Decizia nr. 7141/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7141/2012
Ședința publică de la 28 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către B. SA împotriva sentinței civile nr.38 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. Specializat C., privind și pe creditor D. G. A F. P. A J. C., creditor M. C.-N., creditor SC L. R. S., creditor SC V. R. SA, intimat SC D. I. S., intimat SC D. I. S. PRIN ADMINISTRATOR J. D. I. S., având ca obiect procedura insolvenței confirmare plan reorganizare-recurs imp. S. 38/2012 depus de B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul promovat nu este timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
C.ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. La data prezentului termen de judecată, recurenta a transmis prin fax note de ședință, prin care învederează că nu înțelege să timbreze recursul formulat, apreciind că la acest moment nu mai prezintă interes modificarea sentinței recurate, întrucât față de debitoare a fost deschisă procedura de faliment. Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, C.ea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. C.EA Prin sentința civilă nr.38 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. Specializat C. s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar D. I. S. și, în consecință : S-a confirmat planul de reorganizare al debitoarei SC D. I. S., J(...), CUI 14806677. S-a dispus continuarea activității debitoarei sub conducerea administratorului special și sub supravegherea administratorului judiciar. S-a stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a prezenta trimestrial rapoarte adunării creditorilor asupra situației financiare a averii debitoarei și de a le înregistra la grefa T. C. C., ulterior aprobării lor de către adunarea creditorilor, precum și obligația de a prezenta situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, în vederea recuperării acestora, pentruavizare de către adunarea creditorilor, conform art. 102 alin. 4 și art. 106 din Legea nr. 85/2006. S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de (...). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, creditoarea B. SA. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina creditoarei recurente obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenta a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 8), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC B. SA împotriva sentinței civile nr.38 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. Specializat C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...).{ F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, M. B. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. Ivănescu
← Decizia nr. 9247/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 2673/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|