Sentința civilă nr. 1888/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1888/2013
Ședința publică din 22 octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC M. S. , cu sediul în localitatea B.
, str. G-ral G. B., nr.85, județul B. -Năsăud, număr de identificare fiscală 5.
, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ și examinarea cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar L. E. S. în contradictoriu cu pârâții S. T. și S. M. .
Cauza s-a judecat în fond la data de 8 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 15 octombrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat la data de 22 octombrie 2013.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus lichidatorul judiciar L. E. S. în contradictoriu cu pârâții S. T. și S. M., a solicitat obligarea pârâților la plata pasivului debitoarei în cuantum de 7197, 04 lei.
În motivare s-a arătat că pârâții fiind căutați și notificați de lichidatorul judiciar nu s-au conformat dispozițiilor sentinței comerciale nr. 211/2012 privind depunerea la dosar a actelor și informațiilor prev. de art. 28 și nici a disp. art. 25 din Legea nr. 85/2006, în sensul că a împiedicat lichidatorul în aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor și nu au predat lichidatorului judiciar activele societății în sumă de 638,60 lei, compuse din imobilizări corporale în sumă de 555,60 lei, stocuri de materiale și mărfuri în valoare de 66,40lei, numerar în casă și conturi de bănci în sumă de 16,60 lei, evidențiate în bilanțul contabil la_ .
În această situație nu s-au putut valorifica bunurile societății, care se prezumă că au fost folosite de fostul administrator în folosul propriu, astfel că s-au putut achita creanțele în sumă de 7197,04 lei, creanțe cuprinse în tabelul definitiv al creanțelor, răspunzători fiind cei doi pârâți.
În drept s-au invocat disp. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
1
Pârâții legal citați nu s-au prezentat în instanță nici personal nici prin mandatar și nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei deși aceasta era obligatorie potrivit prev. art. 118 Cod procedură civilă, prevederi cu care Legea nr. 85/2006 se completează.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 558/2012 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de L. E. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva SC
M. S. și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență
L. E. S. .
Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor declarate împotriva debitoarei aceasta datorează creditorilor săi suma de 7197,04 lei (f. 3).
Pârâții în calitate de administratori statutari ai societății debitoare nu au contestat creanțele fiscale potrivit disp. art. 205 și 208 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Lichidatorul judiciar i-a notificat pe pârâți în vederea predării actelor contabile și a bunurilor societății în conformitate cu prev. art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 însă aceștia nu au dat curs cererii lichidatorului și nu i-au predat actele solicitate.
În această situație lichidatorul judiciar a obținut informații de la ORC de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, de pe site-ul Ministerului de Finanțe și de la creditorii care au depus declarații de creanță.
Astfel, se constată că pârâții nu au depus bilanțurile contabile pentru anii 2005- 2010 ceea ce înseamnă că aceștia se fac vinovați de săvârșirea faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 constând în aceea că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și anume cu disp. art. 6,10 și 22 din Legea nr. 82/1991 a contabilității.
De asemenea se reține că potrivit bilanțului contabil la_ debitoarea a deținut active de 638,60 lei iar conform evidențelor Primăriei mun. B. debitoarea figurează cu un autovehicul marca Ford Tes motiv pentru care acesta a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor cu o creanță în cuantum de 3534,34 lei reprezentând impozitul pe mijloace de transport (f. 3-4).
Pârâții nu i-au predat lichidatorului judiciar bunurile debitoarei deși lichidatorul i-a notificat în acest scop.
Prin predarea urmată de valorificarea acestor bunuri de către lichidatorul judiciar s-ar fi acoperit o parte din prejudiciul cauzat creditorilor în cuantum total de
54.087 lei constând în creanțele înregistrate în tabelul definitiv depus la dosar (f.3).
Din starea de fapt expusă rezultă că pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit.a din Legea nr. 85/2006 în sensul că a folosit bunurile debitoarei în folosul propriu și nu pentru achitarea pasivului societății.
În temeiul art. 218 Cod procedură civilă s-a încuviințat în cauză interogatoriul pârâților care au fost citați cu această mențiune.
Deoarece pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu, instanța în baza prev. art. 225 Cod procedură civilă va lua această împrejurare ca un început de dovadă ce se completează cu bilanțul de la_, evidențele Primăriei B. și cu faptul nepredării bunurilor.
Pentru considerentele menționate și în baza acestor texte de lege precum și în baza art. 138 alin. 1 lit. a și d din aceeași Legea nr. 85/2006, instanța urmează să admită acțiunea potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
2
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de lichidatorul judiciar L. E. S., cu sediul în B., C. M., nr. 17A, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții S. T. și S. M., ambii domiciliați în B., Aleea Plăieșului, nr.1, sc.C, ap. 28, jud. B.
-Năsăud și, în consecință:
- obligă pârâții să suporte din averea proprie pasivul societății debitoare SC
M. S.
în cuantum de 7197,04 lei.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE,
Judecător-sindic GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact: CV/HVA
_ /4 ex
3
← Sentința civilă nr. 863/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 566/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|