Decizia nr. 5444/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)/a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5444/2012

Ședința publică de la 15 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de S. C. I. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 6900 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S., privind și pe intimat B. - G. S. G. - G. B. M. S. S., intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, intimat SC C. I. S. Z. PRIN ADMINISTRATOR J. S. P. I. 2. I., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.

La data de 12 iunie 2012 s-a înregistrat întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 9.

Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin

1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 6900 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S. în temeiul art.27 rap.la art.31 din Legea nr.85/2006 cu privire la procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. I. SRL

Z..

S-a numit administrator judiciar pe soc. prof. I. 2. I. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege cu o retribuție de 2500 lunar plus TVA și un onorariu procentual de 8% _. contul de lichidare.

S-a dispus predarea către administratorul judiciar în termen de 10 zile de la primirea prezentei a listei operațiunilor de înstrăinare pe ultimii 3 ani , a gestiunii, a listei creanțelor și a altor informații solicitate.

De la data deschiderii procedurii s-a suspendat de drept toate acțiunile judiciare , extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

S-a dispus comunicarea prezentei băncilor unde debitorul are deschise conturi.

S-a interzis înstrăinarea bunurilor, efectuarea de acte, operațiuni și plăți fără autorizarea judecătorului - sindic.

S-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii.

S-a fixat termenul limită pentru înregistrarea cererii de creanță asupra averii debitorului , însoțită de acte doveditoare (...)

S-a fixat termenul pentru verificarea creanțelor, de întocmire , afișare și comunicare a tabelului preliminar de creanțe (...)

S-a fixat termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal (...) . S-a fixat termenul de definitivare a tabelului creanțelor (...).. Prima ședință a adunării creditorilor va avea loc la data de (...)

S-a fixat termen de judecată la data de (...)..

S-a dispus administratorului judiciar să efectueze notificările prevăzute la art.61.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, debitoarea SC C. I. S.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina debitoarei recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr.

146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 9), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de

0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC C. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 6900 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

M.-I. I.

Judecător,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: P. D.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 5444/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)