Decizia nr. 9840/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.9840/2012

Ședința din data de 26 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 523 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., cauza privind și pe intimata SC C. S., SC C. S. PRIN LICHIDATOR J. C. Ș. L. I., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin.

4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 6 și 8 din Legea nr.

85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 523 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.- N. s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. C. S. și radierea acestei societăți comerciale din R. C..

În considerente s-a reținut că prin încheierea comercială nr.1389 din l4 octombrie 20ll pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.4365/112/20ll, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului la cererea debitorului S. C. S. în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor în care a fost înscris un singur creditor bugetar, respectiv AFP B. cu o creanță bugetară de

8.446 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că nu au fost identificate motive pentru atragerea răspunderii patrimoniale conf.art.l38 alin.l din L.85/2006, și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, fiind aprobat aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de procedură și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului impotriva debitoarei.

În motivarea recursului, s-a aratat că, anterior inchiderii procedurii, nu s-a comunicat de catre lichidatorul judiciar raportul final, astfel incat a fost pusă in imposibilitatea de a-și exprima un punct de vedere si a face obiectii la raportul final conform dispozitiilor art.129 aliniat 1 din Legea 85/2006 ("dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecatorului- sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale; copii de acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi a fisate la usa tribunalului. Judecatorul-sindic va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final. Creditorii pot formula obiectii la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii.")

Considera ca lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii nu examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand doar formal mentiune in raportul final cu privire la faptul ca nu s-au constatat fapte care ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.

Analizand aspectele care au condus la starea de insolventa a debitoarei, se impune o analiza mai amanuntita asupra modului administrare a societatii debitoare, precum si luarea in considerare pentru a fi stabilita raspunderea administratorului si starea de pasivitate a acestuia fata de acumularea continua a datoriilor societatii fata de bugetul de stat, fara incercarea de redresare financiara si achitarea acestora.

Avand in vedere cele aratate mai sus, solicita admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei instantei de fond, pentru continuarea procedurii de faliment.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale relevante, curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.523 din (...), judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. S., în temeiul art.131 alin.1 C.proc.civ.

Corect a reținut judecătorul sindic faptul că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal, raportat la faptul că unicul creditor (recurenta) nu a avansat cheltuielile necesare pentru continuarea procedurii și în averea debitoarei nu există bunuri sau alte valori care ar putea fi valorificate pentru acoperirea pasivului, astfel cum rezultă inclusiv din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea în stare de insolvență, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.915/(...), conform dispozițiilor art.7 din Legea

85/2006, și nu a fost contestat de nicio persoană interesată, inclusiv de recurentă. Prin același raport, lichidatorul judiciar a stabilit că nu s-au doveditelemente pentru formularea unei acțiuni de antrenare a răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, aspect care lasă fără suport al doilea motiv de recurs. Mai mult, deși este unic creditor în procedură, recurenta nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.138 alin.3 teza finală din Legea 85/2006, astfel că nu mai poate invoca întemeiat neintroducerea acțiunii în antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei.

De asemenea, curtea observă că, potrivit art.131 alin.2 din lege, în cazul în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, nu sunt aplicabile prevederile art.129 care impun întocmirea raportului final invocat de creditoare ca prim motiv de recurs. Cu toate acestea, un asemenea raport final a fost întocmit, comunicat recurentei și publicat în BPI nr.931/(...) conform dispozițiilor art.7 din Legea

85/2006, astfel cum rezultă din dovada de publicare existentă la dosarul cauzei, și necontestat.

Curtea apreciază că, prin dispozițiile art.131 alin.1, legiuitorul a instituit o normă imperativă prin care, în ipoteza inexistenței bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienței fondurilor necesare continuării procedurii, să determine închiderea procedurii, concluzia ce se desprinde din modul de formulare a textului legal - judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii.

Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din Legea nr.85/2006, legiuitorul a apreciat că, în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop, este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de AFP B. ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.523 din (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui B.-N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

V. D.

GREFIER

Red.C.P./Dact.GC

2 ex/(...)

Jud. primă instanță: I. U.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 9840/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)