Decizia civilă nr. 6158/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6158/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către pârâții B. L. G. și R. D., împotriva Sentinței civile nr. 4086/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimat SC K. T. S., creditor P. MUN.C. -N., creditor D., creditor I., creditor SC PARALE_ ISM S., creditor SC U. R. S., creditor SC R. L. R. I. SA -L S. P. ,V. SI A., creditor C. LOCAL C. N., creditor SC K. T. S. intimat SC O. E. T. S., intimat SC
O. E. T. S. PRIN LICHIDATOR J. C. DE I. T. S., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 rec imp Sent 4086/2012 dep de B. L. G. .
Se constată că la data de 24 mai 2013 s-au înregistrat concluzii scrise formulate de intimata K. T. S., iar la 27 mai 2013 s-au înregistrat concluzii formulate de recurentul R. D. .
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21 mai 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.086 din_ 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C. s-a admis cererea precizată formulată de creditoarea S.C.
K. T. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. L. G. si R. D., și în consecință, au fost obligați în solidar pârâtii B. L. G. si R. D. să suporte pasivul debitoarei SC O. E. T. S. în cuantum de 217.046, 28 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului sau a creditorului majoritar (cazul în speta, instanta revenind asupra exceptiei invocata din oficiu) judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006, printre care și aceea constând în aceea că a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit.a), a facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice (lit.b) și a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea (lit.d). Temeiul juridic al cererii formulate de lichidatorul judiciar se fundamentează pe dispozițiile legale anterior citate.
În speță, administratorul de drept al debitoarei este la data deschiderii procedurii
B. L. G., începând din_, conform mentiunilor de la registrul comertului C. (f. 15 dosar._ ), iar în aceasta calitate avea obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a
determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestora. Faptul ca formulat o plangere penala impotriva paratului, nu este, în opinia judecătorului sindic, suficient pentru a concluziona pur si simplu ca parata este aparata de orice culpa în ceea ce priveste modul în care a administrat societatea debitoare, sens în care va fi inlaturata aceasta aparare a paratei.
Judecatorul sindic a retinut ca dovedita calitatea de administrator de fapt a paratului R. D. avand în vedere în primul rand cele constatate de catre lichidatorul judiciar în sensul ca, din registrele de casă și de bancă, rezultă faptul că au fost ridicate sume de bani atât de către pârâta B. L. G., în calitate de administrator statutar, cât și de către pârâtul R. D. . Chiar paratul admite prin intampinare ca s-a ocupat de partea manageriala, ceea ce se coroboreaza cu cele constatate de lichidatorul judiciar si afirmate de parata B., în sensul desfasurarii unor acte de administrare de catre parat.
Prin sentința comercială nr. 7299/_ pronunțată în dosarul comercial nr. _
, Tribunalul Comercial Cluj s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva societății debitoare, astfel ca, simplul fapt ca paratul R. D. invoca ca și-a cesionat părțile sociale deținută în societatea debitoare la data de_, iar din luna decembrie 2008 a părăsit societatea, nu este prin el insusi apt sa inlature orice raspundere materiala a acestuia pentru perioada în care a actionat ca un administrator de fapt în societatea comerciala debitoare.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta ambilor pârâți poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceștia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, pentru considerentele care urmeaza sa fie expuse în continuare. În urma inventarului efectuat de lichidatorul judiciar s-a constatat lipsa unor bunuri din patrimoniul debitoarei, respectiv a pachetelor turistice regăsite în soldul contului 5322, în valoare de 36.647 lei și lipsa soldului aferent casei în valoare de 44.882 lei. în luna decembrie 2008 exista avansuri spre decontare care au un sold total de 5.371 lei, sumele fiind ridicate de catre ambii parati.
Judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât au existat aceste sume de bani, iar la momentul deschiderii procedurii lipsa acestor active nu poate fi justificata, opereaza prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006. Paratii nu se pot apara de prezumtie decat justificand în mod legal lipsurile sau predand sumele lipsa, fiindca altfel în mod evident nu se face dovada folosirii sumelor de bani pentru societatea comerciala debitoare. Prejudiciul există, iar fapta fiind omisivă, este prezumata în mod legal culpa si existenta raportului de cauzalitate intre fapta si ajungerea în stare de insolventa, din acest motiv fiind inlaturata apararea paratei B. referitor la acest aspect.
în ceea ce privește aplicabilitatea literei b) din art.138 din Legea 85/2006 si anume ca s-au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, judecatorul sindic a apreciat ca aceasta ipoteza legala nu este deloc sustinuta sau dovedita, sens în care a retinut ca fiind intemeiata apararea paratei B. .
În ceea ce privește documentele contabile, s-a constatat faptul că nu au fost predate de către administratorul statutar B. și ca atare, nu au fost puse la dispoziție în vederea examinării, următoarele documente contabile: bilanțul aferent anului 2006; bilanțul aferent anului 2007; bilanțul aferent anului 2008. Toate documentele contabile aferente perioadei iulie 2008 - până la data deschiderii procedurii insolvenței 15 decembrie 2009, inclusiv dovada adoptării deciziei de suspendare a activității societății, precum și dovada înregistrării acesteia la registrul comerțului.
Pârâta B. L. G., în calitate de administrator statutar, nu și-a îndeplinit obligația de predare către administratorul/ lichidatorul judiciar a documentelor de evidență contabilă, a documentelor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar din demersurile intreprinse de catre lichidatorul judiciar a rezultat ca Mitrea C., care a tinut contabilitatea societatii debitoare, a predat toate actele contabile catre
parata B. (f, 57 vol. III) aspect asupra caruia parata nu a mai insistat sa il conteste, desi initial a sustinut ca nu a mai putut lua legatura cu fosta contabila. Judecătorul sindic a apreciat că doar în sarcina paratei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/ 2006.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtei B. ii revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr.85/ 2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară. Faptul că nu s-au depus la dosar toate actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii. Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că doar în sarcina paratei poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit.d din Legea nr.85/ 2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
În consecință, s-a reținut că faptele pârâților prin care aceștia au contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006, lit.a) pentru ambii și d) doar pentru parata B. .
Considerentele de fapt expuse au condus indubitabil la concluzia că pârâții în calitatea lor de administratori( de drept si respectiv de fapt), prin modul de gestionare a patrimoniului societății, au contribuit nemijlocit la crearea prejudiciului ce constă în insuficiența activului patrimoniului debitoarei falite.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de către lichidatorul judiciar a fost apreciată drept întemeiată și s-a admis, iar în baza prev. art.138 lit.a, d din Legea nr.85/ 2006, pârâții au fost obligați să plătească, în solidar, suma de 217.046,28 lei reprezentând pasivul debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții R. D. și B. L. G. au declarat recursuri
solicitând admiterea acestora și modificarea în tot a hotărârii atacate.
În recursul pârâtei B. L. G. se solicită respingerea cererii reclamantei intimate S.C. K. T. S.R.L. ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 C.pr.civ., recurenta arată că în conformitate cu art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul
societății, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Astfel, pe de o parte antrenarea răspunderii prev. de art. 138 se angajează fata de persoanele care au cauzat starea de insolvabilitate a debitorului si în limita prejudiciului produs. Răspunderea este o răspundere personala care intervine atunci când prin faptele savirsite s-a ajuns la starea de incetare a plaților de către societate. Cu alte cuvinte este o răspundere civila delictuala pentru fapta proprie si pentru antrenarea răspunderii trebuiesc indeplinite condițiile art. 998 cod civil, respectiv elementele ce trebuie sa existe sunt vinovatia, prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Ori, reclamanta nu arata si nu dovedește nici vinovăția si nici raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Pârâta a arătat că, așa cum a fost subliniat și în doctrina de specialitate,
"vinovăția, ca element al răspunderii, trebuie să îmbrace forma intenției";. Lipsa caracterului intențional al faptei face ca acțiunea în răspundere să fie inadmisibilă. Or, în nici unul dintre cazurile de antrenare amintite de către creditoare, nu a fost demonstrat caracterul intențional al faptei administratorului statutar al debitoarei.
Pe de alta parte, a mai precizat pârâta, pe lângă faptul ca reclamanta nu dovedește în nici un fel faptul ca pârâta si-a însușit suma de 5371 ron (lichidatorul însuși nu a putut stabili în cursul raportului de cauza acest lucru), nici nu dovedește raportul de cauzalitate intre aceasta presupusa însușire si prejudiciul cauzat societății reclamante. Pentru antrenarea răspunderii este necesar ca aceasta însușire sa duca la starea de insolvabilitate a societății debitoare, ori acest lucru nu rezulta din nici un act depus de către creditoare si nici din raportul lichidatorului. Nu în ultimul rând, în legătura cu aceasta suma, lichidatorul judiciar retine "Tot în balanța din decembrie 2008 avansurile spre decontare au un sold de 5.371 fiind ridicate de domnul D. R. și nefiind decontate până la data de_ ";. Cu alte cuvinte, pârâta nu si-a însușit aceasta sumă.
Ceea ce mai trebuie menționat la acest punct este faptul ca în ceea ce-l privește pe pârâtul R. D., pârâta B. L. a depus la data_ o plângere penala împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals si înșelăciune precum si folosirea cu rea credința a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea în sens contrar intereselor acesteia sau în folos propriu. Aceasta plângere dovedește lipsa vinovăției pârâtei, precum si faptul ca a depus toate diligentele posibile pentru a repara situația creata societății.
În recursul pârâtului R. D.
se arată că și-a cesionat părțile sociale deținută în societatea debitoare la data de_, deși începând cu luna decembrie 2008 a părăsit societatea. La momentul cesionării părților sociale nu avea cunoștință despre faptul că debitoarea s-ar afla în faliment, însă pârâtul a arătat că încă de la înființarea societăți activitatea acesteia nu a fost bine condusă.
Intimata creditoare S.C. K. T. S.RL. C. -N. a depus întâmpinare
prin care a se solicită respingerea recursului promovat de pârâta B. L. G. întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, dovedindu-se că intrarea debitoare S.C. O. E. T. S.R.L. în insolvență a fost determinată de săvârșirea unei din faptele limitativ prev. de dispozițiile invocate.
Cu privire la recursul pârâtului R. D. se invocat excepția netimbrării recursului promovat de acesta precum și excepția nemotivării acestuia, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și dispozițiile art. 306 alin. 1 C.pr.civ.
Analizând recursurile formulate din perspectiva motivelor invocate, C. reține următoarele
:
Referitor la
recursul pârâtului R. D.,
în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina acestuia obligația de a achita taxa judiciară
de timbru în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în co n tu l buge tu lui loca l a l un ită ții a d m in istrativ te rito ria le în a că rei r a ză își
are domiciliul sau reșed inț a
, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
La data de_, recurentul a depus la dosar un înscris prin care invocă faptul că și-a stabilit în mod legal reședința în orașul Ștei din județul Bihor (f. 37 - 38). În consecință, în contul C. ui Local al acestei unități administrativ teritoriale trebuia recurentul să achite taxa de timbru, în conformitate cu art. 19 din Legea 146/1997. În conformitate cu aceste dispoziții legale, recurentul a fost citat în mod expres cu această mențiune de a achita taxa de timbru în contul C. ui Local în a cărui rază domiciliază.
Cu toate acestea, recurentul a achitat taxa de timbru în contul C. ui Local al Municipiului Beiuș, o localitate diferită față de localitățile în care își are domiciliul sau reședința (V. sau Ștei), fapt invocat în mod expres de către intimata creditoare S.C.
K. T. S.R.L.
Prin concluziile scrise depuse la dosar (f. 61), recurentul insistă că a achitat taxa de timbru în conformitate cu toate dispozițiile legale incidente. Mai mult, susține în mod neîntemeiat că nu putea să achite taxa de timbru la C. Local Ștei pentru că această localitate nu are o instanță și cea mai apropiată instanță este în municipiul Beiuș. Argumentul este în opinia instanței neîntemeiat și în contradicție cu textele legale anterior menționate care nu fac vreo distincție între localitățile în care funcționează o instanță și cele în care nu există instanță de judecată.
Constatând că recursul nu a fost legal timbrat și că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f.14), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de fond ale acestuia.
Referitor la recursul pârâtei B. L. G., C. l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Judecătorul sindic a reținut în mod întemeiat faptul că administratorul de drept al debitoarei este la data deschiderii procedurii B. L. G., începând din_, conform mentiunilor de la registrul comertului C. (f. 15 dosar._ ). În această calitate avea desigur obligația legală și statutară de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestora. Faptul că a formulat o plângere penală împotriva celui de al doilea recurent, R. D. nu reprezintă un fapt exonerator de răspundere și nu este un argument suficient pentru a concluziona că pârâta este apărată de orice culpă în ceea ce priveste modul în care a administrat societatea debitoare, sens în care va fi înlăturată această apărare a pârâtei.
Mai mult, faptul că recurenta și-a substituit o altă persoană nu o exonerează de asemenea de răspundere. Prin răspunsurile la interogatoriul administrat de către judecătorul sindic recurenta confirmă că a efectuat și personal acte de administrare ale societății comerciale debitoare. Astfel, la întrebarea 9 a recunoscut că a efectuat operațiuni bancare de plată prin banca T. și avea specimen de semnătură și la
alte unități bancare. La întrebarea 18 a recunoscut că a predat un autoturism către societatea de leasing, deși lichidatorul nu a identificat vreun document în acest sens. Mai mult, la întrebările 25 și 26 a clarificat relația cu R. D. și a precizat că nu a mandatat nici o altă persoană de la începutul anului 2008 și până la deschiderea procedurii, iar despre documentele semnate de R. D. avea cunoștință, în condițiile în care acesta a reprezentat societatea în relația cu touroperatorii.
Judecătorul sindic a apreciat întemeiat că fapta recurentei poate fi încadrată în prevederile art. 138 lit. a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Astfel, în urma inventarului efectuat de lichidatorul judiciar s-a constatat lipsa unor bunuri din patrimoniul debitoarei, respectiv a pachetelor turistice regăsite în soldul contului 5322, în valoare de 36.647 lei și lipsa soldului aferent casei în valoare de 44.882 lei. Mai mult, în luna decembrie 2008 existau avansuri spre decontare care au un sold total de 5. 371 lei, sumele fiind ridicate de către ambii pârâti recurenți.
Instanța de recurs apreciază în concordanță cu judecătorul sindic faptul că atâta timp cât au existat aceste bunuri, iar la momentul deschiderii procedurii lipsa acestora nu poate fi justificată, operează prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane, iar fapta se circumscrie disp. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006. Parata recurentă nu se pot apăra de prezumtie decât justificând în mod legal lipsurile sau predand sumele lipsa, fiindca altfel în mod evident nu se face dovada folosirii sumelor de bani pentru societatea comerciala debitoare.
Prejudiciul există, fiind echivalent cu valoare creanțelor înscrise în contabilitate iar fapta fiind omisivă, este prezumată culpa si existența raportului de cauzalitate între faptă și ajungerea în stare de insolvență. În concret, dacă aceste bunuri erau folosite pentru acoperirea creanțelor debitoarei ar fi fost evitată starea de insolvență a debitoarei având în vedere faptul că o parte consistentă a creanțelor înscrise în tabel sunt reprezentate de penalități.
În consecinta, in conditiile in care recurenta nu a facut dovada destinatiei legale a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile, instanța de recurs în concordanță cu opinia judecătorului sindic prezumă faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinatia bunurilor inscrise in contabilitate poate fi probată si urmărită exclusiv prin acte specifice activității comerciale, iar in lipsa oricărei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibilă este aceea că bunurile au fost deturnate de la destinația societară si utilizate de către persoana responsabilă cu administrarea lor in interes personal.
Această faptă este reținută și de către practicianul în insolvență în raportul întocmit în confomitate cu art. 59 din Legea 85/2006 ca una dintre împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei.
În ceea ce privește documentele contabile, s-a constatat faptul că nu au fost predate de către administratorul statutar B. L. G. și ca atare, nu au fost puse la dispoziție în vederea examinării, următoarele documente contabile: bilanțul aferent anului 2006; bilanțul aferent anului 2007; bilanțul aferent anului 2008. Toate documentele contabile aferente perioadei iulie 2008 - până la data deschiderii procedurii insolvenței (15 decembrie 2009), inclusiv dovada adoptării deciziei de suspendare a activității societății, precum și dovada înregistrării acesteia la registrul comerțului. Cu privire la actele contabile aferente intervalului iulie 2008 - până la data deschiderii procedurii insolvenței (15 decembrie 2009) trebuie precizat din nou faptul că prin răspunsul la interogatoriu recurenta a precizat că nu a mandatat nici o altă persoană care să administreze în fapt societatea comercială de la începutul anului 2008 și până la deschiderea procedurii de insolvență (decembrie 2009).
Pârâta B. L. G., în calitate de administrator statutar, nu și-a îndeplinit obligația de predare către administratorul/ lichidatorul judiciar a documentelor de evidență contabilă, a documentelor prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar din demersurile intreprinse de catre lichidatorul judiciar a rezultat ca Mitrea C. ,
care a tinut contabilitatea societatii debitoare, a predat toate actele contabile catre parata B. (f, 57 vol. III) aspect asupra caruia parata nu a mai insistat sa il conteste, desi initial a sustinut ca nu a mai putut lua legatura cu fosta contabila. Judecătorul sindic a apreciat în aceste condiții în mod întemeiat faptul că doar în sarcina paratei poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 alin.1 din Legea nr.85/ 2006.
Recurentei B. L. G. îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr.31/1990, precum și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr.31/1990 republicată.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art. 73 lit.c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Pentru toate aceste argumente, în baza art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de pârâta B. L. G. împotriva sentinței civile nr. 4.086 din_ 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul R. D. împotriva sentinței civile nr. 4.086 din_ 2012 pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Specializat C., pe care o menține în întregime.
Respinge recursul declarat de pârâta B. L. G. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, DP |
GREFIER, A. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: D.M.D. .
| ← Sentința civilă nr. 880/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 11012/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
