Decizia civilă nr. 11012/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C. ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA C. Nr. 11012/2013
Ședința publică din 15 noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE :M. B.
JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul D. Z. A., împotriva sentinței civile nr. 382 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC H. S. PRIN D. I. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul D.
Z. A., avocat R. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea lichidatorului judiciar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefundat, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta recurentului.
Reprezentanta recurentului depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat, respectiv taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei ( f. 16) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentul recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
Reținând că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, fără cheltuieli de judecată. Susține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii, instanța de fond a apreciat că fapta ilicită prevăzută de art. 138 alin. 1 ar consta în două aspecte respectiv: că a permis firmei H. Studio să desfășoare activității la punctul de lucru al societății, punând la dispoziția acesteia bunurile mobile ale societății debitoare și că a vândut cu discount către H. Distribution bunuri pentru care avea exclusivitate, în loc să le valorifice direct către clienții finali, la prețuri mai mari. În ceea ce privește primul aspect H. Studio deținea în folosință o suprafață de 44 mp în cadrul salonului debitoarei, suprafață pentru care plătea debitoarei o chirie lunară, firmă care desfășura activității de școală de coafor, nefăcând concurență directă debitoarei. În ceea ce
privește al doilea aspect H. Distribution nu desfășura activității de vânzare cu amănuntul la sediul debitoarei, aceasta având deschis un magazin pe str. N. nr. 2, în timp ce adresa debitoarei era str. N. nr. 8. Arată de asemenea, că în raport de cauzalitate direct este criza economică care a dus la scăderea consumului pe această latură economică.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 382 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C., s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar D. I. S. al debitoarei S.C. H. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D. Z. A., iar pârâtul a fost obligat să plătească întregul pasiv al debitoarei S.C. H. S.R.L., J_, în sumă de 688.254,81 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că după cum a recunoscut si pârâtul prin întâmpinare, în februarie 2008 societatea debitoare S.C. H. S.R.L. a contractat un împrumut de la S.C. BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., suma împrumutată fiind destinată si folosită la renovarea, modernizarea si amenajarea ca salon de coafor a spatiului detinut în chirie de către debitoare, fiind vorba despre un credit de peste 300.000
lei, după cum rezultă din balanta analitică la_ a debitoarei.
La dosar a fost depusă si copia contractului de închiriere nr. 1482/_ încheiat între EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE C.
- GHERLA, în calitate de locator, si debitoarea S.C. H. S.R.L., în calitate de chiriaș, având ca obiect închirierea apartamentelor nr. 9, 10, 11 si 12 situate în mun. C. -N., pe str. N. nr. 8, în schimbul plătii de către debitoare a chiriei de 1500 euro lunar.
Din balanțele analitice ale societătii debitoare S.C. H. S.R.L. depuse în copie la dosar rezultă că aferent anului 2008, debitoarea a realizat cheltuieli în cuantum de 892.246,54 lei și venituri totale în cuantum de 328.139,28 lei, înregistrând prin urmare o pierdere în cuantum de 564.107,26 lei.
După cum rezultă din extrasele din Registrul comerțului, depuse în copie la dosar, luna august a anului 2009 au fost înființate S.C. H. STUDIO S.R.L., având ca obiect principal de activitate coafura si alte activităti de înfrumusețare, si având ca asociat unic si administrator pe numita D. Hajnalka, cu privire la care pârâtul a recunoscut prin întâmpinare că era la acel moment șotia sa, divorțând ulterior de aceasta în anul 2010, si S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., având ca asociat unic pe numita N. E. si administrator pe numita D. Hajnalka, cu privire la această din urmă societate comercială pârâtul recunoscând prin întâmpinare că era firma numitului N. A., fratele fostei sale soții.
Prin întâmpinare, pârâtul a recunoscut de asemenea că această din urmă societate desfășura activități de vânzare cu amănuntul de produse profesionale de îngrijire cumpărate de la debitoarea S.C. H. S.R.L., si pentru care debitoarea obținu-se exclusivitate de importare în România de la parteneri de afaceri din Marea Britanie, firma Helen of Troy, si respectiv SUA, firma Andy′s. Cu privire la S.C. H. STUDIO S.R.L., pârâtul a învederat că aceasta organiza printre altele scoală de coafor, instruire pentru cei care doreau să devină stilisti.
Tot din Registrul Comertului rezultă că atât S.C. H. STUDIO S.R.L., cât si S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., aveau puncte de lucru la adresa imobilului închiriat de către debitoare, din mun. C. -N., pe str. N. nr. 8, ap. 9 si respectiv ap. 9-12.
După cum a recunoscut pârâtul prin întâmpinare si în cadrul interogatoriului ce a fost administrat acestuia la termenul de judecată din_, debitoarea S.C. H. S.R.L. desfășura atât activități de coafură, cât si activități de import de produse de coafură, iar cu celelalte două societăți comerciale menționate a încheiat contract de asociere în participațiune, în baza căruia acestea plăteau debitoarei o sumă în fiecare lună, debitoarea fiind cea care a efectuat investițiile inițiale si suporta cheltuielile de întreținere a spațiului, prin sumele plătite de cele două societăți pârâtul apreciind că se acopereau si cheltuielile ce reveneau acestora pentru întreținerea spațiului.
Totodată, pârâtul a recunoscut faptul că a dat societății S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., un discount de 30-40%, această societate având la imobilul închiriat de debitoare un birou si vânzând marfa cumpărată de la debitoare prin magazinul deținut pe str. N. nr. 2, închiriat de aceasta. Cu privire la această împrejurare, pârâtul a arătat că chiar si așa realiza venit deoarece către clienți se vindeau produsele la un pret de 5 ori mai mare decât cel la care se importa si din prețul astfel mărit se făcea discountul către S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L.
În aceste condiții, din balanțele analitice ale societății debitoare S.C. H.
S.R.L. depuse în copie la dosar rezultă că aferent anului 2009, debitoarea a realizat cheltuieli în cuantum de 422.460,91 lei și venituri totale în cuantum de 348.763,17 lei, înregistrând prin urmare o pierdere în cuantum de 73.697,74 lei.
La_, între debitoarea S.C. H. S.R.L., în calitate de vânzătoare, reprezentată prin pârât ca administrator al acesteia, si S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiată o convenție în baza căreia debitoarea a vândut către S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L. afacerea sa constând în bunurile mobile deservind salonul de înfrumusețare din
C. -N., str. N. nr. 8, ap. 9, dreptul de a folosi logoul H. pentru salonul de înfrumusețare si beneficiul contractului de închiriere aferent spațiului menționat, în schimbul plătii de către cumpărătoare a sumei de 30.000 euro, si cu obligația cumpărătoarei de a angaja pe pârât în postul de stilist în salonul de
înfrumusețare si cu obligația acestuia de a lucra în această funcție pentru cumpărătoare pe timp de 2 ani si de a aduce întreaga sa clientelă personală acumulată în cei 12 ani de experientă cumpărătoarei, pe întreaga durată a contractului său de muncă. Totodată, după cum rezultă din înscrisul constatator al acestei convenții, însușit de pârât prin semnătură necontestată si purtând stampila debitoarei, pârâtului îi revenea obligația ca, în cazul în care alegea să părăsească postul ocupat la S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L. să nu se angajeze si să nu participe în nici un fel la vreo altă afacere cu același obiect de activitate, în caz contrar trebuind să plătească cumpărătoarei despăgubiri de
60.000 euro.
În această privință, pârâtul a recunoscut prin întâmpinare că scopul acestor clauze ale convenției era acela ca, pentru a se păstra aparenta de continuitate a salonului, să cedeze întreaga clientelă dobândită si să nu facă concurentă timp de 2 ani, pentru a nu deturna clientela consolidată în jurul salonului H. S. de pe str. N. din C. -N., în condițiile în care în anul 2010 întregul salon se sprijinea practic pe reputația sa de bun stilist.
Din suma de bani astfel încasată de către debitoare, au fost făcute plăti către trei dintre creditorii acesteia, cu titlu de restituire împrumut, respectiv către
S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L. suma de 28.137,30 lei, către numitul Tancz Gyorgy A. suma de 382.512.83 lei, si către numita Schaum Rosalia suma de
136.000 lei, după cum rezultă din dispozițiile de plată în numerar depuse în probațiune. Cu privire la aceste plăti, pârâtul a recunoscut în cadrul interogatoriului administrat acestuia că nu au fost efectuate prin virament
bancar întrucât la acea dată contul societății debitoare era poprit de către creditorul acesteia S.C. BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A., pârâtul învederând că avea cunoștință că trebuia să îi plătească creditorului popritor, dar persoanele fizice către care a efectuat plățile au fost insistente, acestea fiind mama vitregă a fostei sale soții si un prieten al său.
Potrivit balanței analitice a debitoarei, aferent anului 2010 debitoarea a realizat cheltuieli în cuantum de 569.041,91 lei și venituri totale în cuantum de 550.191,12 lei, înregistrând prin urmare o pierdere în cuantum de 18.850,79 lei.
Raportat la această situație de fapt, tribunalul retine că în sarcina pârâtului sunt întrunite condițiile art. 138 lit. a și g din Legea nr. 85/2006, în sensul că acesta a cauzat starea de insolvență a debitoarei prin aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul unei alte persoane, iar în luna precedentă încetării plăților, a plătit cu preferință unora dintre creditorii debitoarei, în dauna celorlalți creditori ai acesteia.
Nu a putute fi retinută în sarcina pârâtului săvârsirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, neputându-se retine că prin faptul că desi stia că societatea se afla pe pierdere a dispus continuarea activității acestei societăți, ar fi cauzat starea de insolventă a debitoarei. Continuarea activității societății debitoare era, în opinia instanței, singura cale prin care această societate putea să realizeze venituri si înregistreze profit, obținând astfel fonduri din care să poată stinge creanțele deținute fată de creditorii săi, neputându-se retine cum ar fi putut dispunerea de către pârât a încetării activității societății debitoare să prevină starea de insolventă a acesteia, de vreme ce debitoarea avea contractate împrumuturi pentru deschiderea afacerii atât de la bancă, cât si de la persoane fizice.
Starea de insolventă a debitoarei a apărut însă, după cum rezultă din probele administrate în cauză si raportat la situația de fapt anterior reținută, dincolo de influenta nefastă de necontestat a crizei financiare, care prin reducerea veniturilor populației a redus si sumele ce puteau fi directionate din aceste venituri către servicii de tipul celor ce făceau obiectul de activitate al debitoarei, din cauza modului în care pârâtul a înțeles să gestioneze activitatea societății debitoare. Astfel, acesta a îngăduit unei societăți, S.C. H. STUDIO S.R.L., cu obiect de activitate conex si identic să desfășoare activitate în punctul de lucru al societății debitoare, punând la dispoziția acestei societăți bunurile mobile ale societății debitoare si amenajările realizate de către aceasta la salonul de coafură din spatiul închiriat, ceea ce a putut conduce doar la sporirea gradului de uzare al acestora si implicit la reducerea valorii lor. Totodată, deși debitoarea beneficia de exclusivitate de import la anumite produse de coafură si avea posibilitatea să le valorifice prin vânzare cu amânuntul în spatiul închiriat de aceasta, mai ales dacă nu ar fi ales să ofere o parte din acest spațiu pentru desfăsurarea unor activități concurente de către alte două societăti comerciale, pârâtul a dispus ca bunurile importate de către debitoare să fie vândute cu discount către S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., care le desfăcea apoi către clientii finali la un punct de lucru situat pe aceeasi stradă din C. -N., si care deci beneficia de acelasi vad comercial de care ar fi putut beneficia debitoarea. Or, procedând în acest mod, este evident că veniturile debitoarei s-au redus în mod considerabil fată de cele pe care le-ar fi putut realiza dacă nu ar fi renuntat la o parte din profit în defavoarea S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L. Procedând în modul arătat, pârâtul a cauzat starea de insolvență a debitoarei prin aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul altor persoane, respectiv ale numitelor S.C. H. STUDIO S.R.L. si S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L.
De asemenea, vânzând afacerea societătii debitoare, constând în salonul de coafură al acesteia, pârâtul a adus societatea în încetare de plăti, iar din sumele astfel obtinute a făcut plăti preferentiale către creditorii către S.C. H. DISTRIBUTION S.R.L., Tancz Gyorgy A. si Schaum Rosalia, ceea ce a dus apoi la deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei la cererea creditoarei
S.C. BRD GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
Prin urmare, în sarcina pârâtului fiind întrunite conditiile art. 138 lit. a si g din Legea nr. 85/2006 si întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanțele astfel cum au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, creanțe care reprezintă prejudiciul cauzat acestora urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic a considerat că se impune obligarea pârâtului la plata întregului pasiv în cuantum de 688.254,81 lei, sens în care a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar D. I. S. al debitoarei S.C. H. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D. Z. A. .
Împotriva acestei sentințe, pârâtul D. Z. A. a declarat recurs
prin care a solicitat admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și respingerea cererii de antrenare a răspunderii sale patrimoniale, în calitate de administrator statutar al debitoarei S.C. H. S.R.L.
În motivarea recursului, pârâtul a adus critici de nelegalitate hotărârii recurate.
Recurentul a dezvoltat pe larg motivele pentru care consideră că nu i se poate reproșa săvârșirea nici uneia dintre faptele prev. de art. 138 alin. 1 lit. a și g din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă.
Singura condiție care este îndeplinită în speță este cea referitoare la prejudiciul creditorilor, prejudiciu care există prin prisma faptului că debitoarea
S. nu deține suficiente active pentru a-și plăti datoriile. Chiar și acest prejudiciu însă (în ceea ce privește pe creditorul principal, Banca Română de Dezvoltare), a fost diminuat prin executarea silită a ipotecii imobiliare pe care acest creditor o avea cu privire la imobilul din C. -N., Aleea Peana.
Judecătorul sindic a reținut că ar fi fost săvârșite faptele prevăzute de literele a) și g) ale articolului 138 al. (1) din Legea nr. 85/2006, constând în următoarele 2 aspecte:
că a îngăduit firmei H. Studio să desfășoare activitate la punctul de lucru al societății, punând la dispoziția acesteia bunurile mobile ale societății debitoare și
că a ales să vândă cu discount către H. Distribution bunuri importate pentru care avea exclusivitate, în loc să le valorifice direct către clienții finali, la prețuri mai mari.
În ceea ce privește primul aspect reținut de judecătorul sindic, pârâtul face următoarele precizări:
Firma H. Studio deținea în folosință o suprafață de 44 m.p. în cadrul salonului debitoarei, suprafață pentru care plătea debitoarei o chirie lunară (constând în contribuția datorată în temeiul contractului de asociere în participațiune). Această firmă desfășura activități de școală de coafor, nefăcând concurență directă debitoarei. Din contră, activitățile celor două societăți comerciale erau complementare, permițând amplificarea reciprocă a clientelei.
În ceea ce privește uzura scaunelor și dotărilor coaforului (invocată de judecătorul sindic), pârâtul apreciază că o astfel de uzură nu are relevanță economică, deoarece scaunele și dotările utilizate pentru școala de coafor nu sunt de natură a se uza fizic cu ușurință, ci sunt obiecte destinate folosinței
îndelungate, fiind necesar un timp îndelungat și o folosință cu adevărat intensivă pentru ca acestea să se uzeze fizic.
În opinia pârâtului, această relație nu a fost în interesul firmei H. Studio, ci debitoarea avea un dublu interes personal: în primul rând, acela de a încasa chiria lunară, iar în al doilea rând acela de a beneficia de șansa de a-și mări clientela, profitând de dezvoltarea și publicitatea atrase de școala de coafor.
În ceea ce privește cel de-al doilea aspect reținut de judecătorul sindic, pârâtul face următoarele precizări:
Activitatea de vânzare cu amănuntul a produselor cosmetice profesionale nu a fost desfășurată de către H. Distribution la locația debitoarei. H. Distribution avea deschis un magazin (vânzare cu amănuntul) la adresa str. N. nr. 2, în timp ce la adresa debitoarei (str. N. nr. 8), H. Distribution avea doar un birou de aproximativ 2 m.p., care a fost folosit efectiv doar până la deschiderea punctului de lucru de pe str. N. nr. 2.
Magazinul de pe strada N. nr. 2 avea o intrare direct din stradă și avea amenajată o vitrină de prezentare a produselor cosmetice profesionale comercializate, aspecte care fac ca vadul comercial al acestei locații să fie complet diferit de cel al salonului debitoarei, salon care se afla la etajul 1, intrarea făcându-se dintr-un gang ce dădea în curtea interioară. De aceea, debitoarea nu avea cum să organizeze o vitrină de prezentare a produselor, fiind nevoită să se mulțumească cu vânzarea produselor către clienții salonului și către alte unități de coafor/frizerie. Așa stând lucrurile, aserțiunea judecătorului sindic potrivit căreia debitoarea a permis firmei H. Distribution să beneficieze de vadul comecial al debitoarei pentru a vinde cu amănuntul produsele importate este eronată și neconformă cu realitatea.
În plus, în cea de-a doua jumătate a anului 2009 și în anul 2010, dată fiind scăderea drastică a puterii de consum a populației, vânzările produselor cosmetice profesionale au scăzut puternic, debitoarea fiind forțată să mențină stocurile perioade lungi până să reușească să le vândă (în perioada în care vindea mărfurile cu amănuntul). Din acest motiv, a decis să vândă cantități mai mari de produse către H. Distribution, prețurile fiind de fiecare dată negociate de părți, fiind firesc dealtfel ca la vânzarea cu ridicata către un intermediar să nu poată fi folosite aceleași prețuri cu care se făcea vânzarea cu amănuntul către consumatorul final. În acest context, vorbim despre acte de gestiune firească.
Pe de altă parte, cea de-a doua faptă reținută de judecătorul sindic în sarcina subsemnatului, respectiv cea prevăzută de art. 138 al. (1) litera g), constând în achitarea preferențială a anumitor creditori, aduce următoarele precizări:
Așa cum am arătat și în întâmpinare, precum și în interogatoriul luat în fața judecătorului sindic, doamna Schaum Rosalia era o persoană în vârstă de peste 80 de ani și aceasta își făcuse obiceiul să vină săptămânal în salon pentru a plânge și uneori a face scandal, acuzându-mă că am lăsat-o fără niciun ban pentru a-și îngriji sănătatea. Aceasta avea nevoie stringentă de bani pentru o operație urgentă la ochi, în lipsa operației îndreptându-se către orbire. De asemenea, și domnul Tancz Gyorgy A. făcea presiuni mari asupra mea pentru a le restitui sumele acordate pe încredere.
În acest context, a susținut pârâtul, într-adevăr a decis să își onoreze într-o cât mai mare măsură cuvântul dat la momentul la care au fost împrumutați banii și a achitat părți din împrumuturile contractate de la aceste persoane, în măsura în care fondurile disponibile i-au permis.
Referitor la raportul de cauzalitate, pârâtul susține că, în speță, criza economică este singura care poate fi blamată pentru starea de insolvență a debitoarei și pentru încetarea plăților de către aceasta. Contextul economic
național și global a fost însă de așa natură încât sectorul consumului serviciilor de lux (așa cum erau și cele oferite de salonul debitoarei) practic s-a prăbușit.
În aceste condiții, pârâtul susține că prejudiciul creditorilor a fost cauzat de conjunctura economică nefavorabilă, iar nu de presupusele fapte ilicite pe care le-a săvârșit.
În final, a mai susținut pârâtul, în ceea ce privește fapta invocată în sarcina sa constând în plata preferențială către anumiți creditori, între această faptă și declanșarea stării de insolvență a debitoarei nu există nici un fel de legătură de cauzalitate, starea de insolvență ar fi existat în aceeași măsură și în situația în care banii obținuți din vânzarea afacerii ar fi fost folosiți pentru a achita proporțional datoriile firmei, conform ordinii de prioritate stabilite de Legea nr. 85/2006.
În concluzie, a opinat pârâtul, chiar și în situația în care instanța apreciază că această faptă ilicită se poate reține în sarcina pârâtului, acest lucru nu poate
fundamenta o soluție de antrenare a răspunderii personale, deoarece lipsește raportul de cauzalitate dinte această faptă și declanșarea stării de insolvență.
Intimata D. I. S. lichidator judiciar al debitoarei S.C. H. S.R.L. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în întregime ca temeinică și legală a sentinței recurate, argumentat de faptul că motivele invocate de recurent nu au nicio bază reală, deoarece lichidatorul judiciar a analizat concret și temeinic toate cauzele care au dus la intrarea în insolvență și a constatat fără nici un dubiu că sunt întrunite elemente suficiente pentru aplicarea prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar faptele pârâtului au condus societatea în stare de încetare de plăți și poate fi antrenată răspunderea acestuia pentru pasivul debitoare aflată în insolvență.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Lichidatorul judiciar D. I. S. desemnat în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. privind procedura insolvenței debitoarei SC H.
S. ., prin acțiunea înregistrată la_, a solicitat în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. a, c și g din Legea nr. 85/2006, obligarea pârâtului D. Z. A.
, în calitate de administrator statutar al debitoarei, la plata întregului pasiv al societății, în cuantum de 688.254,81 lei.
Lichidatorul judiciar și-a justificat demersul procesual prin aceea că pârâtul în calitate de administrator al debitoarei a permis societăților SC H. STUDIO S. și SC H. DISTRIBUTION S. să desfășoare activități concurente în sediul închiriat de debitoare și pentru modernizarea căruia debitoarea a investit sume importante de bani, fără ca cele două societăți să contribuie la plata cheltuielilor directe și indirecte aferente activității desfășurate fapt ce a dus la pierderi contabile însemnate pentru debitoare.
S-a mai susținut că din prețul de 30.000 euro încasat în urma vânzării afacerii către SC H. DISTRIBUTION S. ce a avut loc în cursul lunii august 2010, pârâtul a plătit cu preferință 3 creditori, respectiv a restituit împrumuturile acordate de SC H. DISTRIBUTION S., Tancz Gyorgy și Schaum Rosalia, preferând acești creditori în dauna celorlalți. S-a afirmat că din momentul înstrăinării întregii afaceri debitoarea a devenit insolvabilă.
De asemenea s-a mai reproșat pârâtului că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți deși avea cunoștință că începând cu anul 2008 societatea pe care o administra era pe pierdere.
Judecătorul sindic, reținând caracterul temeinic al primelor două susțineri, a admis acțiunea în considerarea prevederilor art. 138 lit. a și g din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat modificarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate.
Din dezvoltarea recursului se poate concluziona că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pârâtul prevalându-se de o aplicare greșită a legii insolvenței, așa încât acest aspect va forma obiectul analizei instanței de recurs.
Reprezentând o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată doar în măsura în care la ajungerea în stare de insolvență a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii și oricare altă persoană prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute.
Așa cum subliniază inclusiv recurentul, angajarea răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței presupune îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, reținerea unei culpe în administrarea societății, existența unui prejudiciu patrimonial și existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul produs societății și implicit, creditorilor.
Recurentul recunoaște îndeplinirea cerinței referitoare la existența prejudiciului, contestând doar existența faptelor culpabile imputate de lichidatorul judiciar și a raportului de cauzalitate.
Contrar susținerilor recurentului, probațiunea administrată relevă incidența cazului de angajare a răspunderii reglementat de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 care se referă la situația în care membrul organului de conducere a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Este adevărat că în cazul se față se reproșează pârâtului o modalitate atipică de folosire a bunurilor societății în folosul altor două societăți comerciale, însă faptele concrete imputate pârâtului și care sunt confirmate prin probele administrate se încadrează în noțiunea de folosirea a bunurilor societății, în noțiune a de bun intrând și fondul de comerț al comerciantului.
Astfel, în ce privește fapta pârâtului constând în permisiunea acordată firmei H. Studio S. să își desfășoare activitatea la punctul de lucru al debitoarei, C. ea reține că această decizie a fost vătămătoare pentru interesele debitoarei deoarece a condus la afectarea clientelei și a vadului comercial de care încă se bucura debitoarea în cursul anului 2009. Prin decizia adoptată pârâtul a îngăduit ca o parte a fondului de comerț al debitoarei să fie exploatată de către H. Studio S., în lipsa unei contraprestații.
Faptul că această din urmă societate plătea o chirie pentru cei 44 mp pe care îi deținea în folosință din salonul de coafură al debitoarei nu înlătură caracterul prejudiciabil al deciziei de acceptare în spațiu a unei societăți concurente deoarece chiria percepută nu acoperea și cheltuielile cu utilitățile ( gaz, curent ) și nici pierderile pecuniare înregistrate de debitoare ca urmare a diminuării clientelei în detrimentul său și în favoarea SC H. Studio S., care a ajuns să beneficieze în mod cu totul gratuit de vadul comercial și de renumele debitoarei care oferea servicii de coafură de lux.
Este de netăgăduit că localul necesar pentru desfășurarea activității comerciale, clientela și vadul comercial reprezintă principalele elemente ale fondului de comerț ale unui comerciant. Pârâtul a pus la dispoziția SC H. Studio S. toate aceste elemente necesare dezvoltării unei afaceri, percepând în schimb o simplă chirie, pe care la rândul său o plătea proprietarului imobilului, respectiv Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de C. -Gherla, așa încât se poate susține cu tărie că debitoarea nu a obținut nici un beneficiu de pe
urma colaborării cu SC H. Studio S. sau oricum un beneficiu minor constând în reducerea nesemnificativă a cheltuielilor de spațiu.
Elementul definitoriu al fondului de comerț este clientela. Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice și juridice care apelează în mod obișnuit la același comerciant pentru procurarea unor mărfuri sau servicii. Clientela se află în strânsă legătură cu vadul comercial care este definit ca fiind aptitudinea fondului de comerț de a atrage publicul în funcție de mai mulți factori: locul unde este amplasat sediul comerciantului, calitatea mărfurilor și serviciilor oferite, prețurile practicate, abilitatea în realizarea reclamei comerciale.
Deși un comerciant prudent are obligația de a contracara orice act de concurență neloială prin măsuri proactive, în cauză se constată că pârâtul, în loc să își protejeze propria afacere, a permis, cu bună știință, societății H.
Studio S. să profite de propriile amenajări interioare realizate din fonduri împrumutate de la bănci și de la persoane fizice, de clientela și de vadul său comercial, fapte ce au condus cu siguranță la scăderea încasărilor debitoarei și la imposibilitatea de onorare la scadență a propriilor obligații pecuniare.
Nu se poate reține afirmația recurentului potrivit căreia colaborarea cu SC
H. Studio S. s-ar fi realizat și în interesul său deoarece așa cum s-a reținut într-un paragraf anterior chiria a fost remisă proprietarului imobilului, spațiul folosit de debitoare fiind închiriat de la Episcopia Română Unită cu Roma Greco- Catolică de C. -Gherla, fără a profita debitoarei cu adevărat, iar activitatea derulată de SC H. Studio S. nu era aptă să atragă o clientelă suplimentară, raportat la specificul activității desfășurate de aceasta din urmă și de publicul strict vizat de serviciile de lux pe care le oferea debitoarea.
În plus se confirmă susținerea judecătorului sindic că SC H. Studio
S. oferea nu numai servicii de școală de coafură, ci și servicii de înfrumusețare care coincideau cu obiectul de activitate al debitoarei, fapt confirmat de către pârât prin răspunsurile date la interogatoriu. Prin urmare se confirmă că prin colaborarea cu SC H. Studio S. pârâtul a permis în mod voit și cu titlu gratuit uzurparea fondului de comerț al debitoarei, fapt care a avut consecințe directe asupra insuccesului afacerii demarate de pârât și asupra apariției stării de insolvență.
A mai reținut judecătorul sindic că decizia comercială luată de către pârât de a vinde produse cosmetice profesionale către SC H. DISTRIBUTION S., prin oferirea unui discount a contravenit intereselor debitoarei, realizându-se exclusiv în folosul SC H. DISTRIBUTION S. .
Recurentul contestă această statuare a judecătorul sindic și afirmă că opțiunea pentru vânzarea produselor cosmetice cu ridicata, iar nu cu amănuntul este un act de gestiune firească pe care judecătorul sindic nu putea să o cenzureze, aducând argumente în susținerea beneficiilor aduse de utilizarea acestei modalități de vânzare.
C. ea este de acord cu faptul că în principiu decizia asupra stabilirii modalității de vânzare a bunurilor comercializate aparține managerului societății și că oferirea de discount-uri la achiziționarea unei cantități mai mari de produse este o practică comercială uzuală și care nu îi poate fi refuzată nici debitoarei. Ceea ce se reproșează pârâtului este faptul că nu a avut o conduită loială față de propria societate prin vânzarea produselor către SC H. DISTRIBUTION S., iar nu faptul în sine de a oferi discount-uri la vânzarea produselor. Lipsa de loialitate a pârâtului rezultă din împrejurarea că acesta a permis ca produsele cosmetice pentru care deținea exclusivitate să fie vândute la o distanță foarte mică de salonul său de coafură de către SC H. DISTRIBUTION S. în condițiile în care putea chiar el să desfășoare această activitate, iar comercializarea produselor să se realizeze la un preț mult superior celui obținut
din vânzarea acelorași produse către SC H. DISTRIBUTION S. . Raportat la distanța foarte mică între salonul de coafură al debitoarei și magazinul deschis pentru comercializarea acestor produse este evident că SC H. DISTRIBUTION S. a beneficiat de vadul comercial al debitoarei și de renumele acesteia, confuzia fiind întreținută inclusiv de denumirile apropiate între cele două societăți: debitoarea SC H. S., iar noul distribuitor SC H. DISTRIBUTION S. .
Referitor la ultima faptă ce i se impută pârâtului, constând în achitarea preferențială a trei creditori, C. ea reține că pârâtul nu contestă materialitatea faptei în sine, ci susține inexistența raportului de cauzalitate între fapta imputată și apariția stării de insolvență. În acest sens se afirmă că starea de insolvență ar fi existat în aceeași măsură și în situația în care banii obținuți din vânzarea afacerii ar fi fost folosiți pentru a achita proporțional datoriile firmei.
Premisele care permit angajarea răspunderii membrilor de conducere ai debitoarei pe temeiul reglementat de art. 138 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2006 sunt următoarele: efectuarea unei plăți de către debitoare care precede momentului încetării plăților, plata să fie executată cu preferință în favoarea unui creditor și vătămătoare în raport cu ceilalți creditori, iar nu în ultimul rând între plata preferențială și apariția stării de insolvență să se poată stabili un raport de cauzalitate.
În cazul de față, C. ea constată că pârâtul a obținut în august 2010 lichidități în cuantum de 30.000 euro ca urmare a deciziei de înstrăinare a întregii afaceri către SC H. DISTRIBUTION S. . Banii obținuți au fost utilizați pentru restituirea a trei împrumuturi către SC H. DISTRIBUTION
S. (28.137,30 lei), Tancz Gyorgy (382.512,83 lei) și Schaum Rosalia (136.000 lei), pârâtul explicând în memoriul de recurs că a optat pentru stingerea acestor creanțe în considerarea relațiilor personale (relații de prietenie, respectiv relații de afinitate) cu acești creditori. Prin urmare rezultă chiar din explicațiile oferite de pârât caracterul preferențial al acestor plăți și faptul că acestea s-au efectuat în detrimentul celorlalți creditori.
Mai trebuie notat și faptul că cei trei creditori nu beneficiau de nicio garanție astfel că nu exista nicio justificare pentru ca plata să se facă cu prioritate. Pentru a face ineficiente demersurile de executare silită inițiate de ceilalți creditori, pârâtul a efectuat toate plățile în numerar, ocolind astfel măsurile de poprire înființate asupra conturilor bancare ale debitoarei. Modul de operare utilizat probează intenția de fraudare a intereselor celorlalți creditori. De asemenea este de la sine înțeles că vânzarea afacerii urmată de utilizarea întregii sume obținute pentru restituirea a trei împrumuturi a condus la încetarea de plăți a debitoarei și la apariția stării de insolvență, raportul de cauzalitate fiind de natura evidenței. Raportat la datele existente în dosar, criza economică nu a fost factorul determinant pentru apariția stării de insolvență a debitoarei, ci doar un factor favorizant care nu înlătură în niciun caz vinovăția pârâtului manifestată prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a și g din Legea nr. 85/2006 în modalitatea prezentată în paragrafele anterioare.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc.civ. C. ea va respinge recursul declarat de pârâtul D. Z. A. împotriva sentinței civile nr. 382 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâtul D. Z. A. împotriva sentinței civile nr. 382 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
M. B. M. | I. | I. | S. | AL H. |
GREFIER,
V. D.
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex.
Jud.fond: V. L. Oros
| ← Decizia civilă nr. 6158/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 559/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
