Decizia civilă nr. 10746/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2

DECIZIA CIVILĂ NR. 10746/2013

Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S.

JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER: M. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. R. D. A., împotriva Sentinței civile nr. 1909 pronunțate in data de_, în dosarul nr. _

/a2, al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC B_ EX S., PRIN LICHIDATOR J. S. M. R. L. I. S., având ca obiect Faliment - contestație.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. Cosmin Budescu pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru de 60 lei (f7) și timbru judiciar de 0,15 lei.

La data de_, intimata a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului.

C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs și, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului recurentei în susținerea recursului declarat.

Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației. Din probele administrate apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respingând contestația ca neîntemeiată. Aspectul de la care a pornit speța pendinte este faptul că recurenta dispunea de o sumă superioară de bani celei pentru care a fost adjudecat bunul in

litigiu prin licitație. In acest sens, aceasta a intenționat să participe la procedura licitației insă accesul i-a fost interzis motivat de faptul că nu ar fi depus întreaga documentație. Dorește să arate că in primul rând toată această procedură a licitației desfășurate la data de_ este viciată. Astfel, s-a constatat că recurenta este direct interesată să participe la licitație și are dreptul de a fi înștiințată cu privire la această procedură. Recurenta și-a ales domiciliul procesual unde să-i fie comunicate toate actele, domiciliu care a fost adus la cunoștința lichidatorului in repetate rânduri și cu toate acestea comunicarea înștiințării nu a fost realizată la adresa aleasă de recurentă. Totodată, potrivit art. 504, alin 3 si 4 din Legea

85/2006, lichidatorul avea obligația de a afișa înștiințarea cu privire la desfășurarea licitației atât la sediul imobilului cât și la sediul primăriei, ori aceasta nu a fost

îndeplinită, fapt care atrage nulitatea întregii proceduri și se impunea desființarea acesteia. De asemenea, nu a fost respectată nici procedura publicării intr-un ziar de răspândire locală a publicației de vânzare. Afișarea la sediul imobilului supus licitației nu este suficientă întrucât așa cum a arătat și in fața instanței de fond, acest imobil este sigilat, nu este permis accesul, drept urmare nu se putea lua la cunoștință despre publicația de vânzare. Singura dată care poate fi luată in considerare este_ când a fost înmânată recurentei înștiințarea din partea

lichidatorului. Această dată a fost succedată de un interval de câteva zile nelucrătoare, fapt care a împiedicat-o pe recurentă să ia legătura cu autoritățile publice pentru obținerea certificatului de cazier și a celorlalte acte necesare participării la licitație. In acest sens, recurenta a solicitat lichidatorului să proroge evenimentul privind licitația, intervalul rămas dintre 1-9 mai, cu zilele nelucrătoare incluse, nefiind suficient pentru recurenta să-și procure așa cum s-a arătat actele necesare completării documentației de participare la licitație. Lichidatorul cu rea credință nu a luat in considerare aspectele invocate de către recurentă și a procedat

la vânzarea imobilului la licitație cu un singur ofertant. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța retine cauza in pronunțare.

C. EA

Deliberând reține că,

Prin sentința civilă

nr. 1909 pronunțate in data de_, în dosarul nr._ /a2, al Tribunalului Specializat C. s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea A. - R. ANLIA - D. .

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, examinând cu prioritate excepția tardivității contestației, invocate de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat-o neîntemeiată urmând a o respinge ca atare, întrucât, contrar susținerilor lichidatorului judiciar, termenul de 3 zile reglement dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.85/2006, curge de la data depunerii la dosar a raportului de activitate care cuprinde măsura contestată și nu de la data adoptării măsurii.

Astfel, în condițiile în care, la data înregistrării contestației, lichidatorul nu depusese încă la dosar raportul/înscrisul cuprinzând descrierea măsurii contestate, în cauză este exclusă tardivitatea contestației.

Pe fondul contestației, judecătorul sindic a analizat fiecare motiv invocat de contestatoare, după cum urmează.

Astfel, cât privește motivul referitor la pretinsa nerespectare a termenului prevăzut de dispozițiile art. 118 alin. 4 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic reține că acesta nu este întemeiat întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, dat fiind faptul că metoda de vânzare propusă și adoptată de adunarea creditorilor nu a fost cea a vânzării directe, ci metoda licitației publice, aspect de altfel cunoscut de către contestatoare.

În ceea ce privește procedura de înștiințare și pretinsele sale vicii, judecătorul sindic a reținut că nici acest motiv al contestației nu este întemeiat, întrucât vânzarea la licitație publică, nu presupune înștiințarea vreunei persoane, dat fiind faptul că, este de esența acestui tip de vânzare de a se adresa oricărei persoane interesate, sens în care este adusă la cunoștința publică, fie prin publicarea într-un ziar, afișare în locuri publice sau o altă modalitate similară care să asigure o publicitate reală. În acest sens,

judecătorul sindic reține că publicitatea s-a realizat prin ziar, prin publicare pe internet și prin afișarea publicației de vânzare, inclusiv la locul unde se află bunurile, adică locul unde contestatoarea pretinde că a edificat un imobil pe terenul aparținând societății debitoare, în prelungirea imobilului acesteia din urmă (f.41).

Astfel, împrejurarea că lichidatorul judiciar nu i-a transmis contestatoarei o înștiințare la domiciliul ales, nu este de natură să vicieze procedura, respectiv să atragă vreo sancțiune, întrucât o astfel de înștiințare nu era necesară. În același sens, nu prezintă relevanță nici data la care contestatoarea a recepționat înștiințarea și nici faptul că ulterior acestei date au urmat câteva zile nelucrătoare.

Referitor la procedura stabilită pentru depunerea ofertelor, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar a procedat în mod corect stabilind data și ora până la care se pot depune aceste oferte, respectiv cu o zi înainte de data stabilită pentru desfășurarea licitației, atâta timp cât acest aspect a fost precizat expres în cuprinsul publicației de vânzare (f.36-37). În acest context, judecătorul sindic nu poate primi susținerile contestatoarei potrivit cărora ar fi fost împiedicată de către lichidatorul judiciar să participe la licitație, întrucât nedepunerea ofertei în condițiile precizate în publicația de vânzare și, implicit în regulamentul de valorificare, a determinat imposibilitatea contestatoarei de a participa la licitație.

Cât privește ultimul aspect invocat de contestatoare, respectiv cel referitor la un pretins interes, deși din perspectiva indicată de contestatoare acesta nu este relevant în prezenta cauză, judecătorul sindic reține că prin sentința indicată de contestatoare nu s-a constatat în niciun caz un eventual interes al acesteia de a cumpăra imobilul, întrucât nu acesta era obiectul cauzei. Sentința în discuție a vizat o măsură a lichidatorului judiciar, cea de sigilare bunurilor, dispunându-se ridicarea acestora în privința imobilului despre care contestatoarea a pretins că l-a construit, până la lămurirea situației juridice a acestuia.

În fine, în ceea ce privește certificatul medical depus în probațiune, deși nu au fost formulate, în cuprinsul contestației apărări prin prisma acestuia, judecătorul sindic a reținut că acesta a fost eliberat la data de 9 mai 2013, însă cu începere din data de 8 mai 2013, deși așa cum rezultă din cuprinsul acestuia consultația a avut loc doar la data de 9 mai 2013 (f.5), însă, cu toate acestea, la data de 9 mai 2013, contestatoarea a fost în măsură să se prezinte la notarul public pentru întocmirea procurii aflate la fila 64. Însă, chiar și în situația în care certificatul medical ar fi avut în vedere de către instanță, acesta nu ar fi în măsură să justifice nedepunerea ofertei de către contestatoare în condițiile stabilite de lichidatorul judiciar, întrucât oferta trebuia depusă până la data de 8 mai 2013, iar pentru participarea la licitația, instanțe reține că contestatoarea a mandatat-o pe sora sa să-i reprezinte interesele.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea A. -R. A. -D. solicitând admiterea recursului si, pe cale de consecința, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii contestației, astfel cum aceasta a fost formulată si precizata

.

În motivele de recurs se arată că așa cum a arătat si in fata instanței de fond, reclamanta dispune de disponibilul bănesc necesar adjudecării imobilului la un preț net superior celui ofertat in cauza, insa din motive obiective si fata de refuzul lichidatorului judiciar de înregistrare a actelor, nu a putut depune documentația completa pentru participarea la licitația din data de_, procedura care este in toate cazurile viciata si se impune a fi anulata cel puțin prin prisma celor ce succed.

In primul rând, in sens contrar celor arătate de instanța de fond, arată ca, prin raportare la condițiile impuse chiar de către Regulamentul de vânzare a

bunurilor aprobat de judecătorul sindic, procedura de înștiințare a reclamantei a fost viciata pentru termenul de licitație din 09 mai 2013, având in vedere ca: ulterior admiterii contestației prin sentința civila nr.2681/_ a judecătorului sindic, apreciindu-se de câtre lichidatorul judiciar ca recurenta a devenit persoana care pretinde drepturi reale asupra imobilului scos la vânzare si vazand si prevederile Regulamentului de vânzare care reclama comunicarea disctincta a actelor de procedura cu aceste persoane, s-a procedat la înștiințarea sa cu privire la licitație, astfel cum de altfel recunoaște si lichidatorul judiciar.

Precizează că pe întreaga durata a acestor proceduri judiciare, și-a ales domiciliul procesual in C. -N., str.S. nr.25, jud.C., domiciliu ales care a fost de altfel adus Ia cunoștința lichidatorului judiciar cu prilejul fiecărei cereri anterioare ce i-a fost adresata. Cu toate acestea, comunicarea înștiințării nu a fost realizata la aceasta adresa, in prezenta procedura aplicandu-se deopotrivă regula judiciara potrivit căreia necomunicarea oricărui act la domiciliul ales de parte si indicat de aceasta atrage nulitatea absoluta a acestei comunicări. Apreciază ca in mod nelegal instanța de fond a inalturat aceasta critica, opinând ca luarea la cunoștința se putea realiza prin intermediul celorlalte mijloace de publicitate folosite de lichidator, cata vreme acesta, in acord cu prevederile Regulamentului de vânzare, cu hotărârile adunării creditorilor si ca o consecința a pronunțării sentinței civile nr.2681/2012 a judecătorului sindic, s-a procedat de către lichidator la înștiințarea personala, ca persoana interesata care pretinde un drept real asupra imobilului.

În plus, nici procedura de înștiințare publica despre care instanța de fond apreciază ca a fost îndeplinita, nu respecta dispozițiile legale in vigoare. Astfel, trebuie arătat ca dispozițiile art.149 din Legea 85/2006 stabilesc ca normele acestei legi se completează în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civila. Legea 85/2006 este o lege speciala in raport cu alte legi care au ca obiect de reglementare formele de executare silita cum este cazul Codului de procedura civila, in sensul aplicării prioritare a dispozițiilor legii insolventei in ce privește procedura speciala de executare silita concursuală si egalitara, in vederea recuperării creanțelor asupra averii debitorului, fara a se exclude insa completarea cu dispozițiile de drept comun atunci când nu este cazul unor derogări.

Astfel, in ce privește publicațiile de vânzare, in vederea desfășurării licitației publice, se constata ca in Legea 85/2006, nu exista dispoziții speciale, derogatorii, găsindu-si aplicabilitatea dispozițiile de drept comun ale art.504 alin.3 si alin.4 C.pr.civ. care stabilesc cu valoare imperativa necesitatea de a se afișa publicația de vânzare atât la locul unde se afla imobilul urmărit, cat si Ia sediul primăriei in a cărei raza teritoriala este situat imobilul si se stabilește, de asemenea, obligația de anunțare a vânzării la licitație intr-un ziar de larga circulație. Or, in privința afișării anunțului la sediul Primariei se remarca ca aceasta obligație nu a fost îndeplinita conform de către lichidator.

Nu s-ar putea retine inaplicabilitatea acestor texte legale din rațiunea incompatibilității lor cu textele din Legea 85/2006, din moment ce in art.116 alin.i din Legea insolventei se stabilește expres obligația in sarcina lichidatorului de a face toate demersurile de expunere pe piața intr-o forma adecvata a bunurilor din averea debitorului, in vederea maximizării valorii averii acestuia.

Apreciază că prin regulamentul de vânzare întocmit de lichidator nu se putea prevedea in mod legal o derogare de la textele legale menționate, din moment ce succesul metodei de vânzare prin licitație publica depinde in foarte mare măsura de

publicitatea efectuata, in vederea atragerii unui număr cat mai mare de participanți, care oferă si șansa obținerii celor mai bune preturi.

Or, desi chiar in cuprinsul publicației de vânzare, însuși lichidatorul judiciar menționează îndeplinirea acestor obligații, in realitate acesta nu a procedat Ia afișarea si mediatizarea conforma a publicațiilor de vânzare. De altfel, in acest context, arată că nu locuiește si nu a locuit niciodată la imobilul proprietate extratabulara având aceeași adresa cu cea a imobilului vândut la licitație, accesul la poarta de intrare a ambelor proprietăți fiind sigilata de lichidator. Pe cale de consecința, afișarea anunțului Ia locul de situare a imobilului nu prezuma, astfel cum eronat a apreciat instanța de fond, ca reclamanta ar fi luat la cunoștința despre data desfășurării licitației.

De asemenea, solicită a se observa ca publicarea anunțului de vânzare Ia licitație publica intr-un ziar cu răspândire locala, nu îndeplinește cerințele art.504 alin.4 C.pr.civ., care prevede necesitatea apelării la publicitatea printr-un ziar de larga circulație. Procedându-se astfel, s-a produs o vătămare a intereselor recurente, care nu a putut lua cunoștința in timp util, de data licitației publice pentru a se putea eventual înscrie .

Singura data in raport de care se poate aprecia ca reclamanta a luat la cunoștința despre procedura de licitație este data de 30 aprilie 2013, în a cărei dupa-amiaza a primit înștiințarea de participare de la lichidatorul judiciar, astfel dupa cum dovedește confirmarea de primire returnata acestuia si dupa cum de altfel a si recunoscut in poziția sa procesuala si in procesul-verbal de licitație. Or, daca s-ar aprecia ca valabila comunicarea expediata in data de 25 aprilie 2013 si recepționată in ultima zi a lunii aprilie a.c, arată că a fost in imposibilitate obiectiva de a procura întreaga documentație necesara înscrierii mele la termenul de licitație dar si faptul ca lichidatorul a refuzat cu vădita rea-credinta sa înregistreze cu respectarea termenului stabilit, documentația incomplete, urmând ca aceasta sa fie completata ulterior. Astfel, învederează instanței ca imediat ulterior datei de_ a existat un interval continuu de zile nelucratoare, iar completarea documentației cu toate actele solicitate de lichidator presupunea contactul cu instituții publice, formularea de cereri către acestea si obținerea de adeverințe de la acestea, precum cazierul judiciar, acte notariale, etc. Or, aceste instituții nu funcționau in intervalul de timp rămas intre data primirii înștiințării cu privire la termenul de licitație si data survenirii cazului de boala dovedita prin acte medicale, astfel încât, pe fondul acestei stări de sănătate precara din ultimele zile ce a condus inclusiv la întocmirea procurii autentificate sub nr.594/2013 in care notarul public menționeză aceste motive obiective, apreciază ca nelegal refuzul reluării procedurii si ca neîntemeiata respingerea contestației prin care a solicitat desfășurarea acesteia cu participarea reclamantei.

In același context, arată că stabilirea orei pana la care urmau sa se depună documentațiile de participare are un caracter pur convențional si, fara a avea regimul juridic al unor termen judiciare, nerespectarea acestuia nu putea conduce la respingerea ofertei sau aprecierea ei ca tardiva si cu atat mai puțin, nu putea determina refuzul lichidatorului de a înregistra documentația, fie ea si incompleta. Cu toate acestea, din motive pe care doar le putem intui, lichidatorul a fost de acord doar cu înregistrarea unei cereri din partea reclamantei prin care a arătat ca dorește sa participe la licitație, ca este in măsura sa achite prețul cel mai bun si ca solicită sa i se permită participarea, fara ca aceasta cerere sa producă vreun efect asupra

licitației care a continuat sa se desfășoare cu un singur ofertant si care s-a finalizat cu adjudecarea la prețul de strigare inițial.

Fata de cele ce preced, in temeiul art.304 pct.9 si 3041Cpr.civ. cor.cu art.8 si 21 din Legea nr.85/2006 si dispozițiile de drept comun mai-sus enunțate, apreciază sentința atacata ca fiind nelegala si neteminica si, pe cale de consecința, solicită admiterea recursului său, astfel cum acesta a fost formulat, cu atat mai mult cu cat admiterea prezentei contestații ar conduce la satisfacerea interesului concursual al prezentei proceduri, in sensul obținerii celui mai bun si mai competitiv pret de vânzare al imobilului, (asigurat de participarea a cel puțin doi co-licitatanti) si dandu-se curs dezideratului omis de către lichidatorului judiciar, anume acela de de maximizare a averii debitoarei.

Intimatul-lichidator M. R. L. lași S.P.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal și netemeinic; menținerea în întregime a sentinței atacate și respingerea contestației formulate

împotriva măsurii lichidatorului judiciar privind refuzul de a primi documentația pentru participarea la ședința de licitație publică cu strigare din data de_ .

Analizând recursul declarat de către recurentă, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041CPC, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.118 alin.4 din LPI, ulterior aprobării de către adunarea generala a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancțiunea nulității, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunțului privind condițiile de supraofertare.

C. ea constată că în speță, după cum corect a stabilit judecătorul sindic, aceste dispoziții nu sunt incidente întrucât metoda de vânzare propusă și adoptată de adunarea creditorilor nu a fost cea a vânzării directe, ci metoda licitației publice, susținerile contrare fiind nefondate.

Nefondate sunt și susținerile potrivit cărora procedura de înștiințare a recurentei a fost viciată. C. ea reține că în speță vânzarea imobilului s-a realizat prin licitație publică astfel că înștiințarea vreunei persoane în alte modalități decât cele care presupun aducerea la cunoștința publică a licitației (fie prin publicarea într-un ziar, afișare în locuri publice sau o altă modalitate similară care să asigure o publicitate reală) nu este necesară și prin urmare, comunicarea sau înștiințarea recurentei la domiciliul acesteia nu era necesară.

În speță, C. ea constată că publicitatea s-a realizat prin ziar, prin publicare pe internet și prin afișarea publicației de vânzare, inclusiv la locul unde se află bunurile, adică locul unde contestatoarea pretinde că a edificat un imobil pe terenul aparținând societății debitoare, în prelungirea imobilului acesteia din urmă (f.41), astfel că nu se poate susține cu temei că mijloacele de publicitate folosite nu au fost adecvate; faptul că lichidatorul judiciar nu i-a transmis contestatoarei o înștiințare la domiciliul ales, nu este de natură să vicieze procedura derulată întrucât o astfel de înștiințare nu era necesară.

Cât privește procedura stabilită pentru depunerea ofertelor, C. ea constată că lichidatorul judiciar a procedat în mod corect stabilind data și ora până la care se pot depune aceste oferte, respectiv cu o zi înainte de data stabilită pentru desfășurarea licitației, întrucât acest aspect a fost precizat expres în cuprinsul publicației de vânzare (f.36-37) care nu a fost contestată de nicio parte.

Ca atare, se poate observa că recurenta nu a fost împiedicată de către lichidatorul judiciar să participe la licitație întrucât nedepunerea ofertei în condițiile precizate în

publicația de vânzare și, implicit în regulamentul de valorificare, aprobat de către creditori, a generat imposibilitatea acesteia de a participa la licitație.

Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.8 din LPI raportat la art.312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. R. A. D. împotriva sentinței civile nr.1909 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A.

M.

C. M.

S.

A. M.

ION M. N.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.Koșa N.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10746/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței