Decizia nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 65/2012
Ședința in data de 17 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de I. S. R. SA PRIN I. S. R. SA A. - S. Z. împotriva deciziei civile nr. 3130 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)*/a1 al Curții de A. C., cauza privind și pe S. I. S. Z. - F. C. S. PRIN C. A. P. - A. - LICHIDATOR J., având ca obiect procedura insolvenței - contestație la planul de distribuire.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoareo, prin care s-a solicitat respingerea contestației.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 319 C.pr.civ este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Apreciază cauza ca fiind în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin contestația în anulare formulată de I. S. R. SA PRIN I. S. R. SA A.
- S. Z. s-a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimații, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei civile nr. 3130 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)*/a1 al Curții de A. C., reluarea judecării recursului in vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate, având în vedere ca instanța de recurs a omis din greșeală cercetarea unor motive de recurs.
In motivarea contestației se arată că a formulat contestație la planul de distribuție si raportul privind obținerea fondurilor din lichidare (parte integranta a raportului final întocmit de lichidatorul judiciar A. P. A. la data de (...) si completat la data de (...)).
Precizează că a învederat instantei de fond faptul ca conform mentiunilor din raport privind valorificarea imobilului debitoarei, evaluarea efectuata in procedura a stabilit valoarea de 36.000 euro + TVA , in vedereavalorificării prin licitatie publica. Conform caietului de sarcini, începerea licitatiei a fost pe data de (...), aceasta fiind stabilita zilnic in fiecare zi lucrătoare. În data de (...) s-a prezentat la licitatie, la sediul lichidatorului judiciar, dl D. L. Dan in calitate de imputernicit al firmei SC E. DSL SRL C. S., care a oferit pentru bunul licitat suma de 50.000 lei. Dat fiind faptul ca in cadrul licitațiilor nu s-a prezentat nicio persoana interesata care sa oferteze asupra imobilului, lichidatorul judiciar a acceptat oferta si a adjudecat imobilul la pretul de 50.000 lei.
În susținerea contestației sale invocă următoarele motive:
1. Valoarea bunului a fost stabilita fara acordul creditorilor;
2. In cadrul adunarii creditorilor din (...) s-a aprobat doar metoda de valorificare, nu si regulamentul de valorificare, fapt pentru care considera ca vanzarea efectuata de lichidator nu are suport legal;
3. Au fost încălcate de către lichidator prevederile legale privind scopul procedurii insolventei si principiul maximizării valorii averii debitoarei
4. Cheltuielile cu evaluarea, in suma de 1.000 lei, nu au fost aprobate de către creditori in conditiile prevazute de art. 23 din L. nr.85/2006 privind procedura insolvenței;
5. In planul de distribuție este menționata in mod eronat creanța băncii in suma de 180.743,03 lei, deși conform declarației de creanta banca a solicitat dupa intrarea in faliment, inscrierea creantei sale in suma de
184.753,67 lei.
Arată că a formulat recurs impotriva sentintei instantei de fond. I., in sinteza, motivele de recurs invocate precum si considerentele instantei de recurs raportate la acestea:
» banca. in calitate de creditor majoritar (64,ss%), nu a aprobat valoarea de
36.000 euro stabilita prin raportul de evaluare intocmit de expert evaluator albert petru, propunand revizuirea valorii. Banca nu avea niciun motiv sa conteste hotararea, din moment ce, conform regulilor in materie de insolventa, hotararea adunarii creditorilor nu putea fi alta decat cea a creditorului majoritar, de respingere a valorii. Ceea ce nastea in sarcina lichidatorului obligatia de revizuire a valorii si sopunerec acesteia votului creditorilor.
In legatura cu acest aspect, instanta de recurs a mentionat doar ca, cu ocazia adunarii creditorilor, lichidatorul a prezentat raportul de evaluare si modalitatea de vanzare, prin licitatie publica, creditoarea propunand revizuirea valorii stabilite prin expertiza.
În ceea ce priveste incheierile de sedinta din (...) si (...) prin care judecatorul sindic a dispus ca lichidatorul sa efectueze vanzarea la valoarea de expertiza -36.000 euro, in lumina art. 11 din L. nr.8512006 Iudecatorul sindic nu poate hotari in contra vointei majoritatii creditorilor, si nu avea competenta de a dispune valorificarea bunului incepand de la o valoare neacceptata de creditori.in ceea ce priveste omisiunea bancii de a ataca aceste incheieri ale judecatorului sindic prin care s-a dispus vanzarea, am solicitat sa se constate ca incheierile mentionate nu au fost comunicate bancii si nici publicate In Buletinul Procedurilor de I. Or, conform art. 8 alin.
2 din L. nr.8S/2006, termenul de recurs este de 7 zile de la comunicare.
In legatura cu acest motiv de recurs, instanta de recurs a mentionat doar ca prin incheierile de sedinta judecatorul sindic a dispus ca lichidatorul sa efectueze vanzarea la valoarea de expertiza: aceste hotarari nu au fost contestate, astfel ca au intrat în puterea lucrului judecat, dispozitiile privind vanzarea bunului la valoarea expertiză impunandu-se. Acest motiv de recursconsideră ca nu a fost cercetat ci a fost doar reluata hotararea instantei de fond, din moment ce nu sunt mentionate considerentele pentru care au fost respinse sustinerile bancii aferente acestui motiv de nelegalitate a sentintei instantei de fond.
Arată că în cadrul adunarii creditorilor din (...) s-a aprobat doar metoda de valorificare, nu si regulamentul de valorificare, fapt pentru care a considerat ca vanzarea efectuata de lichidator nu are suport legal. Modalitatea de valorificare - licitatie publica - a fost stabilita fara a avea ca suport un regulament de vanzare prezentat si aprobat de creditori potrivit art. 116 alin. 2, teza finala, astfel cum reiese din procesul verbal al adunarii creditorilor din (...). A invederat astfel ca lichidatorul si-a depasit atributiile privind valorificarea bunurilor, pentru ca pe ordinea de zi a adunarii creditorilor din (...) nu a fost si aprobarea unui regulament de vanzare care sa fi fost prezent anterior creditorilor, dupa cum reiese din Convocarea adunarii creditorilor, înregistrata la sucursala a B. sub nr.20489/09.0B.2010. Astfel, lichidatorul a precedat la valorificare fara a respecta un regulament aprobat de creditor pe care nici nu l-a prezentat acestora. Astfel ca nu avea autorizarea necesara de a vinde imobilul la un pret neagreat de creditori si dupa niste reguli stabilite in mod arbitrar de acesta, fara consultarea creditorilor.
Nici acest motiv de recurs nu a fost cercetat de instanta de recurs, aceasta constatand doar ca "probele administrate in cauza evidențiaza împrejurarea ca lichidatorul judiciar al debitoarei a procedat la vânzarea imobilului pornind de la prețul stabilit prin expertiza, acela de 36.000 euro.
Urmare a derulării procedurii de vânzare, lichidatorul judiciar a vândut imobilul la prețul cel mai mare oferit, principiul maximizării averii debitoarei fiind astfel respectat."
Cheltuielile cu evaluarea, in suma de 1.000 lei, nu au fost aprobate de catre creditori in conditiile prevazute de art. 23 din L. nr.85/2006 privind procedura insolventei.
Acesta reprezinta inca un motiv de recurs necercetat, nicio mentiune despre acesta nefiind cuprinsa in decizia instantei de recurs.
In ceea ce priveste creanta bancii in suma de 184.753,67 lei - reprezentand total creanta a bancii la data intrarii in faliment, mentionata eronat in planul de distribuite, a învederat ca lichidatorul nu a comunicat bancii nicio notlficare privind neinscrierea integrala a creantei sale in tabel si motivele neinscrierii (conform art. 72 alin 4 coroborat cu arL107 alinA din L. nrB5/2006) iar tabelul suplimentar nu a fost niciodata publicat in BPI. Or, conform art. 107 alin.4 coroborat cuart. 73 alin. 2, pentru creantele nascute dupa intrarea in procedura insolventei, termenul de contestare e de 5 zile de la publicarea in BPI a tabelului suplimentar. Astfel, atata timp cât tabelul suplimentar nu a fost publicat in BPI (de altfel niciun tabel nu a fost publicat in BPI) iar banca nu a primit nicio notificare privind neînscrierea, considera ca nu i se poate imputa necontestarea, atata timp cat nu e decazuta din termenul prevazut de lege pentru contestatie.
In legatura cu acest motiv, se reitereaza doar considerentul instantei de fond, cum ca banca recurenta este creditoarea debitoarei cu suma de
180.743,03 lei astfel cum figureaza in tabelul definitiv al creantelor debitoarei, intrucat acest tabel nu a fost contestat, lichidatorul nu poate proceda la modificarea inscrierilor efectuate." Motivele pentru care s-au inlaturat sustinerile bancii nu sunt cuprinse in decizie, pentru ca instanta de recurs nu a cercetat nici acest motiv de recurs.
Precizează că instanta de fond a mai mentionat faptul ca banca formuleaza contestatie la planul de distribuite si raportul privind obtinerea fondurilor obtinute, dar prin solicitările subsecvente urmărește anularea vanzarii efectuate de lichidator; in legatura cu acest considerent a învederat instantei faptul ca niciun raport privind masurile întreprinse de lichidator de valorificare a bunului nu a fost intocmit si adus la cunostinta creditorilor pentru a permite acestora verificarea masurilor respective. L. prevede prezentarea masurilor, in ansamblul lor, in cadrul unui raport care poate fi contestat de creditori (art. 21 coroborat cu art. 24 din L. nr.85/2006). Or, in conditiile in care acest raport nu a fost întocmit, banca a uzitat de dreptul conferit de art.122 alin. 3 de a formula contestație la raport si la plan, având in vedere că a luat la cunoștința măsura vânzării doar cu ocazia comunicării acestui raport si a planului de distributie. A considera altfel, ar echivala cu lipsirea băncii de dreptul de a contesta o măsura a lichidatorului judiciar, pentru simplul motiv ca aceasta masura nu a fost adusa la cunostinta sa.
Menționează că și in legătura cu acest aspect, instanța de recurs a reiterat doar susținerea instanței de fond, cum ca cercetând continutul contestatiei formulate reiese ca in fapt banca urmareste prin demersul sau judiciar desfiintarea vanzarii bunului precum si modificarea tabelului de creante al debitoarei.
Astfel, curtea a achiesat doar - dupa cum se menționează chiar in decizie - "statuarilor judecătorului sindic potrivit cărora in aceasta etapa procesuala nu mai este permisa repunerea in discutie a tabelului de creante si nici a raportului lichidatorului privind modalitatea de vanzare a bunurilor instrucat pentru toate aceste etape din procedura insolventei debitoarei legiuitorul a stabilit termene si modalitati diferite de contestare, care, insa, au fost depasite". Insa motivele pentru care a inlaturat sustinerile bancii aferente motivelor de recurs nu sunt prezentate in decizie.
Or, "Curtea Europeana a drepturilor Omului a statuat in mod constant ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 al.1 din Conventia înglobeaza, intre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera elocvente pentru cauza lor. Conventia nu doreste sa garanteze drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete si efective, iar acest drept nu poate trece drept efectiv, decat daca observatiile sunt examinate riguros de instanta sesizata. Ca urmare, art.6 implica in special, in sarcina instantei, obligatia de a examina efectiv mijloacele, argumentele si probele propuse de parti. Cu alte cuvinte, notiune " proces echitabil" cere ca o instanta interna care nu si-a motivat pe scurt . să fi examinat cu adevarat problemele esentiale ce i-au fost supuse atentiei (cauza Boldea contra Romaniei) "Decizia nr. 83/C/2009 -R/(...) pronunțata de Curtea de A. O. - S. comerciala si de contencios administrativ si fiscal - in dosar nr.
4833/83/C/2009/a1.
Raportat la aceste principii, instanța de recurs nu a examinat susținerile băncii, ceea ce echivalează cu necercetarea unor motive de recurs indicate.
In considerarea celor prezentate, solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile nr.3130/(...) si reluarea judecării recursului in vederea pronunțării unei noi hotărâri neviciate, având in vedere ca instanța de recurs a omis din greșeala cercetarea unor motiv de recurs.
Analizând contestația formulată de către contestatoarea BC I. S. R. SA,
Curtea reține următoarele:
Potrivit art.318 C.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșelimateriale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l doar în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este cunoscut, însă, faptul că în ceea ce privește motivul de contestație în anulare fundamentată pe dispozițiile art.318 fraza finală C.pr.civ., literatura și practica judiciară fac constant distincția între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestora; dispozițiile legale enunțate au în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte care, oricât de amplu ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină. Mai mult, instanța de recurs poate să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele.
În speță Curtea constată că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispozițiile art.318 (fraza finală) C.pr.civ. nu este întrunită, obligația instanței de recurs de a examina toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate prin recursul declarat fiind îndeplinită. Astfel, contestatoarea susține în principal că instanța de recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de aceasta, invocând motive noi pe care nu le- a menționat în recursul declarat.
Curtea observă că se reiau în conținutul contestației în anulare toate motivele de recurs invocate cu prilejul soluționării recursului, urmărind astfel o nouă judecată în recurs.
Se susține de către contestatoare că instanța de recurs nu a motivat în nici un fel critica adusă hotărârii referitoare la valoarea de vânzare a bunului de către lichidatorul judiciar și soluția adoptată de judecătorul sindic contrar voinței majoritare, afirmând că aceasta s-a mulțumit să facă trimitere la ședința adunării creditorilor în care a fost prezentat raportul de evaluare și propunerea creditoarei de revizuire a valorii.
Din cuprinsul hotărârii criticate rezultă fără echivoc împrejurarea că instanța de recurs a analizat această critică adusă de creditoare statuând că vânzarea la valoarea de expertiză se impune întrucât nu s-a procedat la o reevaluare a valorii bunului, judecătorul sindic dispunând, prin încheierile de ședință din data de (...) și (...), necontestate de părți, și, deci, intrate în puterea lucrului judecat, ca vânzarea să aibă loc în aceste condiții (alineatele
7 și 8, pag.5 din hotărâre). Împrejurarea că creditoarea nu a fost mulțumită de această soluție, adoptată de judecătorul sindic și menținută de către instanța de recurs pentru argumentele amintite mai sus, nu poate constitui temei al unei contestații în anulare specială.
Susține contestatoarea, de asemenea, că instanța de recurs nu a analizat nici motivul de recurs ce vizează metoda de valorificare utilizată de către lichidatorul judiciar și care după aprecierea acesteia nu are suport legal.
Analizând conținutul hotărârii criticate, Curtea constată că această susținere este nefondată. Astfel, instanța de recurs a arătat (pag.5 alineatele
11 și 12) că în această etapă procesuală - contestație la planul de distribuție și raportul privind distribuirea fondurilor obținute -, nu mai este permisă repunerea în discuție a tabelului de creanțe și nici raportul privind modalitatea de vânzare a bunurilor, inclusiv cheltuielile de procedură întrucât pentru toate aceste etape din procedura insolvenței legiuitorul astabilit termene și modalități diferite de contestare, care, însă, au fost depășite.
Iată, așadar, că instanța de fond a analizat și aceste motiv de recurs invocat de către recurentă, răspunzând criticilor aduse cu privire la modalitate de vânzare a bunului, susținerile contrare fiind nefondate.
Nefondate sunt și afirmațiile contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs nu a analizat critica adusă relativ la cuantumul creanței înscrise de către lichidatorul judiciar pe seama acesteia.
Curtea constată că și acesta a constituit obiect al analizei instanței de recurs (pag.5 alineat ultim), instanța de recurs expunându-și argumentele pentru care a apreciat-o ca fiind nefondată.
Corespunde realității faptul că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil include ca o componentă importantă, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, instanțele fiind obligate, în considerarea garantării acestui drept, în a examina problemele esențiale spețe.
Nu este, însă, mai puțin adevărat că potrivit aceleiași jurisprudențe a
CEDO, instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, doar ignorarea completă a acestora echivalând cu lipsirea părților de un veritabil acces la justiție.
Cum în speță, instanța de recurs a analizat toate motivele de casare sau modificare invocate de părți, argumentând soluția adoptată, se poate susține cu temei că ipoteza normei legale din art.318 frază finală C.pr.civ. nu este întrunită, contestația formulată fiind nefondată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art.322 și urm.
C.pr.civ. va respinge contestația formulată ca fiind nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de BC I. S. R. SA împotriva deciziei civile nr.3130 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...)*/a1 al Curții de A. C.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. V. D.red.M.S./A.C., 2 ex. - (...)
← Decizia nr. 8058/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 3585/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|