Decizia nr. 6343/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6343/2012
Ședința de la 04 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. JUDECĂTOR : D. P.
JUDECĂTOR : A.-I. A. G. : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 543 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M. în contradictoriu cu intimații SC S. A. S., SC S. A. S. PRIN LICHIDATOR J. B. L., SC D. P. S. având ca obiect contestație creanță împotriva tabelului preliminar.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 543 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M. s-a admis contestația promovată de debitoarea SC S. A. S., prin administrator statutar MĂRIEȘ JULIETA, împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar C. I. DE I. B. L., în contradictoriu cu creditoarele: SC D. P. S. B. și A. F. P. B. M., și în consecință s-a dispus rectificarea tabelului cuprinzând creanțele declarate împotriva averii debitoarei SC S. A. S. în sensul diminuării creanței creditoarei SC D. P. S. la suma de 4.952,85 lei și a creanței ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. la suma de 138.309 lei. S-a dispus întocmirea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor debitoarei SC S. A. S. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin Î. nr. 5198/(...), pronunțată în Dosarul de faliment nr. (...) al T. M. a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC S. A. S., s-a dispus deschiderea procedurii generale, a fost numit administratorul judiciar. În tabelul preliminar cuprinzând creanțele declarate împotriva debitoarei SC S. A. S. creditoarea SC D. P. S. a fost înscrisă cu o creanță de 9.450,98 lei, iar creditoarea A. F. P. B. M. cu o creanță de 157.764 lei. Existența și întinderea creanței creditoarei SC D. P. S. a fost recunoscută de debitoare, acesta solicitând însă în baza dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 compensarea creanțele reciproce existente între cele două societăți. În susținerea cererii de compensare și pentru justificarea creanței sale față de creditoarea SC D. P. S. debitoarea a depus facturile fiscale nr. SOLMM 2082/(...) în valoare de 690 lei, factura nr. SOLMM (...)09 în valoare de 380 lei , factura nr. SOLMM 2444/(...) în valoare de 1.120 lei și factura nr. SOLMM 2971/(...) în valoare de 1.200,81 lei, valoarea totală a creanței societății SC S. A. S. față de societatea SC D. P. S. fiind de 4.498,13 lei, aceasta având caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile. Potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Textul de lege sus menționat creează posibilitatea pentru orice creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, însă numai dacă sunt îndeplinite, la data deschiderii procedurii, cerințele dreptului comun în materia compensației legale. Pentru a-și produce efectele compensația legală trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv să aibă ca obiect bani sau bunuri fungibile de aceeași natură, creanțele să fie certe, lichide și exigibile, obligațiile să fie reciproce, adică să fie între aceleași persoane, fiecare având calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor. În situația de față, prin Î. nr. 5198/(...), pronunțată în Dosarul de faliment nr. (...) s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC S. A. S. Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 hotărârile pronunțate de judecătorul sindic sunt executorii, ceea ce înseamnă că data deschiderii procedurii de insolvență este data de (...), data pronunțării Încheierii nr. 5198/(...). Raportat la cele expuse anterior, s-a apreciat că în situația de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006, cele două creanțe fiind certe, lichide și exigibile, fiind anterioare deschiderii procedurii, consecința fiind diminuarea valorii creanței creditoarei SC D. P. S. față de averea debitoarei SC S. A. S., respectiv înscrierea în tabelul creanțelor cu suma de 4.952,85 lei (9.450,98 - 4.498,13). În ceea ce privește creanța creditoarei A. F. P. B. M. s-a reținut că din extrasul de cont nr. 955/(...) reiese că, creanța acestei creditoare față de debitoarea SC S. A. S. este de 136.277 lei, debitoarea depunând și declarațiile fiscale aferente lunii decembrie 2010 cu o valoare totală de 2.032 lei, valoarea însumată a acestora fiind de 138.309 lei. Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. În condițiile în care creditoarea A. F. P. B. M. a calculat accesorii și ulterior datei de (...), data deschiderii procedurii insolvenței, contestația debitoarei a fost admisă și sub acest aspect, cu consecința diminuării creanței ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. până la concurența sumei de 138.309 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. B. M. solicitândadmiterea recursului, respingerea în parte a contestației debitoarei și înscrierea în tabelul preliminar a creanței fiscale în cuantum de 157.764 lei. În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de fond a diminuat creanța fiscala de la 157.764 lei la 138.309 pe motivul că diferența de 19.455 lei reprezintă accesorii calculate după deschiderea procedurii insolvenței. Debitoarea a făcut dovada obligațiilor fiscale cu extrasul de cont al obligațiilor fiscale de la data de (...), la care se adaugă obligațiile fiscale aferente lunii decembrie în cuantum de 2.032 lei. Ori diferența de 19.455 lei reprezintă accesorii calculate prin decizia nr. 4445/(...) în temeiul art.88 lit.c și 119 alin.4 din O.G. nr.92/2003 privind C.proc.fiscală. Decizia de calcul accesorii a fost emisă în conformitate cu Ordinul MFP/ANAF nr.2289/2010 pentru suma de 20.784 lei. Potrivit acestui ordin, deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii se emit trimestrial pentru toți debitorii, cu excepția celor care înregistrează obligații fiscale care fac obiectul înlesnirilor de plată. Faptul că la data deschiderii procedurii insolvenței nu erau calculate accesoriilor nu înseamnă că debitoarea nu le datorează, diferența creanței fiscale de 19.455 lei reprezintă accesorii calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței pentru creanțe fiscale principale anterior date deschiderii procedurii insolvenței, deși în evidențele fiscale operațiunea a fost înregistrată ulterior pe baza documentului prin care s-a individualizat creanțele accesorii, care au fost corectate din oficiu de către organul fiscal ținându-se seama de data deschiderii procedurii insolvenței. Arată că ar fi contrar scopului art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006 ca debitoarea să fie exonerată de la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței doar pentru motivul că, cuantumul acestora a fost determinat ulterior. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prevederile art.304, 304/1 C.proc.civ. Curtea reține următoarele: Judecătorul sindic în analiza contestației formulate de debitoarea SC S. A. S. B. M. împotriva tabelului preliminar de creanțe întocmit de CII B. L. a diminuat creanțe fiscală a creditorului AFP B. M. de la 157.764 lei la 138.309 lei arătând că diferența de 19.455 lei reprezintă accesorii calculate după data deschiderii procedurii insolvenței (...). Pentru aceasta instanța a reținut că debitoarea a făcut dovada obligațiilor fiscale cu extrasul de cont din (...) la care se adaugă obligații fiscale aferente lunii decembrie în cuantum de 2032 lei. Curtea în urma analizării actelor depuse în susținerea declarației de creanțe și anexate ulterior recursului constată că diferența de 29.455 lei reprezintă accesorii ale creanțelor bugetare calculate prin decizia 4445 din (...) în temeiul art. 88 lit.c din OG nr.92/2003 și reprezintă în fapt obligații de plată accesoriii obligațiilor fiscale reprezentând penalități de întârziere calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței pentru creanțe fiscale principale anterior datei deschiderii procedurii. Singura diferență este aceea că în evidențele fiscale operațiunea a fost înregistrată ulterior pe baza documentului prin care s- au evidențiat creanțele accesorii. Ar fi contrar scopului art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006 ca debitoarea să fie exonerată de la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței pentru simplul motiv că individualizarea și cuantumul acestora a fost determinată ulterior. Pentru aceste motive Curtea reține că în fapt obligațiile accesorii calculate de către creditoarea AFP sunt în deplină concordanță cu prevederile art.41 alin.1 din Legea insolvenței fiind accesorii ale unor obligații fiscale calculate până la data deschiderii procedurii, motiv pentru care, contestația formulată de debitoare la tabelul preliminar în ceea ce privește creanța fiscală este neîntemeiată urmând a fi respinsă. Față de cele mai sus expuse, în temeiul disp.art.312 alin.1 C.proc.civ., raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ. și corobora cu art.8 și respectiv art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006 recursul declarat de creditoarea AFP B. M. este întemeiaturmând a fi admis cu consecința modificării hotărârii judecătorului sindic în sensul admiterii în parte a contestației debitoarei SC S. A. S. și înscrierii în tabelul de creanțe a averii debitoarei, a unei creanțe a creditorului AFP B. M. în sumă de 157.764 lei. Restul dispozițiilor sentinței atacate urmează a fi menținute. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Admite recursul declarat de A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.543 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. M. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte, contestația formulată de debitoarea SC S. A. S. și în consecință dispune înscrierea în tabelul cuprinzând creanțele declarate împotriva averii debitoarei, a creditoarei A. B. M. cu o creanță în sumă de 157.764 lei. Menține restul dispozițiilor instanței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. P. D. A. A.-I. G. ȚÂR M. N. Red.CI Dact.SzM/3ex. (...)
← Decizia nr. 8167/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 7031/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|