Sentința civilă nr. 2271/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR._ /a4
R.
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2271/2013
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către contestatoarea S.C. E.
R. S.R.L. împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar C. DE I. T. S. în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei S.C. E. D. I. S.R.L. în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat
C., contestația fiind formulată în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. DE I. T. S., d-nul practician în insolvență Aurel Podariu, lipsind reprezentantul contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform prevederilor Codului de procedură civilă, cât și prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă reprezentantului administratorului judiciar cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul administratorului judiciar solicită admiterea contestației, având în vedere că s-a făcut de către contestatoarea dovada depunerii în termen a declarației de creanță.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin contestația formulată la data de 18 decembrie 2012 contestatoarea S.C. E. R. S.R.L. a solicitat judecătorului sindic admiterea contestației la tabelul preliminar al creanțelor, arătând că cererea de înscriere la masa credală a debitoarei a fost depusă în termenul legal.
In fapt, administratorul judiciar a apreciat in mod greșit ca data transmiterii declarației de creanța este 26 noiembrie 2012, aceasta fiind data de înregistrare la Tribunalului Specializat C., conform confirmării de primire pe care a anexat-o prezentei cereri.
Astfel, analizând data depunerii la oficiul postal, faptul ca declarația de creanța a fost depusa in termen la oficiul, postai dispozițiile art, 104 cod proc civ fiind aplicabile. Mai mult decât atât, administratorul judiciar nu a fost impiedicat.
Administratorul judiciar nu poate constata din oficiu decăderea reglementata de art.
76 din Legea 85/2006, aceasta se invoca doar de părțile interesate, iar administratorul judiciar nu e parte interesata, ci organ care aplica procedura.
Astfel, procedând la analizarea cererilor de creanță depuse în procedura insolventei debitorului SC E. D. I. S. administratorul judiciar, desemnat a considerat că declarația de creanța depusă de creditoarea E. R. S. este tardivă, in interpretarea dispozițiilor art. 76, alin. 1.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 76, alin. 2 din legea 85/2006 stipulează in mod clar ca "decăderea va putea fi invocata oricând, de orice parte interesata, pe cale de acțiune sau excepție". Ori, în conformitate cu disp. art. 5, alin. 1 din lege, care prevede că organele care aplica procedura sunt: instanțele judecătorești, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul, administratorul judiciar nu este parte interesată in cadrul procedurii insolventei.
În consecință, administratorul nu trebuie sa procedeze decât la o analiza a temeiniciei creanței, tardivitatea cererii putând fi invocată pe cale directă ori de excepție de către orice parte a procedurii care invocă un interes legitim.
Administratorul judiciar prin poziția scrisă depusă la dosar a solicitat, în principal, anularea contestației ca netimbrată, iar, în subsidiar, admiterea contestației, arătând că prin încheierea nr. 3565/CC/2012, pronunțată în data de 1 octombrie 2012, în dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului Specializat C. a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC E. D. I. S. și numita în calitate de administrator judiciar C. de I. T. S. .
Administratorul judiciar solicită anularea contestației formulate de SC E. R.
S. pentru faptul că cererea nu este legal timbrată deoarece nu a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 120 de lei precum și timbru judiciar de 0,3 lei. În aceste condiții, invocând excepția peremptorie absolută de procedură a netimbrării, solicită anularea cererii ca netimbrată.
De asemenea, administratorul judiciar mai arată că, analizând declarația de creanță legal timbrată, depus de creditoarea SC E. R. S., a constatat că acest creditor a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al SC E. DS cu suma de 61.330,23 lei, formată din 57.126,97 lei facturi fiscale neachitate și 4.203,26 lei cu titlu de penalități de întârziere, conform art. 6 alin. 2 din Contractul încheiat cu debitoarea. Totodata s-a constatat că, de pe plicul cu care a fost expediată declarația de creanță se găsea aplicată ștampila poștei, din data de 22 noiembrie 2012 iar data înregistrării la Tribunalul Specializat a fost data de 26 noiembrie 2012, astfel încât s-a apreciat ca tardiv înregistrată declarația de creanță, creditoarea nefiind înscrisă în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC E. D. I. S. .
Prin contestația formulată, creditoarea SC E. R. S. a precizat că, administratorul judiciar a apreciat în mod greșit data transmiterii declarației de creanță ca fiind data de 26 noiembrie 2012, aceasta fiind în realitate data înregistrării declarației la Tribunalul Specializat C. și că declarația ar fi fost depusă în termen la oficiul poștal, anexând și o confirmare de primire în acest sens.
Potrivit acestei confirmări de primire, data prezentării plicului la oficiul poștal ar fi data. de_ - data limită pentru depunerea declarațiilor de creanță împotriva debitoarei SC E. D. I. S. .
În consecință având în vedere ca creditorul a dovedit faptul că a depus declarația de creanță în termenul legal de depunere consideră justificată contestația la tabelul preliminar depusă.
Pe fondul cererii, administratorul judiciar a constatat faptul că, creditoarea a solicitat înscrierea în temeiul Contractului cadru de furnizor Nr. 132/_ și facturilor fiscale emise, deținând astfel o creanță chirografară certă lichidă și exigibilă împotriva debitoarei în cuantum de 61.330,23 lei. Totodată debitul principal solicitat se regăsește și în contabilitatea debitoarei.
În ceea ce privește cererea de compensare pe care creditorul E. R. S. o solicită pentru compensarea sumei de 57.126,97 lei, administratorul judiciar consideră că pot fi aplicate prevederile art. 52 a Legii 85/2006 care arată că "Deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii". Astfel ca urmare a compensării creanțelor între cele două societăți, societatea E. R. S. ar trebui inscrisa in tabelul de creanțe in categoria celor chirografare cu suma de 4,203,26 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Analizând contestația formulată, judecătorul sindic reține următoarele
:
Prin încheierea nr. 3565/CC/2012 pronunțată în data de 1 octombrie 2012 în dosarul nr._ Tribunalul Specializat C. a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC E. D. I. S. și a desemnat în calitate de administrator judiciar C. de I. T. S. .
Totodată, judecătorul sindic a stabilit termenul limită pentru depunerea declarației de creanță pentru data de 19 noiembrie 2013, termenul pentru verificarea creanțelor și întocmirea tabelului preliminar pentru data de 09 decembrie 2013 și termenul pentru soluționarea unitară a contestațiilor pentru data de 07 ianuarie 2013.
Prin declarația de creanță înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 26 noiembrie creditoarea SC E. R. S. a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor
debitoarei E. D. I. S. cu suma de 61.330,23 de lei compusă din 57.126,97 de lei debit principal și 4.203,26 de lei penalități de întârziere.
Întocmind tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC E. D. I. S. afișat la ușa instanței la data de 12 decembrie 2013 și publicat în BPI nr. 18148/_, administratorul judiciar nu a înscris creanța creditoarei E. R. S., apreciind că aceasta a fost formulată peste termenul limită de declarare a creanțelor.
Prin contestația formulată, creditoarea susține că a formulat în termenul legal contestația, anexând dovada depunerii acesteia în termen legal la oficiul poștal.
În drept, potrivit art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. a tabelului preliminar.
Judecătorul sindic reține, pe de o parte, că termenul limită stabilit pentru depunerea declarațiilor de creanță a fost 19 noiembrie 2013, iar, pe de altă parte, declarația de creanță formulată de creditoarea SC E. R. S. a fost înregistrată la data de 26 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Specializat C. .
Cu toate acestea, potrivit art. 104 C.p.c. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
Din acest punct de vedere, contestatoarea a făcut dovada formulării declarației de creanță în termen legal, respectiv prin depunerea scrisorii recomandate la data de 19 noiembrie 2012 la Oficiul Poștal RO16486846, potrivit dovezii de la fila 4 a dosarului de contestație, motiv pentru care urmează a dispune, în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 admiterea contestației formulate de contestatoarea S.C. E. R. S. împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar C. de I. T.
S. al debitoarei SC E. D. I. S. și, în consecință, va dispune înscrierea creanței deținute de creditoarea SC E. R. S. în tabelul definitiv al creanțelor deținute împotriva averii debitoarei SC E. D. I. S. cu suma de 61.330,23 lei cu titlu de creanță chirografară.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de contestatoarea S.C. E. R. S. împotriva tabelului preliminar întocmit de administratorul judiciar C. de I. T. S. al debitoarei SC E. D. I. S. și, în consecință:
Dispune înscrierea creanței deținute de creditoarea SC E. R. S. în tabelul definitiv al creanțelor deținute împotriva averii debitoarei SC E. D. I. S. cu suma de 61.330,23 lei cu titlu de creanță chirografară.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.DH/tehnored. LU 3ex/_
← Decizia civilă nr. 11815/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1790/2013. Contestație. Faliment,... → |
---|