Decizia civilă nr. 11013/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11013/2013
Ședința publică din 15 noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE :M. B.
JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SOCIETATEA PROFESI. ALĂ B. R. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC P. I. S., împotriva sentinței civile nr. 1685 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații SC P. I. S., P. V., P. M., L. I., LS, SC A. SA
și SC M. M. I. S., având ca obiect acțiune în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practicianul în insolvență B. R., pentru intimatul L. I. se prezintă, avocat Tatiana Savițcaia și pentru intimații P. V. și P. M. se prezintă avocat Matusan Constanța.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante. Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului L. I., prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat părților adverse.
De asemenea, în data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimaților P., prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care câte un exemplar s-a comunicat reprezentanților părților advers.
C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentele recursuri, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006. Se constata că în citativul emis s-a strecurat o eroare prin prisma înserării obligației privitoare la timbraj, fiind aplicabile dispozițiile art. 77 din Legea nr. 85/2006, ca atare aceasta mențiune a fost înserată din eroare.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de invocat chestiuni prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea constată că dosarul se află în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Practicianul în insolvență arată că susține recursul așa cum a fost formulat și solicită admiterea lui, pentru motivele aratate în recursul formulat si susținute oral cu prilejul acordării cuvântului pe fond fără cheltuieli de judecată .
La întrebarea instanței legat de incidența în speța dedusă judecății a prevederilor art. 79-83 din Legea nr. 85/2006 și privitor la domeniul de aplicare al acestor dispoziții legale, recurentul învederează că deși starea de fapt nu se
grefează pe textele menționate, sunt singurele din Legea nr. 85/2006 în baza cărora a considerat că judecătorul sindic poate fi investit cu raportul juridic litigios născut urmare a încheierii actului contestat sub aspectul legalitrății în prezenta procedură judicară.
Reprezentanta intimatului L. I. solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar.în susținerea poziției sale procesuale relevă că pârâții P. V. și P. M. au dobândit în urma schimbului efectuat cu S.C. P. I. S.R.L. dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr.lA, 1B, IC, 2A, 2B, 2C, 2D, înscrise în c.f. col. cu nr. cadastral 10032/S/I. A. S.A. a semnat și ștampilat contractul de parcelare și schimb în calitate de proprietar al terenului. Prevederile contractuale în baza cărora părțile contractante au înțeles să recunoască dreptul de superficie în favoarea SC
P. I. S.R.L., se referă la întreaga construcție a cărei proprietară era această entitate . Dreptul de superficie este legat de construcția existentă pe acest teren și se transmite în favoarea proprietarului construcției.
Reprezentanta intimaților P. solicită respingerea recursului. Reprezentanta intimatului L. I. învederează instanței că ,în speță,
prevederile art. 79-83 invocate de recurentă nu sunt incidente.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr.1685 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Specializat C. s-a anulat cererea de intervenție formulată de către intervenienta SC M. M. I. S., ca netimbrată.
S-a respins acțiunea în anulare formulată de către reclamanta SOCIETATEA PROFESI. ALĂ B. R. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P. I. S., împotriva pârâților SC P. I. S., P. V., P. M.
, L. I., LS, și a intervenientelor SC A. SA, și SC M. M. I.
S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, formulată de către intervenienta SC M. M. I.
S., că aceasta va fi anulată ca netimbrată, conform art. 20, al. 3 din Legea nr. 146/1997. La termenul din data de 18 martie 2013, i s-a pus în vedere intervenientei să plătească o taxă judiciară de timbru în sumă de 5.202,6 lei și timbre judiciare în valoare de cinci lei, ea fiind citată cu această mențiune, atât prin Buletinul procedurilor de insolvență, cât și conform Codului de procedură civilă. La termenul următor, 3 iunie 2013, când în cauză au fost puse concluzii pe fond, dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost făcută, instanța
invocând, din oficiu, excepția netimbrării cererii, toate părțile prezente fiind de acord cu admiterea acesteia.
În al doilea rând, asupra excepției lipsei calității procesuale active, instanța s-a pronunțat la termenul din data de 18 martie 2013, respingând-o.
Cu privire la fondul cauzei, cererea este însă neîntemeiată. Dreptul de superficie asupra unui imobil este un drept complex, compus din dreptul de proprietate asupra unei clădiri și un drept de folosință asupra terenului pe care se află clădirea. Este evident că cel care cumpără o clădire sau un apartament asupra unei clădiri, dobândește și dreptul de folosință asupra terrenului pe care se află edificată acea clădire, folosind clădirea, implicit folosind și terenul respectiv. Prin urmare, indiferent de faptul că acel drept de superficie a fost sau nu cuprins în contractul de vânzare-cumpărare inițial al apartamentului, el există și este instituit de drept și de fapt în favoarea cumpărătorului, neputând fi separat, mai mult sau mai puțin artificial în cele două părți componente ale sale. În prețul imobilului înstărinat este cuprins, în mod automat și logic și dreptul de
folosință asupra terenului pe care se află construită clădirea. În general, nespecialiștii, atunci când se referă la dreptul de superficie, ei înțeleg prin acesta doar dreptul de folosință a terenului de către proprietarul construcției. Or, dreptului de folosință asupra terenului nu era cazul să i se spună astfel în această situație. O noțiune juridică nu poate avea două denumiri, dacă se referă la același lucru. Prin urmare, chiar dacă în contractul prin care pârâții P. V. și soția P. M. au dobândit construcția de la debitoare nu se face nicio referire la dreptul de "superficie"; asupra terenului, el a fost transmis implicit și automat către noii dobânditori, aceștia având tot dreptul și posibilitatea să-l transmită mai departe. O construcție nu poate "sta în aer";, cum toate părțile au arătat și celui care a cumprat-o nu i se poate interzice să o folosească doar pentru motivul că nu are un nici un drept asupra terenului pe care ea a fost edificată.
În fine, societatea debitoare nu a fost prejudiciată cu nimic prin faptul că pârâții L. I. și LS, cumpărând construcția în litigiu de la pârâții P.
V. și P. M. au încercat să reglementeze și din punct de vedere juridic situația cu privire la teren pe care oricum ei îl vor folosi, indiferent de ceea ce va dori proprietara în acte a acestui teren, societatea debitoare, pe toată durata de existență a construcției. Practic, nimeni nu a fost prejudicat cu nimic pentru că situația de fapt nu poate fi schimbată:cumpărătorii folosesc implicit terenul pe care se află construcția, nimeni neputându-le cere să plătească un preț pentru această folosire, din moment ce dreptul lor este recunoscut de lege și putându-se considera, cum de altfel este și firesc, că prețul vânzării construcției a cuprins și prețul folosinței terenului, folosință ce nu poate avea un regim juridic și faptic diferit de cel al construcției.
Susținerea reclamantei, cum că ea a dobândit "dreptul de superficie"; în mod oneros și că tot astfel l-a înstrăinat către intervenientă, ce s-ar putea îndrepta printr-o acțiune în despăgubiri împotriva vânzătorului, pe motiv că dreptul său a fost diminuat, nu poate fi acceptată. "Înstrăinarea unui drept de superficie"; nu se poate referi decât la cota parte din terenul pe care se află edificată construcția, aferentă construcției înstrăinate. Dacă cineva cumpără un
"drept se superficie"; asupra unui teren știe sau trebuie să știe că acesta se referă doar la cota parte proporțională întinderii construcției asupra căreia este proprietară, neputând deveni proprietar asupra întregului teren și să-i văduvească pe ceilalți proprietari ai apartamentelor din imobilul construit pe acel teren de folosința lui.
Argumente asemănătoare vor sta și la baza respingerii susținerilor intervenientelor. La momentul constituirii dreptului de superficie de către intervenienta forțată SC A. SA, în favoarea debitoarei, ea a renunțat la dreptul de folosință asupra terenului, aferent construcției înstrăinate, drept ce este transmis automat ulteriorilor dobânditori, fără a mai fi necesară vreo
"aprobare"; a fostului proprietar. Desigur, partea din construcție neînstrăinată, este legată, în continuare, de dreptul de folosință a terenului aferent, proporțional cu suprafața sa.
Și cele susținute în susținerea excepției lipsei calității procesuale active și anume faptul că reclamanta nu este titulara "dreptului de superficie"; transmis este un argument pentru respingerea cererii. Odată cu vânzarea construcției, s-a transmis și dreptul de folosință asupra terenului, drept de care acum nu mai poate dispune vânzătoarea, pe cale separată.
În concluzie, acțiunea va fi respinsă, ca neîntemeiată, pentru că reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu iar cei care au vândut construcția puteau ca odată cu această operațiune să transmită și dreptul de folosință asupra terenului, lucru constatat și de către notar atunci când a întocmit încheierea de rectificare a contractului inițial încheiat (fila 10). Faptul că undeva și doar scriptic, lanțul
"transmiterii"; dreptului de folosință asupra terenului a fost întrerupt, este o chestiune ce ține de rectificarea actelor încheiate până atunci și o chestiune de rectificare de carte funciară, putând fi rezolvată pe cale administrativă și nu juridică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC P. I.
S. prin C. B. R. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii in anulare astfel cum a fost formulata
.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată
În motivele de recurs se arată că cererea de anulare parțiala a actului juridic din litigiu s-a bazat in principal pe următoarele considerente: Societatea
P. I. S. nu putea "ceda" beneficiul dreptului de superficie constituit cu titlu oneros in favoarea acesteia, intrucat nu a existat (exista) acordul proprietarei terenului -societatea A. S.A; la data de 10 august 2011, P. Vaier nu putea reprezenta in mod legal societatea (si semna in numele societății); societatea debitoare P. I. S.R.L este "prejudiciata" de "cesiunea" cu titlu gratuit a dreptului de superficie.
Consideră că sentința primei instanțe este pronunțata cu incalcarea si ignorarea prevederior legale, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedura civila.
Cu privire la lipsa acordului proprietarei terenului - societatea A. SA, prima instanța retine ca societatea A. S.A, titulara dreptului de proprietate asupra terenului, a "renunțat" la dreptul de folosința asupra terenului aferent construcției aparținând societății P. I. S.R.L, dreptul de folosința asupra acestuia fiind transmis dobanditorilor ulteriori (paraților L. I. si LS ) fara a mai fi necesara vreo "aprobare" a fostului proprietar.
Subliniaază faptul ca societatea A. S.A este in continuare proprietara de drept a terenului asupra căruia i-a recunoscut pe cale convenționala si cu titlu oneros societății P. I. S.R.L (proprietara a construcției edificata pe teren) un drept de superficie. Acest drept de superficie a fost constituit anterior intrării in vigoare a Noului Cod civil, intr-o perioada in care dreptul de supreficie era evocat in anumite texte legale, fara a fi insa reglementat.
Având in vedere practica si doctrina juridica conturata in legătura cu acest dezmembramant al dreptului de proprietate, susține ca, la data constituirii superficiei, superficiarul a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției si folosința asupra terenului fara a dobândi si dreptul de dispoziție.
In baza contractului de constituire a dreptului de superficie, societatea P.
I. S., a dobândit dreptul de a folosi terenul dar si-a asumat totodată obligația de a plați lunar proprietarului terenului contravaloarea lipsei de folosința. In concret, prin convenția a cărei nulitate parțiala o solicită superficiarul nu a urmărit sa instraineze dreptul de superficie, ci a intenționat sa "cesioneze beneficiul dreptului de superficie", adică dreptul de a folosi terenul fara a reglementa nimic cu privire la obligațiile aferente folosinței (obligația de a plați lunar o suma de bani).
Or, corelativ dreptului de a folosi terenul, superficiarul are si o obligație (datorie) legata de teren. Cesiunea dreptului de superficie nu putea avea loc decât in condițiile si limitele in care a fost reglementata nașterea dreptului de superficie, adică cu titlu oneros.
Așadar consideră ca transmiterea dreptului de superficie de către titularul acestui drept către terțe persoane putea avea loc doar in condițiile in care s-a si constituit acesta, adică cu obligația de plata a indemnizației lunare. Lipsind
acordul proprietarului terenului, apreciază ca beneficiul dreptului de superficie nu putea fi transmis.
Din aceasta perspectiva, sentința recurată este lipsita de temei legal, cesiunea beneficiului dreptului de superficie neputand fi transmis fara acordul proprietarului.
Arată că la data perfectării contractului de vânzare cumpărare si garanție imobiliara, P. V. nu putea reprezenta in mod legal societatea debitoare.
In cadrul Contractului de vânzare cumpărare si garanție imobiliara, societatea P. I. S. putea fi reprezentata doar de lichidatorul judiciar B. R.
, practician in insolventa.
Întrucât societatea P. I. S. era in procedura de faliment, in conformitate cu art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare al debitorului a incetat de drept de la data la care s-a dispus inceperea falimentului. In baza sentinței de intrare in faliment a societății P. I. S., a fost desemnat lichidator judiciar, practicianul in insolventa B. R., care, potrivit legii era autorizat să să exercite atribuțiile prevăzute de lege, printre care se număra si încheierea de tranzacții (sub condiția confirmării de către judecătorul-
sindic).
In speța, lichidatorul judiciar nu a participat la semnarea tranzacției a cărei nulitate parțiala o solicita.
Cu privire la acest aspect, prima instanța a considerat nefundamentat si în contra celor convenite de către parti ca "cei care au vândut construcția erau perfect capabili ca odată cu aceasta operațiune sa transmită si dreptul de folosința asupra terenului, lucru constatat si de către notar atunci cand a intocmit încheierea de rectificare a contractului inițial încheiat".
Mai intai prima instanța trebuia sa stabilească cine era titularul dreptului de suprficie la data perfectării contractului.
Ceea ce prezintă relevanta este mențiunea din contractul de parcelare si schimb in care părțile semnatare, declara ca "asupra terenului de sub A+2 este intabulat dreptul de superficie in favoarea S.C. P. I. S.R.L. Părțile contractante solicita si consimt la menținerea acestei intabulari ".
Acesta este motivul pentru care societatea P. I. S. a rămas inscrisa in Cf ca titulara a dreptului de superficie, drept de superficie care in mod cert nu a fost transmis automat către parații P. V. si P. M. . Este astfel evident ca cei care au vândut construcția nu puteau sa transmită si dreptul de folosința, caci nimeni nu poate transmite mai mult decât deține.
Atunci cand societatea P. I. S. a transmis (prin schimb) dreptul de proprietate asupra apartamentelor Al si Bl avea posibilitatea sa le transmită dreptul de superficie asupra unei parti (cote) din terenul aferent apartamentelor, insa nu a facut-o. Dimpotrivă, actul consemnează ca dreptul de superficie nu se transmite.
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta fara indoiala ca, la data semnării Ccnvenției a cărei nulitate parțiala o solicită, doar societatea P. I. S. era titulara dreptului de superficie.
Prima instanța trebuia sa verifice daca titluarul dreptului de superficie si-a exprimat voința in mod valabil.
Este cert ca, doar prin exprimarea valabila a voinței (prin reprezentantul legal) putea transmite către parații L. I. si LS beneficiul dreptului de superficie".
Or, societatea P. I. S.R.L putea sa incheie acte juridice numai prin reprezentantul legal -lichidatorul judiciar desemnat in procedura, pârâtul P. V. neavand un drept legal de reprezentare al societății in fata notarului public, la data convenției ce face obiect al acțiunii.
"Prejudiciul" se poate traduce obligația de plata pe care recurenta o are in continuare fata de proprietara terenului A. SA, conform actului de constituire al dreptului de superficie, desi in fapt folosința este exercitata de terțe persoane, care nu achita nimic proprietarului ori reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul L. I. a solicitat respingerea recursului formulat .
Intimații P. V. si P. M., s-au opus admiterii cererii de reformare.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
Domeniul de aplicare a prevederilor art. 79, 80 din legea insolvenței se circumscrie actelor juridice, operațiunilor încheiate în perioada suspectă.
Doctrina și jurisprudența definesc perioada suspectă, intervalul de timp de dinainte de deschiderea procedurii insolvenței când insolvența este iminentă sau actuală, tocmai datorită potențialului ridicat de fraudă în dauna creditorilor.
Legea atașează acestei perioade o prezumție de fraudă care se justifică prin imperativul protecției creditorilor față de malversațiunile debitorului datorită asimetriei informațiilor.
În funcție de natura, gravitatea actului sau operațiunii vizate,perioada suspectă se întinde pe 120 de zile ,un an sau 3 ani înainte de data deschiderii procedurii .
Procedura insolvenței împotriva debitoarei s-a deschis la_ .
Actul juridic a cărui anulare se solicită, întemeiat pe dispozițiile art. 79, 80 și 83 din Legea nr.85/2006, a fost încheiat ulterior datei la care debitoarea a intrat în procedura colectivă.
Întrucât domeniul de aplicare a prevederilor art. 79, 80 din legea insolvenței se circumscrie numai actelor juridice, operațiunilor încheiate în perioada suspectă, perioadă care corespunde intervalului scurs (de 120 de zile ,un an sau 3 ani ) înainte de data deschiderii procedurii, curtea apreciază că, din această perspectivă , prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată prin care judecătorul sindic a fost învestit să se pronunțe asupra legalității unei convenții din perspectiva întrunirii exigențelor de fond și formă nu se putea fundamenta pe dispozițiile art. 79, 80, 83 din legea insolvenței, dacă convenția a fost încheiată ulterior deschiderii procedurii colective.
Acest incident împiedică cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant în procedura specială reglementată de art. 79, 80 din legea insolvenței.
Întrucât motivele de recurs evocate de recurentă se circumscriu apărărilor ce vizează legalitatea convenției din perspectiva
întrunirii exigențelor de fond și formă, apărări care sunt incompatibile cu această procedură specială curtea nu le va analiza.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. P. I. S. prin C. B. R. IPURL împotriva sentinței civile nr.1685 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
M. | B. M. | I. | I. | S. | AL H. V. | D. |
red.S.al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Părăuan I.
| ← Decizia civilă nr. 170/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Sentința civilă nr. 1086/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
|---|
