Decizia nr. 8385/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 8385/2012

Ședința din data de 22 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S.

JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. G. : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. PRIN A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr. 1641 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata SC B. P.-C.-S. S. PRIN LICHIDATOR J. E. I. și SC B. P.-C.-S. S., recurent, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar din parte ONRC dovada îndeplinirii procedurilor de publicare nr. 105053/(...).

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr.

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Din oficiu, în temeiul art. 306 al. 2 C.pr.civ. invocă excepția nulității recursului și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.1641 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar E. I. și în consecință:

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC B. P.-C.-S. S.

S-a dispus radierea debitoarei înmatriculate sub nr. J (...) din

Registrul C..

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 l-a descarcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

S-a aprobat plata din fondul de lichidare a sumei de 1.369,00 lei în favoarea lichidatorului judiciar.

În temeiul art. 135 din Lege privind procedura insolvenței s-a dispus notificare prezentei sentințe debitorului, creditorilor, D. T. a F. P. M., O. R.

C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin S. civilă nr.

1246 din (...), pronunțată în Dosarul de faliment nr. (...) s-a deschis procedura simplificată împotriva debitoarei SC B. P.-C.-S. S., a fost numit lichidator judiciar.

În dosarul de faliment și-a înregistrat creanța creditoarea A. F. P. S.

M., valoarea acesteia fiind de 100 lei.

Prin raportul final întocmit de lichidatorul judiciar publicat în Buletinul procedurilor de insolvență s-a propus închiderea procedurii falimentului în baza art. 131 din Legea 85/2006, motivat de inexistența vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente.

În condițiile în care împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni în termenul legal și avându-se în vedere lipsa vreunor bunuri în patrimoniul societății insolvente de natură a putea fi valorificate în cursul procedurii în vederea acoperirii creanțelor, judecătorul sindic în baza art. 131 din Legea 85/2006 va dispune închiderea procedurii falimentului potrivit dispozitivului, cu consecința radierii societății din Registrul C..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 13 aprilie 2012 creditoarea D. G. a F. P. M., iar recursul nu este motivat.

În ședința publică de azi, întemeiat pe dispozițiile art. 301, 3021alin.

1 lit. c și art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ., raportat la art. 306 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului promovat de creditoarea D. G. a F. P. M..

Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale amintite anterior, Curtea constată că este întemeiată, iar recursul declarat este nul.

Astfel, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul a fost promovat anterior.

Din dosarul cauzei rezultă că sentința i-a fost comunicată creditoarei-recurente la data de 6 aprilie 2012 (fila 47, dosarul T.ui M.), acesta a depus cererea de recurs la data de 13 aprilie 2012, însă motivele de recurs nu au fost depuse.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale amintite va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată nulitatea recursului declarat de creditoarea D. G. a F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 1641 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. S. C. P. A. M. C.

G. V. D.

Red.M.S./A.C.

2 ex.-(...) Jud.fond.P. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8385/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)