Decizia civilă nr. 10510/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIV ILĂ NR. 10510
Ședința publică din data de 04 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C.
G.: M. N.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul P. E., împotriva sentinței civile nr. 4273 din data de_, pronunțate în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. privind și pe intimații H. J. S. si SC P.
F. S. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR P. G. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Se constată că la data de_, după închiderea dezbaterilor s-a depus la dosar cerere din partea reprezentantului recurentului pentru amânarea cauzei sau amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise, cerere care este însoțită de împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru. La aceeași dată, reprezentanta intimatei a transmis la dosar dovada cheltuielilor de judecată pe care le solicită in recurs.
Se constată de asemenea că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților prezente au fost consemnate prin încheierea de ședință din_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4273 din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1, Admite acțiunea formulată de reclamanta
P. G. I. B. M., desemnat lichidator al S.C. P. F. SS M., împotriva pârâtului P. E. domiciliat în I. str. H. Ș. nr. 21 Bl. H3, sc. C, ap. 11 jud. I. în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. P.
F. S. aflată în faliment și, în consecință:
Obligă pe pârât să suporte cu averea proprie o parte din pasivul debitoarei falite în cuantum de 509.113 lei.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul P. E. în contradictoriu cu H. J. S. domiciliat în Germania Strooteweg 37 - 49497 Mettingen.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că Prin sentința civilă nr. 3811 din_ pronunțată în dosar nr._, Tribunalul Maramureș a respins contestația debitoarei S.C. P. F. SS M. și a admis cererea formulată de creditoarea S.C. Retrom Conf S. P. ni, dispunând deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei, P. G. I. B. M. fiind desemnat administrator judiciar.
Intrarea în procedura simplificată de faliment a debitoarei S.C. P. F.
SS M. și confirmarea în calitate de lichidator a administratorului judiciar menționat mai sus a fost dispusă prin sentința civilă nr. 1964 din_ .
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar pârâtul, în calitate de administrator statutar a fost notificat de
lichidator la adresa de domiciliu cu care figurează în evidențele O. ui R.
C. M., pentru a preda documentele contabile ale societății și situația bunurilor acesteia.
În dosarul de faliment s-au înregistrat 42 creanțe acceptate la nivelul sumei totale de 1.878.718,21 lei, la care se adaugă o creanță sub condiție în valoare de 484.171,87 lei.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că după finalizarea procedurii de inventariere a bunurilor cuprinse în averea debitorului falit s-a constatat o diferență între situația faptică și cea scriptică, mijloace fixe lipsă din patrimoniu pentru care nu s-au întocmit documente contabile de înstrăinare, respectiv facturi fiscale și nici nu se poate verifica încasarea prețului din vânzarea acestora.
La data efectuării inventarierii bunurilor cuprinse în averea debitorului au participat din partea debitorului fosta contabilă a societății d-na Todincă Floare precum și gestionarul societății d-nul Dembrovschi Laszlo.
Cu toate că a fost invitat să participe la operațiunile de inventariere, pârâtul Prisecariu E. a fost într-o imposibilitate fizică să participe din motive de sănătate.
Potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară în conformitate cu normele acestei legi, iar răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Față de textele de lege enunțate, judecătorul - sindic constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 86/2005 privind procedura insolvenței, modificată, pentru antrenarea răspunderii administratorului pârât, persoană care a semnat toate documentele contabile, aspect susținut de reclamantă raportat la actele și înscrisurile verificate de aceasta (f.41) și confirmat de martorii audiați de instanță și ale căror depoziții se află la filele 154 - 158.
În contextul celor arătate și ținând seama că prin sentința penală nr. 387 din_ pronunțată în dosar nr._ s-a dispus condamnarea inculpatului
P. E. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. f, Cod penal, apărările pârâtului sunt nefondate, motiv pentru care vor fi înlăturate de instanță.
Din perspectiva celor de mai sus, tribunalul consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 al. 1 lit. d și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitoarei, dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau au făcut să dispară unele documente contabile, respectiv au ascuns o parte din activul persoanei juridice, lichidatorul fiind în imposibilitate să-l valorifice în procedură pentru acoperirea masaei credale.
Pe de altă parte, conform art. 27 al. 1 din Legea insolvenței, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 zile de la apariția stării de insolvență, lucru pe care pârâtul nu l-a făcut, situație în care în speță sunt aplicabile și prevederile art. 138 lit. c din aceeași lege.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată și precizată este întemeiată și va fi admisă ca atare, în baza prevederilor art. 11 lit. g raportat la art. 138 al. 5 din legea menționată anterior, cu consecința obligării
pârâtului la suportarea unei părți din pasivul debitoarei - falite, conform dispozitivului.
Pe fondul cauzei, cererea nu poate fi primită având în vedere că nu s- a dovedit împrejurarea că persoana chemată în garanție ar fi efectuat acte sau operațiuni de administrare a firmei.
Cât privește autoturismul marca Mecedes pe care pârâtul susține că l-a preluat partenerul germen în vederea vânzării, instanța apreciază că în măsura în care aceste susțineri sunt adevărate, pârâtul avea obligația să emită factură partenerului german pentru preluarea autoturismului și să urmărească încasarea contravalorii acestuia, fapt ce nu s-a întâmplat însă.
În lipsa altor probe, nu poate fi luată în considerare depoziția martorului Dembrovszki Laszlo referitoare la împrejurarea că l-a văzut pe chematul în garanție când, la întoarcerea în Germania, a fost însoțit de un alt cetățean german care ar fi condus autoturismul menționat, care ulterior n-a mai fost văzut la firmă (f.154).
Raportat la toate aspectele descrise anterior, în speță nu sunt întrunite elementele pentru atragerea răspunderii personale, ca atare cererea de chemare în garanție va fi respinsă ca nefondată ținând cont de prevederile art. 60 - 63 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul P. E. prin care a solicitat
admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii lichidatorului față de pârât situație în care să se mențină și dispoziția de respingere a cererii de chemare în garanție cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în recurs. În subsidiar solicită modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție așa cum a fost formulată de pârât, cu obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată în recurs,.
În motivare se arată că probele administrate în cauză martori și înscrisuri sunt elocvente în ideea nevinovăției sale în crearea unui prejudiciu și ca atre nu sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii personale cu averea proprie.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Reclamanta P. G. I. B. M., desemnată lichidator în dosarul de faliment al debitoarei SC P. F. SS M. prin acțiunea înregistrată a chemat în judecată pe pârâtul P. E. solicitând obligarea acestuia la suportarea unei părți din pasivul neacoperit al debitoarei, în cuantum de 509.113 lei.
S-a mai susținut că după finalizarea procedurii de inventariere a bunurilor cuprinse în averea debitoarei s-a constatat o diferență între situația faptică și cea scriptică, mijloace fixe lipsă din patrimoniu fără documente contabile de înstrăinare, respectiv facturi fiscale sau posibilitate de verificare a încasării prețului din vânzarea acestora, cu excepția câtorva autoturisme pentru care s-au prezentat doar contracte de vânzare-cumpărare sau procese verbale de predare, fără facturi fiscale.
În raportul de activitate întocmit și înregistrat la dosarul de faliment la_ s-a arătat că urmare valorificării inventarului s-au constatat lipsuri la mijloace fixe în valoare contabilă de 562.878 lei din care 61.757 lei se presupune că ar fi trimise la diverși terți în baza unor avize de expediție iar 501.121 lei sunt lipsă.
Deși lichidatorul a trimis adrese terților care potrivit avizelor de expediție figurau ca destinatari ai bunurilor împrumutate, doar o parte dintre aceștia au returnat bunurile iar o parte au refuzat restituirea, prevalându-se de calitatea lor de proprietari asupra bunurilor iar o altă parte n-au fost găsiți la adresele indicate în avizele de expediție, reușindu-se recuperarea unor mijloace fixe în sumă de 13.909 lei.
Cu privire la mijloacele fixe în valoare de 501.121 lei, situația a fost clarificată în parte, rămânând lipsă mijloace fixe în valoare de 461.265 lei pentru care pârâtul nu a reușit să justifice cu documente lipsa acestora din averea debitoarei.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de- al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Contrar celor susținute de recurent cu privire la faptul că ar fi dovedit imposibilitatea de exercitare a atribuțiilor și ca atare și nevinovăția sa întrucât nu a efectuat nici un act de administrare contra legii iar contabilitatea a fost condusă de un terț, Curtea apreciază că în mod corect s-a determinat existența elementelor constitutive pentru atragerea răspunderii.
Caracterul solidar al răspunderii administratorilor nu poate fi înlăturat decât în ipotezele și condițiile instituite de lege iar susținerile cu privire la faptele celuilalt administrator nu au fost probate în sensul evidențiat .
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispozitiei legale, potrivit căreia judecatorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozitiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în conditii identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile recurentului că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art 138 ali1lit e, respectiv împrejurarea că subsecvent întocmirii inventarului s-au constatat lipsuri la mijloace fixe în valoare contabilă de 562.878 lei din care 61.757 lei se presupune că ar fi trimise la diverși terți în baza unor avize de
expediție iar 501.121 lei sunt lipsă, respectiv că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i, așa cum corect a reținut și judecătorul sindic .
Înscrisurile prezentate așa cum s-a evidențiat anterior nu sunt de natură a răsturna această prezumție întrucât în fapt relevă că nu a fost respectate nici dispozițiile care reglementează corecta conducere a contabilității.
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile recurentei că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa stocurilor,atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurent susținându-se că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății astfel că apare ca demonstrat și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
În ceea ce privește faptele prevăzute la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile privind întocmirea și depunerea bilanțurilor în conformitate cu legislația în vigoare.
Lipsa documentelor contabile confirmă că s-a ținut o contabilitate fictivă, ceea ce duce la sancționarea persoanelor răspunzătoare conform art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Neconcordanțele dintre documentele publice și cele ale societății relevă că societatea a desfășurat activități comerciale fără a ține o evidență contabilă în conformitate cu legea, încercând să ascundă atât veniturile realizate, cât și natura acestora precum și activele înregistrate.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare, care a constituit condiția necesară ,adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită ,fie nu au împiedicat această desfășurare ,deși
intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditorilor .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții ,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară,dar și condițiile cauzale,adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Trebuie reținut că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtei poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. d și e din Legea nr.85/2006, neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, și respectiv că a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice fapte care au condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat este nefondat și în consecință în temeiul art 312 C pr civ, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. E. împotriva sentinței civile nr. 4273 din 19 iunie 2013, pronunțate in dosarul nr._ /a1 al T. ui M. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de paratul P. E. împotriva Sentinței civile nr. 4273 din 19 iunie 2013, pronunțate in dosarul nr._ /a1 al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. ION A. M. C. M. S.
G.
M. N.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ Jud,fond, I. V.
| ← Sentința civilă nr. 426/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 5505/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
