Decizia civilă nr. 10568/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10568/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta D. I. împotriva sentinței civile nr. 137 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimata C. M. M. M. LICHIDATOR J. AL SC M. C. R. S. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ /a2 antr.rasp.dep.de C.
M. M. M. .
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 137 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamantul Cabinetul Individual de Insolvență M. M.
M., având ca obiect antrenarea răspunderii pârâtei D. I., și a fost obligată pârâta la suportarea pasivului debitoarei SC M. C. R. S. în cuantum 1.641.789,06 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de
către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Judecătorul sindic a apreciat că faptele pârâtei se încadrează în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
La baza formării acestei convingeri, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că societatea debitoare reprezentată de pârâtă a acordat împrumuturi unor societăți comerciale în valoare totală de 346.070 lei, deși nu avea în obiectul său de activitate, activitatea de creditare. Mai mult decât atât, debitoarea a beneficiat de un credit, pe care insă l-a folosit în interesul societățilo9r comerciale cărora le- a acordat împrumut, încărcând astfel nejustificat pasivul debitoarei și fără a beneficia de o contraprestație (f.5-14). Desigur, procedând în maniera descrisă și care rezultă din proba cu înscrisuri administrată în cauză, societatea a fost în imposibilitate de a mai face față datoriilor sale curente, ceea ce a condus la acumularea de dobânzi și penalități și, implicit la intrarea debitoarei în insolvență.
A rezultat așadar că debitoarea reprezentată de pârâtă a folosit creditele persoanei juridice în folosul altor societăți, ceea ce conduce la incidența în cauză a disp. art. 138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Nu în ultimul rând, judecătorul sindic a reținut faptul că probele cu înscrisuri administrate în cauză se coroborează cu proba cu interogatoriul
pârâtei, împrejurarea lipsei nejustificate a acesteia de la administrarea probei fiind considerată, în condițiile art. 225 C.pr.civ., ca un început de dovadă.
Pentru toate considerentele expuse, judecătorul sindic a obligat pârâtei la suportarea pasivului debitoarei S.C. M. C. R. S.R.L. în cuantum de 1.641.789,06 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. I. solicitând admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate ca fiind nelegala si netemeinica, cu consecința respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata formulata impotriva acesteia; precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate in prezenta cauza reprezentând taxă de timbru, timbre judiciare si onorariu avocațial
.
În motivele de recurs se arată că prin sentința civila nr. 137/_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosar cu nr._ /a2, instanța de fond a dispus admiterea cererii intimatului de atragere a răspunderii administratorului SC M. C. R. S. raportat la următoarele aspecte: semnarea unor contracte de împrumut de către pârâtă in calitate administrator al SC M. C. R. S. (in calitate de societate imprumutatoare); lipsa obiectului de activitate: creditare; lipsa unui termen de plata; lipsa mențiunilor cu privire la dobânda.
Consideră că sentința atacata este netemeinica si nelegala, atat raportat la lipsa de probe, cat si la prezentarea parțiala a situației reale de către intimat. Astfel, arată ca pârâta-recurentă a încheiat cele 6 contracte de împrumut, însa, desi a pus la dispoziția lichidatorului contractele prin care subsemnata personal am creditat societatea SC M. C. R. S. instanței de fond nu I s-au pus la dispoziție aceste inscrisuri, astfel incat nu avea posibilitatea sa tina cont de acestea.
Societatea nu a fost prejudiciata de către subsemnata, dar nici alte persoane fizice sau juridice.
Starea de insolvență nu a fost atrasa de împrumutarea sumelor către cele 6 societăți comerciale.
Învederează ca din banii proprii a creditat societatea cu suma totala de: 1.433.775 lei, iar creditarea a efectuat-o in perioada:_ _ .
In acest sens, pentru dovedirea bunei credințe a pârâtei, faptul ca nu a dorit prejudicierea vreunei societăți, dar nici a creditorilor, depune următoarele înscrisuri:
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal in data de_ - suma creditata fiind: 30.000 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal in data de_ - suma creditata fiind: 28.825 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtăpersonal in data de_ - suma creditata fiind: 12.400 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal in data de_ - suma creditata fiind: 150.000 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal In data de_ - suma creditata fiind: 240.000 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal în data de_ - suma creditata fiind: 130.000 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către spârâtă personal în data de_ - suma creditata fiind: 800.000 lei;
contractul de creditare a societății SC M. C. R. S. efectuata de către pârâtă personal în data de_ - suma creditata fiind: 42.550 lei.
Precizează că in total a creditat societatea cu 9 contracte si suma de 1.433.775 lei și creditarea s-a efectuat de către recurentă fara dobânda.
Pe de alta parte, arată că a atras fonduri bănești in societatea SC M. C.
S. la care era administrator.
Astfel, la rândul său in calitate de administrator al SC M. C. R. S., am încheiat 6 contracte de împrumut- în calitate de împrumutat (de aceasta data), suma totala împrumutata de societatea noastră a fost de 657.670 lei.
Așadar, comparând totalul sumelor împrumutate de pârâta-recurentă in interesul SC M. C. R. S. era mult mai mare decât sumele acordate la rândul său către alte societăți. Diferența de incasari este de 311.600 lei.
Practic a primit împrumut suma de 657.670 lei, si a acordat împrumut suma de 346.070 lei. Diferența de incasari este de 311.600 lei -suma care a rămas in patrimoniul societății pârâte.
Dupa cum reiese si din contractele prin care societatea SC M. C. R.
a fost împrumutata la rândul ei cu suma totala de 657.670 lei, sumele au fost atrase in patrimonial societății fara a fi obligata sa achite vreo dobânda. Nu a acordat sume cu dobânda, nu a primit suma cu vreo dobânda.
In acest sens, pentru a dovedi suma imprumutata in cuantum de 657.670 lei de la diverse societăți comerciale, SC M. C. R. S. având calitatea de imprumutata, depune următoarele inscrisuri:
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC ANADARBIS S. prin care a primit suma de 124.200 lei;
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC EQUITAS S. prin care a primit suma de 123.000 lei;
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC EUROINK DISTRIBUTION S. prin care a primit suma de 53.000 lei;
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC MAX AUTOMOBILE S. prin care a primit suma de 10.000 lei;
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC IMO STRONG S. prin care a primit suma de 425.000 lei;
contractul de imprumut incheiat in data de_ cu SC SUPER MOBILE
S. prin care a primit suma de 100.000 lei;
contractul de împrumut încheiat In data de_ cu SC VENTUS COMIMPEX S. prin care a primit suma de 27.500 lei;
contractul de împrumut încheiat In data de_ cu SC VENTUS COMIMPEX S. prin care a primit suma de 146.500 lei;
Intre toti acești creditori ai recurentei, prin administrator si debitorii acesteia, a fost un ajutor reciproc.
In momentul in care debitorii au intrat in faliment, au fost blocați si nu au mai putut face plați.
Recurenta administratoare a încercat in repetate rânduri sa redreseze activitatea societății SC M. C. R. S., a făcut din propriul buget o creditare a societății, insa cu toate acestea, desi sumele primate au fost mai mari decât cele remise, a ajuns in situația de a fo blocați din cauza debitorilor noștri.
In condițiile in care debitorii noștri au intrat in incapacitate de plata, a fost blocați, practice toti colaboratorii noștri având de suferit.
Stabilirea lipsei dobânzilor la scadenta a fost agreata atat de debitori cat si de debitori.
Scopul acestor contracte a fost de a compensa in acest cerc de societăți eventualele lipsuri/probleme, de a ne ajuta reciproc.
Tocmai de aceea nici nu a menționat in niciun contract o scadenta fixa, ci am menționat ca la nevoie se restituie sumele împrumutate (indiferent daca eram creditor sau debitor).
Întrucât cei care trebuiau sa îi restituie împrumutul, au intrat in procedura falimentului, desi a creditat societatea, aceasta a intrat la solicitarea AFP C. in insolvență.
Cu toate acestea, solicită a se avea în vedere faptul ca pârâta-recurentă nu a dat împrumut mai mult decât a primit.
Arată că a primit suma totala de 657.670 lei și a acordat împrumut suma de 346.070 lei. Diferența de 311.600 lei a rămas recurentei-pârâte.
Pe langa aceasta diferența rămasa în contul societății sale SC M. C.
R. S., pârâta personal a mai creditat societatea cu suma de 1.433.775 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar C. M. M. M. a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prev.art.304, 3041din C.pr.civ.de la 1864, C. ea reține următoarele:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC M. C. R. S. îl constituie cererea de angajare a răspunderii administratorului statutar în persoana pârâtei recurentei D. I. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006. În concret, judecătorul-sindic a considerat că în raport de temeiul juridic al cererii de angajare a răspunderii și având în vedere faptul că societatea debitoare reprezentată de pârâtă a acordat împrumuturi unor societăți comerciale în valoare totală de 346.070 lei deși nu avea în obiectul său de activitate, activitatea de creditoare, a cauzat starea de insolvență a debitoarei iar pasivul acesteia urmează a fi suportat de membrii organelor de conducere sau supraveghere, în speță, administratorul statutar.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că faptele pârâtei se încadrează în prevederile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, întrucât aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul altor persoane, câtă vreme debitoarea a beneficiat de un credit pe care însă l-a folosit în interesul altor societăți comerciale cărora le-a acordat împrumut încărcând astfel nejustificat pasivul debitoarei și fără a beneficia de o contraprestație.
Procedând în maniera descrisă, societatea a fost în imposibilitate de a mai face față datoriilor sale curente, ceea ce a condus la acumularea de dobânzi și penalități și implicit la intrarea debitoarei în insolvență.
Susținerea recurentei potrivit căreia ar fi creditat societatea debitoare cu suma de 1.433.775 lei nu este dovedită, nefiind prezentate dovezi de plată a acestei sume. Recurenta a depus în probațiune contractele de creditare a debitoarei, dar nu și probe ale plății sumelor din aceste contracte. De altfel, potrivit susținerilor lichidatorului judiciar, la data intrării în insolvență, în soldul creditor al contului 4551 "asociați-conturi curente";, cont în care se înregistrează creditările asociaților, este înscrisă numai suma de 32.410,76 lei potrivit balanței de verificare din luna mai 2010.
Pe de altă parte, această susținere nu are nicio relevanță, întrucât chiar dacă suma ar fi fost reală, aceasta a fost voința recurentei de a credita debitoarea pe timp nelimitat, iar creditarea de către recurentă a debitoarei nu o exonerează pe aceasta de obligația recuperării împruturilor acordate către alte societăți de către debitoare.
La fel de neîntemeiată este și susținerea recurentei potrivit căreia a existat un "ajutor reciproc"; între societățile care au acordat împrumuturi debitoarei și societățile care au beneficiat de aceste împrumuturi, ca de altfel nici susținerea potrivit căreia stabilirea lipsei dobânzilor la scadență a fost agreată atât de debitori cât și de creditori. Aceasta deoarece nu s-a dovedit că din împrumuturile primite de către debitoare, fără dobândă, aceasta a acordat împrumuturi la rândul său fără dobândă.
În realitate, așa cum s-a arătat sursa majorității împrumuturilor acordate de către debitoare altor societăți au fost credite bancare luate de debitoare de la MKB ROMEXTERRA BANK așa cum rezultă din extrasele de cont existente la dosar.
Cu alte cuvinte, debitoarea a suportat costurile unor credite în care au fost incluse comisioane de risc, analiză și gestiune, dobândă bancară și a exonerat beneficiarii reali ai creditelor în speță, societățile împrumutate, de plata acestor dobânzi prin clauza contractuală potrivit căreia sumele împrumutate nu sunt purtătoare de dobândă. În concluzie, beneficiarii reali ai creditelor acordate de MKB ROMEXTERRA BANK au fost alte societăți comerciale care nu au avut costuri cu creditarea, în timp ce pasivul debitoarei a crescut, și aceasta nu a mai putut face față obligațiilor financiare față de creditori.
Așa fiind, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că în speță pârâta- recurentă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, sau în cel al unei alte persoane, faptă prevăzută de disp.art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, iar susținerile acesteia din recurs fiind neîntemeiate urmează ca în temeiul dispoz.art.312 alin.1 din C.pr.civ.de la 1864, raportat la art.8 din Legea nr.85/2006, recursul acesteia să fie respins ca neîntemiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. I. împotriva sentinței civile nr. 137 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C.
, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. | I. A. D. | P. | C. | I. | M. N. | ȚÂR |
red.C.I./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Koșa N.
← Sentința civilă nr. 1029/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1396/2013. Răspundere organe de... → |
---|