Decizia civilă nr. 11799/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 11799/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. B.
Judecător: M. -I. I. Judecător: S. Al H. Grefier: Eva T. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. I. și M. V. împotriva sentinței comerciale nr. 4584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial privind și pe intimații A. F. P. A M.
C. -N. - R. PRIN D. G. A F. P. A J. C. și SC T. C.
P. SRL PRIN LICHIDATOR J. T. M. C., intimat S. M., intimat C.
D. N., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ dosar antrenare răspundere - depus de DGFP in dos. _
.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurenților avocat Călin R. cu delegație depusă la dosarul cauzei f. 35, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că recursul este legal timbrat. La solicitarea instanței reprezentantul recurenților învederează că i-a fost comunicată întâmpinarea.
C. ea pune în discuție solicitarea formulată prin întâmpinare, respectiv verificarea faptului dacă motivele de recurs au fost depuse în termenul legal.
Reprezentantul recurenților raportat la comunicarea hotărârii instanței de fond, respectiv la momentul de la care curge termenul legal de exercitare a căii de atac, învederează instanței faptul ca aceasta hotărâre nu a fost comunicată în mod legal pârâților recurenți. În acest sens depune la dosarul cauzei cele două cereri formulate și înregistrate la Tribunalul Specializat C. și prin care a solicitat comunicarea hotărârii instanței de fond. De asemenea, acesta susține că situația este diferită în ceea ce privește pe cei doi recurenți, astfel pârâtul M. I. și-a schimbat domiciliul de pe str. T. pe str. Horea nr. 96-106, aceste aspect reieșind cu precădere din încheierea din data de 18 martie 2011 (fila 50), precum și din citația de la fila 62, dosar fond. Ulterior reprezentantul recurentului în cursul anului 2011(_ ) a solicitat în scris comunicarea sentinței la domiciliul procesual ales al recurenților, respectiv la punctul de lucru al C. ui de avocatură. În acest context, susține că și cu privire la recurentul M. V. există un viciu al procedurii de comunicare, având în vedere că acest recurent în cursul procesului a solicitat comunicarea actelor procesuale la domiciliul procesual ales, respectiv la sediul cabinetului de avocatură iar comunicarea hotărârii instanței de fond a fost efectuată la adresa de domiciliu.
C. ea, cu referire la aspectul pus în discuție de către intimată, constată că, prin raportare la cele relevate în cuprinsul recursului, la susținerile
reprezentantului recurenților la acest termen și la actele depuse la dosar, recursul este declarat și motivat înăuntrul termenului legal. Pentru a dispune astfel, C. ea a luat act de împrejurarea că sunt probate susținerile recurenților conform cărora comunicarea sentinței atacate nu a fost făcută în mod legal, respectiv la adresele care au fost indicate instanței pe parcursul soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, C. ea în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului pe motivul greșitei aplicări a legii și în consecință modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii cu privire la cei doi recurenți. Acesta învederează instanței că din punctul lui de vedere sentința instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii, lipsind pe alocuri cercetarea judecătorească. De asemenea acesta arată că elementul principal îl constituie cesiunea care nu a fost contestată și a fost efectuată în maximă transparență. Acesta arată că cei doi recurenți pe care îi reprezintă s-au aflat în imposibilitatea reală și obiectivă de a face demersurile în vederea realizării publicității cesiunii, însă în esență instanța nu a mai verificat acțiunile sau inacțiunile fiecărui pârât în parte ci le-a apreciat global, fără să evidențieze diferențele reale existente. Drept urmare, a rezultat o atragere a răspunderii globale a pârâților, chiar dacă condițiile legale nu se îndeplinesc decât pentru unii dintre pârâți. Reprezentantul cei doi recurenți nu solicită cheltuieli de judecată.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C. EA
Prin sentința comercială nr. 4584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. s-a admis cererea formulată de către creditoarea A.
F. P. A M. C. -N. reprezentată prin D. G. A F. P. A J. CLU.
Au fost obligați, în solidar, pârâții M. I. și M. V., S. M. și C.
D. N., la plata sumei de 148.102,94 lei, pasiv al debitoarei SC T. C. P. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. Expresia sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art.
11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris et de jure nefiind posibil a
fi răsturnată prin proba contrarie.
În cazul în speță, întrucât s-a dovedit faptul că în contabilitatea debitoarei existau înregistrate bunuri (active imobilizate, stocuri, numerar) care însă în materialitatea lor nu au fost identificate, judecătorul sindic apreciind că în speță sunt întrunite cerințele pentru a se dispune angajarea răspunderii pârâților
conform prevederilor art. 138, lit. e din Legea nr. 85/2006, operând prezumția că o parte din activul persoanei juridice a fost deturnat sau ascuns de către aceștia.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Referitor la cele susținute în apărare de către pârâții M. I. și M. V., argumentele lor nu au putut fi reținute și acțiunea respinsă față de ei. Datorită demersurilor făcute pentru cesionarea părților sociale oricui s-ar nimeri, însărcinând o altă firmă pentru a găsi pe cineva care să devină asociat în cadrul debitoarei, este evidentă intenția acestora de a încerca să scape de răspundere. Nu are nicio relevanță faptul că la data cesiunii, societatea ar fi avut activul mai mare decât pasivul, în condițiile în care imediat după de operațiunea de cesionare s-a realizat, brusc orice activitate a încetat, inclusiv cea de ținere a contabilității în conformitate cu legea. Faptul că cesiunea nu a fost operată la Registrul comerțului denotă clandestinitatea operațiunii, pârâții M. I. și M. V. susținând că nu s-au mai preocupat de finalizarea operațiunilor de publicitate, crezând că acest fapt cade în sarcina cesionarilor. Deci, pentru terți, ei sunt în continuare administratori și asociați ai societății debitoare, creditorilor neputându-le fi opozabilă operațiunea de cesiune de părți sociale neînregistrată la Registrul comerțului și deci, nefăcută publică. Prin urmare, ei ar fi trebuit să dețină atât actele cât și bunurile societății, în condițiile în care, așa cum au susținut, societatea ar fi deținut aceste bunuri. Intenția de fraudare rezultă și din faptul că administratorul judiciar nu a reușit să dea de urma cesionarilor, un argument în plus pentru a susține ideea că de fapt pârâții M. I. și M. V., prin modul cum au procedat, nu au încercat altceva decât să scape de o societate de care nu mai aveau nevoie, în condițiile în care lichidarea ei putea fi făcută foarte ușor și simplu, chiar de către ei, dacă într-adevăr, tot ceea ce ținea de modul cum a fost condusă până acum ar fi fost în regulă și realizat legal.
Desigur, cesionarii S. M. și C. D. N. vor răspunde pentru faptul că ei sunt actualii asociați și administratori ai debitoarei, preluând actele societății, inclusiv bunurile ei și la fel ca ceilalți pârâți, dând dovadă de un dezinteres cras în ceea ce privește atât efectuarea operațiunilor de publicitate la Registrul comerțului a operațiunii juridice realizate, cât mai ales față de continuarea activității societății, lăsând-o practic de izbeliște.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. I. și M.
solicitând sa se admită recursul si ca urmare in baza prevederilor art 304 pct 9, 304 ind 1, 312 CPC si art 138 din Legea 85/2006, sa se modifice hotărârea
instanței de fond in sensul respingerii cererii introductive de instanța fata de parați, urmând a o menține ca legala si temeinica fata de ceilalți parați, fara cheltuieli de judecata.
În motivarea recursului pârâții au arătat următoarele: Raportat la comunicarea hotărârii instanței de fond
Învederează instanței faptul ca aceasta hotărâre nu a fost comunicata in mod legal pârâților recurenți nici pana in prezent, aflând de existenta si conținutul sau in mod întâmplător, in urma cu 5 zile-respectiv in data de_, data la care a si solicitat recomunicarea acesteia la adresa indicata in dosarul cauzei. Astfel, solicită să se ia act de faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâții au arătat următoarele:
Prin hotărârea atacata instanța de fond a realizat o greșita aplicare a legii, constatând ca si in ce privește pârâții sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii personale.
In esența acesta susține in mod nereal si fara a se raporta la probele administrate in dosar ca se îndeplinesc condițiile alineatelor de mai sus, preluând in întregime motivarea acțiunii inaintate si ulterior precizate de către intimat. Astfel, in mod totalmente nereal si fara sa verifice îndeplinirea concreta a condițiilor reale, judecătorul fondului a considerat ca pârâții împreuna cu ceilalți intimați au făcut sa dispară unele documente contabile, nu au ținut contabilitate in conformitate cu legea, ca a existat o contabilitate fictiva. Alături, tot in mod nelegal si fara a verifica probele dosarului, fara a face o efectiva cercetare a cauzei, judecătorul fondului arata ca ar fi deturnat, ascuns activul debitoarei, ori au mărit fictiv pasivul acesteia, in solidar cu ceilalți administratori ulteriori,
intimații arătați mai sus. Totodată, in economia motivării hotărârii, instanța de fond constata la fel ca si intimații un lucru totalmente nelegal si nereal, respectiv ca acele datorii actuale ale societății au cauza in administrarea realizata de către pârâții recurenți.
Toate aceste aprecieri, atat ale intimaților cat si ale instanței de fond, sunt totalmente nelegale si nereale in ce privește activitatea pârâților, si asta prin prisma următoarelor împrejurări de fapt si de drept:
In esența la data la care s-a realizat cesiunea pârtilor sociale asa cum arata raportul privind cauzele insolventei(pag 25) activitatea societății era generatoare de profit. Astfel, pe anii 2007 si 2008 si pana in 2009 la data cesiunii exista o evoluție favorabila a debitorului, imprejurare ce nu putea conduce la starea de insolventa, debitoarea putandu si plați datoriile la acea data ( cifrele contabile din raport arata ca datoriile erau mai mici decât activele). In atare condiții, la data cesiunii de parti sociale, pârâții nu aveau ce sa ascundă, nu aveau de ce sa fraudeze creditorii și nu aveau la nivel subiectiv reprezentarea intelectiva a vreunei situații de incetare de plați.
In atare condiții, cu greu se poate susține pe de-o parte ca insolventa se datorează activității lor, iar pe de alta parte ca ar fi urmărit acest rezultat. Astfel spus, nu se îndeplinesc condițiile privind latura obiectiva,respectiv latura subiectiva a faptelor care sa duca la atragerea răspunderii pârâților. Prezenta imprejurare a fost trecuta sub tăcere totala de către instanța de fond, chiar daca ea prezintă o relevanta deosebita in aprecierea activității pârâților, ducând in final la o soluție cu aplicarea greșita a legii.
Instanța de fond validează si apărarea intimaților conform căreia se îndeplinesc si condițiile pentru litera d, respectiv contabilitatea fictiva, ascunderea documentelor. Soluția este totalmente nelegala prin prisma realității împrejurărilor derulate, realitate care nu a fost avuta in vedere deloc de către instanța.
In esența pârâții au indeplinit toate procedurile legale, necesare si transparente privind cesiunea reala a părtilor sociale, (revin si menționează ca este vorba de părțile sociale a unei societăți aflate pe profit). In aceasta situație au angajat o firma intermediara, s-a realizat verificarea anterioara a firmei pârâților, s-au realizat actele de cesiune, s-au redactat procurile necesare si s-au predat efectiv atat partrimoniul societății, cat si activele alături de pasive. In atare situație pârâții și-au pierdut calitatea de administratori astfel ca art 204 alin 4 din Legea 31/1990 care instituie obligativitatea de înregistrare a modificărilor actelor constitutive in sarcina administratorilor nu mai poate fi aplicabil pârâților care nu mai îndeplineau acea calitate. Mai mult, nici in mod real si efectiv nu au mai putut sa facem aceste înregistrări la ORC, chiar daca au incercat ulterior aceste demersuri, deoarece pentru realizarea lor erau necesare atat actele firmei
cat si certificatele in original si ștampilele acesteia, bunuri care au fost predate in totalitate noilor asociați.
Este adevărat ca conform legii 26/1990 mențiunile la actele constitutive sunt opozabile terților de la data înregistrării la ORC sau de la publicarea in Monitorul Oficial, dar aceste modificări sunt opozabile părtilor implicate creind drepturi si obligații in sarcina lor. In atare condiții pârâții, indeplinindu-și obligațiile legale si ba mai mult încercând sa le îndeplinească si pe ale celorlalți intimați, existând răspunderea acestora pentru neindeplinirea obligației de înregistrare a mențiunilor la ORC B., cred ca in mod totalmente forțat si in mod evident nelegal instanța de fond a apreciat ca si pârâții sunt culpabili pentru ca nu se pot prezenta documentele contabile chiar daca acestea au fost predate in mod legal. Mai mult, toate precizările intimaților preluate ad literam de către instanța de fond cu privire la indeplinirea condițiilor prevăzute la litera d din legea 85/2006, respectiv organizarea si conducererea contabilității in sarcina administratorului, depunerea situațiilor financiare la organele abilitate, netinererea contabilității in conformitate cu legea sunt împrejurări negative in sarcina celorlalți intimați, sociati si administratori ai firmei ulteriori cesionarii.
Este de observat împrejurarea care in mod nelegal nu a fost luata deloc in calcul de către instanța de fond ca pana la data cesiunii pârtilor sociale contabilitatea a fost ținuta in conformitate cu legea, situațiile financiare, analitice si sintetice au fost depuse la organismele legal abilitate si din aprecierea acestora a reieșit ca societatea era pe profit, împrejurarea arătata mai sus este menționata pe larg in raportul de cauze si condiții al lichidatorului, lichidator care prin scriptele depuse Ia dosar arata ca nu isi însușește si nu susține cererea de atragere a răspunderii pârâților. In fapt, acesta a făcut o apreciere obiectiva actelor de la dosar cat si a împrejurărilor derulate si in mod legal nu a susținut o atare cerere. Din păcate instanța de fond nu a avut in vedere nici aceasta poziție a lichidatorului si nici rezultatul verificării acestuia.
In finalul prezentelor motivări se vor referi pe scurt la lipsa de incidența in cazul pârâților a prevederilor art 138 lit e din Legea 85/2006, incidența stabilita in mod nelegal si totalmente nemotivat atat de către instanța de fond cat si de către intimați. Asa cum au arătat mai sus de fapt instanța de fond a preluat fara aprecieri personale apărările intimatei.
Conform articolului arătat atragerea răspunderii personale are loc in cazul in care s-a deturnat, s-a ascuns activul sau o parte a acestuia sau s a mărit in mod fictiv pasivul. Este de menționat faptul ca nu s-a precizat in mod concret care din cele trei teze ale articolului respectiv se îndeplinesc in prezenta speța, drept urmare aprecierea in corpore cu menționarea întregului articol care cuprinde trei situații diferite este totalmente nelegala si inseamna de fapt o necercetare din partea instanței. In esența intimații au susținut ca prin nepredarea contabilității de către actualii administratori nu se pot verifica cine sunt creditorii si debitorii societății, astfel ca s-a urmărit tocmai ascunderea pasivului debitoarei.
Pe langa incertitudinea exprimării, pe langa caracterul abscons al acestei exprimări, este de evidențiat faptul ca o atare activitate sau inactivitate nu le este opozabila pârâților. In fapt, la data cesiunii societatea era pe profit, la data cesiunii actele contabile existau si au fost predate iar situațiile financiare înregistrate la organele abilitate, astfel ca demersurile pârâților sunt perfect legale. Ulterior cesiunii legal realizate dar neinregistrate, actele contabile au fost si sunt in mana noilor asociați si administratori, care trebuiau atat sa înregistreze cesiunea cat si sa depună situațiile financiare ale societății. Mai mult, aceștia trebuiau sa răspundă solicitărilor lichidatorului, asa cum au răspuns pârâții.
In finalul prezentelor motive de recurs consideră ca nelegalitatea realizata de către instanța de fond se datorează in fapt lipsei de apreciere a probelor administrate si ca urmare constatarea de către aceasta in mod nelegal a îndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii personale in baza articolelor de mai sus si in sarcina pârâților. In esență, instanța nu a mai verificat asa cum cere legea situația, acțiunile sau inacțiunile fiecărui parat in parte ci le-a apreciat global, fara sa evidențieze diferentele reale existente. Drept urmare, a reieșit o atragere a răspunderii in corpore chiar daca condițiile legale nu se
îndeplinesc decât pentru unii dintre parați.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta intimată D. G. Regionala a
F. P. C. -N., instituție care se subroga in drepturile si obligațiile Direcției Generale a F. P. a județului C., in calitate de reprezentant al Administrației Județene a F. P. C., creditor majoritar al debitoarei SC T.
C. P. SRL
, a solicitat respingerea recursului formulat in cauza de recurenții parații si menținerea sentinței comerciale nr.4584/_ pronunțata de Tribunalul Comercial Cluj dosarul nr._ ca legala si temeinica.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C. ea constată următoarele:
Prin acțiunea introductiva precizata si extinsa, intimata reclamanta a solicitat atragerea răspunderii personale atât a pârâților-recurenți cat si a numiților S. M. si C. D. N. . A considerat intimata ca sunt îndeplinite condițiile cerute de art 138 lit d si lit e din Legea 85/2006.
Instanța de fond, in motivarea hotărârii atacate, a inlaturat apărările pârâților-recurenți, bazate pe existența unui contract de cesiune de părți sociale, reținând ca ansamblul factual în care s-a realizat această cesiune este de natură să ateste clandestinitatea ei. Totodată, tribunalul a apreciat că este lipsit de relevanta faptul ca la data cesionarii activul era mai mare decât pasivul in condițiile in care imediat dupa realizarea operațiunii de cesionare, societatea a
incetat orice activitate brusc, inclusiv cea de tinere a contabilității in conformitate cu legea. De asemenea, s-a considerat ca neoperarea cesiunii in Registrul Comerțului este imputabilă pârâților. Instanța a stabilit culpa si in sarcina cesionarilor S. M. si C. D. N., in calitate de actuali asociați si administratori ai societății debitoare care au preluat actele societății.
Prin recursul declarat, pârâții-cedenți critică aceste statuări, relevând că nu se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență, nefiind îndeplinite cerințele impuse de textul art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, singurii care pot fi ținuți răspunzători fiind cesionarii care au dobândit părțile sociale.
Trecând la analiza motivelor de recurs, C. ea constată că, în motivarea cererii formulate, creditoarea-intimată a susținut că în rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar s-a menționat că documentele contabile ale debitoarei nu au fost comunicate așa cum impun în mod obligatoriu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006 și așa cum a fost solicitat în mod expres de către practicianul în insolvență prin notificarea nr. 2725/_ .
Ulterior, prin cererea de închidere a procedurii lichidatorul judiciar a susținut că în data de_ a fost înștiințat că prin hotărârea AGA nr. 1/_ a debitoarei s-a hotărât schimbarea sediului social în B., Strada Morilor, nr. 1, schimbarea denumirii societății în SC DUAL OPTIM INVEST TRADE CONCEPT SRL, cesionarea tuturor părților sociale către S. M. și C. D. N., ambii cu domiciliile în B. . De asemenea, s-a susținut că actele contabile au fost predate noilor asociați și administratori la aceeași dată,_ . Creditoarea a arătat însă că modificările intervenite prin hotărârea AGA nu au fost înregistrate la ORC C. sau la ORC B., astfel că acestea nu și-au produs efectele și că
lichidatorul judiciar, în mod eronat, a considerat că toate modificările, inclusiv cesiunea părților sociale, deși nu au fost înregistrate la registrul comerțului, și-au produs efectele, cu atât mai mult cu cât noii asociați și administratori statutari sunt persoane fizice care nu au putut fi identificate.
Prin extinderea de acțiune depusă la dosar în data de 18 martie 2011, creditoarea A.F.P. C. -N., reprezentată prin D.G.F.P. C., i-a chemat în judecată, în calitate de pârâți și pe S. M. și C. D. N., solicitând obligarea acestora în solidar cu pârâții M. I. și M. V. la plata pasivului debitoarei SC T. C. P. SRL în cuantum de 147.434,09 lei.
În acest context, C. ea reține ca relevant în soluționarea cauzei faptul că în raportul de activitate publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3050/_, lichidatorul judiciar a arătat că în contractul de cesiune se menționează expres faptul că cesionarii acceptă și preiau întregul activ și pasiv al debitoarei fără nicio condiție suplimentară, precizând că la data cesiunii aveau cunoștință de pasivul societății în valoare de aproximativ 165.000 lei.
În susținerea recursului, pârâții au arătat că judecătorul sindic nu a valorizat corect probațiunea administrată, care este de natură să susțină pe deplin legalitatea operațiunii de cesionare a părților sociale. Astfel, se susține că au fost în imposibilitate materială de a prezenta actele contabile din motive obiective, deoarece, în data de_, în urma angajării societăților comerciale
S.C. REINVENT STRATEGIES S.R.L. din B. și S.C. REINVENT BUSINES STRATEGIES S.R.L., pârâții au realizat demersurile de cesiune a firmei debitoare către S. M. și C. D. N., cesionari identificați și prezentați de către societățile intermediere menționate. Operațiunea de cesiune de părți sociale a fost realizată în_ în urma verificării de către societățile angajate ca intermediar a actelor contabile depuse în mod corect la acea data la organele competente. Cesiunea în sine s-a realizat prin dare de dată certă, realizată prin încheierea de atestare nr. 908/_ a consilierului juridic Barbu Laurențiu C. angajat la
firmele care au intermediat cesiunea. În scopul realizării acestor demersuri îndeplinite la sediul firmelor din B., la solicitarea menționatului consilier juridic, în data de_, în fața notarului public R. I. s-a realizat procura specială cu nr. 1591 prin care M. I. a fost mandatat pentru reprezentare și semnarea de acte pentru modificarea actelor constitutive ale societății. Tot în
acea dată, cu numărul 1592 și 1593 în fața notarului public R. Dragoș s-au emis două procuri speciale prin care M. I. și M. V. îl împuterniceau pe Barbu Laurențiu C. să-i reprezinte în fața tuturor instituțiilor cu privire la această cesiune inclusiv în fața O.R.C. Se subliniază faptul că odată cu cesiunea s-a realizat și schimbarea sediului societății cât și schimbarea denumirii cu o denumire aleasă și rezervată de către noii asociați prin intermediul societăților menționate. În atare condiții, pârâtul M. I. s-a deplasat în data de_ la sediul societăților de intermediere împreuna cu toate documentele firmei unde a semnat personal și în calitate de împuternicit hotărârea adunării generale de cesionare, actul adițional, contractul de cesiune și în final procesul-verbal de predare a întregii arhive a societății, respectiv documentația financiar-contabilă a societății împreună cu ștampilele, etc. Cu acea ocazie, noii asociați au luat la cunoștință de conținutul financiar al firmei neavând nicio pretenție. Tot cu acea ocazie, la indicația lui Barbu Laurențiu, pârâtul a semnat și o delegație din partea firmei prin care au fost delegate două persoane din cadrul societăților de intermediere, respectiv S. Mădălina și Galtescu D. Alexandra să realizeze demersurile necesare la O.R.C.T.B. sau alte instituții.
Așa fiind, pârâții relevă că s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a realiza înregistrarea cesiunii, din moment ce nu se mai aflau în posesia actelor societății, care erau necesar a fi deținute de cel ce solicita efectuarea formalităților de
publicitate și, fiind de bună-credință, nici nu au urmărit dacă acestea au fost aduse la îndeplinire de către cesionari.
C. ea constată că aceste apărări în mod corect nu au fost validate de către judecătorul sindic, chiar dacă cesiunea în speță pare a fi legală din punct de vedere formal, totuși aceasta s-a făcut în dauna creditorilor, întrucât ea nu a fost înregistrată la Registrul Comerțului, nedevenind opozabilă terților, deci creditorilor societății și instanței de judecată.
Intimata relevă corect că atât foștii asociați și administratori cât și noii asociați și administratori aveau obligația legală de a face mențiunile corespunzătoare în Registrul Comerțului sau cel puțin de a urmări îndeplinirea formalităților de publicitate. In concluzie, administratorii statutari, recte
recurenții, nu pot invoca opozabilitatea fata de terți a contractului de cesiune, respectiv numirea unui nou administrator, raportat la prevederile art.54 din Legea nr.31/1990 si art.5 din Legea nr.26/1990, care sunt norme imperative.
Aceste atribuții prevăzute de lege in mod imperativ cad in sarcina administratorilor, sancțiunea aplicabilă fiind prevăzuta in mod expres, neexistand excepții care sa constituie derogări de la norme imperative menționate. Deci, răspunderea aparține administratorilor statutari indiferent pe cine au însărcinat ei sa le îndeplinească atribuțiile lor, astfel ca mandatele acordate nu pot constitui o derogare de la prevederile legale menționate.
Chiar dacă se arată de către recurenți că pentru efectuarea mențiunilor la ORC era nevoie de depunerea unor acte ale societății, care au fost predate, precum și de specimenul de semnătură al noilor reprezentanți legali, nu este mai puțin adevărat că aceștia aveau la dispoziție alte mijloace pentru a intra în legalitate, cum ar fi formularea unei cereri de chemare în judecată împotriva cesionarilor, de care nu au înțeles să se prevaleze.
În plus, în cauză există suficiente elemente care să fundamenteze teza conform căreia este vorba despre o cesiune fictivă. Astfel, în mod corect a subliniat tribunalul că este relevant faptul că noii asociați nu au putut fi identificați, context în care este justificată îndoiala creditorului fiscal și anume că cesiunea s-a făcut în scopul sustragerii de la răspunderea materială a administratorilor statutari în caz de faliment, pe care firesc trebuia să-l anticipeze.
Totodată, din concluziile raportului de cauze publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1965/_, rezultă că începând cu anul 2008 debitoarea nu a mai depus declarații fiscale și nici raportări financiare la instituțiile abilitate. Acest fapt se poate datora fie încetării activității debitoarei, fie cesiunii părților sociale care a avut loc și nu a fost finalizată, respectiv a inacțiunii administratorului, care nu au mai condus contabilitatea acesteia. Procedând în această manieră, s-au creat serioase suspiciuni și dubii în ceea ce privește cesiunea invocată.
În plus, întemeiat s-a susținut că o astfel de concluzie este justificată și prin prisma faptului că administratorii statutari nu s-au conformat obligațiilor care le reveneau potrivit legii și nu au predat patrimoniul societății în valoare totală de 368.196 lei, din care active imobilizate: 133.828 lei, creanțe: 37.405 lei, stocuri: 25.069 lei, numerar si echivalent de numerar: 171.894 lei, care apar menționate în bilanțul aferent anului 2008, în contextul în care la dosarul cauzei au fost depuse cereri de înscriere a creanțelor pe tabelul definitiv de creanțe al societății de către un creditor, suma totală a creanței admise fiind în cuantum de 148.102,94 lei. Din ultimul bilanț contabil depus, cel din_, reiese că datoriile acumulate sunt în valoare de 157.525 lei, iar ele ar fi putut fi acoperite integral din sumele existente în caserie și în conturile de la bănci, 171.894 lei, sau din vânzarea unor active și recuperarea creanțelor. Datorită faptului că nu s-
a realizat predarea contabilității de către societatea debitoare, nu se cunoaște nici cine sunt titularii acestor creanțe. Daca recurenții ar fi utilizat sursele bănești in acest scop, plătind inclusiv datoriile AFP C., aceasta debitoare nu ar fi solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Așa fiind, contrar susținerilor recurenților, sunt îndeplinite condițiile cerute de către art. 138, al. 1, lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006. Potrivit datelor privind depunerea situațiilor financiare ale societății existente în istoricul solicitat, coroborate cu datele existente pe site-ul M. ui F. P., rezultă că ultimul bilanț contabil depus este cel aferent anului 2008, iar ultima declarație fiscală a fost înregistrată în luna august 2009. Datorită acestui fapt se poate aprecia că societatea S.C. T. C. P. S.R.L. nu a mai desfășurat nicio activitate după data de_ .
Așa fiind, rezultă că ajungerea în stare de insolvență se datorează administratorilor M. I. și M. V., cauzele datoriilor acumulate în valoare de 141.102,94 lei, fiind contemporane cu perioada în care aceștia au administrat societatea.
Mai mult decât atât, în condițiile arătate, este evident faptul că atât cesiunea de părți sociale cât și retragerea din societate a celor doi administratori în decursul anului 2009, s-a realizat în scopul sustragerii acestora de la o eventuală angajare a răspunderii personale pentru plata pasivului, creat în perioada în care cei doi au administrat societatea. Din aceste considerente, tribunalul a statuat corect că, în principal, răspunzători de patrimoniul societății sunt M. I. și M. V., administratori ai S.C. T. C. P. S.R.L., în perioada 2005 - 2009.
Referitor la susținerile recurenților în sensul că cifrele contabile menționate în raportul de cauze arată că datoriile erau mai mici decât activul și că din acest motiv nu există intenție de fraudare a creditorilor, C. ea constată că această apărare nu poate fi validată, în contextul celor anterior menționate. Din contractul de cesiune de părți sociale încheiat în data de_ rezultă că la data de_ "cesionarii cunosc și acceptă faptul că la această dată, societatea are un pasiv de aproximativ de 165.000 RON";. Astfel, intenția pârâților de fraudare a creditorilor este mai mult decât evidentă, aceștia fiind prejudiciați datorită sustragerii organelor de conducere ale debitoarei de la îndeplinirea obligațiilor sociale și financiare asumate.
Totodată, nu este de ignorat nici faptul că, deși recurenții afirmă că au predat noilor asociați toate bunurile aflate în patrimoniul societății, precum și evidențele contabile, cesiunea s-a făcut la valoarea nominală. Or, este greu de crezut că au fost predate active în valoarea indicată în bilanțul aferent anului 2008, chiar cu luarea în considerare a datoriilor, fără un contraechivalent care să o reflecte, aspecte ce relevă fie caracterul fictiv al cesiunii, fie conivența frauduloasă dintre cedenți și cesionari.
Pe cale de consecința, având in vedere ca fata de terți, recurenții sunt administratori statutari, rezulta implicit ca aceștia aveau obligația predării actelor contabile către lichidator. In plus, intimata subliniază cu temei că, daca la data deschiderii procedurii insolventei, in societate nu mai existau activele imobilizate si sumele existente in caserie si in conturile in banci, se ridică firesc întrebarea cum s-au putut transfera activele și cum s-au putut scoate banii din bănci, care sunt terți față de contractul de cesiune, de către noul administrator, dacă acesta nu figura la Registrul Comerțului ca administrator, cu atât mai mult cu cât este de notorietate că în cazul realizării unor operațiuni bancare, sunt necesare o serie de formalități pentru dovedirea calității, inclusiv specimen de semnătură.
Totodată, C. ea reține că, în ceea ce privește activele imobilizate existente la data de_, in suma de 133.828 lei, este de observat ca recurenții- parații
nu au justificat ce reprezintă aceste active, valoarea acestora si nici nu au dovedit ca acele active au fost predate efectiv si in totalitate printr-un proces verbal de inventariere si predare-primire. De altfel, la data cesiunii nu rezulta din nici un act in ce constă activul societății si valoarea activelor. Mai mult, din procesul- verbal de predare primire încheiat in data de_ nu rezulta ca s-ar fi predat efectiv vreun activ si nici valoarea acestora.
In concluzie, C. ea consideră ca procesul verbal de predare primire a documentelor contabile către noul administrator nu îi absolvă pe foștii reprezentanți al debitoarei de răspundere, in condițiile in care datoriile societății au fost acumulate in perioada in care recurenții administrau societatea debitoare.
Fata de cele menționate anterior, poate fi validată teza conform căreia recurenții nu au făcut dovada că au predat administratorilor subsecvenți bunurile societății. În aceste condiții, reclamanta a indocat corect că bunurile societății au fost deturnate, fiind utilizate într-un scop contrar celui social, sau au fost ascunse, în maniera reglementată de textul art. 138 alin. 1 lit. e din LPI și că aceasta constituie cauza care a dus la intrarea societății in insolvență.
Aceste considerații se impun a fi validate, cu atât mai mult cu cât achitarea, la termen, a debitelor bugetare, ar fi dus la oprirea curgerii accesoriilor, neexistând nici un element pe baza căruia să se poată concluziona că societatea și-ar fi continuat activitatea și în perioada de după cesiune și până la deschiderea procedurii, nefiind depuse nici un fel de declarații fiscale.
În concluzie, în cauză există elemente suficiente pentru a se statua, așa cum s-a indicat și anterior, în sensul în care cesionarea părților sociale si schimbarea administratorilor s-au făcut doar in scopul sustragerii de la răspundere de către cedenți, insa aceasta schimbare a asociaților nu poate absolvi de răspundere persoana care se face vinovata de ajungerea societății in stare de insolvență.
Or, având in vedere faptul ca atat datoriile societății cat si activele evidențiate in contabilitate existau la data Ia care recurenții administrau societatea, in mod justificat s-a considerat ca aceștia se fac vinovați de ajungerea societății in stare de insolvență.
Pentru a dispune astfel, C. ea a reținut și că noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens, dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Văzând și cele reținute anterior, susținerea conform căreia nefurnizarea datelor cu privire la activul patrimonial nu intră sub incidența prev. art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, nu poate fi validată de C. e.
În cazul recurenților, nefurnizarea unor date pertinente referitoare la situația patrimoniului debitoarei sunt în speță indicii semnificative pe care C. ea să-și poată întemeia prezumțiile judiciare că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă în scopul ascunderii unor active și că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate.
Prin neconformitatea "lato sensu"; a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial, cu atât mai mult cu cât folosirea elementelor de activ în interesul societății ar fi permis stingerea, în mare măsură, a pasivului.
Prin urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, au fost prejudiciați neavând acces la înscrisurile sau documentele care aveau destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei morale și care le-ar fi permis să acționeze în vederea acoperii pasivului sau a limitării acestuia.
Mai mult, pârâții nu au predat aceste bunuri și nici nu au dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț. Așa fiind, există suficiente indicii care pot fundamenta și prezumția că recurenții au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, determinând societatea să ajungă în stare de insolvență.
Ca atare, folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit. e care a cauzat ajungerea societății în insolvență și determină angajarea răspunderii administratorului statutar.
Pe cale jurisprudențială s-a statuat că în lipsa totală a evidentelor contabile care să permită o determinare concretă a împrejurărilor în care s-a intrat în încetare de plăti, nu se poate pretinde reclamantului să facă dovada unei legături de la cauză la efect între săvârșirea faptei imputate și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, atâta timp cât, din culpa pârâtului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
Nefurnizarea de către administratorii statutari a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un indiciu semnificativ în raport de care se poate prezuma că au existat manopere frauduloase cu privire la activ - bunuri, valori și elemente de patrimoniu fiind utilizate în detrimentul interesului social -, starea de insolvență fiind consecința directă a acestui ilicit. Totodată, raportat la întreg contextul factual anterior descris, este evident că faptele imputate recurenților au fost săvârșite cu intenție, urmărindu-se fraudarea drepturilor creditorilor.
A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță recurenților și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se "reproșează"; conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii/lichidatorul ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Drept consecință, fiind întrunite condițiile de fond și formă pentru antrenarea răspunderii recurenților, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va respinge recursul, iar sentința atacată va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții M. I. și M. V. împotriva sentinței comerciale nr. 4584 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. |
Grefier, Eva T. V. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: I. Păcurar
| ← Decizia civilă nr. 2323/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 3560/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
