Decizia nr. 658/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. Nr. 658/2012

Ședința 31 I. 2012

Completul compus din: PREȘEDINTE D. P. Judecător A.-I. A. Judecător C. I.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de L. I. împotriva sentinței civile nr. 3561 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații C. DE C. - C. S. I. O., C. DE C. - C. S. I. O. PRIN LICHIDATOR J. P. E., având ca obiect obligația de a face plată rate restante la creditul acordat.

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă recurentul personal. P. de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 1,50 de lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Recurentul solicită acordarea unui termen de judecată întrucât se află în situația reanalizării punctajului față de valoarea restantă a creditului pe care-l mai are de achitat la intimată.

Instanța, invocă din oficiu în temeiul art. 8 alin.2 din Legea nr.85/2006 excepția tardivității promovării recursului raportat la data comunicării hotărârii recurate ((...)) și la data la care a fost comunicat recursul conform ștampilei Oficiului Poștal, (...).

Recurentul solicită respingerea excepției tardivității deoarece în opinia sa recursul a fost declarat în termen, ulterior relevând instanței că lasă la aprecierea acesteia să se pronunțe asupra excepției invocate.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3561 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. DE C. - C. S. I. O., societate aflată în procedura de insolvență, reprezentată prin lichidator judiciar C. P. E. și a fost obligat pârâtul L. I. la plata sumei de 17.922 lei, reprezentând pretenții. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza Contractului de credit nr. 552/(...), reclamanta a acordat pârâtului L. I. un credit în valoare de 17.922 lei.

Din fișa de cont pentru operațiuni diverse rezultă că pârâtului L. I. nu a rambursat suma de 17.922 lei, deși termenul stabilit de părți în acest scop a expirat. P. L. I. nu a justificat refuzul său de a restitui integral suma împrumutată, nerespectând prevederile pct. 3 din Contract. Fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 969 din Codul civil privind puterea de lege între părți a contractelor, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr.

85/2006, modificată, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta C. DE C. - C. S. I. O. I., societate aflată în procedura de insolvență, reprezentată prin lichidator judiciar P. E. și pârâtul L. I. a fost obligat la plata sumei de 15.908 lei, reprezentând pretenții.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul L. I. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și respingerea cererii Cooperativei de C. - C. S., I. În motivarea recursului,pârâtul a arătat că a achitat în mare parte împrumutul de 7.500 lei acordat prin contractul de credit nr. 552/(...), iar din documentele justificative depuse nu rezultă suma acordată, suma achitată, calculul dobânzilor, perioada de calcul a acestora și la ce sumă s-a calculat dobânda.

Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii recursului, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de 30 iunie 2011 și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv data de 18 iulie, ultima zi în care putea fi formulat recursul fiind data de 8 iulie 2011, întrucât termenul de recurs era de 7 zile de la comunicare.

Analizând cu prioritate această excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 316,

298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Sentința civilă nr. 3561 din 01 iunie

2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, a fost comunicată pârâtului potrivit Codului de P. C. la data de 30 iunie 2011, așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 19 din dosarul de fond. P.-recurent avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 8 iulie 2011. În cazul concret analizat recursul a fost declarat la 18 iulie 2011.

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul L. I. împotriva sentinței civile nr.

3561 din 01 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. P. A. A. I. C. I.

Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: B. A..

GREFIER,

M. N. ȚAR

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 658/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)