Decizia civilă nr. 11393/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a40

DECIZIE CIVILĂ Nr. 11393/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător DP

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de SC DP A. ȘI D. SRL C.

N. împotriva sentinței civile nr. 3060 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a40 al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații SC I. SRL Z., SC I. SRL

Z. PRIN LICHIDATOR J. S. I. 2. I., intimat SC I. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. C. DE I. T. S., având ca obiect alte cereri cerere de repunere în termen.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - poziție scrisă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3.060 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a40 al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea de repunere în termen și ca tardivă cererea de înscriere la masa credală, în tabelul preliminar de creanțe întocmit la debitorul SC I. SRL, formulată de creditorul S. DP A. ȘI DS

C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricărui alt act de procedura se efectuează prin Buletinul Procedurilor de I. ența, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol ,,Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerata îndeplinită daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolvență,,. În condițiile în care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, în conformitate cu textul enunțat creditorii care nu pot fi regăsiți într-o astfel de listă sunt legal notificați prin Buletinul Procedurilor de I. enta în vederea depunerii declarațiilor de creanța. Prin aceeași modalitate procedurala a fost

comunicat și termenul de declarare a creanțelor, respectiv de întocmire și definitivare a tabelului de creanțe al debitoarei.

În consecință, în lipsa unei liste a creditorilor și a vreunei posibilități concrete de a afla identitatea celor care nu se regăsesc în aceasta listă, notificarea făcută prin

B.P.I. este pe deplin temeinică și procedurală. În cazul concret dedus judecății, notificarea a fost publicata în B.P.I. numărul 11818/_, iar termenul limita de declarare a creanțelor a fost stabilit pentru data de_ . în consecința, creditorii care nu s-au regăsit în lista creditorilor debitoarei, au avut la îndemână un interval de timp suficient pentru declararea creanțelor. Creditoarea a depus declarația de creanța și cererea de repunere în termen doar la data de_, cu depășirea culpabilă a acestui termen, mai ales în condițiile în care intimata contestatoare nu a invocat și cu atât mai mult nu a făcut dovada faptului ca a aflat despre deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei pe alta cale decât din B.P.I.

Termenul de declarare a creanțelor stabilit prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență nu a fost respectat de către creditoare.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C. pr. civ. sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art. 76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 C. pr. civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

Calitatea de comerciant a creditoarei o obligă să urmărească încasarea creanțelor pe care le deține, iar în ipoteza în care un creditor întârzie plata mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata cu mai mult de 30 de zile de la data scadentei obligației de plata, are sarcina de a începe demersurile pentru recuperarea creanței, demers care implica în primul rând verificarea solvabilității debitoarei și a măsurii în care aceasta înțelege sa-si onoreze obligațiile de plata fata de toți partenerii comerciali. Acest rezultat se atinge cu ușurința prin accesarea Buletinului Procedurilor de I. ența care are ca rol principal tinerea unei evidente complete a tuturor comercianților care au ajuns în incapacitate de plata și împotriva cărora s-a deschis procedura insolvenței,, Potrivit disp. art.61 alin.3 notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica și în Buletinul procedurilor de

I. ență. Rezultă din aceste dispoziții că legiuitorul a acordat aceeași eficiență juridică modalităților de notificare a creditorilor, deci nu se încalcă disp. art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil. Faptul că creditorii menționați în lista depusă de debitor sunt notificați direct, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, vizează operativitatea acestor comunicări, iar prin publicarea în BPI a notificării se realizează principiul echității dintre creditori.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea S. DP A. ȘI DS C.

-N. a declarat recurs

prin care a solicitat modificarea în întregime a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de înregistrare a creanței în cadrul procedurii de insolventa a debitoarei S. I. S. Z. si admiterea cererii de creanța formulată.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că atât administratorul judiciar prin poziția formulată, cât si judecătorul sindic creditează un debitor de rea-credința care, deși formulează cerere de intrare în insolventa si îsi exprima dorința de a propune un plan de reorganizare, refuză să pună la dispoziția administratorului judiciar si la controlul judecătorului sindic, actele si documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 care la alin. 1 lit. c obliga si la o listă completă a numelor si adreselor

creditorilor si cu toate acestea, respectivul debitor este supus procedurii generale de insolventa. Recurenta consideră că atâta timp cât a promovat o acțiune în instanță pentru recuperarea debitului datorat de I. SRL, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 29._ la Judecătoria Cluj-Napoca, dosar înregistrat în luna noiembrie 2011 si soluționat prin admiterea cererii recurentei la data de 26 iunie 2012, debitoarea avea cunoștință de existenta creditorului si a debitului datorat mai ales că a formulat în întâmpinare în dosar si mai ales ca la data de_ a atacat cu recurs soluția din dosarul mai sus amintit.

Apoi, reaua-credință a debitoarei rezultă si din faptul că reprezentanții legali ai acesteia, la momentul la care au promovat recursul, nu au adus la cunoștința instanței sau a recurentei faptul că la data de_ Tribunalul Sălaj a pronunțat încheiere civilă nr.380 prin care a deschis procedura insolventei la solicitarea debitoarei I. SRL. De altfel, aceasta debitoare, nici cu ocazia soluționării recursului de către Tribunalul Specializat C. la data de_, când i s-a respins recursul nu a indicat faptul că se află in insolvența. Față de acest comportament al debitoarei de neindicare a faptului că față de ea s-a deschis procedura insolventei la solicitarea ei, precum si de omitere de pe lista creditorilor comunicată administratorului judiciar a numelui recurentei si obligațiilor de plată față de aceasta, se impune a fi sancționată prin admiterea cererilor recurentei de repunere în termenul de declarare a creanței si înscriere a creanței în tabelul creditorilor.

Recurenta a mai menționat faptul că a aflat de existenta stării de insolventa a debitoarei I. SRL prin intermediul executorului judecătoresc cu ocazia încercării de executare silită a debitoarei, fapt dovedit prin depunerea, incă în fata instanței de fond, a încheierii nr.248/2013, data in dosarul execuțional nr.4/_ a BEJ Vint A. Cosmin din C. -N. . Ca atare, recurenta nu consideră ca dispozițiile Legii nr. 85/2006 si voința legiuitorului au fost de protejare a debitorului de rea-credința, din contra, că față de debitorul de rea-credința, administratorul judiciar si judecătorul sindic trebuie să aplice acele sancțiuni care permit înscrierea la masa credala a tuturor creditorilor pentru realizarea unei proceduri de insolventa în contradictoriu cu toți creditorii, mai ales că în cauză, recurenta nu a fost citată potrivit prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr.85/2006, iar procedura nu poate fi considerata ca îndeplinită prin publicarea la BPI atâta timp cât nu s-a dorit ca recurenta să fie identificată ca si creditor.

Intimata C. DE I. T. S., administrator judiciar al debitoarei SC I. SRL Z. a depus poziție scrisă

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, deoarece solicitarea recurentei de sancționare a debitoarei pentru neindicarea acelora cărora nu le recunoaște calitatea de creditori cu admiterea cererilor acesteia, nu are fundament legal raportat la prev. art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente

:

Interpretarea pe care judecătorul sindic a conferit-o normelor legale incidente este conformă conținutului explicit al acestora. Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006, citarea părților precum si comunicarea oricărui alt act de procedură se efectuează prin Buletinul Procedurilor de I. enta, iar potrivit alin. 3 al aceluiasi articol

,,Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa,,.

Textul se referă la lista predată de către debitoare prin reprezentanți legali, iar în conditiile in care reprezentantul legal al debitoarei nu a predat o lista a creditorilor, sau lista predată este incompletă, in conformitate cu textul enuntat creditorii care nu

pot fi regăsiți într-o astfel de listă sunt legal notificati prin Buletinul Procedurilor de I. enta in vederea depunerii declaratiilor de creanta. Prin aceeasi modalitate procedurala a fost comunicat si termenul de declarare a creantelor, respectiv de intocmire si definitivare a tabelului de creante al debitoarei.

În speță, notificarea deschiderii procedurii, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 85/2006, s-a realizat prin Buletinul Procedurilor de I. ență (B.P.I. nr. 11818/_ ) și printr-un ziar de largă circulație, (România Liberă din data de_ ) respectându-se astfel dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, chiar dacă creditoarea recurentă nu figura în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c. din Legea nr. 85/2006. Și dispozițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006, așa cum am arătat și anterior se referă la lista depusă de către debitor conform art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

În aceste condiții, din moment ce procedura de notificare cu creditoarea recurentă s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/2006 prin

B.P.I. nr. 11818/_, instanța de recurs consideră că declarația de creanță depusă de către aceasta la data de_ este evident tardivă, depășind termenul fixat prin sentința de deschidere a procedurii -_ . Mai mult, tocmai pentru a da posibilitatea cât mai multor creditori să își formuleze declarații de creanță, termenul inițial de declarare a creanțelor a fost prelungit cu 30 de zile prin încheierea civilă nr. 437/C din_, pronunțată în dosar_ /a2, noul termen fiind stabilit la_ . În consecință creditoarea recurentă a beneficiat de un interval de timp mai mult decât generos de peste 50 de zile.

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Nu se poate face o distincție nici între situația în care nu este predată o astfel de listă sau lista predată este incompletă, deoarece situația creditorilor vizați de notificarea prin BPI în cele două situații este identică. Mai mult, instanța de recurs nu apreciază faptul că reaua credință a administratorului statutar al debitoarei ar înlătura aplicabilitatea textului enunțat deoarece chiar ipoteza textului are în vedere mai ales reaua credință a acestuia. Astfel, în quasitotalitatea situațiilor în care nu se predă lista creditorilor sau lista predată este incompletă, acest fapt este pe deplin imputabil administratorului statutar al debitoarei (sau administratorilor statutari). Protejarea creditorilor în această situație se realizează potrivit textelor anterior enunțate prin notificarea acestora prin B.P.I., publicație pe care au obligația conferită de calitatea de comerciant de a o studia.

Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 76 din Legea 85/2006, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței. Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care dispozițiile art. 103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile. Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art.

76 din Legea nr. 85/2006 și art. 103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.

Această concluzie se impune și din perspectiva analizei deciziilor Curtii Constitutionale pronunțate în materie. Astfel, prin decizia 1137/2. s-a decis ca

,,dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt contrare art. 24 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură că tre p ersoa n e le îm po triva că r o ra se p rom o ve a ză

o a cț iun e în te me iul d ispo zițiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii

inso lve n țe

i, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și

potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă,,. In consecinta, decizia enuntata nu dispune cu privire la modalitatea de notificare a creditorilor, dispozitivul ei este extrem de clar, lipsit de echivoc si nesusceptibil de interpretare sau de aplicare prin analogie.

Deasemenea, decizia 232/2008 nu aduce nimic relevant cu privire la acest aspect. Prin acestă decizie s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 1 si 8 din Legea 85/2006, iar in considerentele deciziei se reține faptul că

,,.efectuarea citării părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența unei atari dispoziții de lege, procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, ar fi cu mult întârziată. Or, această situație ar genera o stare de perpetuă incertitudine cât privește raporturile juridice stabilite între părțile implicate, persoane fizice sau comercianți, afectând grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.,,

Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Cpc, instanța respinge recursul declarat de creditoarea S. DP A. ȘI DS C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3.060 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a40 al Tribunalului Sălaj, pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea S. DP A. ȘI DS

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3.060 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a40 al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D.

P. C.

I.

A.

A.

I.

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: DP .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 11393/2013. Alte cereri. Faliment, procedura insolvenței