Decizia nr. 9862/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9862/2012
Ședința de la 27 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A.-I. A.
Judecător C. I. Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea A. F. P. C. N. prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2013 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui S.izat C. în contradictoriu cu intimații SC L. P. S. PRIN ADMINISTRATOR S. S. L., C. T. M. C. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare.
C., din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.019 din 26 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui Comercial C. s-a respins contestația formulată de creditoarea A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar C. T. M. C. în cadrul procedurii falimentului debitoarei S. L. P. S. și afișat la ușa instanței la data de (...). Analizând contestația formulată de creditorul bugetar, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 122 alin. 3 din L. nr. 8., judecătorul sindic a reținut faptul că în speță, lichidatorul judiciar a întocmit un raport asupra fondurilor obținute din lichidarea bunurilor debitoarei S. L. P. S. și un plan de distribuire, pe care le-a afișat la ușa instanței la data de 21 februarie 2012, dată raportat la care se constată că formularea contestației s-a făcut în termenul limită de 15 zile prevăzut de alineatul 3 al art. 122. Din cuprinsul raportului depus la dosar rezultă faptul că în urma somațiilor întocmite de lichidatorul judiciar către diverși creditori ai S. L. P. S. a fost încasată pe parcursul derulării procedurii suma de 18.393, 34 lei și că din vânzarea a două autoturisme marca Dacia Logan proprietatea debitoarei, autoturisme asupra cărora B. T. S. avea înscrisă garanție având o creață garantată înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, s-a încasat suma de 33.604,12 lei. În ceea ce privește suma obținută în urma vânzării bunurilor din averea debitorului grevate de garanție reală mobiliară, s-a propus prin planul de distribuire să fie achitată în integralitate creditorului garantat, respectiv B. T. SA, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 121 alin. 1 din L. nr. 8.. Conform acesteinorme legale, fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului grevate în favoarea creditorului de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție, se distribuire într-o anumită ordine prevăzută de lege, respectiv taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuieli necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art.10, 19 alin.2, art.23 și 24, diferența fiind distribuită creditorilor garantați, în condițiile în care nu se impune distribuirea unor sume de bani prevăzute de art.121 pct.11, normă legală aplicabilă doar în situația în care debitoarea se află în procedura reorganizării judiciare. Din această perspectivă, judecătorul sindic a constatat că suma rezultată în urma valorificării celor două autoturisme marca Dacia Logan ce garantau creanța creditoarei B. T. SA, sumă în cuantum de 33.604,12 lei, precum și suma încasată de la debitor în cuantum de 18.393,34 lei, s-a propus spre distribuie de către practicianul în insolvență după ce din cuantumul total de 51.997,46 lei au fost deduse cheltuielile aferente întregii proceduri. În ceea ce privește aceste cheltuieli, judecătorul sindic a constatat că au fost în mod corect incluse în planul de distribuire, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar aferent perioadei octombrie 2009 - decembrie 2010, onorariu care a fost aprobat de altfel de adunarea creditorilor din data de (...), cota de 2% ce urma să fie virată către U., cotă pe care de asemenea, lichidatorul judiciar a considerat-o ca fiind cheltuieli de procedură și a dedus-o din suma existentă în contul unic al averii debitoarei, disp. art.4 alin.6 lit.c din L. nr.8. o prevede ca fiind cheltuială de procedură ce se impune a fi virată la fondul de lichidare prevăzute de art. 4 alin. 4. În categoria cheltuielilor de procedură intră și comisioanele bancare precum și cheltuielile de acvirare documente care, de asemenea, au fost aprobate de către creditori. Judecătorul sindic a constatat că, dealtfel, dispozițiile art. 4 alin. 1 statuează asupra faptului că toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin L. nr. 8., inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar sau lichidator vor fi suportate din averea debitorului și că alineatul 9 al art.4 prevede în mod expres faptul că sumele menționate la alineatul 1 vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 și art. 123 pct. 1 și vor fi plătite în momentul existenței disponibilului în contul debitorului. Pe cale de consecință, judecătorul sindic a apreciat că în mod corect practicianul în insolvență a imputat asupra sumelor totale existente în contul unic al averii debitoarei, sume rezultate din valorificarea bunurilor garantate și din recuperări de creanțe, toate sumele ce reprezintă cheltuieli de procedură, inclusiv cheltuielile de conservare a bunurilor, nici un text de lege din cuprinsul legii insolvenței neprevăzând faptul că sumele se impun a fi suportate proporțional. Mai mult, susținerile lichidatorului judiciar conform cărora nu a fost încasat întregul onorariu, deși plata acestuia era prioritară, încadrându-se în cadrul procedurilor de procedură ce se impun a fi plătite cu prioritate, sunt reale, contestația formulată de creditorul bugetar neavând nici un temei legal, astfel că a fost respinsă ca fiind nefondată. Împotriva acestei sentințe, creditoarea A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. C. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației sale. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., creditoarea a adus critici de nelegalitate hotărârii recurate raportat la faptul că prin contestația formulată la planul de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar a arătat că în mod greșit acesta a propus distribuirile ca și cheltuieli de procedură și cheltuielile de transport, cota de 2% U., onorariul lunar al lichidatorului, comisioanele bancare, cele de arhivare a documentelor, susținând că acestea trebuiau stabilite în mod proporțional atât din sumele rezultate în urma valorificării bunurilor garantate, cât și din recuperările de creanțe. Prin urmare, creditoarea consideră că din suma în cuantum de 18. 393, 34lei reprezentând încasări de la debitor trebuia să fie distribuită și către creditorul bugetar o anumită sumă. Intimatul C. T. C., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S. L. P. S. C.-N. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, având în vedere că prin art.121 și 123 din L. nr.8. se prevăd plata cu prioritate a cheltuielilor de procedură în cadrul cărora se includ taxe, timbre, cheltuieli de conservare a bunurilor, arhivare, onorariu, fără ca aceste texte de lege să precizeze că sumele se impun a fi suportate proporțional. P. insolvenței și cea a lichidării bunurilor și recuperării creanțelor se desfășoară unitar. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele: Soluția pronunțată de către judecătorul sindic este legală și temeinică, în concordanță cu probatoriul administrat și cu normele legale incidente. Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din L. 8., ,,toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea si comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar si/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului,,. În cazul concret analizat acest text trebuie coroborat atât cu dispozițiile art. 121 din L. 8. care reglementează modul de distribuire în cazul special al fondurilor obținute din valorificarea bunurilor garantate în favoarea creditorilor cât și cu art. 123 din același act normativ care reglementează într-o manieră generală distribuția între creditori a fondurilor obținute în cadrul procedurii de lichidare. Potrivit acestor texte, prioritare sunt sumele necesare achitării cheltuielilor aferente procedurii (taxe, timbre, cheltuieli de conservare a bunurilor - arhivare, onorarii). Nici un text din legea insolvenței nu vorbește despre calcularea proproțională a cheltuielilor, ci doar despre acoperirea cheltuielilor din sumele încasate în contul averii debitoarei. Or această acoperire se realizează prin scăderea cheltuielilor din totalul veniturilor și doar apoi sumele rămase sunt distribuite în cadrul procedurii conform principiilor de distribuire reglementate. În cazul concret analizat suma totală distribuită a fost obținută atât prin valorificarea unor bunuri ale debitoarei grevate de garanții cât și prin obținerea de la debitor a unor alte sume de bani. În aplicarea principiului anterior enunțat, suma rezultată în urma valorificării celor două autoturisme marca Dacia Logan ce garantau creanța creditoarei B. T. S. în cuantum de 33.604,12 lei, precum și suma încasată de la debitor în cuantum de 18.393,34 lei, s-a propus spre distribuire de către practicianul în insolvență după ce din cuantumul total de 51.997,46 lei au fost deduse cheltuielile aferente întregii proceduri. Judecătorul sindic a constatat în mod legal și temeinic că au fost în mod corect incluse în planul de distribuire sumele reprezentând onorariul lichidatorului judiciar aferent perioadei octombrie 2009 - decembrie 2010, onorariu care a fost aprobat de altfel de adunarea creditorilor din data de (...) percum și cota de 2% ce urma să fie virată către U., cotă pe care de asemenea, lichidatorul judiciar a considerat-o ca fiind cheltuieli de procedură și a dedus-o din suma existentă în contul unic al averii debitoarei. Dispozițiile art. 4 alin. 6 lit. c din L. nr. 8. prevăd ca fiind cheltuială de procedură ce se impune a fi virată la fondul de lichidare prevăzut de art. 4 alin. 4 și suma de ,,2,0% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului,,. Instanța de recurs mai reține faptul că dispozițiile art. 4 alin. 1 statuează asupra faptului că toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin L. nr. 8., inclusiv cele privind notificarea, convocarea și comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar sau lichidator vor fi suportate din averea debitorului și că alineatul 9 al art.4 prevede în mod expres faptul că sumele menționate la alineatul 1 vor fi considerate cheltuieli de lichidare în conformitate cu art. 121 și art. 123 pct. 1 și vor fi plătite în momentul existenței disponibilului în contul debitorului. În consecință,practicianul în insolvență a procedat în mod corect atunci când a imputat asupra sumelor totale existente în contul unic al averii debitoarei, sume rezultate din valorificarea bunurilor garantate și din recuperări de creanțe, toate sumele ce reprezintă cheltuieli de procedură, inclusiv cheltuielile de conservare a bunurilor și cota de 2 % aplicată asupra sumelor obținute din valorificare. Pentru aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 2.019 din 26 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui Comercial C., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. A M. C.-N. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 2.019 din 26 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T.ui Comercial C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. GREFIER, M. N. ȚAR Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. C.
← Decizia nr. 1069/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 2643/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|