Decizia civilă nr. 9522/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECI ZI A CI VI LĂ NR. 9522/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. | P. | |
JUDECĂTOR: C. | I. | |
JUDECĂTOR: A. | -I. | A. |
GREFIER: M. N.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenții P. H., M.
D. C., I. T. I. împotriva sentinței civile nr.559/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ /a1 privind și pe intimații SC C. C. I. S. B., D. G. A F. P. B.
-N., SC C. C. I. S. B. PRIN LICHIDATOR J. U. I. ,
având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Se constată că la data de_, recurenții au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise la care au atașat, în copie, procesul verbal de predare primire acte nr. 2768/_ încheiat între SCPI U. SPRL și SC C. C.
S., iar la data de_, tot recurenții au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 559/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ /a1 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții P. H., M. D. C. și I. T. I. .
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. D. C. și I. T. I. .
A fost admisă acțiunea în răspundere patrimonială, formulată de creditorul majoritar D. G. A F. P. B. -N., împotriva pârâților P. H. M. D. C. I. T. I., privind pe debitoarea
S.C. C. C. I. S. - în faliment și în consecință:
- au fost obligați pârâții în solidar, să plătească în favoarea debitoarei
S.C. C. C. I. S. - în faliment, suma de l6.69l.670,72 lei, reprezentând pasivul societății debitoare.
În considerente se reține că prin acțiunea în răspundere patrimonială formulată în dosarul de insolvență privind pe debitoarea S.C. C. C. I.
S., creditorul majoritar DGFP B. -N. a solicitat să fie obligați, în solidar, pârâții P. H., M. D. C. și I. T. I., să plătească în favoarea debitoarei în faliment, pasivul acesteia, în sumă totală de l6.69l.670,62 lei.
Reclamanta a arătat că este creditor majoritar, deținând 90 % din totalul pasivului înscris în tabelul definitiv consolidat de creanțe și că este îndreptățită, potrivit disp.art.l38 alin.3 din L.nr.85/2006, să introducă acțiunea în răspundere patrimonială, dacă administratorul/lichidatorul judiciar nu a formulat o asemenea acțiune.
In continuare, s-a susținut că atât din Raportul întocmit de administratorul judiciar, după deschiderea procedurii insolvenței (publicat în BPI nr. 1643/20l0) cât și în raportul lichidatorului judiciar, întocmit după intrarea debitoarei în faliment, publicat în BPI Nr.l3.736/20ll), s-a arătat că deși debitoarea a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii și a obligațiilor ce decurg din aceasta,nu au fost predate actele contabile ale societății debitoare, făcându-se mențiunea că acestea au fost ridicate de organele de urmărire penală, în dosar nr. 24/D/P/2009, inclusiv memoriile electronice de tip hard-disk ale calculatoarelor, motiv pentru care nu s-a întocmit nici raportul prevăzut de art.59 din Legea insolvenței și s-a cerut prelungirea perioadei de observație, întrucât societatea își continua activitatea.
Cu toate acestea, prin raportul lichidatorului judiciar s-a constatat, în urma obținerii informațiilor de la organele fiscale, că societatea falită nu a mai depus bilanț contabil pe anii 2007-2009, ultimul an în care s-au înregistrat declarații fiscale și raportări contabile fiind anul 2006, după care nu mai există informații despre averea și activitatea debitoarei.
De asemenea, s-a arătat că din datele furnizate de ORC de pe lângă Tribunalul B. -N., rezultă că pârâtul P. H. are calitatea de administrator statutar, iar prin procura specială din data de 0l.03.2007 acesta i-a împuternicit pe pârâții M. D. C. și I. T. I. să execute toate actele de administrare și semnarea documentelor ce decurg din activitatea zilnică a societății comerciale pe o perioadă de 3 ani.
In această situație, la starea de insolvență au contribuit toți pârâții prin neîndeplinirea mandatului încredințat și care presupune, conf. art.l, 3,
6 și l0 din Legea contabilității nr.8l/l992, organizarea și conducerea activității contabile a debitoarei. Pe de altă parte, disp.art. 73 alin.l lit.c din L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale, obligă administratorii societății să țină registrele societății iar neținerea acestora atrage răspunderea materială pentru prejudiciile cauzate.
S-a susținut că fapta imputabilă pârâților rezidă în neținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind incidente disp.art. l38 alin.l lit.d din L.85/2006 și este dovedită cu Rapoartele întocmite de administratorul/lichidatorul judiciar, informațiile de la ORC, iar în timpul procesului s-a depus și Raportul de inspecție fiscală din data de l6.06.20l0.
La cerere s-au anexat înscrisurile menționate în motivarea acțiunii.
Lichidatorul judiciar a depus Note de ședință, prin care a arătat că susține acțiunea creditorului majoritar.
Pârâtul P. H. a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, prin prisma disp.art.l39 din L.85/2006, fiind împlinit termenul de 2 ani de la deschiderea procedurii insolvenței (05.03.20l0) iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea, în esență, că are calitatea de administrator statutar dar toate documentele au fost predate în cadrul percheziției din
luna noiembrie 2009, în dosarul penal nr. 24D/P/2009 și că nu sunt
îndeplinite elementele răspunderii delictuale prev.de art. 998-999 Cod civil, și nu se face dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență, nefiind instituită o prezumție legală de vinovăție.
De asemenea, pârâții M. D. C. și I. T. Istavan, au depus două întâmpinări, prin avocați diferiți.
Printr-o întâmpinare, s-a solicitat respingerea acțiunii de obligare, în solidar, la plata pasivului debitoare, ca inadmisibilă, întrucât procura a fost emisă de administratorul statutar, într-o manieră unilaterală, fără acordul lor, că nu au semnat niciodată acele înscrisuri și că altcineva a semnat în locul lor, urmând să ceară verificarea de scripte și chiar înscrierea în fals, dacă se impune.
Pe de altă parte, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că în patrimoniul debitoarei există un imobil teren și construcție ce ar putea fi valorificate pentru plata pasivului, astfel că prejudiciul nu este cert.
Prin cea de a doua întâmpinare, depusă prin avocat, tot pentru termenul din l8.0l.20l3, pârâții M. D. C. și I. T. I., au
invocat, în principal, excepția prescrierii dreptului la acțiune, prin prisma disp.art.139 din L.nr.85/2006 și prescripția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că deși au semnat o procură la 0l.03.2007, potrivit căreia aveau dreptul de a administra societatea aceasta însă se referă la un contract de mandat nu la calitatea de administrator dobânditor potrivit L.nr.3l/l990, astfel că în baza acestuia au încheiat actele juridice pe seama altei persoane pe care au reprezentat-o.
Mai mult, s-a arătat că ei nu aveau vreo obligație de a întocmi și depune actele contabile ale societății și nu se face dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta imputabilă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Reclamanta DGFP B. -N. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea celor 2 excepții, nefiind împlinit termenul de prescripție pentru formularea acțiunii și care începe să curgă după deschiderea procedurii, dar nu mai târziu de 2 ani, conf.art. l39 din L.nr.85/2006, dar și că pârâții M. D. C. și I. T. I. au calitate procesuală pasivă din moment ce au efectuat acte de administrare, în baza procurii și au fost administratori de fapt, așa cum rezultă și din Raportul de
inspecție fiscală atașat.
Pe fond, s-a arătat, reiterând și susținerile din acțiune, că nedepunerea actelor contabile prev.de art.28 din lege, creează o prezumție de neținere a contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți: s- a mai precizat că nici până la acest moment nu au fost predate actele societății, că nu toate actele au fost ridicate la percheziția penală din l0.ll.2009, așa cum a rezultat din adresa emisă de DICOT - Biroul Teritorial B. -N., prin adresa nr. 90/D/2011/l_ .
Prin sentința comercială nr.3l0/05.03.20l0 pronunțată de Tribunalul
-N. în dosar nr._, a fost deschisă procedura insolvenței debitoarei S.C. C. C. I. S., la cererea mai multor creditori, în dosare separate care au fost conexate potrivit art.31 alin.3 din L.85/2006.
Ulterior, prin sentința comercială nr.612 din_, s-a dispus începerea procedurii falimentului, la cererea administratorului judiciar U.
SPRL, în baza prev.art.60 alin.3 din L.85/2006, întrucât adunarea generală a creditorilor a hotărât intrarea debitoarei în faliment.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, potrivit ar.l37 C.pr.civ, tribunalul a constatat că ambele excepții sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
Astfel, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de toți pârâții este neîntemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.139 din lege,"Acțiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";.
In cauză, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC C.
I. S. s-a dispus prin sentința comercială nr.3l0 din 05.03.20l0
,așa cum s-a arătat mai sus.
In această situație instanța a reținut că înregistrarea acțiunii în răspundere, la data de l9.l0.2012 (f.1) s-a făcut în termen întrucât legea prevede că termenul de 2 ani "începe să curgă de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii";, deci termenul de 2 ani nu este termenul de prescripție a acțiunii, acesta fiind de 3 ani și poate începe să curgă la cel mult 2 ani de la data deschiderii procedurii (în total, s-ar putea ca acțiunea să fie introdusă în cel mult 5 ani de la data deschiderii procedurii).
In speță, nu este împlinit termenul de prescripție pentru formularea acțiunii, astfel că se va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de pârâți.
Tot neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții M. D. C. și I. T. I., întrucât aceștia au efectuat acte de administrare în baza procurii speciale date de administratorul statutar (deși, inițial, nu au recunoscut această procură), astfel că au fost administratori de fapt și aveau obligația, începând cu data de 0l.03.2007, pe o durată de 3 ani, să efectueze toate actele de administrare și semnarea documentelor ce decurg din activitatea zilnică…, putând lua decizii separate";, așa cum s-a consemnat în procura pe care au semnat-o. De altfel, și din Raportul de inspecție fiscală din l6.06.20l0 rezultă că administratorul împuternicit,M. D. C., răspunde pentru evidența contabilă, potrivit art.l0 din L.85/2006, în baza procurii speciale autentificate prin Încheierea de autentificare nr. 2906/2009.
Examinând pe fond, acțiunea în răspundere, tribunalul a constatat, în primul rând, că DGFP BN în calitate de creditor majoritar (deține 90 % din total pasiv, cu o creanță de l6.58l.386,8l lei din totalul de l6.69l.670,62 lei), este îndreptățit să promoveze acțiunea, în temeiul art. l38 alin.3, teza ultimă, din Legea nr. 85/2006.
Din rapoartele întocmite de administratorul judiciar(lichidator, pe baza relațiilor obținute de la ORC și organele financiare, s-a reținut că ultimele raportări contabile și declarații financiare au fost depuse de către debitoarea
S.C. C. C. I. S. în anul 2006, iar începând cu anul 2007 nu au mai fost depuse astfel de documente contabile și nici bilanț contabil, pentru anii_ (la data de_ s-a deschis procedura generală a insolvenței, prin sentința nr. 310/2010).
Obligația de a ține evidența contabilă (ceea ce presupune și depunerea raportărilor contabile prevăzute de legislația specifică), revine administratorilor. În speță, pârâtul P. H. a avut calitatea de administrator statutar iar pârâții M. D. C. și I. T. I., au fost administratori
de fapt și au efectuat acte de administrare în numele societății debitoare, având aceeași răspundere ca și administratorul statutar, în baza procurii pe care au semnat-o personal și cum a confirmat și raportul de inspecție fiscală.
Este adevărat că efectul procurii speciale a încetat la 3 ani de la semnarea procurii (0l.03.2010) și că procedura insolvenței s-a deschis la 4 zile mai târziu (la_ ), însă încetarea de plăți s-a produs încă din anul 2007 când s-a format dosarul nr._ în care s-a deschis procedura și la care s-au conexat și alte dosare), astfel că insolvența a survenit în perioada în care toți pârâții aveau răspunderea ținerii contabilității în conformitate cu legea, însă în cauză s-a dovedit prin probele administrate, că începând cu anul 2007 nu s-au mai depus la organele financiare documentele contabile cerute de legislația specifică, până la intrarea în insolvență.
Chiar dacă o parte din actele societății debitoare au fost ridicate de DIICOT la data de l0.ll.2009, este dovedit că raporturile contabile, declarațiile financiare și bilanț contabil nu s-au mai depus pe anii anterior 2007, 2008 dar și 2009. Oricum, după deschiderea procedurii insolvenței, administratorul statutar P. H. nu a depus niciunul din documentele societății (chiar dacă o parte au fost ridicate de organele penale) și nici nu s- a justificat de ce în perioada anilor 2007-2009 nu au fost depuse situațiile financiare, astfel că toți administratorii din perioada respectivă sunt răspunzători de cauzarea stării de insolvență a societății.
Practica judiciară a reținut că legea insolvenței nu face distincție între administratorii în funcție la data deschiderii procedurii și cei ai căror mandat a încetat, astfel că poate fi antrenată și răspunderea acestora, în măsura în care au contribuit, prin fapte dintre cele enumerate la art.l38 din lege, la insolvența comercială a societății. Administratorii în funcție sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștință de neregulile săvârșite de acestea, nu le-au denunțat.
Art.l38 alin.l din lege, stabilește că răspunderea materială poate fi antrenată când cei răspunzători se fac vinovați "prin una"; dintre faptele enumerate la literele a - g.
La art.l38 alin.l lit.d sunt prevăzute alternativ 3 fapte, respectiv că cel răspunzător a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conf. cu legea, fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii doar una din faptele alternative.
In cauză, poate fi reținută fapta prev.de art.l38 alin.l lit.d din L.85/2006, respectiv aceea de a nu fi ținută contabilitate în conformitate cu legea, așa cum a solicitat reclamanta DGFP B. -N. și cum s-a făcut dovada în cauză.
In practica judiciară s-a statuat că neținerea contabilității în conformitate cu legea are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă care se apreciază în funcție de art.l0 din Legea nr. 82/l99l a contabilității,care prevăd că răspunderea pentru organizarea contabilității revine administratorului, iar persoanele care au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile, or, dimpotrivă, nu au ținut contabilitatea în conf.cu legea, pot fi obligate la plata pasivului debitorului, prezumându-se existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, prejudiciu ce constată în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Împotriva sentinței au declarat recurs P. H., M. D. C.
, I. T. I.
, solicitând admiterea recursului formulat si, in consecința, in baza art. 312, alin.2 si 3 c.pr.civ. rap. La art. 304, pct. 7, 9 c.pr.civ si art.
304A1 c.pr.civ., modificarea in tot a hotărârii recurate, in sensul respingerii ca neitemeiate a acțiunii formulate de intimata ANAF-D. G. a F.
P. B. N. .
În motivarea recursului se arată prin hotărârea pronunțata, instanța, in mod nelegal si neîntemeiat a admis acțiunea promovata, apreciind ca fiind întrunite condițiile prevăzute de lege privind angajarea răspunderii administratorului.
Considera ca, pentru a fi angajata răspunderea patrimoniala a administratorului statutar e necesar ca pe langa condiția prevăzuta de lit. d) a art. 138 din L.85/2006 să fie identificată in raportul întocmit in conformitate cu dispozițiile art. 59 alin.l persoana căreia sa îi fie imputabila apariția stării de insolventa a debitorului
Astfel, potrivit art. 138. - (1) în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolventa a debitorului, ia cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns. în stare de insolventa, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de ohce altă persoană care a cauzat starea de hsoivență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea In conformitate cu legea;
Desi deschiderea procedurii insolventei s-a dispus prin sentința comerciala nr. 310 din_, data nu corespunde cu data apariției stării de insolventa.
Apariția stării de insolventa a avut loc cel puțin în 2007, aceasta fiind confirmata de sentința comerciala pronunțata in_ prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei.
Considera ca acest aspect este deosebit de important, întrucât, netinerea contabilității in conformitate cu legea (art. 138 lit. d) creaza o prezumție de culpa, doar daca aceasta prezumție vizează apariția stării de insolventa, iar nu o perioada ulterioara.
Mai mult decât atat, administratorul judiciar, avea obligația legala de a întocmi/reface contabilitatea pentru perioada in care societatea s-a aflat in insoventa, obligație care nu a fost indepiinita.
A arătat de asemenea faptul ca, la percheziția penala din_ . s-au ridicat de către DIICOT- Biroul Teritorial B. -N. actele contabile ale societății, motiv pentru care nu poate fi considerată de rea-credinta, in ceea ce privește nepredarea actelor contabile, fiind probat in cauza existenta unui impediment real care face imposibila îndeplinirea acestei obligații.
Astfel, prezumția instituita de art,138 litd din Legea 85/2006 nu poate opera in condițiile in care face dovada existentei unei imposibilități obiective care înlătura reaua-credinta.
In aceasta privința, la dosarul cauzei răspunsul nr.90 D/P/2011 emis de DIICOT-Biroul Teritorial B. -N. către intimata DGFP BN, prin care se arata faptul ca in_ s-a efectuat o percheziție, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente, si "Nu va putem indica daca au fost ridicate sau nu toate actele contavile sau doar o parte din acestea";.... "Pana in prezent actele ridicate nu au fost restituite."
Considera de asemenea, ca instanța de fond nu a analizat toate probele administrate si luând in considerare doar susținerile reclamantei a pronunțat o hotărâre vădit netemeinica.
In primul rand, se menționează faptul ca o parte din actele societății debitoare au fost ridicat de DIICOT la data de_, insa aceasta mențiune este afirmata cu titlu general de reclamanta (fara a se indica care acte au fost ridicate si care nu).
Menționează că s-au ridicat toate actele contabile cu ocazia efectuării percheziției.
Mai mult decât atat, s-a reținut in mod eronat de instanța de fond faptul ca, este dovedit ca raporturile contabile, nu s-au depus pe anii anterior 2007, 2008 dar si 2009..., astfel ca toți administratorii din perioada respectiva sunt răspunzători de cauzarea stării de insolventa a societății.
Arată că apariția (cauzarea) stării de insolventa a avut loc, anterior anului 2007, întrucât cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost înregistrata la Tribunalul B. -N. in_, situație confirmata de sentința comerciala pronunțata in_ prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolventei.
În 2007 luna decembrie se introduce cerere de deschidere a procedurii insolventei, cerere ce face obiectul dosarului nr._, împotriva SC C.
C. S. . societatea fiind in incapacitate de plata.
În_, s-a confirmat starea de insolventa prin pronunțarea sentinței comerciale.
Recurenții sunt acuzați de netinerea contabilității in conformitate cu legea pentru anii 2007, 2008 si 2009, deci dupa apariția stării de insolventa. În 2009, sunt ridicate actele contabile ale societății, fapt probat prin adresa DIICOT anterior menționata, astfel incat au fost in imposibilitate obiectiva de a le preda, element neluat in considerare de instanța de fond, care in opinia recurenților înlătura reaua-credinta, cat si prezumția de
culpa;
Instanta de fond pronunța hotărârea recurata, luând in considerare doar afirmațiile reclamantei, afirmații neprobate.
Creanta care sunt obligați sa o suporte in solidar vizează toate datoriile societății, deci si pentru perioada in care se considera ca și-au îndeplinit obligația de a tine contabilitatea in conformitate cu legea.
Cauzele care au condus la apartia stării de insolventa exclude intenția recurenților de a duce societatea in imposibilitate de plați.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, încadrarea faptei în cazurile expres prevăzute de legea insolventei, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților și culpa persoanei a cărei răspundere este antrenată.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea 85/2006 are o natură juridică delictuală, cu un caracter special. Și această formă a răspunderii trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art. 998 -999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția, numai că sunt circumscrise situației speciale avute în vedere de legea falimentului.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte și a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru această răspundere, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere.
Neavand nici o vina in ceea ce privește nepredarea actelor contabile in condițiile in care acestea au fost ridicate de organele de urmărire penala, nu se poate susține ca exista intenția ca prin nedepunerea actelor contabile societatea sa ajungă in imposibilitate de plăți.
Lipsind intenția, considera ca lipsește un element esențial al antrenării răspunderii personale a subsemnatei.
Cu privire la raportul de cauzalitate, legea impune condiția ca faptele membrilor organelor de conducere să fi contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți, prejudiciind astfel societatea și indirect pe creditorii săi.
Cu alte cuvinte, in speța, nu se face dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta imputata recurenților si ajungerea societății in stare de insolventa.
Examinând recursul, instanța reține următoarele:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia să fie plătit de către administratorul statutar.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, administratori, directori, cenzori și orice altă persoană care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existența unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Judecătorul sindic a apreciat că in sarcina pârâților poate fi retinuta fapta prevazuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar arată că începând cu anul 2007 nu au fost depuse documentele contabile și nici bilanțul contabil pentru anii 2007- 2008 și 2009, ultimele raportări contabile și declarații financiare fiind depuse în anul 2006.
Încetarea de plăți a debitoarei s-a produs în anul 2007 când s-a format dosarul nr._ în care s-a deschis procedura și la care s-au conexat și alte dosare.
Deci raportat la data apariției încetării de plăți și anii în care lichidatorul susține că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile privind ținerea contabilității, se constată că sunt ulterioare anului 2007.
O prima cerinta impusa de dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este ca faptele imputate paratilor sa fie anterioare deschiderii procedurii si sa aiba legatura de cauzalitate cu ajungerea debitoarei in insolventa.
Ori în cauză faptele reținute de lichidator sunt ulterioare formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței (_ ) și astfel nu se probează existența legăturii de cauzalitate între faptă și apariția stării de insolvență.
In sarcina pârâtilor nu poate fi retinuta nici fapta prev. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratori.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.304 (9) și art. 312(1) Cpr.civ, va admite recursul declarat de recurenții P. H., M. D.
C., I. T. I. împotriva Sentinței civile nr. 559, din_, pronunțate în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului B. N., pe care o va modifica in sensul că va respinge acțiunea formulată de D. G. a
P. B. N. împotriva pârâților SC C. C. I. S. B., D.
A F. P. B. -N., SC C. C. I. S. B. PRIN LICHIDATOR J. U. I. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenții P. H., M. D. C., I.
T. I. împotriva Sentinței civile nr. 559 din_, pronunțate în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului B. N., pe care o modifică in sensul că respinge acțiunea formulată de D. G. a F. P. B. N. împotriva pârâților SC C. C. I. S. B., D. G. A F. P.
B. -N., SC C. C. I. S. B. PRIN LICHIDATOR J. U. I.
.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
DP | C. | I. | A. | I. | A. M. | N. |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: I. U.
| ← Decizia civilă nr. 11023/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1773/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
