Decizia nr. 9746/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)/a2

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 9746/2012

Ședința de la 23 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător G.-A. N. Judecător S. Al H.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de recurent SC C. S. - PRIN LICHIDATOR J. U. S. împotriva Sentinței civile nr. 2. pronunțată de T. S. C., privind și pe creditor A. B., creditor SC P. L. R. I. SA LA C. . DE A. C. M., intimat C. A.-dom.ales, intimat SC E. S., reprezentant legal O. R. C. C., reprezentant legal M. M. V., intimat SC E. S. PRIN LICHIDATOR J. CII M. M., , intimat B. B. F. SA P.- S. R., intimat T. M. F., intimat M. S. C., intimat M. M. V.-dom. ales, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată rec imp Sent 2926/(...) dep de U. S.

Se constată că la data de 22 noiembrie 2012 lichidatorul judiciar M. M. a depus la dosar copia Raportului de inspecție fiscală nr. 10234/(...) emis de AFP

C.-N.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 9 noiembrie

2012, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.

C.EA

Prin sentința civilă nr. 2926/0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C. s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în formularea cererii precizate, excepție invocată din oficiu.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de revocare a renunțării la judecată formulată de lichidatorul judiciar C. I. DE I. „. M. desemnat să administreze procedura debitoarei SC E. S.

S-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta C. I. DE I.

„. M. în contradictoriu cu pârâții SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S., SC B. B. F. SA P., S. R., T. M. F., M. S. C., M. M. V. și C. A. cu privire la cererile vizând constatarea nulității absolute a actelor subsecvente contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 590 din (...) de B. V. M., respectiv a contractului de ipotecă nr. CJ/10023/(...) încheiat între SC C. S., M. S. C. și SC B. B. F. SA P. prin S. R. autentificat sub nr. 793 din (...) de B. V. M., a contractului de credit nr.

1023/(...) încheiat între pârâtele SC B. B. F. SA P. prin S. R. și SC C. S., a contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat sub nr. 5283 din (...) de B. P B. E. F. încheiat între T. M. F. și SC C. S., cu privire la rectificarea CF nr. 6473 superficie S. Băi, nr. top. 686/1/3/1/S în sensul radierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 300.000 euro + dobânzi, comisioane și a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC B. B. F. SA P. prin S. R., rectificarea CF nr. 6858 N S. Băi, nr. top. 2. în sensul radierii înscrierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 30.000 euro, respectiv 102.200 lei înscrisăîn favoarea pârâtului T. M. F. și a interdicției de înstrăinare, grevare, restructurare și demolare înscrisă în favoarea pârâtului T. M. F.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, precizată și extinsă de reclamanta lichidator judiciar C. I. DE I. „. M. desemnată să administreze procedura debitoarei SC E. S. în contradictoriu cu pârâții SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S., SC B. B. F. SA P. prin S. R., T. M. F., M. S. C., C. A. și M. M. V. în calitate de administrator special al debitoarei SC E. S., și în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M. încheiat între pârâtele SC E. S. și SC C. S. având ca obiect imobilele înscrise în CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S - „H. L., în regim de înălțime D+P+2E+M, în intravilan precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1.120 mp, înscris în CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1, și imobilele înscrise în

CF nr. 6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. - teren fânaț în intravilan în suprafață de

1.005 mp, situate în intravilanul localității S. Băi, str. I., jud. B. Năsăud.

S-a dispus rectificarea CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S, CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1 și CF nr. 6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. în sensul radierii drepturilor înscrise în favoarea pârâtei SC C. S.

S-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al SC E. S. asupra imobilelor înscrise în CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S - „H. L., în regim de înălțime D+P+2E+M, în intravilan precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1.120 mp, înscris în CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1 și a dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr.

6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. - teren fânaț în intravilan în suprafață de 1.005 mp, situate în intravilanul localității S. Băi, str. I., jud. B. Năsăud.

S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei privitoare la constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC E. S. din data de 10 ianuarie 2007 și a procesului verbal încheiat la data de (...).

S-a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S. în contradictoriu cu reclamanta C. I. DE I. M. M. desemnată să administreze procedura debitoarei SC E. S. și pârâții SC B. B. F. SA, T. M. F., M. S. C., M. M. V. și C. A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr.4723/(...) s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea SC E. S. și a fost desemnat administrator judiciar C. I. DE I. „. M.

Între SC E. S., în calitate de promitent vânzător și SC C. S., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat la data de (...) o promisiune de vânzare- cumpărare, contract sinalagmatic, având ca obiect imobilul situat în Sângeorz- Băi, jud.B. Năsăud, constând din H. L., construcție D+P+2E+M, înscris în CF nr.

6473 al loc. S. Băi, nr. topo 686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și imobilul teren în suprafață de 1120 mp înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi; prețul de

500.000 Euro, preț care urma a fi achitat în tranșe astfel: 12.000 Euro la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, 40.000 Euro la data de (...), 68.000

Euro la data de (...), iar restul de preț urmând a fi achitat până la data de (...).

La data de (...), între aceleași părți, s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 590/(...) la B. N. P. V. M. din B., având ca obiect imobilul H. L. situat în S. Băi, str.I., înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi, nr. topo

686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1120 mp înscris în CF 6473 al loc. S. Băi, și imobilul teren în suprafață de 1005 mp înscris în CF nr.6858/N al loc.S. Băi, de sub A+l, nr.cadastral 2., la prețul de 150.000 Eur. Părțile contractuale recunosc că acest preț s-a achitat integral.

La începutul anului 2008 B. B. F. SA P., S. R., a încheiat un contract de ipotecă cu pârâta de rang 1, contract prin care s-a înscris o ipotecă de rang I în sumă de 300.000 Euro, dobânzi și comisioane bancare, și interdicția de înstrăinare și grevare de alte sarcini, în foaia C a cărții funciare nr.6473 a loc.S. Băi, nr.topo 686/1/3/1/S.

La termenul din 24 februarie 2012, reclamanta C. I. DE I. „. M. a depus un script prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecată cu privire la capetele de cerere vizând constatarea nulității absolute a actelor subsecvente contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din (...) de B. V. M., respectiv a contractului de ipotecă nr. CJ/10023/(...) încheiat între SC C. S., M. S. C. și SC B. B. F. SA P. prin S. R. autentificat sub nr. 793 din (...) de B. V. M., a contractului de credit nr. 1023/(...) încheiat între pârâtele SC B. B. F. SA P. prin S. R. și SC C. S., a contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat sub nr. 5283 din (...) de B. P B. E. F. încheiat între T. M. F. și SC C. S., cu privire la rectificarea CF nr. 6473 superficie S. Băi, nr. top. 686/1/3/1/S în sensul radierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 300.000 euro + dobânzi, comisioane și a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC B. B. F. SA P. prin S. R., rectificarea CF nr. 6858 N S. Băi, nr. top. 2. în sensul radierii înscrierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 30.000 euro, respectiv 102.200 lei înscrisă în favoarea pârâtului T. M. F. și a interdicției de înstrăinare, grevare, restructurare și demolare înscrisă în favoarea pârâtului T. M. F.

La termenul din 28 martie 2012, reclamanta a solicitat să se ia act de retragerea cererii de renunțare la judecată formulată. Având în vedere că cererea de renunțare la judecată este un act juridic de dispoziție unilateral, acesta nu poate fi revocat, astfel că cererea este inadmisibilă și a fost respinsă ca atare.

Având în vedere dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă, raportat la cererea de renunțare la judecată formulată cu privire la unele cereri , judecătorul sindic a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta C. I. DE I. „. M. în contradictoriu cu pârâții SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S., SC B. B. F. SA P., S. R., T. M. F., M. S. C., M. M. V. și C. A. cu privire la cererile vizând constatarea nulității absolute a actelor subsecvente contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 590 din (...) de B. V. M., respectiv a contractului de ipotecă nr. CJ/10023/(...) încheiat între SC C. S., M. S. C. și SC B. B. F. SA P. prin S. R. autentificat sub nr. 793 din (...) de B. V. M., a contractului de credit nr.

1023/(...) încheiat între pârâtele SC B. B. F. SA P. prin S. R. și SC C. S., a contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat sub nr. 5283 din (...) de B. P B. E. F. încheiat între T. M. F. și SC C. S., cu privire la rectificarea CF nr. 6473 superficie S. Băi, nr. top. 686/1/3/1/S în sensul radierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 300.000 euro + dobânzi, comisioane și a interdicției de înstrăinare și grevare în favoarea SC B. B. F. SA P. prin S. R., rectificarea CF nr. 6858 N S. Băi, nr. top. 2. în sensul radierii înscrierii dreptului de ipotecă de rang I pentru suma de 30.000 euro, respectiv 102.200 lei înscrisă în favoarea pârâtului T. M. F. și a interdicției de înstrăinare, grevare, restructurare și demolare înscrisă în favoarea pârâtului T. M. F.

Potrivit doctrinei juridice, una din condițiile esențiale ale exercitării acțiunii civile este de a justifica un interes. Interesul, potrivit aceleiași surse, la rândul sau este necesar sa îndeplinească anumite cerințe si anume: sa fie născut si actual, sa fie legitim si personal.

Analizând acțiunea în anularea transferului patrimonial astfel cum a fost modificat urmare a renunțării la judecată menționată anterior, judecătorul sindic a reținut că reclamanta, în interesul procedurii, justifică un interes în soluționarea cererilor rămase, motiv pentru care a respins ca neîntemeiatăexcepția lipsei de interes în formularea cererii precizate, excepție invocată din oficiu.

Analizând cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar, cu luarea în considerare a dispozițiilor legale enunțate în justificarea cererii, respectiv disp. art.80 alin.1 lit.b și c din L. nr.8., judecătorul sindic a constatat că potrivit disp. art.80 din L. nr.8., administratorul judiciar sau după caz lichidatorul este îndreptățit să introducă acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise ori a valorii altor prestații executate, realizate de debitor printr-o serie de acte, printre care la lit.b legiuitorul menționează operațiunile comerciale prin care prestația debitorului depășește pe cea primită, efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, ori cele prevăzute la lit.c, actele încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Din analiza normei legale enunțate rezultă că pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții: încheierea unui contract comutativ, existența unui dezechilibru vădit al prestațiilor în detrimentul debitorului și obligațiile asumate de debitor în cadrul acestei operațiuni să fie vădit disproporționate față de contraprestațiile celeilalte părți, precum și necesitatea ca aceste operațiuni comerciale să fi fost efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Vânzarea intervenită între cele două persoane, respectiv între pârâta SC C. S. și debitoarea SC E. S. avea ca obiectimobilul H. L. situat în S. Băi, str.I., înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi, nr. topo 686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1120 mp înscris în CF 6473 al loc. S. Băi, și imobilul teren în suprafață de 1005 mp înscris în CF nr.6858/N al loc.S. Băi, de sub A+l, nr.cadastral 2., la prețul de 150.000 Eur

Aceasta, în condițiile în care imobilul respectiv a făcut obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare între aceleași părți, prețul convenit fiind de

500.000 euro, și mai mult a făcut obiectul unei ipoteci pentru suma de 300.000 euro în favoarea pârâtei SC B. B. F. SA P. prin S. R. .

Judecătorul sindic a considerat că valorificarea imobilului la un preț mult inferior celui la care a fost evaluat chiar de către părți, în condițiile în care actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, s-a făcut cu intenția ambelor părți implicate în transfer de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor și de a le leza acestora drepturile, cu atât mai mult cu cât autovehiculul în cauză făcea obiectul unei garanții reale imobiliare, încheiată între pârâta SC E. SA și SC B. B. F. SA P. prin S. R.

Printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, art. 948 cod civil prevede și o cauză licită iar art. 966 Cod civil adaugă că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. A. cauza actului juridic constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act, fiind compusă din scopul imediat, identic în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, și scopul mediat care reprezintă acel motiv al cauzei care constă în motivul determinat pentru încheierea actului juridic, motiv care se referă fie la însușirile contraprestației fie la însușirile celeilalte părți, fiind un element subiectiv și variabil de la un act juridic la altul.

Potrivit art. 967 Cod civil, legea prezumă faptul că există cauza în fiecare act juridic și că aceasta este valabilă, revenind reclamantei, în cauza de față, să facă dovada nevalabilității acesteia. A., reclamanta a susținut că suntem în prezența unei asemenea cauze ilicite deoarece prețul stipulat în contractul devânzare-cumpărare, respectiv de 150.000 euro în anul 2008, stipulat în contract este unul neserios.

În jurisprudență s-a reținut că prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 Cod civil, urmează a se înțelege prețul care constituie în adevăr o cauză suficientă a obligației luate de către vânzător de a transmite dreptul de proprietate ce formează obiectul vânzării, stabilirea acestui caracter formând o chestiune de apreciere a instanței, depinzând de existența unei proporții între prețul fixat de părți și valoarea reală a bunului fără a reclama însă o echivalență perfectă, implicând astfel o echivalență retorică relativă, raportată atât la valoarea apartamentului înstrăinat cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării. S-a mai apreciat în doctrina juridică faptul că și dacă nu se reclamă o echivalență între preț și valoarea lucrului vândut, condiția seriozității prețului exclude totuși o disproporție prea mare nesusceptibilă de o justificare firească.

Având în vedere că prin antecontractul de vânzare-cumpărare aceleași părți au evaluat imobilul la valoarea de 500.000 euro, iar contractul de vânzare- cumpărare a fost încheiat pentru prețul de 150.000 euro, preț achitat, este evident că prețul din contractul de vânzare cumpărare contestat este unul neserios, inapt să constituie un motiv suficient pentru pârâta văzătoare să transfere dreptul de proprietate.

În ceea ce privește lipsa consimțământului, lipsa acestuia nu constituie un caz de nulitate absolută ci un motiv de nulitate relativă, aspect cu care judecătorul sindic nu a fost sesizat, astfel că acest motiv de nulitate absolută este netemeinic.

Judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele prev. de art.80 alin.1 lit.b și c din L. nr.8., constatând că există un dezechilibru vădit între contraprestația debitoarei și cea a pârâtei SC C. S. și că prin transferul patrimonial realizat la o valoare mult mai mică decât valoarea de circulație a bunului au fost prejudiciate interesele creditorilor.

Pentru aceste motive, judecătorul sindic a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie

2007 de BNP V. M. încheiat între pârâtele SC E. S. și SC C. S. având ca obiect imobilele înscrise în CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S - „H. L., în regim de înălțime D+P+2E+M, în intravilan precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1.120 mp, înscris în CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1, și imobilele înscrise în CF nr. 6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. - teren fânaț în intravilan în suprafață de 1.005 mp, situate în intravilanul localității S. Băi, str. I., jud. B. Năsăud.

Având în vedere constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare menționată anterior, raportat la dispozițiile art. 34 pct.1 din L. nr.

7/1996, republicată, forma în vigoare la data încheierii actului anulat, judecătorul sindic a dispus rectificarea CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top.

686/1/3/1/S, CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1 și CF nr. 6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. în sensul radierii drepturilor înscrise în favoarea pârâtei SC C. S.

Având în vedere constatarea nulității absolute, raportat la efectul repunerii părților în situația anterioară, raportat la dispozițiile art. 20 din L. nr. 7/1996, judecătorul sindic a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al SC E. S. asupra imobilelor înscrise în CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S - „H. L., în regim de înălțime D+P+2E+M, în intravilan precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1.120 mp, înscris în CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1 și a dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr.

6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. - teren fânaț în intravilan în suprafață de 1.005 mp, situate în intravilanul localității S. Băi, str. I., jud. B. Năsăud.

În ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar de anulare a hotărârii adunării generale a acționarilor, judecătorul sindic a reținut pe de o parte că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 132 coroborat cu art. 192 și urm. din L. nr. 8., iar pe de altă parte acesta act nu face obiectul unei acțiuni în anularea transferului patrimonial care să intre sub incidența dispozițiilor art. 80 și următoarele din L. nr. 8., cu modificările ulterioare, motiv pentru care judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei privitoare la constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC E. S. din data de 10 ianuarie 2007 și a procesului verbal încheiat la data de (...).

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S., judecătorul sindic a reținut că aceasta pentru recuperarea prețului achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M. încheiat între pârâtele SC E. S. și SC C. S. având ca obiect imobilele înscrise în CF nr. 6. S. Băi de sub nr. top. 686/1/3/1/S - „H. L., în regim de înălțime D+P+2E+M, în intravilan precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1.120 mp, înscris în CF nr. 6473 S. Băi cu nr. top. 686/1/3/1, și imobilele înscrise în CF nr. 6858/N S. Băi sub nr. cad. 2. - teren fânaț în intravilan în suprafață de

1.005 mp, situate în intravilanul localității S. Băi, str. I., jud. B. Năsăud, acesta are la îndemână procedura prevăzută de art. 83 alin. 2 din L. nr. 8., iar nu o cerere pe dreptul comun, inadmisibilă inclusiv prin referire la dispozițiile art. 36 din L. nr. 8..

A., pentru aceste considerente, judecătorul sindic a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S. în contradictoriu cu reclamanta C. I. DE I. M. M. desemnată să administreze procedura debitoarei SC E. S. și pârâții SC B. B. F. SA, T. M. F., M. S. C., M. M. V. și C. A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC C. S. prin lichidator judiciar U. S. solicitând urmatoarele:

- sa se caseze cu trimitere spre rejudecare , respectiv sa se modifice

Sentinta civila nr. 2926 din 0(...) din dosar nr. (...) al T.ui S. C. ca fiind netemeinica si nelegala pentru motivele aratate pe larg mai jos, si astfel sa se dispună:

In principal,

- sa se respingă cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M. incheiat intre paratele SC E. S. si SC C. S. avand ca obiect imobilele inscrise in CF nr. 6. S. Bai de sub nr . topo 686/1/3/1/S - « H. L. », in regim de inaltime D+P+2E+M, in intravilan precum si dreptul de superficie asupra terenului in suprafata de 1.120 mp, inscris in CF nr. 6473 S. Bai cu nr. top. 686/1/3/1, si imobilele inscrise in CF nr. 6858/N S. Bai sub nr.cad. 2. - teren fanat in intravilan in suprafata de 1.005 mp, situate in intravilanul localitatii S. Bai, S. I., jud. B. - Nasaud ;

- sa se respingă cererea reclamantei de rectificare CF nr. 6. S. Bai de sub nr. top. 686/1/3/1/S, CF nr. 6473 S. Bai cu nr. top. 686/1/3/1 si CF nr.

6858/N S. Bai sub nr. cad. 2. in sensul radierii drepturilor inscrise in favoarea paratei SC C. S. ; In subsidiar,

- daca instanta va mentine anularea contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M., sa se admită cererea reconventionala si sa fie obligată reclamanta parata reconventionala SC E. S. la plata catre SC C. S. a sumei de 150.000 Euroreprezentand contravaloare contract de vanzare - cumparare sub incheiere de autentificare nr. 590 al BNP V. M. ;

- sa se constate ca SC C. S. are privilegiul prevazut de art. 2386 pct. 2

Cod civil nou asupra sumei de 150.000 Euro.

Critică Sentinta civila nr. 2. din dosar nr. 3361/128512007 al T.ui S. C. ca fiind netemeinica si nelegala pentru urmatoarele considerente:

1 )Se impune modificarea sentintei recurate intrucat instanta a acordat mai mult decat s-a cerut potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 6 C.pr.civ., cand afirmă aceasta avem in vedere faptul-ca reclamanta nicaieri in cuprinsul cererii introductive si ulterior precizata nu prevede ca. solicita repunerea partilor in situatia anterioara, ci doar recurenta a solicitat acest lucru prin cererea reconventionala care de altfel in mod cu totul aberant a fost respinsa de catre instanta ca si inadmisibila. Mai mult, desi reclamanta nu solicita prin cererea de chemare in judecata instanta dispune «dispune reinscrierea dreptului de proprietate al SC E. S. asupra imobilelor inscrise in CF 6. S. Bai de sub nr. topo

686/1/3/1/S - «H. L. », in regim de inaltime D+P+2E+M, in intravilan precum si dreptul de superficie asupra terenului in suprafata de 1.120 mp, inscris in CF nr.

6473 S. Bai cu nr. top. 686/1/3/1, si imobilele inscrise in CF nr. 6858/N S. Bai sub nr.cad. 2. - teren fanat in intravilan in suprafata de 1.005 mp, situate in intravilanul localitatii S. Bai, S. I., jud. B. - Nasaud.

Judecatorul - sindic nu poate acorda mai mult decat partile au solicitat caci in caz contrar sunt aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ.

2) Se impune casarea sentintei recurate pentru motivul de casare prevazut de art. 304 pet. 5 C.pr.civ. si cand afirmă aceasta arată faptul ca i s-a incalcat dreptul la aparare. Nu a fost adusa in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii cererii sale reconventionale, nu i s-a solicitat sa-și spună parerea cu privire la aceasta exceptie ridicata din oficiu de catre instanta de judecata, ci din contra instanta a ramas in pronuntare si s-au inchis dezbaterile ocazie cu care judecatorul sindic a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii reconventionale a recurentei probabil in momentul cand delibera si a discutat-o cu el insusi, caci in final a deliberat ca cererea reconventionala a recurentei este inadmisibila. Exceptiile se aduc in discutia partilor pentru ca acestea sa-si poata spune parerea cu privire la ele, de fapt modul in care s-a judecat aceasta cauza incalca in mod flagrant principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare.

3) Hotararea recurata este lipsita de temei legal si data cu aplicarea gresita a legii, fiind incident in cauza motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9

C.pr.civ.

Art. 79 si 80 din L. nr. 8. reglementeaza o situatie de nulitate relativa a unor acte incheiate de catre debitor in frauda creditorilor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, ori instanta cand pronunta sentinta recurata dispune

«constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M. ... « , singurul caz de nulitate absoluta prevazut de L. nr. 8. este cel de la art. 46 din L. nr. 8. care prevede ca : « In afara de cazurile prevazute de art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul - sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.« Acest contract de vanzare - cumparare nr. 590/(...) a fost incheiat inainte de deschiderea procedurii insolventei se E. S. (insolventa s-a deschis la data de (...)), nici nu se poate pune problema ca in baza dispozitiilor art. 79 - 80 din L. nr. 8. sa se constate nulitatea absoluta a actului, cum in mod gresit a dispus instanta facand o regretabila confuzie intre nulitatea relativa si nulitatea absoluta. F. ca L. nr. 8. discuta despre nulitatea relativa a actului in cazul art. 79 - 80 este si termenul prevazut la art. 81 de introducere a acesteiactiuni, in vreme ce in cazul art. 46 din L. nr. 8. nu este prevazut nici un termen pentru introducerea actiunii in constatarea nulitatii care este imprescriptibila.

4) Modificarea sentintei recurate se impune in baza dispozitiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ. cu atat mai mult cu cat instanta si-a intemeiat « nulitatea absoluta « a contractului de vanzare - cumparare nr. 590/(...) pe dispozitiile art. 80 alin. l lit. b si c din L. nr. 8. in conditiile in care pentru a se putea stabili in mod clar dezechilibru dintre prestatii cum argumenteaza instanta era necesara incuviintarea efectuarii unei expertize tehnice judiciare de evaluare a imobilelor la data incheiere contractului de vanzare - cumpare. Pretul a fost real si serios atata timp cat pentru achitarea lui a fost incheiat de catre SC C. S. un credit bancar. De unde poate justifica instanta si cu ce documente intentia SC C. S. de la acea data de a frauda interesele creditorilor SC E. S. D. instanta de fond face doar simple afirmatii si supozitii fara sustinere juridica, caci in cazul judecatii si al principiului contradictorialitatii au intaitate probele printre care se numara si expertiza de evaluare, care in cazul de fata este esentiala. De altfel, recurenta a si solicitat-o la termenul din (...) odata cu depunerea cererii reconventionale si a intampinarii, insa instanta nu a fost curioasa nici macar sa puna in discutia partilor administrarea acestui probatoriu. Si in cazul SC C. S. pasivul este foarte mare, iar plata sumei de 150.000 Euro pentru un hotel construit pe un teren asupra caruia este un drept de superficie si pentru un teren de 1005 mp il apreciem ca fiind mare la nivelul anului 2007. Chiar daca partile initial au incheiat un antecontract pe 500.000 Euro, datorita fluctuatiilor pietei pretul a scazut, iar faptul ca banca l-a evaluat la 300.000 Euro nu are nici o relevanta fiind de notorietate ca in unele situatii bancile umflau rapoartele de evaluare ca sa poata da credite. S. argument pentru ca judecatorul sa poata spune ca exista o disproportie de valoare era stabilirea pretului imobilului la data incheierii contractului de vanzare - cumparare, lucru pe care instanta de judecata nu l-a facut privand-o de dreptul la aparare si argumentandu-si sentinta doar pe supozitii.

Cum a demonstrat judecatorul sindic in baza dispozitiilor art. 80 alin. 1 lit. c din legea nr. 8. ca SC C. S. a avut intentia sa lezeze drepturile creditorilor SC E. S. daca nici macar interogatoriul nu i-a fost ingaduit sa-l administreze (solicitat prin intampinare si cererea reconventionala depuse la termenul din (...)). Cand ne gandim la dispozitiile art. 80 alin. 1 lit.c din L. nr. 8. avem in vedere faptul ca sustragerea bunului de la urmarirea de catre creditori presupune trecerea acestuia, scriptic, dintr-un patrimoniu in altul, pentru a crea aparenta existentei unui alt proprietar, desi in realitate bunul ramane la dispozitia vechiului proprietar. Transferul proprietatii a fost real bunul iesind din patrimoniul SCE. S. si intrand in patrimoniul SC C. S. . O dovada in acest sens este tocmai creditul ipotecar scos pentru achitarea acestui imobil.

In consecinta, in acest dosar nu i-a fost ingaduita nici o aparare, nu i-a fost permisa administrarea nici a unei probe, judecata facandu-se cu incalcarea flagranta a dreptului la aparare , iar argumentele si motivatia instantei nu au la baza probe pertinente, ci din contra au la baza lipsa oricaror probe.

O contradictie intre considerente si dispozitivul sentintei este dat de faptul ca instanta isi argumenteaza «constatarea nulitatii absolute« a contractului de vanzare - cumparare pe dispozitiile art. 948, 966, 967 cod civil, deci pe dreptul comun, in conditiile in care cererea reconventionala o respinge integral (inclusiv repunerea partilor in situatia anterioara) tocmai ca și-ar fi intemeiat-o pe dreptul comun.

Aceasta sentinta este o rusine a sistemului juridic prin gravele erori comise si lipsa de consecventa si confuzia intre institutiile de drept facuta de catreinstanta care nici macar nu se pronunta pe probele solicitate, desi a cerut judecarea in lipsa in baza dispozitiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

5) Un alt motiv de modificare este cel prevazut la art. 304 pct. 9 caci hotararea este profund nelegala si data cu aplicarea gresita a legii. A formulat cerere reconventionala pentru a proteja interesele creditorilor SC C. S., intrucat SC C. S. a achitat un pret de 150.000 lei pentru aceste imobile care prin sentinta recurata au revenit in patrimoniul SC E. S. A solicitat prin cererea reconventionala repunerea partilor in situatia anterioara, caci acest lucru nu fusese solicitat de catre reclamanta, insa cererea reconventionala a fost respinsa integral ca si inadmisibila, desi surprinzator acest capat de cerere a fost admis de catre instanta. Habar nu a avut instanta in momentul in care i-a judecat cererea reconventionala ce a solicitat, ce petite avea. Apoi, s-a dus la dispozitiile Codului civil referitoare la efectele nulitatilor prevazute de art. 1254 Cod civil, si anume sa oblige SC E. S. la plata catre SC C. S. a sumei de 150.000 euro, adica a pretului achitat pentru contract. Acest lucru fiind chiar posibil prin prisma dispozitiilor art. 83 alin. 2 din L. nr. 8., fiind chiar unul din efectele anularii.

Mai mult, era normal sa solicite constatarea privilegiului special prevazut de art, 2386 pct. 2 Cod civil, atata timp cat este un privilegiu legal si sa evite astfel sa fie inscrisă la masa credala cu o creanta chirografara, caci normal atata timp cat SC C. S. a dat banii pe imobil are prioritate la incasarea acestei sume de bani. N. unui text de lege, nu impiedica instanta in momentul in care da sentinta sa argumenteze in drept solutia data pe acel text de lege. F. ca a invocat dispozitiile art. 1254, art. 2386 pct. 2 Cod civil nou nu indreptatea instanta sa respinga cererea recurentei ca inadmisibila chipurile «inclusiv prin referire la dispozitiile art. 36 din L. nr. 8. «. Nici un moment nu a apreciat ca cererea sa reconventionala este o actiune pe dreptul comun atata timp cat reclamanta a solicitat anularea pe dispozitiile art. 80 din L. nr. 8., iar efectul anularii era tocmai cel prevazut la art. 83 alin. 2 din L. nr. 8., ceea ce din contra ii oferea posibilitatea instantei sa îi admita actiune coroborand efectele nulitatii de la art. 1254 cu art. 83 alin. 2 din L. nr. 8..

Reamintește neindicarea unui text de lege nu indreptateste instanta sa respinga actiunea ca inadmisibila.

Mai mult sanctiunea introducerii de actiuni judiciare impotriva averii debitoarei o reprezinta tocmai suspendarea acelor actiuni in baza dispozitiilor art. 36 din L. nr. 8. si nicidecum respingerea lor ca inadmisibile. Nu poate sa își dea seama cum un judecator isi argumenteaza sentinta pe art. 36 din L. 8512006 si nu cunoaste continutul acelui articol de lege.

Intrucat sentinta este fara drept de apel, își intemeiază recursul si pe dispozitiile art.304 indice 1 C.pr.civ. solicitand ca instanta de recurs sa analizeze cauza sub toate aspectele.

Pentru motivele de drept mai sus invocate consideră sentinta recurata ca fiind netemeinica si nelegala si solicită casarea ei si trimiterea spre rejudecare pentru motivele aratate, respectiv modificarea ei si admiterea recursului, respingerea actiunii, in principal, si in subsidiar in cazul in care actiunea va fi admisa admiterea cererii reconventionale.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 304 indice 1, art. 304 pct. 5, 6, 7, 9

C.pr.civ.

În apărare, a formulat întâmpinare M. M. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC E. S. solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate - filele 18-19.

În cauză, B. B. F. SA P. S. R. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei reclamante C. M. M. în calitate de lichidator judiciaral debitoarei SC E. S., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat - filele 21-30.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, C.ea reține următoarele:

Între SC E. S., în calitate de promitent vânzător și SC C. S., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat la data de (...) o promisiune de vânzare- cumpărare, contract sinalagmatic, având ca obiect imobilul situat în Sângeorz- Băi, jud.B. Năsăud, constând din H. L., construcție D+P+2E+M, înscris în CF nr.

6473 al loc. S. Băi, nr. topo 686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și imobilul teren în suprafață de 1120 mp înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi; prețul de

500.000 Euro, preț care urma a fi achitat în tranșe astfel: 12.000 Euro la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare, 40.000 Euro la data de (...), 68.000

Euro la data de (...), iar restul de preț urmând a fi achitat până la data de (...).

La data de (...), între aceleași părți, s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 590/(...) la B. N. P. V. M. din B., având ca obiect imobilul H. L. situat în S. Băi, str.I., înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi, nr. topo

686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1120 mp înscris în CF 6473 al loc. S. Băi, și imobilul teren în suprafață de 1005 mp înscris în CF nr.6858/N al loc.S. Băi, de sub A+l, nr.cadastral 2., la prețul de 150.000 Euro. Părțile contractuale recunosc că acest preț s-a achitat integral.

La (...) B. B. Egypt SAE, Agentia C. incheie cu SC C. S. contactul de credit nr 1023 privind suma de 300.000 euro. De asemenea pentru garantarea restituirii creditului acordat SC C. S. se incheie si contractul de ipoteca prin care s-a înscris o ipotecă de rang I în sumă de 300.000 Euro, dobânzi și comisioane bancare, și interdicția de înstrăinare și grevare de alte sarcini, în foaia C a cărții funciare nr.6473 a loc. S. Băi, nr.topo 686/1/3/1/S.

Ulterior banca a reziliat unilateral contractul de credit. B. se inscrie in tabelul definitiv al creantelor impotriva averii debitoarei SC E. S. cu suma de

1.086.804,20 lei reprezentand echivalentul a 312.004 euro.

In primul ciclu procesual, urmare a pronuntarii deciziei nr 673/(...) a C.ii de A. C. in dosar nr (...) prin care s-a mentinut sentinta nr 3253/(...) a T.ui

Comercial C., sentinta prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590/(...) la B. N. P. V. M. s-a ajuns la valorificarea bunului urmare a reintoarecerii acestuia in patrimoniul SC E. S. La (...) B. B. adjudeca la licitatie imobilul H. L., obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590/(...) la B. N. P. V. M. din B. si ulterior isi inscrie in cartea funciara dreptul sau de proprietate.

Ulterior urmare a pronuntarii deciziei nr 1246 din (...) de catre C.e de A. C. in dosar nr (...)/2007 este recursul declarat de S. C. S. B. prin lichidator U. S. împotriva sentinței comerciale nr. 3.253 din 03 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Comercial C. care a fost casata și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. In urma rejudecarii s-a pronuntat sentinta civila nr.

2926/0(...), atacata cu recurs in prezentul dosar.

Analizând cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.80 alin.1 lit.b și c din L. nr.8., judecătorul sindic a constatat că potrivit disp. art.80 din L. nr.8., administratorul judiciar sau după caz lichidatorul este îndreptățit să introducă acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise ori a valorii altor prestații executate, realizate de debitor printr-o serie de acte, printre care la lit.b legiuitorul menționează operațiunile comerciale prin care prestația debitorului depășește pe cea primită, efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii,ori cele prevăzute la lit.c, actele încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Vânzarea intervenită între cele două persoane, respectiv între pârâta SC C. S. și debitoarea SC E. S. avea ca obiect imobilul H. L. situat în S. Băi, str.I., înscris în CF nr. 6473 al loc. S. Băi, nr. topo 686/1/3/1/S, jud.B. Năsăud, precum și dreptul de superficie asupra terenului în suprafață de 1120 mp înscris în CF 6473 al loc. S. Băi, și imobilul teren în suprafață de 1005 mp înscris în CF nr.6858/N al loc.S. Băi, de sub A+l, nr.cadastral 2., la prețul de 150.000 Euro, dupa ca aceleasi parti print-un antecontract au stabilit pretul de 500.000 euro.

C.ea va valida sustinerile referitoare la dezechilibrul vadit al prestatiilor partilor contractante in sensul ca prestatia debitorului o depaseste vadit pe cea primita (art 80 al 1 lit b) prin valorificarea imobilului la un preț mult inferior celui la care a fost evaluat chiar de către părți anterior dar si cele referitoare la intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile (art 80 al 1 lit c).

In acest sens relevanta prezinta si imprejurarea ca bunul a fost grevat de o ipoteca de 300.000 euro si ulterior, in cursul procedurii printr-o noua evaluare bunul a fost evaluat la 270.000 euro.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. S. prin lichidator judiciar S. U. S., judecătorul sindic a reținut că aceasta pentru recuperarea prețului achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 590 din 14 februarie 2007 de BNP V. M. încheiat între pârâtele SC E. S. și SC C. S., aceasta are la îndemână procedura prevăzută de art. 83 alin. 2 din L. nr. 8., iar nu o cerere pe dreptul comun, inadmisibilă inclusiv prin referire la dispozițiile art. 36 din L. nr. 8..

Desi aceasta motivare nu este conforma cu normele legale retinute (art 80 al 1 lit c si art 83 al 2 din L. nr 8.) in sensul admisibilitatii cererii reconventionale. Art 83 din L. nr 8. particularizeaza, in raport de procedura insolventei in care se afla una dintre partile contractante, modalitatea concreta de valorificarea a principiului repunerii partilor in situatia anterioara, principiu ce rezulta in mod indisolubil din natura retroactiva a sanctiunii nulitatii absolute a actului civil defaimat. Este admisibila repunerea partilor in situatia anterioara, acest principiu de drept nefiind infrant de art 83 din L. nr 8.. Art 83 din L. nr 8. doar particularizeaza modalitatea de valorificare a acestui principiu de drept. A. retinand incidenta art 80 al 1 lit c - adica intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile, adica reaua credinta a partilor contractante, devin incidente dispozitiile tezei finale ale art 83 al 2. A. tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea impotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i impiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului. In caz contrar, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea in situatia anterioara, in favoarea averii debitorului. R.-credinta a tertului dobanditor trebuie dovedita.

Prin urmare cererea reconventionala este nefondata si nu inadmisibila. Fata insa de mentinerea solutiei de respingere a cererii reconventionale, curtea a apreciat ca nu se impune admiterea recursului sub aspectul respingerii ca nefondata a cererii reconventionale, solutia preconizata constituind o agravare a situatiei in propria cale de atac.

Fata de cele ce preced potrivit art 8 din L. nr 8. 5raportat la art 312 cod pr civ curtea va respinge recursul declarat de SC C. S. prin lichidator judiciar U.

S., împotriva sentinței civile nr. 2926/0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

S. C., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de SC C. S. prin lichidator judiciar U. S., împotriva sentinței civile nr. 2926/0(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: C. G.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9746/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)