Decizia nr. 8430/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8430/2012

Ședința din data de 24 O. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.

JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.

GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1277 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu debitoarea SC V.-J. S. B. și lichidatorul judiciar SC V.-J. S. B. PRIN LICHIDATOR J. CII C. I., având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) s-a depus la dosarul cauzei, din partea lichidatorului judiciar întâmpinare, în trei exemplare.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din

Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1277 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

T.ui B. N. a fost dispusă închiderea procedurii de faliment a debitoarei V. J. S. înregistrată sub nr.Jo6/329/205, CUI 117451250 și dispusă radierea societății din registrul comerțului ; aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar C. I. pentru o sumă de 3142 și onorarea acesteia conform art.4 alin.4 din

Legea nr.85/2006; dispusă notificarea sentinței ORC B. și D. G. a F. P. B.-N..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin sentința civilă nr.138 din

0l.02.20l2 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.(...) a fost admisă cererea formulată de C. C. I. pentru debitoarea SC V.-J. S., dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței, a fost desemnat lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-apus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l5.03.20l2 , de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 30.03.20l2, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l0.04.20l2 .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar , iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei(f.20).

1. AFP B. cu o creanță bugetară în sumă de 530 le;

2. Primăria mun.B. cu o creanță bugetară în sumă de 552 lei.

Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență se reține că aceasta s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul actualei crize economice care a condus la diminuarea veniturilor și la scăderea substanțială a capacității de plată.

Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorii, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr.

85/2006, s-a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și s-a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC V.-J. S. și radierea acesteia din evidențele O.ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .A fost aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3.l42 lei depus de lichidatorul judiciar și dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs A. F. P. B. solicitând admitere acestuia , casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului.

În susținerea celor solicitate se arată că nu s-a comunicat raportul final de către lichidatorul judiciar astfel că a fost în imposibilitatea de a formula obiecțiuni.

Tot astfel se artă că pe parcursul desfășurării procedurii lichidatorul judiciar nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal o mențiune cu privire la faptul că nu -a constatat fapte ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolvenței. Analizând aspectele ce au dus la insolvență se impunea luarea în considerarea pentru a stabili răspunderea și starea de pasivitate față de acumularea de datorii către buget fără încercarea de redresare și achitare a acestora.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului deoarece în raport au fost cuprinse cauzele , acesta a fost publicat în BPI și nu a fost contestat.

Analizând argumentele aduse prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii.

Astfel un prim argument adus constă în aceea că recurenta s-a găsit în imposibilitatea de a formula obiecțiuni. Susținerea nu poate fi reținută câtă vreme actele sunt făcute cunoscut prin publicare fiind deci opozabile. Astfel actele atestă raportul asupra cauzelor insolvenței a fost publicat cum a fost publicat și procesul verbal încheiat cu prilejul adunării creditorilor.

În acest context a fost întocmit și raportul final de asemenea publicat. Prin urmare raportat la cele rezultate din acte sutinerea referitoare la imposibilitatea pentru necomunicare se vădeste nefondată și va fi respinsă.

Respinsă va fi și susținerea cu privire la neanalizarea aspectelor. Astfel curtea va lua în considerare împrejurarea că așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006 condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli. Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.

În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O. nr. 1. noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Tot astfel, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, inclusiv din perspectiva înregistrărilor în contabilitate, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarele nu s-au oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.

Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.8 din Legea nr.85/2006 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.

1277 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. M. F. T. M. H.

D. C.

GREFIER

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.P. I.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8430/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)