calitatea de creditor al procedurii (creanta sa permitand formularea demersului judiciar invocat). Exercițiul dreptului prevăzut la art. 138 alin. 3 din L. nr. 8. este lăsat de altfel de legiuitor la latitudinea creditorilor, ca remediu procesual pentru ipoteza în care titularul principal al acțiunii în răspundere a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. (1)din lege. Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea D. B. N. împotriva sentinței civile nr. 686 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. In ceea ce priveste recursul declarat de C. I. DE I. Ș. L. I. in calitate de lichidatorul judiciar, Curtea constată că potrivit art. 38 alin.1 și 2 din OUG nr.86/2006, practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora, iar la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse: a) numărul de salariați ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor; e) valoarea creanțelor, numărul debitorilor; f) numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare. Rezultă, prin urmare, fără echivoc, faptul că legiuitorul a stabilit elemente obiective în raport de care lichidatorii judiciari și ulterior judecătorii sindici stabilesc, respectiv încuviințează, onorariile pentru activitatea desfășurată. Curtea apreciază că derularea și durata procedurii, complexitatea acesteia și numărul actelor întocmite sunt esențiale în determinarea cuantumului cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului. Ca atare, Curtea va aprecia că în raport de criteriile amintite anterior diminuarea onorariului acordat lichidatorului judiciar al debitoarei se justifică. Astfel, instanța reține că recurentul a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei la data de 12 decembrie 2011, prin s.c. nr 1. înscrisurile existente la dosar evidențiază împrejurarea că de la momentul desemnării sale, lichidatorul judiciar a întocmit două rapoarte prin care a informat judecătorul sindic cu privire la activitatea desfășurată. Astfel, a procedat la notificarea administratorului debitoarei cu privire la obligațiile care îi revin după declanșarea procedurii, la notificarea creditorilor bugetari, întocmind raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din L. nr. 8.; de asemenea, a întocmit raportul final (pentru o procedură cu un singur creditor), l- a afișat la ușa instanței și a procedat la comunicarea spre publicare in buletinul procedurilor de insolvență. Se poate observa, așadar, că activitatea desfășurată de către recurent precum și numărul actelor întocmite nu justifică cuantumul onorariului solicitat, diminuarea acestuia de către judecătorul sindic fiind fondată, din perspectiva faptului că acesta a dat prevalență criteriilor se stabilire a onorariului cuvenit practicianului în insolvență, astfel cum acestea sunt reglementate în textul art. 38 alin. 1 și 2 din OUG nr. 86/2006, act normativ cu forță juridică superioară, care nu poate fi modificat printr-unul de rang inferior (Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa), într-o astfel de ipoteză punându-se în discuție necesitatea respectării obligației de compatibilitate, ce revine organului emitent al acestuia din urmă. Ca atare si calea de atac declarată de către practicianul în insolvență va fi respinsă. Fata de cele ce preced potrivit art 312 cod pr civ raportat la art 8 din L. nr 8. curtea va respinge recursurile declarate de C. I. DE I. Ș. L. I. și D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 686 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursurile declarate de C. I. DE I. Ș. L. I. și D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 686 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, S. Al H. Judecător, M. B. Judecător, G.-A. N. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: V. C.
← Decizia nr. 2880/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 10251/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|