Sentința civilă nr. 426/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 426/2013
Ședința publică din 01 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic
GREFIER: P. R. A.
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul C. I. DE I.
O. I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S. I. U. S., împotriva pârâților G. -C. G. și G. -C. C. -N., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 15 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2013, respectiv 1 martie 2013, când a hotărât următoarele:
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința comercială nr.l034 din 0l.l0.20l0 pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr.2859/ll2/20l0, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei S. I. U. S., la solicitarea creditoarei DGFP B. - Năsăud, iar ulterior, prin sentința nr.l942 din 9.l2.20ll s-a dispus intrarea debitoarei în faliment, la propunerea administratorului judiciar C.I.I. O. I. din B. .
Întrucât administratorii societății G. C. G. și G. C. C. N. (tată și fiu) nu au justificat lipsa unor bunuri din patrimoniul societății în val.de 278.776 lei, și nu au depus în totalitate actele societății (în special balanțele de verificare pe lunile august 2009 și mai 20l0, când au fost achiziționate), lichidatorul judiciar a formulat o acțiune în răspundere patrimonială împotriva acestora, pentru ca aceștia să fie obligați la plata a unei părți din pasivul societății în faliment în sumă de 278.776 lei, la valoarea bunurilor lipsă din patrimoniu, întemeiată pe disp.art.l38 alin.l lit.a și d din L.85/2006.
În motivarea acțiunii, lichidatorul judiciar a arătat că pârâții au fost asociați și administratori ai societății de la înființarea acesteia și până la intrarea în insolvență, fiind necesar ca o parte din informații să fie obținute de pe site-ul ANAF, în baza situațiilor financiare depuse, și pe baza acestora a fost întocmit și raportul de cauze și împrejurări care au determinat starea de insolvență, conform art.59 din L.85/2006.
In aceste condiții, s-a apreciat că pârâții se fac vinovați de fapta prev.de art.l38 alin.l lit.a din L.85/2006, întrucât se prezumă că a folosit bunurile și banii societății în folos personal, dar și de fapta prevăzută de litera d din același articol, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea. Sub acest aspect s-a arătat că L.82/l992 instituie obligații în sarcina comercianților de a organiza și conduce contabilitatea proprie ( conf. art.l0) aceste obligații revin administratorului, că potrivit
2
art.l42 alin.2 din L.3l/l990 rep., administratorii răspund față de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite personal, iar conf.art.73 lit.e din același act normativ, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a obligațiilor prev.de lege ori actul constitutiv.
In probațiune s-au depus acte justificative (f.7-27) .
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conf.art. 77 din L.85/2006.
Pârâții au depus întâmpinare (f.32-33) prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că nu se dovedesc și nu sunt reale afirmațiile reclamantului, în sensul că ar fi desfășurat activități care au condus la pierderi ori activități în afara obiectului de activitate și nici tranzacții în baza unor facturi nedovedite, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, în baza prev.art.l38 din L.85/2006.
La data de 4.02.20l3, lichidatorul judiciar C.I.I. O. I. a depus un răspuns la întâmpinare, prin care reiterează susținerile din acțiunea principală și individualizează bunurile achiziționate de debitoare de la alte societăți din "grupul de societăți G. ";.
De asemenea, s-a făcut mențiunea că după verificarea documentelor contabile puse la dispoziție precum și a actelor de control încrucișat efectuate de AFP S. Băi s-a constatat că singurul vinovat de aducerea debitoarei la starea de insolvență este pârâtul G. C. G. care a și semnat documentele și a efectuat actele de administrare până la cesiunea de părți sociale către o persoană fizică din jud.Iași. S-a arătat că și actele de cesiune au fost efectuate și semnate tot de pârâtul G. C. G.
.
S-au anexat la acest răspuns la întâmpinare mai multe înscrisuri, din care rezultă operațiunile făcute între mai multe societăți din "grupul G. ";, precum și procesele verbale de control financiar (f.44-57).
Separat, lichidatorul judiciar a formulat la data de l5.02.20l3 (f.37) o precizare a acțiunii, în sensul că solicită ca doar pârâtul G. C. G. să fie obligat la plata unei părți din pasivul debitoarei, în sumă de 278.776 lei, întrucât s-a constatat că celălalt pârât (fiul lui G. C. G. ), nu a îndeplinit acte de administrare în societate și a avut doar calitatea de "administrator de fațadă";.
In cauză s-a încuviințat și a fost luat un interogatoriu pârâtului G. C. G.
(f.58).
Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a
dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că acțiunea precizată a lichidatorului judiciar este întemeiată și urmează să fie admisă ca atare, fiind incidente în cauză disp.art.l38 alin.l lit.a și d din L.85/2006 modificată, privind procedura insolvenței.
Art.l38 alin.l din lege, stabilește că răspunderea materială poate fi antrenată când cei răspunzători se fac vinovați " prin una"; dintre faptele enumerate la literele
a - g.
La art.l38 alin.l lit.a, este prevăzută fapta de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
In cauză, poate fi reținută fapta prev.de art.l38 alin.l lit.a din L.85/2006, întrucât s-a constatat că în patrimoniul debitoarei au existat bunuri în valoare totală de 278.776 lei,, astfel că se prezumă că acestea au folosite în folosul său personal de către administratorul G. C. G. care, de altfel, a și recunoscut la interogator că a vândut din societate toate bunurile înainte de cesiunea părților sociale.
3
Pe de altă parte, acesta nu a făcut dovada că ar fi predat bunuri ori alte active din societate către cesionar, așa încât răspunderea pentru lipsa bunurilor revine acestuia.
De asemenea, la art.l38 alin.l lit.d sunt prevăzute alternativ 3 fapte, respectiv că cel răspunzător a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conf. cu legea, fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii doar una din faptele alternative.
In cauză, poate fi reținută și fapta prev.de art.l38 alin.l lit.d din L.85/2006, respectiv aceea de a nu fi ținută contabilitate în conformitate cu legea, așa cum a constatat lichidatorul judiciar prin raportul depus la dosar (f.7-ll).
In practica judiciară s-a statuat că neținerea contabilității în conf.cu legea are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă care se apreciază în funcție de art.l0 din L.82/l99l a contabilității, care prevăd că"; răspunderea pentru organizarea contabilității revine administratorului, iar persoanele care au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile, or, dimpotrivă, nu au ținut contabilitatea în conf.cu legea, pot fi obligate la plata pasivului debitorului, prezumându-se existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, prejudiciu ce constată în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
In această situație, pârâtul G. C. G. va fi obligat la plata sumei de 278.776 lei reprezentând pasivul debitoarei în faliment, reprezentând parte din pasivul societății înscris în tabelul definitiv de creanțe ( pasivul total este de l.079.825 lei către singurul creditor DGFP B. -Năsăud - f.27).
Văzând și disp.art.ll alin.l lit. g din L.85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul C. I. de I.
O. I.
, cu sediul în B. str.P. nr.l7, jud. B. -Năsăud, lichidator al debitorului S. I. U. S. - în faliment
, împotriva pârâtului GACEA-C. G., domiciliat în S. -Băi, str.C. nr.3, jud. B. -Năsăud, și în consecință:
- obligă pe pârâții G. C. G., să plătească în favoarea debitoarei S. I.
U. S. - în faliment, suma de 278.776 lei reprezentând pasivul societății debitoare. Definitivă și executorie .
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 0l martie 2013.
PREȘEDINTE,
Judecător - sindic | GREFIER, | |
I. U. | R. | A. P. |
Red/dact UI/CR/4 ex. _
← Sentința civilă nr. 1773/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 10510/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|