Decizia nr. 9031/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.9031/2012

Ședința din data de 05 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.

JUDECĂTOR: M. S.

JUDECĂTOR: C. P.

G.: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de SC E. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I. I., împotriva sentinței civile nr. 1245 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, cauza privind și pe intimata SC E. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P.cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art.1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr.

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față,constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1245 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș a fost admis în parte raportul cu propunere de închidere a procedurii formulat de către lichidatorul judiciar P. I. I.

În temeiul art.134 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E. S.

A fost revocată hotărârea de deschidere a procedurii dată prin încheierea nr.5145/(...) pronunțată în dosarul T.ui Maramureș nr. (...).

A fost respinsă cererea de radiere a debitoarei.

A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități în legătură cu procedura.

S-a dispus plata sumei de 1.500 lei către lichidatorul judiciar P. I. I. din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Deschiderea procedurii a fost notificată în B. procedurilor de insolvență nr.

12.602/(...)- fila 19.

Conform art.61 din Legea nr.85/2006 s-au expediat notificări cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire unui număr de 14 creditori prezumtivi enumerați în lista depusă la fila 30 din dosar, fără a se înregistra la tribunal nicio declarație de creanță .

Inexistența creditorilor a constituit un prim motiv pentru închiderea procedurii cuprins în raportul final al lichidatorului judiciar.

Lichidatorul judiciar a invocat și un al doilea temei legal pentru închiderea procedurii, reglementat de art.131 din Legea nr.85/2006, având în vedere că societatea nu are bunuri pentru acoperirea pasivului .

Judecătorul sindic apreciază că nu suntem în prezența acestui caz de închidere a procedurii care, așa cum se prevede în mod expres în art.131 alin.1, presupune, prin ipoteză, existența cel puțin a unui creditor care nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii în cazul în care nu s-au identificat bunuri în patrimoniul societății în insolvență.

Or, chiar în cuprinsul raportului se constată de către lichidatorul judiciar că nu s-a înregistrat nicio declarație de creanță, constatare pe care judecătorul- sindic a făcut-o și prin verificarea dosarului de insolvență.

În consecință neînregistrarea niciunei creanțe la masa credală poate fundamenta închiderea procedurii exclusiv în temeiul art.134 din Legea nr.

85/2006.

Judecătorul sindic a apreciat că are incidență acest caz de închidere a procedurii care a fost deschidă la cererea lichidatorului desemnat să o reprezinte pe debitoare în temeiul Legii nr.31/1991 și care, în conformitate cu art.252 din același act normativ, a dobândit calitatea de reprezentant al societății debitoare și în această calitate a formulat cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență.

Potrivit art.134 din Legea nr. 85/2006 „În cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, în condițiile rt. 32, dacă judecătorul-sindic constată, la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii și de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), închiderea procedurii nu produce efectele prevăzute la rt. 137. Cu toate acestea, operațiunile de administrare, legal făcute asupra averii debitorului, își vor produce efectele, iar drepturile dobândite până la revocare rămân neatinse";.

Prin urmare, în acest caz societatea nu este radiată ci, ca efect al revocării hotărârii de deschidere a procedurii impus de lege, își continuă personalitatea în vederea finalizării procedurii de lichidare conform Legii nr.31/1991.

În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități în legătură cu procedura.

Cuantumul onorariului și al cheltuielilor justificate la nivelul sumei de

1.500 lei a fost suportat din fondul special de lichidare conform art. 37 alin. 4 din OUG nr. 86/2006 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic a redus onorariul de 3.000 lei solicitat de lichidatorul judiciar având în vedere gradul scăzut de complexitate a activității depuse de acesta.

Pentru a aprecia acest grad scăzut de complexitate judecătorul sindic a ținut cont de criteriile prevăzute de art.38 alin.2 lit.d) și e) din OUG nr.86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, față de inexistența declarațiilor de creanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. I. I., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând cauza, aprobarea onorariului solicitat de lichidatorul judiciar în cuantum de 3000 lei.

În motivarea recursului se arată că, urmare expirării termenului limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, la dosar nu a fost depusă nicio declarație de creanță, lichidatorul sindic a depus și publicat în B. P. de I. R. final pentru debitoare cu următoarele solicitări: plata onorariului lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei pus TVA, din fondul de lichidare și a cheltuielilor efectuate de acesta cu procedura, în cuantum d 93 lei; închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 131 din Legea nr. b5/2006; descărcarea lichidatorului judiciar și a tuturor persoanelor care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; dispunerea radierii S.C. E. S.R.L. din Registru Comerțului în temeiul an. 132 alin. (2) din Legea nr.

85/2006.

Prin sentința civilă nr. 1245 instanța a admis în parte R. final, dispunând plata sumei de 1.500 lei către lichidatorul judiciar P. I. I., din fondul ele lichidare.

Recurentul apreciază că nu se impunea reducerea onorariului solicitat de către lichidator, fiind incidente prevederile art. 37 alin. 4 din OUG 86/2006, respectiv, art. 89 alin 1 din Statutul Practicienilor în I..

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele:

Potrivit art.38 alin.1 și 2 din OUG nr.86/2006, practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora, iar la stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activității depuse: a) numărul de salariați ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor și numărul creditorilor; e) valoarea creanțelor, numărul debitorilor; f) numărul și complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant și, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piață, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidități aflate la dispoziția debitorului pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de lichidare.

Curtea reține, deci, că legiuitorul a stabilit elemente obiective în raport de care lichidatorii judiciari și ulterior judecătorii sindici stabilesc și, respectiv, încuviințează onorariile pentru activitatea desfășurată. În acest sens, modul de derulare și durata procedurii, complexitatea acesteia și numărul actelor întocmite sunt esențiale în determinarea cuantumului cheltuielilor de procedură și al onorariului lichidatorului.

Ca atare, instanța apreciază că, în raport de criteriile amintite anterior și reținute și de judecătorul sindic, diminuarea onorariului acordat lichidatorului judiciar al debitoarei se justifică.

Astfel, curtea reține că recurentul a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei la data de (...), prin încheierea judecătorului delegat la ORC nr.7982. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că, de la momentuldesemnării sale, lichidatorul judiciar a întocmit un singur raport prin care a informat judecătorul sindic cu privire la activitatea desfășurată.

De asemenea, lichidatorul a procedat la notificarea deschiderii procedurii insolvenței, notificarea administratorului debitoarei cu privire la obligațiile care îi revin după declanșarea procedurii, întocmirea raportului final (prin care a propus închiderea procedurii întrucât nu s-au înregistrat declarații de creanță), afișarea acestuia la ușa instanței și comunicarea spre publicare în B. P. de I..

Curtea apreciază, așadar, că activitatea desfășurată de către recurent, materializată inclusiv în numărul și complexitatea actelor întocmite, nu justifică cuantumul onorariului solicitat, diminuarea acestuia de către judecătorul sindic fiind legală și temeinică. Mai mult, curtea reține faptul că onorariile invocate de recurent prin indicarea textelor art.89 alin.1 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență (act adoptat de U. și deci cu forța juridică inferioară OUG 86/2006) sunt numai orientative, judecătorul sindic având deplina libertate a stabili cuantumul efectiv în funcție de criteriile legale amintite mai sus.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de P. I. I., lichidatorul judiciar al SC E. S., împotriva sentinței civile nr.1245 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui

Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

G. V. D.

Red. C.P./Dact. GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: M. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9031/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)