Decizia nr. 5217/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.5217/2012
Ședința ta de 11 iunie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S.
JUDECĂTOR : C. P.
GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.6539 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C., în contradictoriu cu intimata SC D. I. E. S. C. M. L. G. prin lichidator judiciar C. C. I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care C.ea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.6 și 8 din Legea nr.85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Deliberând reține că, Prin sentința civilă nr.6539 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. s-au respins obiecțiunile formulate de creditoarea A. B., s-a încuviințat raportul final și bilanțul general întocmite de lichidatorul judiciar C. G. M.-L. și s-a dispus închiderea procedurii de faliment în forma simplificată a debitoarei SC D. I. E. S., precum și radierea societății comerciale din Registrul C. C.. S-a dispus notificarea hotărârii și descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și de responsabilități cu privire la procedură și s-a încuviințat onorariul lichidatorului judiciar doar în sumă de 3.000 lei + TVA și dispune plata acestei sume din fondul de lichidare. Analizând obiecțiunile formulate de către creditoarea A. B. împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic le-a respins, având în vedere următoarele considerente: Raportul cauzelor încetării de plăți a fost publicat in BPI in luna mai 2011, iar renunțarea la judecata a cererii pentru instituirea răspunderii materiale a fostadusa la cunoștința creditorilor, context in care creditoarea A. nu a solicitat autorizarea sa pentru a promova o cerere întemeiata pe prev. art. 138 din lege. Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 129 coroborat cu prev. art.132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri de valorificat sau sume de distribuit. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu mai există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare. În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, s-a dispus și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui. Pentru a dispune astfel judecătorul sindic a avut in vedere prevederile legale ale art. 19 alin.2 potrivit cărora , in cazul in care remunerația se va achita din fondul constituit conform prev. art. 4, aceasta se încuviințează obligatoriu doar pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de recurentă și pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SC D. I. E. S. le are de achitat creditorilor. Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile in cauza, pentru următoarele considerente: Invederează instanței că ideea principala care se desprinde din contextul supus judecății este ca, daca ar fi existat sumele necesare (chiar si prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele si metodele prevăzute, cat si interesul creditorilor, tinzând in acest sens. Din punctul de vedere al recurentei, pornind de la însăși izvorul creanței solicitate de A., respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C., o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagranta si constanta a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002 modificata, conform cărora utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021 din Codul penal (în prezent art, 454 C.pen.). Apreciază că aceste considerente ar trebui sa constituie motive suficiente pentru ca lichidatorul judiciar sa formuleze cerere de chemare in judecata in temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, consideră ca prin soluționarea obiecțiunilor, judecătorul sindic s-a pronunțat implicit si pe aspectul prevăzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși nu a fost investit cu o astfel de cerere. I., prin neabordarea caii prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, statul roman, reprezentat în cauza de fata prin A. a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral dinaverea debitorului ." - (Ion T. - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului in procedura insolventei). Având în vedere contextul prezentat anterior, opinia recurentei este ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si urm. din Legea 85/2006. Este evident ca aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru ca, probabil, a fost administrata cu rea- credință sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată sa-si acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cat si in ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Mai arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate in averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confunda), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, in cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului consta in "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", aceasta analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006. Analizând recursul declarat de către creditoare prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C.ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că nici unul din creditori nu au dorit avansarea unor sume necesare pentru continuarea procedurii, prevalându-se de existența fondului de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006. În aceste condiții, se poate observa că în mod corect lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, constatând că debitoarea nu deține bunuri care pot fi valorificate în procedură, că nu există sume de bani disponibile care să o susțină și nici un creditor nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii. Apărările recurentei A. privind nelegalitatea hotărârii judecătorului sindic determinată de soluționarea necorespunzătoare a obiecțiunilor nu poate fi primită. Astfel, C.ea constată că nu constituie un impediment la închiderea procedurii insolvenței faptul ca nu a fost formulata o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiata pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 rep. întrucât lichidatorul judiciar are obligația a promova cererea de antrenarea răspunderii pentru situația in care apreciază ca exista dovezi ale vinovăției administratorilor statutari ai debitoarei, nefiind îndrituit a formula cereri vădit nefondate. C.ea va achiesa la statuările judecătorului sindic potrivit cărora creditoarea avea posibilitatea sa formuleze obiecțiuni la raportul privind cauzele si împrejurările care au determinat starea de insolventa sau la rapoartele ulterior întocmite de către lichidator, rapoarte in care au fost analizate detaliat împrejurările care au generat insolventa debitoarei. De asemenea, creditoarea avea posibilitatea de a solicita formularea unei cereri de antrenare a răspunderii în conformitate cu art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006, însa nu a uzat de aceasta procedura. Se poate conchide, așadar, că în derularea procedurii insolvenței debitoarei, drepturile tuturor părților au fost respectate iar procedura s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale astfel că obiecțiunile creditoarei și apoi recursurile acestora apar ca nefondate. Mai mult se poate observa că lichidatorul judiciar al debitoarei nu a omis să analizeze cauzele și împrejurările care au determinat insolvența debitoarei și a analizat și dacă există persoane vinovate de starea de insolvență a debitoarei apreciind că formularea unei cereri întemeiate pe prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 nu se justifică. De altfel, obligarea lichidatorului judiciar la convocarea creditorilor pentru a analiza oportunitatea formulării unei acțiuni în răspunderea administratorilor statutari ai debitoarei nu poate fi justificată câtă vreme creditorii pot solicita autorizarea lor pentru formularea unei astfel de cereri, desigur, în condițiile art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006. Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare. Se poate conchide, așadar, că susținerile creditoarei potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate. Pentru toate aceste considerente, C.ea va aprecia recursul declarat de către creditoare ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A. împotriva sentinței civile nr.6539 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F.
← Decizia nr. 3563/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3549/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|