Decizia civilă nr. 10569/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10569/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta SC V. I. R. I. SA împotriva sentinței civile nr. 1214 din 22 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimații S. L., Ș. D. I., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 _
/a1 antr.rasp.dep.de V. I. R. I. SA.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Bujiță Aurel în reprezentarea intereselor intimaților 16 cu împuternicire avocațială aflată la fila 16 din dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 60 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 2,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimaților
- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În susținere se arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 privind atragerea răspunderii, acțiunea nu a fost dovedită. Mai mult de atât în recurs, recurenta solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate, înțelegând să se folosească de proba cu expertiza contabilă și fiscală, în condițiile în care în fața instanței de fond la termenul când s-a soluționat cauza, reclamanta-recurentă nu s-a prezentat pentru a se discuta acele probe în contradictoriu.
Instanța solicită reprezentantului părților litigante să precizeze dacă creanțele neîncasate și menționate în procedura insolvenței au vreo relevanță.
Reprezentantul intimaților arată că nu ar trebui să aibă, fiind reținut aspectul că nu există întrunite condițiile privind antrenarea răspunderii și a existenței unor fapte.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.214 din 22 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate.
Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea formulată de către reclamanta V. I.
R. I. SA, împotriva pârâților S. L. și S. D. I. ca neîntemeiată, iar reclamanta a fost obligată să plătească, în favoarea pârâților, suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată.
Analizând, în primul rând excepțiile inadmisibilității introducerii acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive, judecătorul sindic le-a respins ca neîntemeiate. Astfel, art. 138, al. 3 din Legea nr. 85/2006 prevede în anumite situații precis determinate, cine ar mai putea introduce o acțiune având ca obiect antrenarea răspunderii personale a foștilor asociați/ administratori statutari. Prin urmare, textul de lege menționat conferă calitatea procesuală activă necesară anumitor persoane pentru a putea formula o astfel de acțiune. Deci, pot exista situații în care acțiunea de antrenare a răspunderii materiale poate fi formulată și de către altcineva decât administratorul/lichidatorul judiciar sau cei prevăzuți în textul de lege menționat. Creditoarea a formulat prezenta cerere, justificându-și, suficient a considerat instanța de fond, admisibilitatea cererii și calitatea procesuală activă pe faptul că este înscrisă în tabelul creditorilor debitoarei considerându-se prejudiciată de faptele pârâților, săvârșite în perioada în care ei conduceau societatea.
Pe fondul cauzei, acțiunea a fost apreciată ca neîntemeiată. Indiferent cât de neprofesionist au condus societatea pârâții, de la bun început ea înregistrând pierderi, fără a se dovedi sau măcar afirma existența unor fapte din care să rezulte că aceștia au acționat intenționat în dauna intereselor creditorilor, cererea nu poate fi admisă pentru acest motiv. Faptul că pârâții au creditat societatea și când a fost posibil, aceasta a restituit împrumutul luat, operațini neinterzise de lege, nu poate fi apreciată ca fiind o faptă suficientă pentru antrenarea răspunderii materiale. Este firesc și normal ca societatea să plătească, în funcție de posibilitățile pe care le are o parte dintre creditorii săi, așa cum ea consideră că este mai bine, neputându-i-se imputa faptul alegerii plății unora în detrimentul plății altora. Dacă societatea nu ar fi fost creditată, foarte probabil tocmai în scopul redresării situației sale financiare, este foarte posibil ca situația sa să fi fost și mai rea. Faptul neintroducerii de către pârâți a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței nu le poate fi imputabilă, cu sau fără acea cerere, situația societății neavând cum să se schimbe. În plus, la fel îi poate fi imputată și reclamantei starea de pasivitate de care a dat dovadă, în condițiile în care a observat că debitoarea înregistrează întârzieri la plata datoriei sale. Este cunoscut faptul că multe societăți comerciale reușesc să se redreseze după o perioadă mai proastă în viața lor, obligativitatea introducerii unei cereri de aplicare a prevederilor Legii nr. 85/2006 persoanei juridice ce înregistrează datorii mai mari de 30 de zile fiind nu numai neproductivă, antieconomică ci și total absurdă. Eșecul încercării de redresare este, de asemenea, neimputabil celor care au încercat, prin forțe proprii, aducerea societății pe profit. Toate mențiunile inserate de către lichidatorul judiciar în raportul privind cauzele și împrejurările ce au determinat apariția acestei situații nu pot fi motive pentru admiterea acțiunii, nedovedind decât faptul că pârâții nu s-au priceput să conducă activitatea debitoarei. Or, proasta administrare a unei afaceri nu este motiv de antrenare a răspunderii materiale, în legislația românească necerându-se anumite calificări sau cunoștințe speciale celor ce doresc să pornească o afacere în calitate de asociați sau administratori ai unei persoane juridice. În fine, neurmărirea datornicilor societății de către lichidatorul judiciar nu s-a făcut pentru că nu ar exista acte în acest sens ci pentru că din actele puse lui la dispoziție și datorită situației acelor debitori, șansele de a recupera ceva sunt mici, datorită unor motive ce nu au ținut și nu țin de activitatea pârâților la cârma societății. Lichidatorul judiciar a considerat, din moment ce nu a dorit el să formuleze cererea de atragere la răspundere a foștilor asociați/administratori judiciari că a primit suficiente și lămuritoare documente din care să-și poată face o părere cu privire la modul cum a fost condusă societatea înainte de intrarea ei sub incidența Legii nr. 85/2006.
În concluzie, deși există prejudiciu (creanțele înscrise în tabelul creditorilor) nu se poate vorbi de vreo faptă culpabilă a pârâților și cu atât mai puțin de vreun raport de cauzalitate într-o astfel de faptă și situația în care a ajuns societatea, pentru ca acțiunea să poată fi admisă. Neștiința, nepriceperea sau proasta administrare nu atrag, potrivit legislației existente, antrenarea răspunderii materiale a foștilor asociați/administratori statutari.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta S.C. V. I. R. I. S.A. B. a declarat recurs
prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, recurenta a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii recurate, iar în contradictoriu cu cele reținute de judecătorul sindic, apreciază că este dovedită culpa pârâților în defavoarea intereselor creditorilor.
Astfel, așa cum s-a arătat și prin raportul întocmit de către lichidatorul judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 59 al. (1) din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, s-au reținut ca principale cauze care au dus la încetarea de plăți a debitoarei, următoarele: înregistrarea de pierderi prin angajarea de cheltuieli peste veniturile realizate; existența unor creanțe de valori ridicate; înregistrarea de datorii mai mari față de bugetul de stat prin neplata debitelor la care s-au calculat penalități și majorări; îndatorarea peste posibilitățile financiare prin angajarea unui contract de leasing pentru care nu s-au asigurat resurse financiare la scadență; diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități din cauza obligației de restituire a unor scadențe sau a ratelor de leasing; politica de marketing defectuoasă.
În realitate, în opinia recurentei, acestea sunt numai efectele unei activități voit defectuoase realizate de către organele de conducere ale societății. Astfel, trebuie menționat faptul că insolvența debitoarei a venit pe un fond în care debitoarea a înregistrat pierderi în toată perioada analizată de către lichidatorul judiciar. Apoi, o societate comerciala care nu a avut profit în toată existența ei între 2007 - 2011 (nici măcar în anul 2008 binecunoscut ca cel mai profitabil an din punct de vedere economic), este cel puțin suspectă dacă nu chiar înființată special să nu aibă niciun profit. În mod absolut "coincidental";, în perioada mai-august 2011 au fost restituite creditări ale asociatului Ș. D. I. în cuantum de 61.300,51 lei. Este binecunoscută în practică modalitatea de împrumutare "fictivă"; a societății de către asociați. Mai mult, se pare că societatea deține niște creanțe în sumă totală de 224.906,95 lei, iar cea mai mare parte a sumelor aflate în sold sunt aferente clienților neîncasați înregistrați în evidență de către fostul contabil al debitoarei, fără a se menționa denumirea și soldul pentru fiecare în parte.
Referitor la temeinicia cererii de chemare în judecată, recurenta susține că faptele organelor de conducere al societății se încadrează în dispozițiile prev. de art. 138 al. (1) lit. a, b, c și d din Legea nr. 85/2006, în speță fiind îndeplinite cumulativ cele 4 condiții generale ale răspunderii civile delictuale. Astfel, existența prejudiciului, în speță prejudiciul este cel al creditorilor înscriși la masa credală, valoare pasivului fiind de 328.075,12 lei; existența faptei ilicite prev. de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006; raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită și existența vinovăției
Acțiunea în răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale aflate în insolvență are un dublu temei de fapt: atât starea de faliment a debitoarei constatată prin sentința de deschidere a procedurii, cât și săvârșirea în speță a faptelor expres prevăzute de art. 138 al. (1) lit. a), b), c), d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, se consideră că sunt incidente dispozițiile art. 138 al. (1) lit. c), în sensul că asociatul și administratorul debitoarei au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit debitoarea în încetare de plăți. Pârâtul a desfășurat în mod conștient și voit o activitate continuată care ducea debitoarea în mod vădit în încetare de plăți în vederea obținerii unui profit personal, provenind din remunerația obținută pentru îndeplinirea funcției de administrator, în
materie comercială mandatul administratorului fiind prezumat a fi cu titlu oneros; starea de încetare de plăți în care se afla debitoarea încă din anul 2007 este probată și prin faptul că debitoarea a încheiat anii financiari precedenți pe pierdere și nu a putut achita către AFP obligațiile la bugetul de stat aferente; astfel, deși societatea se afla în încetare de plăți neputând face față datoriilor restante și curente către bugetul de stat, administratorul statutar, conștientizând starea de insolvență vădită, în loc să procedeze în temeiul art. 27 al. (1) din Legea nr. 85/2006 la formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență in termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, a hotărât continuarea activității în vederea obținerii unui profit personal.
În consecință, a susținut recurenta, persoanele care au desfășurat în continuare activitate pe societate sunt asociații și administratorul societății debitoare, care nu au dovedit o simplă incapacitate managerială în măsura în care au efectuat fapte cu caracter ilicit, ci au încercat să se sustragă de la plata creanțelor și urmărirea creditorilor, prin aceasta urmărind deturnarea activității de la realizarea scopului pentru care a luat ființă societatea și satisfacerea intereselor personale, răspunderea acestora fiind de necontestat. Din cele menționate reiese, în mod evident, că toate aceste fapte au fost efectuate în mod conștient și voit în vederea fraudării creditorilor, care nici până la data formulării cererii nu au putut să-și recupereze creanța. Pârâții nu au respectat obligația prevăzută de lege de a solicita deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei și astfel să nu mai acumuleze datorii pe care în prezent să nu le achite, conștienți fiind de starea de încetare de plăți în care se găsește societatea, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 138 al. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurenta consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art. 138 al. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 întrucât asociații și administratorul societății aveau obligația ca, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 82/1991, să organizeze și să conducă contabilitatea proprie conform dispozițiilor legale. Astfel, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorilor în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 82/1991. Potrivit dispozițiilor art. 73 al. 1 lit. c și art. 73 al. 2 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existenta registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Se poate constata dezinteresul arătat de către administratorii societății de a ține contabilitatea debitoarei în conformitate cu Legea nr. 82/1991, de a evidenția în mod corect și complet creanțele debitoarei, de a întocmi și depune situațiile financiare trimestriale, anuale, declarațiile fiscale și în consecință de a asigura funcționarea acesteia în condiții minime de legalitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 138 al. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
A mai menționat recurenta că neținerea contabilității în conformitate cu Legea nr. 82/1991 rezultă prin neîntocmirea și nedepunerea situațiilor financiare trimestriale, semestriale, anuale, a declarațiilor fiscale. Ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitoare și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitoarei. Faptul că debitoarea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea este evident în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligația legală, proba contrarie cazând în sarcina pârâților. În doctrină se susține că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile, sau neținerea evidenței contabile conform legii, în principiu, nu sunt activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot ocaziona starea de insolvabilitate, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe, fapt care a generat dobânzi sau penalități ori pot fi puse în legătură cu creanțele neînregistrate în contabilitate și care nu au fost achitate.
Faptele enumerate de art. 138 din Lege, atrag, în solidar, răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia, doar dacă au contribuit la starea de insolvență a societății și este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societății.
În final, a susținut recurenta, în speță, există fapta ilicită, culpabilă a administratorului debitoarei, el fiind răspunzător pentru faptele săvârșite în perioada cât și-a exercitat mandatul, fapte care constau în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor de către acesta. Potrivit principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, ea putând fi reprezentată și de omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri, atunci când această măsură trebuia să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În concluzie, recurenta a apreciată că se impune casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Pârâții S. L. și Ș. D. -I. au depus întâmpinare
prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat întrucât în cauză nu există vreun motiv de modificare/casare a hotărârii, iar recurenta nu a făcut nici un demers în sensul dovedirii susținerilor pretențiilor formulate prin cererea introductivă de instanță, or solicitând casarea cu trimitere pentru administrarea de probe noi, recurenta încearcă să eludeze indirect dispozițiile procedurale instituite de C.pr.civ. de la 1865 în materie de probațiune, invocându-și propria culpă.
În continuarea motivării întâmpinării, pârâții au dezvoltat pe larg motivele pentru care consideră că nu li se poate reproșa în mod distinct săvârșirea nici uneia dintre faptele prev. de art. 138 alin. 1 lit. a, b, c și d din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerent
:
Motivarea primei instanțe este incompletă și face abstracție de numeroasele argumente aduse de către reclamanta recurentă în susținerea demersului judiciar pe care l-a promovat.
Din punctul de vedere al instanței de recurs prezintă relevantă situația creanțelor deținute de către debitoare față de terți și lipsa oricărui demers al pârâților intimați pentru recuperarea acestora. Astfel, este cert faptul că societatea debitoare deține niște creanțe în sumă totală de 224.906, 95 lei, iar cea mai mare parte a sumelor aflate în sold sunt aferente clienților neîncasați înregistrați în evidență de către fostul contabil al debitoarei, fără a se menționa denumirea și soldul pentru fiecare în parte. Argumentul potrivit căruia întreaga responsabilitate pentru această situație revine contabilului nu poate fi acceptată deoarece corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
O astfel de manieră total defectuoasă de înregistrare a creanțelor a făcut imposibil orice demers de recuperare a creanțelor de către administratorul judiciar subsecvent deschiderii procedurii de insolvență. Mai mult, nici intimații nu au administrat vreo probă care să dovedească vreun minim demers de recuperare a creanțelor de către aceștia anterior deschiderii procedurii de insolvență, deși sumele de bani astfel obținute ar fi fost extrem de utile pentru îndestularea propriilor creditori.
În consecință, sumele datorate au ramas la dispozitia tertilor ca și bunurile livrate sau serviciile prestate a căror contravaloare este reprezentată de aceste creanțe. Această situație de certă avantajare a creditorilor s-a efectuat în detrimentul debitoarei supuse procedurii de insolvență și propriilor creditori ai acesteia.
Raportat la această stare de fapt, instanta apreciaza deasemenea oportun a menționa faptul că în lipsa oricărei intentii de promovare a demersurilor necesare recuperării creanțelor, aceste bunuri (largo sensu) au fost folosite în interesul altor
persoane în accepțiunea art. 138 alin. 1 lit. a din legea 85/2006, în concret în folosul propriilor debitori care au beneficiat pe deplin de sumele aferente.
Dealtfel, această situație este reținută și de către administratorul judiciar printre cauzele care au generat starea de insolvență a debitoarei, acesta precizând în mod expres faptul că ,,existența unor creanțe de valori ridicare,, a constituit o împrejurare care a generat starea de insolvență a debitoarei. Astfel, administratorul judiciar precizează în acest raport (f. 16 dosar fond) faptul că debitoarea deține creanțe în cuantum total de 224.906, 95 lei, 99, 53 % (!) din activele circulate ale debitoarei, conform balanței de verificare datată_ . În privința clienților………cea mai mare parte a creanțelor sunt înscrise fără a se menționa denumirea și soldul pentru fiecare în parte,,. Situația este pe deplin imputabilă administratorilor statutar, așa cum am menționat și anterior.
În ceea ce privește neținerea contabilității, contrar a ceea ce susține recurenta, nu există și alte nereguli probate, în accepțiunea art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, iar situația creanțelor a făcut deja obiectul analizei instanței prin prisma dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit a din același act normativ.
Pentru toate aceste argumente, în baza art. 304 alin. 1 punctul 9 Cpc, instanța va admite recursul declarat de reclamanta S.C. V. I. R. I. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1.214 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către creditoarea S.C. V. I. R. I.
S.A. și, în consecință, va obliga pârâții S. L. și Ș. D. I., în solidar, la plata unei părți din pasivul debitoarei S.C. PETRIDEANA TRANS S.R.L. în cuantum de 224.906, 95 lei reprezentând o parte din pasivul debitoarei, sumă echivalentă cu valoarea creanțelor nerecuperate care astfel reprezintă bunuri folosite în beneficiul terților creditori.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. V. I. R. I. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1.214 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. V. I. R. I. S.A. și, în consecință, obligă pârâții S.
și Ș. D. I., în solidar, la plata unei părți din pasivul debitoarei S.C. PETRIDEANA TRANS S.R.L. T. în cuantum de 224.906,95 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. I. DP C. I.
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. Păcurar.
| ← Sentința civilă nr. 2412/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1381/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
