Decizia civilă nr. 11023/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 11023/2013
Ședința publică din data de 18 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: A. M. ION
JUDECĂTOR: A. | M. | C. |
GREFIER: M. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. E S., împotriva Sentinței civile nr. 3190 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ /a1, al T. ui S., în contradictoriu cu intimații SC M. S. PRIN LICHIDATOR J. LZ. M., V. A., având ca obiect
angajarea răspunderii conform 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul V. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, recurenta solicitând judecarea cauzei și in lipsă.
La data de_, lichidatorul judiciar al SC M. S. și la data de_, intimatul V. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
S-a procedat la identificarea intimatului V. A. cu CI, seria SX, nr. 1., CNP 1., care arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul recurentului în susținerea recursului declarat.
Intimatul V. A. solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Instanța reține cauza in pronunțare.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 3190 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată DS pentru obligarea pârâtului V. A., la plata pasivului debitoarei, în valoare de 51.966 lei. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea civilă nr.
441/C/_, s-a admis cererea debitoarei SC M. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva acesteia, fiind numit lichidatorul judiciar C. Z. M. .
In procedură a depus declarație de creanță creditoarea: DGFP S. pentru suma de 51.966 lei, și SC Tora S. pentru suma de 1376 lei, sume cu care aceste creditoare au fost înscrise în tabelul creanțelor debitoarei (f. 22).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din L 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Instanța a reținut că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei,
"la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedenta încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală specială a cărei antrenare presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de dispozițiile textului legal susmenționat, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea de către creditori a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu.
Față de documentele depuse în scop probator de lichidatorul judiciar-respectiv balanța de verificare pe luna septembrie 2012 (f.16) instanța a reținut pretențiile reclamantei întemeindu-se pe acte financiar contabile anterioare celor avute în
vedere de lichidator în analiza activității debitoarei și stabilirea cauzelor care au dus la insolvența acesteia.
Stocul în valoare de 36.277 lei înregistrat în evidențele lunii aprilie 2012 a fost scos din gestiune conform procesului verbal din_ (f.20-21).
Instanța a reținut că pe calea prezumției judiciare nu poate fi reținută ca dovedită fapta ilicită prevăzută de lit. a) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, anterior citat pe considerentul invocat de reclamantă, potrivit căreia prin nevirarea contribuțiilor la bugetul de stat rezultă că pârâtul și-ar fi însușit suma de 3254 lei reprezentând obligații cu reținere la sursă .
În ceea ce privește faptele prev. de lit. "d"; ale aceluiași text, instanța a reținut că în cauză nu au fost aduse probe din care rezultă că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea .
Pentru dovedirea săvârșirii faptei ilicite prevăzute de textul legal susmenționat reclamanta s-a prevalat de Raportul de inspecție fiscală F SJ 162/_ depus la dosar la solicitarea instanței - act prin care se impută societății debitoare faptul că în luna octombrie 2009 a realizat o cifră de afaceri de 123.132 lei, iar ca urmare a depășirii plafonului de 35.000 euro avea obligația să se înregistreze ca plătitoare de TVA începând cu_ -suma totală de TVA stabilită fiind de 3251 lei.
Prin același RIF s-a stabilit că în lunile februarie și martie 2011 societatea nu a preluat în decontul TVA vânzările și cumpărările aferente trim.I - stabilindu-se în consecință un TVA suplimentar de 1378 lei( f56-58).
Articolul 138 lit d invocat de catre creditoare presupune trei modalități alternative de săvârșire a faptei ilicite imputabile: ținerea unei contabilități fictive; dispariția unor documente; neținerea unei evidențe contabile conforme cu legea.
Pentru oricare dintre aceste modalități de săvârșire a faptei ilicite trebuie să existe raport de cauzalitate intre intrarea debitoarei in incapacitate de plată și fapta anterior menționată.
Examinând modalitățile alternative prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 reține că niciuna dintre acestea nu se regăsesc în cauză și nu îi pot fi imputate fostului administrator statutar.
Ținerea unei contabilități fictive presupune că evidențele contabile s-au întocmit sau au fost completate prin consemnarea unor date nereale fie prin omisiunea înscrierii unor operațiuni reale. În cazul existenței unei acțiuni ilicite (de consemnare a unor date nereale în contabilitate) - aceasta presupune că date sau împrejurări nereale au fost introduse în contabilitate, cu intenția falsificării evidențelor și pentru ca aceste evidențe nereale să fie folosite în vederea producerii de efecte juridice (de regulă aceste efecte sunt reprezentate de denaturarea veniturilor). Omisiunea (inacțiunea ilicită) presupune alterarea adevărului prin neînregistrarea unor date sau împrejurări (exemplu neînregistrarea unor mărfuri), neînregistrare care afectează evidențele contabile, făcându-le să exprime o altă situație decât cea adevărată.
Ori se poate observa cu ușurință ce ceea ce i se impută pârâtului nu se circumscrie nici consemnării unor date nereale și nici omisiunii înregistrării unor date reale cu intenția falsificării evidențelor contabile.
De asemenea nu suntem nici în prezența unei dispariții a unor documente, dispariție care să se concretizeze în acte de sustragere sau de distrugere a evidențelor societății. Nu i s-a imputat administratorului statutar luarea și mutarea unei părți din evidența contabilă sau alterarea unor asemenea înscrisuri -
operațiuni care ar fi fost realizate cu scopul modificării realității evidențelor contabile.
Noțiunea de neținere a contabilității în conformitate cu legea deși foarte vagă și generală, cuprinde potrivit jurisprudenței, omisiunea unor înregistrări în contabilitate, greșelile de scriere sau de calcul, ori încălcarea altor reguli ale contabilității - încălcări care trebuie să fie realizate cu intenția de a ascunde active sau datorii. În cazul unor omisiuni voite de înregistrare a unor operațiuni contabile aceste sunt expresia unei contabilități fictive. Neținerea contabilității este în mod cert o operațiune continuă și nu se referă la acte singulare. Tocmai perpetuarea în timp a unei conduite dă caracter ilicit acesteia. Ori din probatoriul administrat nu se decelează o "neținere"; a contabilității în conformitate cu legea - faptă continuă care să fi fost săvârșită cu intenția alterării evidențelor contabile. De regulă
"neținerea"; rezultă din neprezentarea documentelor contabile, atunci când acestea sunt solicitate fostului administrator statutar de către practicianul în insolvență. Ori în cauză nu suntem în ipoteza unei "nețineri"; - întrucât actele contabile solicitate au fost predate.
Simpla eroare, cu privire la neînregistrarea societății ca plătitoare de TVA nu poate genera angajarea răspunderii organului de conducere, pentru că într-o asemenea abordare s-ar imputa organului de conducere încălcarea unei obligații de rezultat, orice eroare - inerentă derulării unei activități comerciale (și umane în general) ar putea conduce la atragerea răspunderii. Gestionarului trebuie să i se impute fapte ilicite - prin raportarea la patrimoniul societății și la întreaga activitate de conducere a acesteia - inclusiv sub aspectul corectei țineri a evidențelor contabile, activitate care este în mod cert una care incumbă obligații de mijloace și nu de rezultat.
Nu s-a decelat o intenție de denaturare a evidențelor contabile din partea pârâtului, intenție care sub aspect subiectiv este necesară pentru angajarea răspunderii. Nu suntem în prezența unei răspunderi obiective și nici în situația în care mandatarul unei societăți (fostul administrator statutar) să își fi asumat obligații de rezultat, ci obligații de mijloace - de prudență și diligență în ceea ce privește conducerea activității societății debitoare.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/ 2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie; această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.138 alin.1 lit.a - g din lege. Ori ceea ce i se impută pârâtului prin raportul de inspecție fiscală - nu se suprapune peste enumerarea limitativ prevăzută de art 138 din Legea nr 85/2006, întrucât nu orice conduită ilicită în ce privește administrarea societății poate atrage și răspunderea organului de conducere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor P. e a județului S. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, in sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii administratorului debitoarei S.C. M.
S., respectiv V. A.
.
În motivele de recurs se arată că este criticabilă hotărârea instanței de fond având în vedere faptul că instanța a luat în considerare în pronunțarea hotărârii atacate concluziile lichidatorului, fara ca acestea sa fie dovedite cu documente contabile, si fara ca acesta sa poată combate motivele cererii de atragere a răspunderii administratorilor formulata de către creditorul DS .
Instanța de fond ignorând temeiul legal si fara a interpreta strict prevederile legale incidente cauzei, si temeiul de drept in baza căruia s-a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorilor, constata:"ca nu poate fi reținuta ca dovedita fapta ilicita prevăzuta de de lit.a) a art.138 din Legea nr. 85/2006, pe considerentul ca prin nevirarea contribuțiilor la bugetul de stat rezulta ca paratul si- ar fi insusit suma de 3.254 lei reprezentând obligații cu reținere la sursa..."
Recurenta combate cele susținute de către instanța si depune Declarațiile privind obligațiile de plata a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, declarații depuse de către administratorul statutar cu sume de plata la bugetul de stat, sume neachitate le scadenta Cu privire la incalcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din legea nr. 85/2006, instanța a combătut motivele de atragere a angajării răspunderii administratorului statutar, enumerând documente care nu au fost înregistrate la AFP Z., astfel ca acestea nu sunt opozabile arătând ca din ultima balanța de verificare depusa la AFP Z., aferenta lunii decembrie 2011, rezulta faptul ca societatea deținea in patrimoniu propriu mărfuri in valoare de 60.899,89 lei si disponibilități bănești in caserie in suma de 44.000 lei.
Din Deconturile de TVA depuse de societate pentru perioada ianuarie 2012- septembrie 2012 reiese faptul ca debitoarea a efectuat livrări de bunuri/ prestări servicii in valoare de 39.728 lei si achiziții de bunuri / servicii in valoare de 1.797 lei.
Arată că societatea nu are efectuata inventarierea completa a patrimoniului pentru anii 2008-2010. Astfel ca asa zisele documente contabile - " balanța de verificare incheiata la data de_ - nu deține nici un fel de bun, note contabile intocmite in data de 0_, decizii de corectare a erorilor materiale din decontul de TVA nr. 2. si 46683 din_ " aceste documente sunt ulterioare deschiderii procedurii, iar balanța de verificare din_ nu sunt opozabile, nefiind înregistrata la AFP Z. .
In concluzie administratorul debitoarei se face vinovat si pentru creanța in suma de 5.507 lei ( TVA 4.629 lei + majorări TVA 878 lei) suma stabilita prin Decizia de Impunere nr. F-Sj 204/_ emisa in baza Raportului de I. Fiscala nr. F-Sj 162/_, act administrativ fiscal necontestat de către debitoare.
Precizează că debitoarea in luna octombrie 2009 a realizat o cifra de afaceri de
123.132 lei, ca urmare a depășirii plafonului de 35.000 euro, aceasta avea obligația sa se inregistraeze ca plătitoare de TVA incepand cu data de 0_ si sa fie plătitoare de TVA.
Echipa de inspecție fiscala a luat in calcul operațiunile taxabile reprezentate de volumul de venituri dupa depășirea plafonului de scutire la care s-a aplicat cota standard de impozitare.
Total venituri realizate in 0_ - 3_ = 6.746 lei Total venituri realizate in_ -_ = 10.364 lei Total venituri realizate in 0_ -_ = 17.110 lei TVA 3.251(17.110x19%) In urma verificării documentelor puse la dispoziție de către societate s-a constatat ca pentru perioada_ -_ soc. A realizat venituri de mărfuri in suma de 5.744 lei cu un TVA aferent in suma de 1.378 lei, iar achiziții de mărfuri si materiale in suma de 3.482 lei cu un TVA aferent in suma de 812 lei. TOTAL TVA 0_ -_ in suma de 4.629 (3.251+ 1.378) + majorări 878 =
5.507 lei.
In Raportul nr. 3991/_ întocmit de lichidatorul judiciar, nu se face referire la toate aceste aspecte. Exista o contradicție intre cele menționate de
lichidator si scriptele (balanțe, Raport de inspecție fiscala.etc.) înstrăinarea totala sau parțiala a mărfurilor, reprezintă element de angajarea răspunderii persoanelor vinovate.
Apreciază existența unor fapte imputabile administratorului și a existenței raportului de cauzalitate între faptele administratorului respectiv: lipsa mărfurilor din stoc si însușirea impozitelor si a taxelor reținute de la angajați si nevirati bugetului general consiolidat..
Precizează că raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cat exista încetarea de plați si una din faptele enumerate de art.138 din legea nr.85/2006.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudiciul acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii, în măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Din modul în care administratorii debitoarei si-au îndeplinit obligațiile, rezultă că aceștia au acționat în detrimentul debitoarei.
Astfel persoanele care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in acel al unei alte persoane, pot fi obligate la plata pasivului debitoarei.
Menționează faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, administratorii statutari au obligații de administrare, conducere și reprezentare a societății, de a gestiona societatea pentru realizarea obiectului de activitate în condițiile și în limitele legii și actului constitutiv.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinată de limitele mandatului conferit acestora,
mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare ca fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, faptele descrise mai sus se circumscriu în sfera dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Obligata și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7 teza întâi din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72 teza a doua din același act normativ, care constituie în fapt o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Legiuitorul a instituit cerința cauzării ajungerii debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au condus societatea în stare de insolvență și ca o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 138 lit.a, este de netăgăduit că administratorii statutari se află în situația prevăzută la lit.a art.138 din Legea nr.85/2006 și anume au folosit bunurile si creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al altei persoane.
Faptul că administratorul statutar nu a dat curs obligației sale legale privind calculul, înregistrarea si virarea, impozitelor, taxelor si a contribuțiilor ia bugetul general consolidat, reprezentând o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii administratorului, în această situație legiuitorul a considerat suficientă aflarea administratorului în această situație pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială.
Având în vedere motivele arătate, în baza probelor existente la dosarul cauzei, în concluzie solicităm să admiteți recursul, iar pe cale de consecința sa modificați hotărârea atacata, in sensul admiterii cererii de Angajarea Răspunderii administratorilor debitoarei S.C. M. SS respectiv V. I. A., cu domiciliul în localitatea Z., str. D., nr.35, bl. P39, sc. A, ap. 13, județul S., să obligați paratul la plata creanței de 51.966 lei a Direcției Generale a Finanțelor P. e S., din averea proprie, în baza art. 138 alin.1 lit.a si d) din Legea nr. 85/2006 republicată.
Pârâtul-intimat V. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Cabinet Individual de Insolvență - ec. Z. M. în calitate de lichidator judiciar al SC M. S. -"Societate în faliment", solicită respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării se arată că procedura falimentului impotriva SC M.
S. s-a deschis la cererea debitoarei prin incheierea nr.441/C/_ pronunțata de Tribunalul Sălaj in dosarul nr._ .
In vederea desfășurării procedurii lichidatorul judiciar a procedat la verificarea situației financiare a debitoarei in baza documentelor contabile puse la dispoziție de către administratorul statutar constatând următoarele:
La data intrării in procedura insolvenței societatea, asa cum rezulta din balanța de verificare încheiata la data de_ nu deține nici un fel de bun iar
pasivul, asa cum este inscris in Tabelul creanțelor este in valoare de 53.342,05 lei. Lichidatorul judiciar nu a identificat elemente privind angajarea răspunderii administratorilor asa cum a fost precizat in Raportul privind cauzele insolvenței depus in dosar sub nr. 3991/_ .
Arată că din studiul in dinamica realizat pe baza documentelor contabile rezulta ca societatea s-a inregistrat in luna aprilie 2012 cu stocuri in valoare de
36.277 lei reprezentat fiind de stocuri mărfuri constând in băuturi alcoolice si nealcoolice existente numai scriptic in stoc si nu faptic. Aceste stocuri s-au format in mai mulți ani de-a lungul activității firmei intrucat nu au fost făcute inventare anuale si scoaterea din gestiune a mărfurilor lipsuri la inventar.
Scoaterea din gestiune a fost efectuata de către administratorul statutar in data de 0_ asa cum rezulta din decizia administratorului si din procesul verbal privind rezultatele inventarierii patrimoniului. Analizând cele expuse mai sus lichidatorul judiciar a constatat ca operațiunea de inventariere si scoatere din gestiune a stocului nu a fost făcuta anual ci cumulat in 2012 apreciind ca o culpa a administratorului dar care nu reprezintă un element pentru angajarea răspunderii administratorului prevăzuta de art.138 din Legea insolvenței intrucat nu are legătura de cauzalitate cu falimentul societății, acestea, asa cum au fost arătate in Raportul lichidatorului judiciar privind cauzele si împrejurările apariției stării de insolvență depus la dosarul cauzei si comunicat cu creditorii sub nr. 3991/_ sunt legate de scăderea veniturilor care a condus la acumularea de datorii care n-au mai putut fi achitate din veniturile realizate.
In ceea ce privește susținerea recurentei ca administratorul se face vinovat de neînregistrarea societății ca fiind plătitoare de TVA ca urmare a depășirii plafonului de 35000 eur a cifrei de afaceri, sens in care invoca raportul de inspecție fiscala nr.F-SJ 162/_, asa cum bine instanța a sesizat, o simpla eroare nu poate genera angajarea răspunderii organului de conducere, aceasta fapta neregăsindu-se in enumerarea prevăzuta de art.138 din Legea 85/2006.
Analizând recursul declarat de către recurentă prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC M. S. a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe foștii administratori să predea registrele și actele societății.
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză, managementul deficitar al
resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, judecătorul sindic apreciază în mod eronat că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență .
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greșită a nedovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată
, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
În prezenta cauză, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu a întocmit documentele contabile în conformitate cu legea (împrejurare constatată și sancționată de către organele fiscale de control) și nu a predat lichidatorului judiciar documentele solicitate, ipoteza normei legale din art.10 și 11 din Legea nr.82/1991 fiind întrunită.
Pârâtul, în calitate de administrator, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză .
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Apoi, Curtea reține că din probele administrate în cauză rezultă faptul că la data ultimului bilanț întocmit și depus potrivit legii (_ ), debitoarea avea în patrimoniu stocuri de marfă dar și disponibilități bănești care, însă, la data deschiderii procedurii insolvenței nu au fost predate lichidatorului judiciar în scopul achitării datoriilor debitoarei ceea ce conduce la concluzia că pârâtul a folosit bunurile debitoarei în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
Având în vedere că pârâtul nu a fost în măsură să justifice lipsurile constatate cu privire la bunurile amintite mai sus și nu au făcut niciun demers pentru recuperarea acestora, Curtea apreciază că ipoteza normei legale din art.138 lit.a din LPI este întrunită. Lipsa acestor bunuri din patrimoniul debitorului fără a exista documente care să ateste ieșirea lor din patrimoniu și fără ca pârâtul să dea explicații cu privire la aceste lipsuri, creează certitudinea că pârâtul a folosit bunurile debitoarei în folosul propriu sau în cel al altei persoane.
Împrejurarea că ulterior momentului deschiderii procedurii s-au depus înscrisuri despre care se susține că dovedesc modalitatea în care bunurile debitoarei au ieșit din patrimoniul acesteia nu poate constitui temei al exonerării de răspundere a administratorului. Curtea reține că aceste înscrisuri nu au dată certă și nu vizează întreaga cantitate de mărfuri evidențiată în patrimoniul debitoarei și nici soarta disponibilităților bănești, susținerile contrare fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Curtea va admite recursul declarat, va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite cererea de antrenare a răspunderii și va obliga pârâtul la acoperirea pasivului debitoarei până la concurența sumei de 51.966 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor P. e S. impotriva sentintei civile nr. 3190 din_, pronunțată în dosarul nr._ /A1 al T. ui S. pe care o modifică și in consecință admite acțiunea formulată, obligă pârâtul să plătească suma de 51966 lei din averea personală.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | SA M. | ION A. | M. C. | M. | N. |
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.L. M.
| ← Sentința civilă nr. 2943/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 9522/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
