Sentința civilă nr. 1029/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

1

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1029/2013

Ședința publică din 26 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. U. GREFIER R. A. P.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul V. C. I., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S. D. C. S. M. I., împotriva pârâților M. V.

E. și M. F., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 împotriva deciziei numărul

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, prin practician în insolvență Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în temeiul art. 98 Cod procedură civilă, constată că procedura de citare cu pârâtul

M. F. este legal îndeplinită, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (f13), prin afișare.

Interpelat de instanță, reprezentantul administratorului judiciar arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul administratorului judiciar, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Constată că :

Prin acțiunea în răspundere patrimonială înregistrată în dosarul de insolvență nr._ /a1 privind pe debitorul S. D. C. S. M. I., lichidatorul judiciar SCPI V. C. I. a solicitat ca pârâții M. V. E. și M. F., să fie obligați să suporte cu averea personală o parte din pasivul societății, în sumă de ll.68l lei.

In motivarea cererii s-a invocat faptul că pârâtul M. V. E. a fost administratorul statutar al societății și l-a împuternicit, prin procură specială autentificată la notarul public Vaida Marsineta sub nr. 2627/25.08.20l0, să administreze societatea.

Pe baza documentelor și a evidenței contabile au fost identificate scriptic în cont casă și bancă suma de ll.68l lei, ce nu a fost predată lichidatorului judiciar și nici nu a fost justificată dispariția acestei sume.

In aceste condiții, s-a apreciat că pârâții, în calitate de administratori statutari, se fac vinovați de ascunderea unei părți din activul societății falite, fiind aplicabile dispozițiile art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art.77 din L.nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat apărări în scris.

Examinând actele și lucrările dosarului

, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.l648 din 28.09.20l2 a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul S. D. C. S. M. I., al cărui administrator statutar este pârâtul M.

V. E., la solicitarea creditoarei DGFP B. -Năsăud, fiind numit administrator judiciar V.

C. I., iar ulterior prin sentința civilă nr. 458 din 0l.03.20l3 s-a dispus începerea procedurii

2

falimentului debitoarei, prin procedura simplificată, la propunerea administratorului judiciar, făcută în temeiul art.54 din L.85/2006.

Reclamantul, lichidator judiciar a făcut dovada că în evidențele contabile, respectiv ultimul bilanț depus la 30.06.20l0, era înregistrată sumă de ll.68l lei, la cont casă și bancă, sumă de nu a fost depusă de administratorul statutar și nici de pârâtul M. F., care a fost împuternicit să administreze societatea conform procurii speciale specială autentificată la notarul public Vaida Marsineta sub nr. 2627/25.08.20l0 (f.5-6).

Pe de altă parte, din declarația autentică dată de pârâtul M. F. la data de l3.l2.20l2, rezultă că a dobândit calitatea de asociat al acestei societăți comerciale în baza deciziei din 22.04.20l0, cu dată certă din 02.09.20l0, a asociatului unic M. V. E., prin care i s-au cesionat toate părțile sociale și ca urmare a acestei cesiuni a preluat atât activul cât și pasivul societății și înțelege să răspundă pentru toate datoriile acesteia, inclusiv penalități și majorări, începând cu data cesiunii.

In această situație, răspunderea pentru dispariția bunurilor societății evidențiate scriptic, aparține atât administratorului statutar, M. V. E., cât și administratorului de fapt M. F., care vor fi obligați să plătească în favoarea societății debitoare o parte din pasivul acesteia, în sumă de ll.68l lei. Chiar dacă pasivul debitoarei este în sumă totală de l7l.420 lei, pârâții vor fi obligați doar la plata unei părți din pasiv în sumă de ll.68l lei, ce nu a fost justificată.

Chiar dacă s-ar fi produs o cesiune a părților sociale înainte de intrarea în insolvență, în cauză nu s-a făcut o dovadă cu acte de înregistrare la ORC BN și nici o transmitere efectivă a actelor contabile ori bunurilor societății, astfel că cei doi pârâți sunt răspunzători, în solidar, de săvârșirea faptei prev.de art.l38 alin.l lit.e din L.85/2006.

Văzând și disp.art.ll alin.l lit.g din L.85/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea lichidatorului judiciar SCPI V. C. I. , cu sediul în B., V. G. nr.44, jud.B. -Năsăud, împotriva pârâților M. V. E. , domiciliat în M. I. nr. 443, jud.B. -Năsăud și M. F. , domiciliat în Bistrișa, str.G. nr. 32, sc B,ap. 20, jud.B. - Năsăud, și în consecință:

- obligă pe pârâți,în solidar, să plătească în favoarea debitoarei S. D. C. S. M. I.

- în faliment

, suma de ll.68l lei, reprezentând parte din pasivul societății debitoare.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

GREFIER,

I. U.

R.

A. P.

Red/dact UI/CR/4 ex. 29.04.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1029/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței