Decizia nr. 8062/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8062/2012

Ședința publică de la 12 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 1356/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., privind și pe intimat O. R. C. DE PE L. T. B. N., intimat D. G. A F. P. B., intimat SC C. E. S. PRIN LICHIDATOR J. CII O. I., intimat SC C. E. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1356 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) În temeiul art. 131 din legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

S-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC C. E. S., CUI 4170180 număr de ordine în registrului comerțului J(...) și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C.. S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar C. O. I., pentru suma de 1.187,2 lei, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.

S-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință s-a notificat cu D.G.F.P. B.-N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B.-N.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr.1932 din (...) pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.(...), a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei SC C. E. S. B. în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului C. I. de I. O. I., făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.31/1990 rep., privind societățile comerciale.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor (f.9) în care a fost înscris creditoarea AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de 250 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art.131 din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariu lichidatorului judiciar pentru suma totală de 1.187,2 lei (fără

TVA) reprezentând cheltuieli de proceduri și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice, în conf.cu prev.art.89 alin.1 lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr.555 din (...), plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F. P. B. solicitând admiterea recursului asa cum este formulat in scris; casarea Sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, impotriva debitoarei .

Motivele de recurs pe care intelege sa le invoce in prezenta cerere, sunt cele prevazute de art.304. pct. 5 si 9 din Codul de procedura civila, solicită instanței a face aplicatiune la art. 304 ind. 1 C.procedura civila, in sensul examinarii cauzei sub toate aspectele.

În motivare s-a arătat că:

In fapt, prin sentinta civila nr. 1932/(...) pronuntata in cauza s-a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoare si numirea lichidatorului judiciar CII O. I.

Institutia creditoare a depus declaratie de creanta, solicitand inscrierea pe tabloul creditorilor societatii comerciale C. E. SRl cu suma de 250 lei, creanta acceptata si inscrisa in tabelul definitiv.

Prin sentinta atacata, T. B.-N., la cererea formulata de lichidatorul judiciar, a dispus inchiderea procedurii falimentului si radierea societatii debitoare din evidentele ORC B.-N., motivat de faptul ca societatea nu figureaza in evidente cu bunuri impozabile.

Invederează faptul ca anterior inchiderii procedurii nu s-a comunicat de catre lichidatorul judiciar raportul final, astfel incat a fost pusă in imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere si a face obiectii la raportul final conform art. 129 al.t din Legea nr.85/2006 ("dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichida te, lichidatorul va supune judecatorului-sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi a fisa te la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final. Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii. ").

Consideră ca lichidatorul judiciar pe parcursul desfasurarii procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilordebitoarei, facand doar formal o mentiune cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte ce ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.

Analizand aspectele care au dus la starea de insolventa a debitoarei, apreciază ca, se impune luarea in considerare pentru a fi stabilita raspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societatii catre bugetul de stat, fara incercarea de redresare si achitare a acestora.

Avand in vedere cele aratate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea Sentintei civile nr. 1356/(...) si trimiterea cauzei instantei de fond, pentru continuarea procedurii de faliment.

In drept, s-au invocat prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei si art. 299 si urm. Cod Procedura Civila.

În cauză a formulat întâmpinare O. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. E. COM S. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - fila 8.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...), statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Așadar, legiuitorul a instituit o normă imperativă care obligă judecătorul sindic să pronunțe o hotărâre de închidere a procedurii, în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii.

Legiuitorul a apreciat că în măsura în care, din cauza lipsei fondurilor, scopul procedurii insolvenței enunțat de dispozițiile art. 2 din cuprinsul Legii nr.

85/2006 nu mai poate fi atins, continuarea procedurii devine contrară interesului economic general.

În cazul de față, judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 131 din legea privind procedura insolvenței de vreme ce niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, iar în patrimoniul debitoarei nu a fost identificat nici un bun a cărui valorificare să fi permis susținerea cheltuielilor pe care le presupunea continuarea procedurii colective.

Nici aserțiunea că lichidatorul judiciar nu și-ar fi îndeplinit întocmai atribuțiile legale și nu ar fi efectuat demersuri suficiente pentru a identifica persoanele responsabile de starea de insolvență nu poate fi primită cât timp creditoarea AFP B. nu a formulat nicio contestație împotriva modului în care lichidatorul judiciar a înțeles să își îndeplinească obligațiile.

Prin raportul asupra cauzelor și a împrejurărilor care a condus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a identificat motive obiective ce au determinat incapacitatea debitoarei de plata a creanțelor certe și exigibile. Acestea nu se circumscriu faptelor enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, singurele care pot fundamenta o acțiune în răspundere împotriva foștilor administratori statutari.

În situația în care creditoarea deținea date despre persoana responsabilă de starea de insolvență a debitoarei avea posibilitatea să formuleze în nume propriu o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, dat fiind că deține calitatea de creditor al procedurii (creanta sa permitand formularea demersuluijudiciar invocat). Exercițiul dreptului prevăzut la art. 138 alin. 3 din Legea nr.

85/2006 este lăsat de altfel de legiuitor la latitudinea creditorilor, ca remediu procesual pentru ipoteza în care titularul principal al acțiunii în răspundere a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. (1)din lege.

Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 1356/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr.

1356/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: I. U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8062/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)