Decizia nr. 8147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Decizii și sentințe comerciale (faliment) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 8147/2012

Ședința din data de 15 octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de recurentul R. C. C., împotriva sentinței civile nr. 444 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C., cauza privind și pe SC C. T. S. prin lichidator judiciar C. I. T. M. C., pârât R. C., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

În data de (...) s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea recurentului R. C. C. ( f. 21 -40).

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă nr.444 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I. T. M. C. împotriva pârâtului R. C. C. și a fost obligat pârâtul să suporte pasivul debitoarei SC C. T. SRL în cuantum de 571.576 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

În cazul în speță, în sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art.138 lit.d din L. nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, susținându-se că pârâtul nu a întocmit în mod corect declarațiile către bugetul consolidat al statului și că în urma acestei omisiuni a fost întocmit de către A. C.-N. un raport de inspecție fiscală în luna mai 2008, din cuprinsul căruia a rezultat împrejurarea că debitoarea datorează către bugetul de stat aferent perioadei (...)-(...) impozit pe profit, TVA și impozit pe dividende în cuantum de 259.949 lei și majorări în cuantum de 100.253 lei.

Din cuprinsul raportului de inspecție fiscală depus la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar odată cu înregistrarea cererii de deschidere a procedurii, judecătorul sindic a reținut faptul că în perioada 1 ianuarie

2006-31 decembrie 2007 debitoarea nu a înregistrat ca și cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal o serie de sume, ceea ce a condus la necalcularea, neînregistrarea și nevirarea la bugetul de stat a unor diferențe de impozit pe profit. pentru anul 2006 suma cheltuielilor deductibile s-a stabilit ca fiind de 28.323 lei, compusă din 1.345 lei cheltuieli de asigurare ce nu privesc activele contribuabilului, 3.533 lei cheltuieli făcute în favoarea asociatului, cum ar fi perdele, mașină de cusut, deșeuri de fier, benzină, în condițiile în care utilajele debitoarei funcționau cu motorină, 4.000 lei reprezentând șenilă excavator provenită de la o firmă SC C. G. SRL ce avea ca obiect intermedieri în comerțul cu produse alimentare și care nu a desfășurat activitate în anul 2006 conform bilanțului depus la M. E. și F. și suma de 19.445 lei cheltuieli combustibil nejustificate.

Aceste cheltuieli au rezultat de pe bonurile fiscale luate de la stații de alimentare situate în zona în care debitoarea nu a avut activitate, respectiv din comuna H. în lunile ianuarie-februarie 2006.

Bonurile de combustibil înregistrate în contabilitatea debitoarei în perioada martie-decembrie 2006 de la stațiile de alimentare din C. au reprezentat în majoritatea lor aprovizionări din minut în minut care acoperă o bună parte a zilei, organul de control fiscal considerând că agentul economic nu ar fi putut să desfășoare în această modalitate activitate și că ar fi stat doar în stația de alimentare.

Pentru anul 2007 cheltuielile deductibile în sumă de 84.588 lei au reprezentat cheltuieli cu combustibil nejustificate, vibrator și cheltuială cu dobândă leasing aferentă anului 2006 înregistrată în anul 2007.

Față de pierderea fiscală de 2.233 lei declarată de agentul economic, organul de inspecție fiscală a susținut că a rezultat un profit suplimentar de

82.355 lei, impozitul pe profit aferent fiind pentru cei doi ani de 17.709 lei, iar majorările de întârziere în cuantum de 6.150 lei.

În conformitate cu același raport de inspecție fiscală în sarcina debitoarei s-a reținut în ceea ce privește impozitul pe veniturile din dividende existența unor obligații stabilite suplimentar în sumă de 178.874 lei și majorări de întârziere aferente de 50.821 lei, reținându-se că în perioada mai

2004-decembrie 2007 s-au înregistrat în contabilitate bonuri de combustibil nejustificate în sumă de 32.885 lei, sumă ce a reprezentat dividendul net al asociatului, baza impozabilă fiind de 360.887 lei.

În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, s-a reținut faptul că debitoarea este plătitoare de TVA de la data de (...) și că verificarea jurnalelor de vânzări și cumpărări corelate cu balanțele de verificare a documentelor primare ce au stat la baza întocmirii acestora a relevat existența unor deficiențe care au condus la stabilirea unui TVA suplimentar în sumă de

63.366 lei din care suma de 56.582 lei reprezenta TVA aferent bonurilor de combustibil.

R. de inspecție fiscală nr.14780/12 mi 2008, în original, i-a fost predat pârâtului de către societatea angajată în baza unui contract de prestări servicii în vederea ținerii contabilității, la data de 19 decembrie 2008, fapt ce rezultă din procesul-verbal de predare-primire depus la dosarul nr.(...) la fila

41.

Pârâtul a susținut că acest raport de inspecție fiscală în baza căruia se stabileau în sarcina debitoarei obligații suplimentare nu a fost contestat și că predarea acestuia s-a făcut după data deschiderii procedurii insolvenței.

Pe baza acestui raport de impunere fiscală a fost emis ulterior titlul executoriu din data de (...) pentru suma de 343.063 lei și somația din datade (...), înscrisuri ce se susține că nu i-au fost comunicate debitoarei pentru a fi contestate.

Susținerile pârâtului, însă, se impun a fi înlăturate întrucât, pe de o parte, predarea de către societatea de contabilitate a raportului de inspecție fiscală la data de (...), raport de inspecție în baza căruia a fost emisă ulterior somația din (...) și respectiv titlul executoriu din data de (...), i-a fost comunicată debitoarei în condițiile reglementate de disp. art.44 alin.3 din OG nr.92/2003, dovada comunicării fiind depusă la dosarul de insolvență la filele 56-58.

De altfel, în condițiile în care pârâtul a susținut că nu i-au fost comunicate titlul executoriu și somația la sediul debitoarei și susținerile ar fi acceptate de judecătorul sindic, se impune a se preciza faptul că dreptul acestuia de a le contesta ar începe să curgă de la data la care au fost depuse la dosar de către creditoare înscrisurile respective ca și anexă la cererea de deschidere a procedurii și că, pe cale de consecință, de la acea dată urma să curgă termenul de contestare de 15 zile în conformitate cu prev. art.172-

173 din OG nr.92/2003.

Pârâtul nu a contestat titlul executoriu și nici somația emisă în sarcina sa, împrejurare față de care mențiunile cuprinse în raportul de inspecție fiscală nu pot fi înlăturate de judecătorul sindic, impunându-se a fi considerate ca fiind legale, iar faptele reținute în sarcina debitoarei ca fiind reale.

Susținerile pârâtului în sensul că pe perioada 2004-2007 a încheiat un contract de prestări servicii în vederea ținerii evidenței contabile cu doamna P. F. nu au fost dovedite, nefiind depus la dosar un astfel de contract, din declarația martorei P. S. F. D. rezultând împrejurarea că nu a avut încheiat cu debitoarea un astfel de contract și că aceasta a ținut contabilitatea persoanei juridice, semnând declarațiile lunare și bilanțurile contabile pe care le întocmea, le depunea la organele fiscale și ulterior le prezenta pârâtului pentru a lua la cunoștință. Înregistrarea în contabilitate se făcea pe baza documentelor pe care i le preda pârâtul, martora susținând că în ceea ce privește bonurile de combustibil, acestea erau înregistrate întrucât îi erau predate de pârât, fără însă a avea cunoștință despre împrejurarea dacă combustibilul era în realitate utilizat sau nu de către debitoare și dacă cheltuielile erau efectiv deductibile sau nedeductibile fiscal.

Același martor a arătat că nu avea cunoștință despre încheierea unor contracte de închiriere în vederea realizării obiectului de activitate al debitoarei și nici despre încheierea unor contracte de închiriere pentru terenuri în perioada în care a fost ținută contabilitatea persoanei juridice.

Astfel, susținerile pârâtului în sensul că înregistrarea în contabilitate a tuturor documentelor primare efectuată în perioada 2004-2007 ar reveni ca și responsabilitate persoanei mandatate să se ocupe de ținerea contabilității se impun a fi înlăturate.

Prevederile art.10 alin.4 din L. nr.82/1991 statuează asupra faptului că, în cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale, însă în cazul în speță nu s-a făcut dovada încheierii unui astfel de contract de prestări servicii și nici dovada limitelor în cadrul cărora persoana fizică sau juridică avea să răspundă, în condițiile în care înregistrarea în contabilitate a documentelor primare s-a făcut pe baza documentelor furnizate de către pârât.

P.rea de către acesta a bonurilor de combustibil năștea în sarcina persoanei care se ocupa de ținerea contabilității obligația de a le înregistra în contabilitate, legea nereglementând însă în sarcina acesteia și obligația de a verifica împrejurarea dacă bonurile respective se refereau la cantitățile de combustibil pe care debitoarea le-a utilizat efectiv sau reprezentau bonuri de combustibil predate doar cu scopul de a fi înregistrate și a reduce datoriile către bugetul de stat, datorii ce vizau impozitul pe profit și TVA-ul aferent.

Atâta timp cât debitoarea utiliza în vederea realizării obiectului său de activitate diverse mașini și utilaje care consumau combustibil, persoana fizică și respectiv persoana juridică mandatate să conducă evidența contabilă nu pot fi considerate responsabile de înregistrarea unor bonuri de combustibil care, în fapt, nu reprezentau contravaloarea unor produse achiziționate de debitoare, bonuri emise la intervale foarte scurte de timp, predate de către administratorul statutar al persoanei juridice.

Susținerile pârâtului în sensul că activitatea prestată de debitoare presupunea alimentarea utilajelor, excavatoarelor și buldozerelor la intervale scurte de timp nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, bonurile de combustibil considerate nedeductibile erau emise la intervale prea scurte de timp și, pe de altă parte, această modalitate de derulare a activității nu a fost în nici un fel dovedită, nefiind verosimile susținerile conform cărora se impunea ca alimentarea respectivelor utilaje să se facă cu canistrele și nu prin deplasarea utilajelor la pompa de alimentare.

S-au impus a fi înlăturate și susținerile pârâtului conform cărora debitoarea ar fi încheiat pe parcursul anului 2006 contracte cu diverse persoane fizice în vederea exploatării balastului, contracte pe care din omisiune contabilul P. F. nu le-a înregistrat în contabilitate, față de susținerile martorului în sensul că aceste contracte nu i-au fost predate, pe de o parte și, pe de altă parte, întrucât nu au fost prezentate nici organului de inspecție fiscală pentru a dovedi că sumele care se pretindeau că au ieșit din patrimoniul debitoarei sunt reale și că acestea au fost utilizate în scopul desfășurării activității persoanei juridice, justificarea ridicării acestora nefiind, pe cale de consecință, realizată.

Judecătorul sindic a considerat că se impune a fi angajată răspunderea pârâtului pentru întregul pasiv rămas nerecuperat aparținând debitoarei întrucât în cauză pot fi reținute ca fiind incidente disp. art.138 alin.1 lit.d din L. nr.85/2006, în condițiile în care contabilitatea debitoarei nu a fost ținută în conformitate cu legea, atâta timp cât pârâtul nu a contestat raportul de inspecție fiscală și titlul executoriu emis în baza acestuia și era singura persoană ce reprezenta legal debitoarea căreia îi era recunoscut de către lege dreptul de a formula contestație, în condițiile reglementate de OG nr.92/2003.

Pârâtul nu a făcut dovada faptului că a încheiat cu SC CONT D. & T.

SRL un contract de prestări servicii în baza căruia societatea de contabilitate să fie răspunzătoare de modul în care a fost ținută și înregistrată evidența contabilă, judecătorul sindic considerând că responsabilitatea pentru starea de insolvență a debitoarei îi revine administratorului statutar, căruia în condițiile prev. de art.73 din L. nr.31/1990 îi revenea sarcina de a conduce evidența contabilă și de a întocmi registrele și declarațiile prevăzute de lege.

Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și fac insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permiteadministratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.

În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. R. de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există starea de încetare de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din L. nr.85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure, nefiind răsturnată prin probă contrară de către pârât.

Fapta săvârșită de administratorul statutar este o faptă negativă, omisivă, constând în neîndeplinirea unei obligații legale și are un caracter ilicit, fiind sancționată atât de L. nr.31/1990, cât și de legea contabilității.

Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.

Prejudiciul creditorilor reprezintă masa pasivă ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor, tabel definitiv care nu a fost contestat și care nu a fost acoperit din averea debitoarei, acest prejudiciu având un caracter cert, real

și efectiv.

Legătura de cauzalitate între neținerea contabilității conform legii și prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât administratorul nu cunoaște care este activul nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Pe de altă parte, este evident că neținerea contabilității în conformitate cu legea a cauzat starea de insolvență, deoarece nu poți știi cât să te îndatorezi câtă vreme nu știi ce venituri deții și în ce modalitate poți să plătești datoriile. Doar ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei afaceri.

Vinovăția administratorului există deoarece acestuia îi incumbă obligația legală a ținerii contabilității, administratorii statutari fiind răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, potrivit art.73 din L. nr.31/1990, iar neținerea contabilității le este direct imputabilă.

Concluzionând, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului se impune a fi reținută fapta de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, impunându-se obligarea acestuia la plata întregului pasiv al debitoarei în sumă de 571.576 lei, în conformitate cu disp. art.138 lit. d din L. nr.85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul R. C. C. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii personale față de recurent.

În motivele de recurs se arată că prin sentința atacată prima instanță a admis această cerere apreciind ca dovedit faptul că în speță sunt întrunite condițiile art. 138 lit. d din L. nr. 85/2006 raportat la prevederile art. 10 și

11 din L. nr. 82/1991 și ale art. 73 din L. nr. 31/1990.

Instanța a reținut că mențiunile cuprinse în raportul de inspecție fiscală sus-menționat trebuie considerate a fi lega le și temeinice Î. nici acest raport și nici titlul executoriu emis În baza sa nu au fost contestate. Apreciază că este eronat acest raționament întrucât, în primul rând, raportul fiscal a fost întocmit la sediul societății care ținea contabilitatea debitoarei, și anume, SC CONT D. & T. SRL, iar această societate a predat acest raport după 7 luni, după cum rezultă fără dubiu și din procesul verbal de predare- primire a raportului din (...), chiar după deschiderea procedurii insolvenței. Arată că aceștia nici nu aveau interesul să prezinte raportul fiscal atâta timp cât bonurile de combustibil care fuseseră apreciate de inspectorii fiscali canedeductibile fuseseră introduse de către această societate de contabilitate, fiind practic direct răspunzători pentru prejudiciul adus societății.

În al doilea rând, arată că deși între actele depuse de către A. F. P. C. apare și o somație din data de (...) și un titlu executoriu din data de (...) pentru suma de 343.063 lei care, nici acestea nu au fost comunicate societății debitoare pentru a putea fi contestate.

De altfel, în probațiune a solicitat si s-a încuviințat efectuarea unei adrese către A. C. pentru a comunica daca s-a comunicat către societate vreun titlu executoriu sau vreo somație. Din actele comunicate de către A. C. reiese ca s-ar fi comunicat unele somații către SC C. T. SRL, fara insa din aceste dovezi de comunicare sa reiasa vreo adresa a societatii.

De asemenea, apreciază eronată concluzia instanței cum că mențiunile cuprinse în raportul de inspecție fiscală sus-menționat trebuie considerate a fi legale și temeinice întrucât nici acest raport și nici titlul executoriu emis în baza sa nu au fost contestate și pentru un alt motiv și anume acela că prin actele depuse a dovedit contrariul celor reținute în cadrul raportului.

Astfel, la ultimul termen de judecata a depus o copie a talonului autoturismului BMW cu numar de înmatriculare (...) din care reiese că această mașină era înmatriculată pe numele debitoarei SC C. T. SRL, și că aceasta funcționa cu combustibil benzină. Prin urmare s-a dovedit că susținerea din raportul de inspecție fiscală cum că în mod ilegal s-au dedus cheltuieli cu benzina în condițiile în care autovehiculele detinute de societate functionează cu motorină, sunt neconforme cu realitatea. De altfel lichidatorul a vândut acest autoturism în cadrul procedurii falimentului, astfel că trebuia să știe că bonurile de benzină aveau o justificare în contabilitate.

De asemenea, în cadrul raportului de inspecție fiscală se arată că o serie de bonuri de combustibil au fost considerate ca nedeductibile Î. erau la intervale prea scurte de timp. Cu privire la acest aspect, prima instanță a apreciat ca neverosimile susținerile subsemnatului conform cărora se impunea ca alimentarea respectivelor utilaje (excavatoare, buldozere etc.) să se facă cu canistre și nu prin deplasarea la pompa de alimentare. Se arată că este de notorietate că utilajele de tipul buldozerelor și al excavatoarelor au un consum de combustibil de aproximativ 45 litri la 100 km și se deplasează cu o viteză de 15 km/h. Prin urmare, dacă ar trebui ca un astfel de utilaj să se deplaseze de pe șantier la pompa de alimentare ar dura câteva ore și ar consuma probabil jumătate din cantitatea de combustibil cu care a alimentat. Astfel, este logic să se facă alimentarea utilajelor cu canistre și nu prin deplasare la pompa de alimentare, astfel că e normal ca bonurile de combustibil să se fi emis la intervale scurte de timp. R. deci că nu pot fi reținute ca temeinice nici aceste susțineri din cadrul raportului de inspecție fiscală.

Un alt aspect se referă la aceea că, o parte din sumele considerate prin raportul de inspecție fiscală ca fiind sume ridicate fără a aduce documente justificative și considerate ca fiind dividende sunt sume care au fost cheltuite în realitate în scopul desfășurării activității societății, și anume cu contracte de închiriere încheiate cu persoane fizice În vederea exploatării balastrului. Aceste contracte nu au fost înregistrate în contabilitatea societății din culpa persoanei care la acea dată era însărcinată cu îndeplinirea atribuțiilor contabile - d-na P. F.. Prin urmare, indiferent de faptul că aceste contracte au fost sau nu înregistrate în contabilitatea societății, acestea dovedesc faptul că recurentul nu a cheltuit respectivelesume de bani în interes propriu ci în interesul societății, contrar susținerilor din raportul de inspecție fiscală

Arată că din anul 2004 și până în anul 2007 contabilitatea societății a fost ținută de către d-na contabilă P. S. F. D. care a și semnat toate bilanțurile și balanțele societății, lucru recunoscut și de aceasta în declarația de martor.

Menționează și pe această cale că nu a semnat niciodată vreun document contabil întrucât pentru ținerea contabilității a fost mandatată d- na P. S. F. în mod contradictoriu, instanța reține că nu există un contract de prestări servicii între societatea debitoare și d-na P. S. F. D. însă, în același timp reține și că aceasta admite că a prestat servicii de contabilitate, asumându-și prin semnătură declarațiile lunare și bilanțurile contabile depuse la organele fiscale.

Susține că nu a susținut vreodată că ar fi încheiat un contract scris de prestări servicii contabile cu d-na P. S. F. D. însă, în ciuda acestui fapt, contractul s-a născut în mod valabil la momentul întâlnirii celor două voințe concordante, chiar în lipsa unui înscris probator. Din declarația acestei martore reiese că ea este singura persoană care s-a ocupat în perioada amintită de contabilitatea societății debitoare S. C. T. S.

Arată, de asemenea, că printre motivele pentru care rezultatele raportului de inspecție fiscală au fost negative este faptul că atât d-na contabilă P. F. cât și SC CONT D. & T. SRL au introdus în contabilitate bonuri de combustibil care nu erau deductibile, fără ca pârâtul să știe că acestea au fost încadrate ca și cheltuieli deductibile. Martora P. F., in acest moment fosta contabila a societății, susține ca ea nu a știut de vreun contract de închiriere pentru terenuri, ca nu a văzut un astfel de contract si ca ea personal nu a înregistrat nici un contract de acest gen in contabilitate. Insa întrebarea care se pune este cum de d-na contabila nu a știut ca sume importante de bani sunt scoase din patrimoniul societății, când ea era cea care întocmea balanțele si bilanțurile societății, în condițiile in care documentele societății erau la dispoziția sa si din acestea rezulta ca au ieșit sume importante de bani din conturile societății.

Pentru antrenarea răspunderii este nevoie ca în cauză să fie îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege invocat în cererea de chemare în judecată, adică prevederile art. 138 lit. d din L. nr. 85/2006.

Solicită a se constata că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat întrucât nu s-a demonstrat că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă, că ar fi sustras/distrus documente contabile și nici că nu ar fi ținut o contabilitate în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta a apelat la experți contabili, persoane fizice și juridice.

Apreciază că faptul că unele cheltuieli au fost considerate deductibile de către contabili însă nu și de către A. F. P. nu poate fi imputată pârâtului

și, în niciun caz, nu se poate considera că ar fi acționat cu vinovăție în acest sens în condițiile în care nu are studii de specialitate, acesta fiind și motivul pentru care a contractat aceste servicii contabile de la persoane autorizate În acest sens.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 3 octombrie 2012 CII T. M.

C. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat de către pârâți prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 304¹C.pr.civ., C. l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC C. T. SRL a fost justificat prin invocareadispozițiilor art. 138 lit. d din L. nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.

Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.

După cum rezultă din certificatul constatator ORC C., pârâtul este administratorul debitoarei.

Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că prin raportul de inspecție fiscala întocmit în luna mai 2008, s-a stabilit ca debitoarea, prin organele sale de conducere, nu a întocmit în mod corect declarațiile către bugetul consolidat al statului, fiind înregistrate în evidenta contabila diverse cheltuieli nedeductibile aferente anilor 2006-2007. S-a reținut, de asemenea, că în această modalitate au fost diminuate sumele datorate de debitoare cu titlu de impozit pe profit si sumele declarate în vederea plății de T.

C. observă că raportul de inspecție fiscală a fost comunicat societății care ținea evidența contabilă a debitoarei, societate care a predat acest raport administratorului statutar astfel cum a rezultat din actele depuse la dosarul de insolventa. Î. acest raport, somația si titlul executoriu nu au fost contestate de către societatea debitoare prezumția recunoașterii mențiunilor cuprinse în raportul de inspecție se impune, astfel că se poate susține cu temei că actele fiscale sunt legale, iar faptele menționate acolo sunt reale.

Prin urmare, apărările recurentului care vizează nelegalitatea raportului de inspecție fiscală au fost corect înlăturate de către judecătorul sindic, faptele reținute în sarcina debitoarei și a reprezentanților săi fiind în măsură a constitui temei de antrenare a răspunderii administratorului.

C. reține, de asemenea, că în ciuda celor afirmate de către recurent, în speță nu s-a făcut dovada existenței răspunderii pentru neținerea corectă a contabilității în sarcina altor persoane. Astfel, instanța va constata că ipoteza normei legale instituite prin art.10 alin.4 din L. nr.82/1991 nu este întrunită în speță, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui contract

(chiar verbal încheiat) de prestări servicii încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din România, astfel încât răspunderea pentru conducerea contabilității să revină acestora, potrivit legii si prevederilor contractuale.

În aceste condiții, C. apreciază că în mod corect judecătorul sindic a reținut că devin aplicabile în speță prevederile art.1 și urm. din L. nr.82/1991 republicata, considerând că responsabilitatea pentru starea de insolvență a debitoarei îi revine administratorului statutar, căruia în condițiile prev. de art.73 din L. nr.31/1990 îi revenea sarcina de a conduce evidența contabilă și de a întocmi registrele și declarațiile prevăzute de lege.

Neținerea contabilității în conformitate cu legea și ținerea unei contabilități fictive nu fac posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și fac insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități conduse în conformitate cu dispozițiile legale, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.

Prejudiciul creditorilor există și constă în imposibilitatea recuperării creanțelor înscrise la masa pasivă din averea debitoarei.

Se poate conchide, așadar, că judecătorul sindic a pronunțat o soluție legală atunci când a dispus obligarea pârâtului la suportarea pasivului neacoperit din bunurile debitoarei, statuând corect că acesta urmează să răspundă în temeiul art.138 lit.d din L. nr.85/2006.

Pentru toate aceste considerente, C. va aprecia recursul declarat de către pârât ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din L. nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul R. C. C. împotriva sentinței civile nr.444 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. P. A. M. C. M. S.

GREFIER V. D.red.M.S./A.C.

2 ex. - (...)jud.fond.C. C.

← Decizia nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale...		Decizia nr. 2408/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... →

Decizia nr. 8147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8147/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)