Decizia civilă nr. 1025/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1025/2013

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător DP Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea contestației în anulare declarată de pârâtul F. J. împotriva Deciziei civile nr. 1188 pronunțată în dosarul nr. 209._ al Curții de Apel Cluj în contradictoriu cu intimata U. I. - LICHIDATOR J. AL SC

A. S. SRL, SC A. S. SRL, contestator, având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare declarată nu este legal timbrată, lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.319 C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că deși legal citat ( fila 7) contestatorul cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 aferente judecării căii de atac nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 1188 pronunțată în dosarul nr. 209._ al Curții de Apel Cluj

s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâtul F. J. împotriva sentinței comerciale nr. 967 din_ pronunțată în dosarul nr. 209._ al Tribunalului B. Năsăud pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul F. J., înregistrată la data de_ .

La termenul de judecată din data de_, Curtea a invocat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a contestației în anulare.

Examinând, cu prioritate, excepția invocată, Curtea constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de

1

10 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reclamantul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrative- teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că, acțiunea nu a fost timbrată anticipat, că reclamantul nu s- a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 7), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și

O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea cererii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de reclamantul F.

  1. împotriva Decizie civile nr. 1188 pronunțată în Dosarul nr. 209._ al Curții de Apel Cluj.

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică azi,_ .

    PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

    1. -I. A. C. I. DP

GREFIER,

M. N. ȚÂR

Red. I.C./dact. V.R.

2 ex./_

Jud. fond:: Ursu I.

Jud. recurs: A.A.I. /C. Indriceanu/D.P.

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1025/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței