Decizia nr. 9512/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9512/2012
Ședința publică de la 16 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent D. G. A F. P. B.- N. împotriva sentinței civile nr.844 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N., privind și pe creditor A. F. P. B., intimat S. G. S., intimat S. G. S. PRIN LICHIDATOR J. U. S., intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. INSTANȚA Prin sentința civilă nr.844 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. s-a respins ca nefondate obiecțiunile la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar S. U. S. formulate de creditoarea D. B.-N. S-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar S. U. S., și în consecință: - s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC G. S., cod unic de înregistrare 14405861, număr de ordine în registrului comerțului J(...). - s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. - s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D. G. a F. P. B.-N., O.ui R. C. de pe lângă T. B.-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI. - s-a aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3000 lei depus de lichidatorul judiciar S. U. S. și dispune onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006. - s-a descarcat lichidatorul judiciar S. U. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari. - s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, fiind întrunite cerințele reglementate de art. 131 din Legea insolvenței privitoare la închiderea procedurii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. B.-N.solicitând admiterea recursului, admiterea recursului si modificareasentinței recurate in sensul respingerii cererii de închidere a procedurii falimentului debitoarei .În motivarea cererii de recurs, recurenta a relevat că operațiunile de lichidare a averii debitoarei nu au fost judicios îndeplinite. In cauza nu s-a stabilit cu certitudine ca societatea falita nu deține in patrimoniu bunuri mobile sau imobile,ci doar ca eventualele bunuri nu au putut fi identificate întrucat administratorii debitoarei nu i-au pus la dispozitie lichidatorului judiciar actele contabile ale societatii . Pe de alta parte, nepredarea actelor contabile lichidatorului judiciar de catre administratorii statutari ai societatii poate constitui un motiv de angajare a raspunderii acestora pentru pasivul societatii ramas neacoperit , aspect care , in opinia recurentei, nu a fost analizat de catre lichidatorul desemnat, propunerea acestuia de inchiderea a procedurii facandu-se fara analizarea temeinica a eventualei incidente in cauza a prevederilor art.138 . Recursul este nefondat pentru următoarele motive: Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor. Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/(...) statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenței dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii. Legiuitorul așadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii. Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii. Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.131 din legea privind procedura insolvenței atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentrucontinuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor . Aserțiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăți în favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primite norma fiind una imperativă așa cum corect a reținut și judecătorul sindic. Susținerile recurentei referitoarea la posibilitatea utilizării fondului de lichidare prev. de art.4 alin.4 din lege executarea silită în condițiile art.126 sau atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere și de supraveghere sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului, în condițiile art.138 nu se bazează pe argumente, limitându-se la a face trimitere la alte posibilități de acoperire a cheltuielilor administrative, introducând o confuzie între cheltuielile de procedură și sumele care ar putea fi destinate acoperirii pasivului. Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii a fondurilor stabilite de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 nu poate fi primită având în vedere conținutul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, intenția legiuitorului fiind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Continuarea procedurii ar fi fost posibilă doar în situația în care creditorii ar fi avansat sumele necesare îndeplinirii acestui obiectiv. Regula stabilită prin art. 131 transferă toate riscurile în sarcina creditorilor, atunci când raportul dintre beneficiile scontate, în caz de continuare a procedurii, și costurile acestei operațiuni devine incert, soluția fiind justificată de interesul statului pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri. Eliminarea acelor entități aflate în stare de insolvență, care există doar formal, neavând nici resurse și nici șanse de redresare, trebuie să fie realizată rapid, la costuri minime și cu utilizarea chibzuită a fondului de lichidare. Aserțiunea că lichidatorul judiciar nu și-ar fi îndeplinit întocmai atribuțiile legale și nu ar fi efectuat demersuri suficiente pentru a identifica persoanele responsabile de starea de insolvență nu poate fi primită cât timp creditoarea nu a formulat nicio contestație împotriva modului în care lichidatorul judiciar a înțeles să își îndeplinească obligațiile. De asemenea în situația în care creditoarea deținea date suficiente despre persoana responsabilă de starea de insolvență a debitoarei avea posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. Se poate observa că judecătorul sindic nu a fost sesizat de masa credală sau de creditorul majoritar cu o acțiune în acoperirea pasivului și nu a împiedicat exercitarea acestui drept, lăsat de altfel, de legiuitor la latitudinea creditorilor. Recursul apare în consecință ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr.844 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr.844 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. N. S. AL H. M. B. GREFIER A. B.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.C. V.
← Decizia nr. 3567/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 9851/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|