Decizia nr. 6783/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 6783/2012
Ședința din data de 17 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
JUDECĂTOR : C. P.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de C. T. M. C. lichidator judiciar al SC P. C. S., împotriva sentinței civile nr. 5100 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C., cauza privind și pe intimatul P. L., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă doamna T. M. C., din partea lichidatorului judiciar al debitoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scuti de plata taxelor de timbru.
S-a făcut cauzei, după care C. în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Reprezentanta lichidatorului arată că nu mai are de formulat alte cererii în probațiune. C., în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei. Reprezentanta lichidatorului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii, pentru motivele detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei. C U R T E A Prin sentința civilă nr.5100 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. s-a respins, ca neîntemeiată, cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. C. S., C. T. M. C., având ca obiect antrenarea răspunderii materiale personale a pârâtului P. L. pentru o parte din pasivul debitoarei SC P. C. S., în cuantum de 96.397,74 lei. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului P. L. de obligare a lichidatorului judiciar al debitoarei SC P. C. S., C. T. M. C., la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, cu luarea în considerare a modificărilor aduse cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale personale a pârâtului P. L., judecătorul sindic a reținut că, în final, lichidatorul judiciar a renunțat la invocarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, prevalându-se doar de o pretinsă incidență a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din același act normativ, care stabilește că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Astfel cum rezultă din lista de control a debitoarei, pârâtul are calitatea de administrator statutar al debitoarei și a fost indicat ca fiind persoana care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență în raportul întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 (f.150-152 vol. I). Răspunderea reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o formă a răspunderii civile delictuale, care presupune stabilirea următoarelor elemente : existența unui prejudiciu adus drepturilor creditorilor, existența unei fapte ilicite, dintre cele prevăzute exhaustiv de art 138 alin. 1 lit. a - g din Legea insolvenței, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, respectiv, culpa pârâtului. Prejudiciul suferit de către creditori a fost stabilit prin tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei : SC G. F. I. S. - creanță chirografară în cuantum de 95.808,39 lei, SRT - creanță chirografară în cuantum de 589,01 lei și, respectiv, P. L. - creanță chirografară în cuantum de 435.823,16 lei. Astfel cum rezultă din poziția lichidatorului, concordantă cu cea a pârâtului și confirmată și prin constatările de fapt ale d-lui exp. Vlăscean Ion, pârâtul a omis înregistrarea în contabilitatea debitoarei a unor înscrisuri: (procesele verbale de casare și procesele verbale de distrugere a mărfii cu termene de valabilitate expirate), fapt care a condus la acumularea de către debitoare a unor debite fiscale neachitate și neînscrise în contabilitatea sa în cuantum de 13.388,91 lei. Această conduită a pârâtului reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, existând, astfel, o faptă ilicită. În ceea ce privește vânzarea către SC MARITRANS S. a imobilului evidențiat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2685/1 septembrie 2006 de B. F. G. și G. M. M., judecătorul sindic a avut în vedere faptul că lichidatorul judiciar a renunțat, implicit, la includerea acestei fapte între cele pentru care a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale personale a pârâtului prin cererea precizată. Acest aspect a rezultat din notele de ședință depuse la 28 aprilie 2010, în cuprinsul cărora lichidatorul judiciar a apreciat lămurită situația imobilului. Cu toate acestea, în speță nu se poate reține existența unui raport de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Astfel cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei (f.1 vol. II), organele fiscale nu figurează în acest tabel cu vreo creanță, astfel încât neevidențierea creanțelor fiscale în contabilitatea debitoarei nu putea atrage starea de insolvență a debitoarei. La stabilirea stării de insolvență a debitoarei nu a fost avută în vedere o atare creanță fiscală, iar organele fiscale nu au înțeles să formuleze vreo cerere de admitere a creanței nici măcar după ce creanța lor a fost stabilită prin expertiza efectuată de d-l exp. contabil Vlăscean Ion. Concluzionând, creanța fiscală stabilită prin raportul de expertiză întocmit de d-l exp. contabil Vlăscean Ion nu prezintă nicio relevanță în prezenta cauză, nefiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei SC P. C. S. Nefiind îndeplinită condiția existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului P. L. și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, judecătorul sindic reține că, în speță, nu se mai impune analiza eventualei culpe a pârâtului. Pentru considerentele mai sus expuse, judecătorul sindic, în temeiul art. 129 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a respins, ca neîntemeiată, cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. C. S., C. T. M. C., având ca obiect antrenarea răspunderii materiale personale a pârâtului P. L. pentru o parte din pasivul debitoarei SC P. C. S., în cuantum de 96.397,74 lei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de pârât, judecătorul sindic a reținut faptul că lichidatorul judiciar nu poate fi considerat a fi în culpă pentru respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale personale. Conduita procesuală a pârâtului, care a depus un număr ridicat de înscrisuri contabile pe parcursul judecării cererii, determinând, între altele, și schimbarea temeiului de drept al cererii, denotă neîndeplinirea la timp de către pârât a obligațiilor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței. Date fiind aceste condiții, formularea de către lichidatorul judiciar a prezentei cereri nu a avut loc din culpa procesuală a lichidatorului judiciar, în sarcina acestuia din urmă neputând fi stabilită obligația de plată a cheltuielilor de judecată. În consecință, în temeiul art. 129 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 274 C.proc.civ., judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului P. L. de obligare a lichidatorului judiciar al debitoarei SC P. C. S., C. T. M. C., la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs CII T. C. - lichidator judiciar al SC P. C. S. solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței nr. 5100/(...), in sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii astfel cum a fost formulata si precizata. În motivele de recurs se arată că în urma modificării de acțiune, lichidatorul judiciar a avut in vedere situația ambalajelor nerecuperate de la terți si a stocului de marfa nepredat astfel cum a fost evidențiat în balanța la (...) din care au rezultat următoarele: In contul 358 - "Ambalaje aflate la terți" exista înregistrata suma de 147.898,08 lei ce reprezintă valoarea ambalajelor care nu au fost recuperate de debitoare de la proprii clienți, deși aceasta avea obligatia de a prelua cu titlu de retur ambalajul, in momentul vanzarii marfii. Precizează că paratul a depus la dosarul cauzei si a prezentat lichidatorului judiciar, dovezi din care rezulta ca aceste ambalaje s-ar afla la clienti ce sunt in procedura de lichidare sau care deja au fost lichidati si radiati din registrul comertului, astfel ca s-ar fi aflat in imposibilitatea de a recupera ambalajele de la terti. Desi sunt depuse aceste documente, paratul nu a prezentat nici un act sau alta proba din care sa rezulte ca, in timpul activitatii curente a debitoarei ar fi facut vreun demers de recuperare a ambalajului de la clientii care la acel moment erau in funcțiune; in contul 371 - "Marfuri" exista înregistrata suma de 80.484,40 lei. Aceasta reprezintă c/v stoc de marfa care nu a fost prezentat spre inventariere lichidatorului judiciar in vederea valorificării in cadrul procedurii. In ceea ce privește aceasta marfa care exista înregistrată în contabilitate, aceasta, firesc, ca nu a putut fi prezentata întrucât era o marfa expirata si care probabil a fost distrusa de parat. I., in evidentele contabile nu au fost făcute înregistrările privitoare la expirarea si distrugerea marfii pentru a evita plata TVA-ului si impozitului pe profit către bugetul consolidat al statului, fapt ce rezulta din declarația martorului M. V., care are calitatea de expert contabil si este persoana care a acordat consultanta societatii debitoare in perioada in care a desfăsurat activitate. Subliniază faptul ca, în apărare, paratul a depus in repetate rânduri cate un set de documente contabile ( la data de 7 decembrie 2009- 52 de file de acte contabile,la data de 23 aprilie 2010 o lista a clienților cărora le-a lăsat in custodie ambalaje, iar la data de (...)- 82 file de acte contabile) referitoare situația ambalajelor si la categoriile de produse alimentare cu termen de valabilitate scurte si care ar fi trebui sa stea la baza întocmirii de procese verbale de casare si care trebuiau întocmite si înregistrate in contabilitate după fiecare inventar sau la sfârșitul fiecărui an fiscal, aspect care nu s-a realizat de către debitoare. De asemenea, in cauza a fost efectuat un raport de expertiza contabila întocmit de catre expertul V. Ion care a constatat urmatoarele nereguli: Paratul a omis inregistrarea in contabilitatea debitoarei a unor inscrisuri precum procesele verbale de casare si procesele verbale de distrugere a marfii cu termene de valabilitate expirate, fapt ce a condus la acumularea de catre debitoare a unor debite fiscale neachitate si neînscrise in contabilitate in cuantum de 13.388,91 lei. Aceasta conduita a paratului reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 73 alin.1 tit. c din Legea nr. 31/1990 existând astfel o fapta ilicita. Raportat la cele mai sus expuse, apreciează ca judecatorul sindic a apreciat gresit fundamentul cererii de antrenare a raspunderii formulata de catre lichidatorul judiciar împotriva paratului P. L.. De vreme ce in sarcina paratului a fost stabilita o fapta ilicita si potrivit art. 10 si 11 din Legea nr. 82/1991 sarcina conducerii evidentei contabile, precum si a întocmirii registrelor prevăzute de lege aparține administratorului statutar, apreciază ca lichidatorul judiciar a constatat in mod cert culpa paratului P. L., motiv pentru care a sustinut admiterea cererii de antrenare a răspunderii întemeiata pe prevederile art. 138 alin. 1, 1lit.d din Legea nr. 85/2006. Mai mult, din expertiza contabila, administrata ca proba, rezulta ca societatea nu a înregistrat in evidenta contabila procesele verbale de casare si de distrugere a mărfii expirate, expertul stabilind ca societatea ar fi avut TVA de plata in suma de 12.850,45 lei, precum si impozit pe profit in suma de 538,46 lei, ambele către bugetul consolidat al statului. Consideră că nu poate fi reținut faptul ca creanța fiscala stabilita prin raportul de expertiza întocmit de către dl. expert V. Ion nu prezinta nici o relevanta in prezenta cauza, nefiind inscrisa in tabelul definitiv al creantelor împotriva averii debitoarei SC P. C. S. de vreme ce tinerea contabilității nu s-a făcut in conformitate cu legea. In consecință, paratul P. L. nu a condus evidenta contabila in conformitate cu reglementările contabile, respectiv nu a înregistrat in contabilitatea debitoarei procesele verbale ale mărfii expirate pentru a evita plata către bugetul statului a unor obligații, astfel ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 de obligarea a paratului la plata unei părți din pasivul debitoarei. Analizând recursul declarat de către pârât prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată formulată și precizată, lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. C. S. a solicitat obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 96.397,74 lei, temeiul juridic al cererii fiind dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006. Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță. După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC C., pârâtul este administratorul debitoarei. Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe fostul administrator să predea registrele și actele societății. Probele existente evidențiază, de asemenea, împrejurarea că pârâtul a omis înregistrarea in contabilitatea debitoarei a unor înscrisuri, fapt ce a condus la acumularea de către debitoare a unor debite fiscale neachitate si neînscrise in contabilitate, recuperarea creanțelor debitoarei fiind imposibilă. Aceasta conduita a pârâtului reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 73 alin.1 tit. c din Legea nr. 31/1990 existând astfel o faptă ilicită. Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză , managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce îi reveneau în calitate de administrator statutar, judecătorul sindic apreciază în mod eronat că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență . Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs . C.plexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței. Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarilor. Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul. C. apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greșită a nedovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată , prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat . Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală . Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea. În prezenta cauză, C. apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu a înregistrat o serie de documente contabile, ipoteza normei legale din art.10 și 11 din Legea nr.82/1991 fiind întrunită. Pârâtului, în calitate de administrator, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990. Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză . În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. C. apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei. Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, C. va admite recursul declarat, va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite cererea de antrenare a răspunderii și va obliga pârâtul la acoperirea pasivului debitoarei până la concurența sumei de 96.397,74 lei. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de CII T. C., lichidator judiciar al SC P. C. S. împotriva sentinței civile nr.5100 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite cererea de antrenare a răspunderii pârâtului P. L., pe care îl obligă la plata unei părți din pasivul debitoarei SC P. C. S., în cuantum de 96.397,74 lei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. V. D.red.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.Moțu F.
| ← Decizia nr. 9051/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 5199/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
|---|
