Decizia nr. 9254/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9254/2012
Ședința publică de la 09 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către D. M. A., D. T. N. împotriva sentinței civile nr. 1652/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimat SC C. T. S. PRIN LICHIDATOR C. I. S., având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenții au fost legal citați cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 15-16. Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1652/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a admis cererea formulată de reclamantul C. I. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC C. T. S., înregistrată la ORC M. sub nr. J(...), CIF 16250402, în contradictoriu cu pârâții D. M. A. și D. T. N. Au fost obligați pârâții să suporte pasivul debitoarei falite reprezentând creanțe declarate în faliment în cuantum de 408.920,66 lei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, pârâții D. T. N. și D. M. A. În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina pârâților recurenți obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumăde 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurenții au fost înștiințați să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat. C.atând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare potrivit înștiințărilor transmise la data de (...) (f. 15-16), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Anulează ca netimbrat recursul declarat de D. T. N. și D. M. A., împotriva sentinței civile nr. 1652/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011. { F. | Președinte, M. B. Judecător, G.-A. N. Judecător, S. Al H. G., A. B. } Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A. S.
← Decizia nr. 4051/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 8287/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|