Decizia nr. 2992/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)/a1

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2992/2012

Ședința de la 10 A. 2012

C.pletul compus din: PREȘEDINTE : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I.

JUDECĂTOR : D. P. G. : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta SC A. & N. C. S. PRIN LICHIDATOR J. P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 4876 din

(...)pronunțată în dosarul nr. (...)/a1 al T. M. în contradictoriu cu intimata SC A. & N. C. S., având ca obiect procedura insolvenței deschiderea procedurii simplificate.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P.cedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4875 din 15 sept. 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC A. & N. C. S. formulată în calitate de lichidator de către petenta P. I. I. B. M..

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că societatea debitoare a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr.

31/1990 republicată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din L. nr.

31/1990 republicată.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanțelor în cuantum total de 1000 lei care rezultă din fișa sintetică emisă de către A. finanțelor publice a mun. B. M., elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind „. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare, însă pentru acoperirea unei creanțe în cuantum de 1000 lei cheltuielile pe care le presupune realizarea efectivă a procedurii sunt considerabil mai mari.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Obligația lichidatorului de a sesiza instanța în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență se impune a fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și a termenelor prevăzute de art. 260 alin.3 din L. nr.

31/1990 coroborat cu art.27 din L. nr. 8..

Lichidatorul a sesizat judecătorul sindic după un termen mai mare de

2 ani de la data la care a fost numit deși avea obligația legală de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la data depunerii raportului privind situația economică a societății, raport pentru a cărui depunere se stabilește prin art. 260 alin.3 din L. nr. 31/1990 un termen de 60 de zile de la data numirii.

Pasivitatea lichidatorului sau a creditorilor societății în lichidare este sancționată de lege cu radierea societății potrivit art. 260 alin.10 din L. nr.

31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1) oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere .

Interdicția radierii societăților comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum

și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești operează numai în cazul societăților dizolvate în temeiul Legii nr.314/2001 care nu are incidență în cauză.

Având în vedere cuantumul redus al creanțelor a căror existență s-a probat în cauză, invocată ca temei al cererii de deschidere a procedurii de insolvență formulată de către lichidatorul care potrivit art.723 Cod pr. civ. trebuie să își exercite drepturile procedurale potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, nu se justifică demersul judiciar al acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC A. & N. C. S. prin lichidator judiciar P. I. I. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu admiterea cererii de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC A. & N. C. S.

În motivarea recursului a arătat că societatea a fost dizolvată de drept potrivit art.237 alin.1 lit.b din L. nr.31/1990, fiind numit lichidator P. I. I.

Instanța a reținut că lichidatorul judiciar nu a dovedit starea de insolvență, potrivit art.3 din L. nr.8..

Pentru a dovedi starea de insolvență a unei societăți se impune a se cunoaște aspectul financiar al acesteia, pe de -o parte și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile și a listelor prevăzute de art.28 din L. 8. au rămas fără rezultat.

Însă, așa cum rezultă din fișa sintetică totală, debitoarea figurează cu datorii la bugetul de stat în cuantum de 1.000 lei.

Față de cele menționate, având în vedere prevederile art.1 alin.2 lit.e și ale art.3 pct.1 pct.25 din L. nr.8., consideră că cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei este întemeiată.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Analiza condițiilor limitativ reglementate pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitorului relevă faptul că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Conform înscrisurilor depuse în probațiune, debitoarea nu înregistrează decât o singură creanță în cuantum de 1000 lei față de D. M..

În opinia instanței de recurs, o singură creanță într-un cuantum infim (1000 RON) nu justifică o pretinsă stare de insolvență a debitoarei SC A. & N. C. S., iar solicitarea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței exclusiv în baza acestei creanțe reprezintă un abuz de drept în accepțiunea art. 723 alin. 1 C.p.c. conform căruia ,,drepturile procedurale trebuiau exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege,,.

Trebuie precizat în acest context faptul că nu se poate face nici o diferențiere din punct de vedere procedural prin prisma incidenței art. 27 alin. 1 și 2 din L. 8. între o cerere făcută de către un debitor ,,în funcțiune,, și un debitor dizolvat și față de care a fost numit un lichidator în condițiile Legii 31/1990, lichidator care într-adevăr este unicul îndreptățit să reprezinte societatea comercială într-un astfel de demers.

Scopul procedurii insolvenței constă în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o creanță de 1000 RON costurile ar fi fost substanțial mai mari. Maniera optimă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvabilitate a debitorului nu a fost dovedită, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 27 din L. 31/1990.

Se mai susține prin motivele de recurs faptul că lichidatorul este obligat să formuleze o astfel de cerere prin prisma dispozițiilor art. 270 indice 1 din L. 31/1990. Aspectul invocat este corect însă nu poateîntemeia admiterea cererii de deschidere a procedurii de insolvență deoarece obligația lichidatorului de a formula o astfel de cerere nu împiedică instanța să analizeze temeinicia acestei cereri și să aprecieze cu privire la starea de insolvență a debitoarei. Or o astfel de analiză în cazul concret dedus judecății impune concluzia fermă că un cuantum total al creanțelor de 1000 lei nu justifică starea de insolvență.

Pentru considerentele sus arătate, instanța, în baza art. 312 (1) C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul împotriva sentinței civile nr. 4876 din (...), pronunțată de T. M. pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de P. I. I. B. M. împotriva sentinței civile nr.4876 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...)/a1 al T. M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din 10 aprilie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. I. I. C. P. D.

G.

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 2992/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)