Sentința civilă nr. 4254/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CI VILĂ NR. 4254
Ședința publică din 19 iunie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. | B. | - judecător sindic |
GREFIER: M. | N. | D. |
S-a luat în examinare acțiunea în răspundere personală a administratorului formulată de către petenta C. I. de I. B. L. ,
cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 5/1, județul M. - CIF RO 21101377,
atestat sub nr. RFO II-0135,
în calitate de lichidator al debitoarei SC T.
T. S.
cu sediul în B. str. U. nr.2B, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, având CIF 18807284, în contradictoriu cu pârâta H. V.
, cu domiciliul în
B., str. U., nr. 2B, jud. M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru lichidatorul judiciar C. I. de I. B. L., consilier juridic Tudoran C., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentantul lichidatorului judiciar, consilier juridic Tudoran C. ,
depune la dosar delegație. Arată că nu mai are cereri de formulat.
Judecătorul sindic nefiind alte cereri de formulat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul lichidatorului judiciar, consilier juridic Tudoran C., solicită admiterea cererii formulate, în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_, reclamantul C. I. de I. B. L. , în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC T. T. S. , a solicitat obligarea pârâtei H. V. la suportarea din averea sa personală a pasivului debitoarei în sumă de 12.139 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 7241/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ a fost dispusă deschiderea procedurii simplificate și intrarea în faliment a debitoarei SC T. T. S. . Prin aceeași sentință civilă a fost numit în calitate de lichidator judiciar C. I. de I.
B. L. .
Având în vedere dispozițiile legale în materie de faliment, lichidatorul judiciar a realizat demersurile necesare pentru preluarea bunurilor, a actelor și documentelor contabile ale debitoarei. În acest sens a notificat atât societatea cât și administratorii statutari ai societății debitoare să-i predea toată evidența contabilă și toate bunurile societății.
Deși administratorii societății au fost notificați să depună actele contabile, nici până la această dată aceștia nu au dat curs solicitării.
Având în vedere că nu s-au predat actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, consideră că administratorul statutar nu s-a conformat dispozitivului mai sus-menționatei sentințe civile și astfel, faptul nedepunerii de către acesta a actelor contabile creează prezumția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și a săvârșirii faptelor sancționate de Legea Contabilității nr. 83/1991 republicată.
În drept, prezenta cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul, deși legal citat, nu și-a exprimat poziția procesuală.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7241 din data de_, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul T. ui M., în dosarul nr._ s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC T. T. S. în procedură simplificată.
În raportul privind cauzele intrării în insolvență, lichidatorul a menționat că raportat la nedepunerea actelor și documentelor contabile se poate aprecia, la data întocmirii prezentului, că sunt întrunite prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 în persoana administratorului statutar H. V. .
Judecătorul sindic va reține incidența cazului de atragere a răspunderii prevăzut de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, pârâta în calitate de administrator statutar nu a depus la dosarul cauzei actele și înscrisurile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Nedepunerea documentelor contabile creează prezumția inexistenței acestora ori a faptului că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pasivul debitoarei aflată în insolvență este de 12.139 lei, acela care rezultă din tabelul definitiv.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile specifice ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va admite acțiunea, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar C. | I. | de | |
I. | B. L. , cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 5/1, județul M. | - CIF |
RO 21101377, atestat sub nr. RFO II-0135,
desemnat pentru falimentul
debitoarei SC T. T. S.
, cu sediul în B. str. U. nr.2B, județul M., în contradictoriu cu pârâta H. V.
, cu domiciliul în B., str. U., nr. 2B, jud. M. și, în consecință:
Obligă pe pârâtă să suporte cu averea proprie pasivul debitoarei în cuantum de 12.139 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 19 iunie 2013.
Președinte | G. | ier | ||
N. B. | M. | N. | D. |
Red. B.N./ Tred. M.N.D
_ /4 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M. B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr. _ /a1 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 4254 din _
C ă t r e
1 debitoarea SC T. T. S. cu sediul în B. str. U. nr.2B, județul
M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, având CIF 18807284.
2) lichidatorul judiciar C. I. de I. B. L. , cu sediul în
B. M., Bd. B. nr. 5/1, județul M. - CIF RO 21101377, atestat sub nr. RFO II-0135.
3) pârât H. V. , cu domiciliul în B., str. U., nr. 2B, jud. M.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 4254 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC T. T. S. cu sediul în B. str. U. nr.2B, județul M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, având CIF 18807284.
Parafa președintelui instanței | G. ier, | ||
(semnătura și ștampila) | M. | N. | D. |
Se completează în cazul în care este un singur destinatar;
Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
← Sentința civilă nr. 1119/2013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 6615/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|