Decizia civilă nr. 11809/2013. Contestație. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a C. ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a15
DECIZIA C. nr. 11809/2013
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR :A. M. ION JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții U. S. | și P. | ||
I. | I. | , împotriva sentinței civile nr. 1960 pronunțate la data de _ | , în |
dosarul nr._ /a15 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații R. I. SS PENTRU SC C. I. S., B. SA, D.
, SC I. DS, având ca obiect procedura insolvenței - contestație.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurente av. R.
in subst. av. Cleja Roxana, lipsă fiind părțile. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză nu se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate invocată de recurente și acordă cuvântul reprezentantei acestora în susținerea ei.
Reprezentanta recurentelor arată că susține cererea vizând excepția invocată așa cum a fost formulată. Apreciază că, în eventualitatea in care art. 21 alin. 3 din Legea 85/2006 se aplică întocmai și persoanelor care nu sunt parte in litigiu, încalcă în mod flagrant principiul liberului acces la justiție consfințit de art. 21 din Constituție. Solicită trimiterea cererii Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate, fără însă a se dispune suspendarea prezentei cauze.
Reprezentanta recurentelor arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Reprezentanta recurentelor solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate cu consecința admiterii contestației formulate de recurente, fără cheltuieli de judecată. Menționează că soluția de respingere ca tardivă a contestației formulate de recurente este nelegală. Dincolo de excepția de neconstituționalitate invocată, menționează că recurentele nu au fost parte in dosarul nr._ prin urmare nu au avut cunoștință de soluția pronunțată decât atunci când a fost publicată în BPI. Astfel, apreciază că părților pe care le reprezintă le-a fost încălcat liberul acces la justiție și la un proces echitabil.
C U R T E A
Reține că, prin sentința civilă nr. 1960/4 iulie 2013 a Tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția tardivității contestației și, în consecință:
A fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de contestatoarele U.
S. și P. I. I. .
În considerente se reține că la termenul de judecată din data de 27 iunie 2013, judecătorul sindic a ridicat, din oficiu, excepția tardivității contestației deduse judecății.
Excepția a fost apreciată întemeiată, pentru considerentele :
Astfel, potrivit art. 21 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență. La fiecare 120 de zile judecătorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteză măsurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate. (2) Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.(3) Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).
Raportul de activitate reglementat de dispozițiile citate, a fost depus la dosar la data de 13 iunie 2013, astfel încât ultima zi de depunere a unei contestații împotriva unei măsuri cuprinse în acesta, a fost 17 iunie 2013.
Astfel, contestația depusă la data de 20 iunie 2013, încalcă termenul prevăzut de dispozițiile legale.
Împrejurarea că, potrivit susținerilor contestatoarelor, analiza creanțelor nu a fost cuprinsă într-un raport, ci a fost depusă la data de 13 iunie 2013, ca și anexă a raportului de activitate, nu este de natură să înlăture incidența textului citat, întrucât termenul de 3 zile se raportează la raportul de activitate al practicianului în insolvență dat fiind faptul că raportul de activitate reprezintă forma în care se materializează activitatea desfășurată de practicianul în insolvență pe parcursul procedurii, însă în ipoteza în care, practicianul în insolvență ar denumi, formal, înscrisul prin care a luat o măsură, spre exemplu, "note de ședință";, consecințele nu ar putea fi altele decât cele arătate, în ceea ce privește termenul. Aceasta cu atât mai mult cu cât, legea insolvenței, nu impune în mod expres ca analiza creanțelor să fie cuprinsă într-un raport.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile potrivit cărora termenul de 3 zile nu poate curge pentru contestatoare, care nu sunt creditori în procedura debitoarei SC C. I. S., de la data depunerii raportului la dosarul cauzei, întrucât, în privința termenului, nu face nicio distincție, după cum persoana car a atacă măsura, este creditor sau nu. Dimpotrivă, legiuitorul acordă același tratament tuturor persoanelor cărora le recunoaște legitimare procesuală activă conform art.21 alin.2 din Legea nr.85/2006.
În subsidiar, judecătorul sindic a expus și motivele pentru care contestația este neîntemeiată.
Cu titlu preliminar, judecătorul sindic, a subliniat în mod expres faptul că, odată cu formularea declarațiilor de creanță, contestatoarele nu au formulat cereri de repunere în termenul de declarare a creanței, contrar
susținerilor contestatoarelor și a dispozițiilor art.103 alin.2 C.pr.civ. De altfel,
în cuprinsul contestației, cestea au arătat că nu consideră o astfel de cerere ar fi fost necesar să fie formulată.
În același sens, împrejurarea relevată oral de către reprezentanta contestatoarelor, că ar fi formulat o astfel de cerere pe care a și timbrat-o, este contrazisă de conținutul declarațiilor de creanță depuse, iar faptul că s-a depus o taxă judiciare de timbru superioară celei de 120 lei, necesară, conform art.6 lit. c din Legea nr.146/1997 republicată, pentru orice cerere sau contestație formulată în cadrul procedurii insolvenței, este o chestiune care ține de conduita părții, însă nu este în măsură să suplinească lipsa formulării unei anumite cererii și, cu atât mai puțin motivarea ei în fapt și în drept.
Necesitatea depunerii unei astfel de cereri rezultă din dispozițiile art.103 alin.2 C.pr.civ., cererea de repunerea în termen fiind obligatorie în privința oricărui act de procedură care nu a fost îndeplinit în termen. În acest sens, nu au putut fi primite susținerile potrivit cărora pentru contestatoare, termenul nu ar fi început să curgă, acestea fiind lipsite de temei legal, în condițiile în are termenul de depunere a cererilor de creanță cuprinzând creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței, a expirat, iar pentru creditorii neidentificați în lista creditorilor, acesta a început să curgă, de la data publicării notificării de deschidere a procedurii insolvenței, în Buletinul procedurilor de insolvență, conform art.7 alin.3 teza finală din Legea nr.85/2006.
Referitor la raporturile juridice născute din antecontractele încheiate de cele două contestatoare, judecătorul sindic a reținut că acestea au încheiat antecontractele de vânzare cumpărare imobiliară cu SC STERLING I. DEVELOPMENT S. (fostă SC TOWER DEVELOPMENT S. ) și nu au avut niciodată un raport juridic cu debitoarea SC C. I. S. (fostă SC TOWER S. ).
Prin sentința civilă nr. 293/2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost anulat contractul de cesiune încheiat la data de 15 iulie 2008 între pârâtele SC C. I. S. (fostă SC TOWER S. ), în calitate de cedent și SC STERLING I. DEVELOPMENT S. (fostă SC TOWER DEVELOPMENT S.
), SC STERLING BUSINESS CENTER S. (fostă SC TOWER BUSINESS
CENTER S. ), în calitate de cesionare, contractul de cesiune și actul adițional privind novația contractului de asociere din data de 20 aprilie 2007, identificat cu numărul 7141 din 14 iulie 2008, încheiat între pârâtele SC C. I.
S. (fostă SC TOWER S. ), în calitate de cedent și SC STERLING I. DEVELOPMENT S. (fostă SC TOWER DEVELOPMENT S. ), în calitate de cesionar și UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ C. N., în calitate de beneficiar, precum și contractul de cesiune și actul adițional privind novația contractului de asociere din data de 20 aprilie 2007, identificat cu numărul 7132 din 14 iulie 2008, încheiat între pârâtele SC C. I. S. (fostă SC TOWER S. ), în calitate de cedent și SC STERLING BUSINESS CENTER S. (fostă SC TOWER BUSINESS CENTER S. ), în calitate de cesionar și UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ C. N., în calitate de beneficiar, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Așadar, prin hotărârea judecătorească arătată a fost anulat contractul de cesiune încheiat între părți, acesta fiind considerat fraudulos. Este real că s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu privire la drepturile asumate prin actele juridice anulate, însă această măsură nu îndreptățește contestatoarele să se înscrie la masa credală a debitoarei. Astfel, izvorul obligației născute în sarcina debitoarei și a dreptului corelativ al
contestatoarelor, este antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu altă societate decât societatea debitoare, astfel încât, prin anularea contractului de cesiune nu s-a născut un drept al contestatoarelor împotriva debitoarei SC C.
I. S. .
Desigur, o eventuală înscriere la masa credală a SC Sterling I. Development S. sub condiție suspensivă, societate cu care contestatoarele a încheiat actele juridice, nu înlătură dreptul acestora de a-și valorifica antecontractele de vânzare cumpărare în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 931 din Legea nr.85/2006, în procedura insolvenței împotriva debitoarei SC C. I. S., dat fiind faptul că imobilul a revenit în patrimoniul acestei debitoare, întrucât executarea antecontractelor de vânzare cumpărare în temeiul acestor dispoziții legale, nu este condiționată de calitatea de creditor.
De altfel, această opinie este în concordanță și cu natura drepturilor contestatoarelor - promitente cumpărătoare, în sensul că, fiind simpli creditori chirografari, dreptul lor de creanță se valorifică împotriva întregii averi a debitoarei și nu împotriva unui bun determinat.
Alta ar fi fost situația în ipoteza în care contestatoarele ar fi avut o garanție asupra bunului care revine în patrimoniul debitoarei SC C. I.
S. . În ipoteza dată însă, contestatoarele dețin o creanță asupra întregii averi a debitoarei SC Sterling I. Development S., neputând să se îndestuleze cu prioritate din valorificarea unui singur bun. Cu alte cuvinte, neavând nicio garanție asupra bunului care iese din patrimoniul debitoarei SC C. I.
S., contestatoarele nu îl poate urmări întrucât dreptul lor de creanță este unul chirografar, astfel cum acest drept este definit de disp. art. 3 pct. 13 din Legea nr. 85/2006.
Concluzionând, atâta timp cât izvorul dreptului de creanță al fiecărei contestatoare este antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu SC Sterling I. Development S. (fostă SC Tower Development S. ), anularea contractului de cesiune dintre SC C. I. S. (fostă SC TOWER S. ), în calitate de cedent și SC STERLING I. DEVELOPMENT S. (fostă SC TOWER DEVELOPMENT S. ), SC STERLING BUSINESS CENTER S. (fostă SC
TOWER BUSINESS CENTER S. ), în calitate de cesionare, nu dă naștere unui drept de creanță în patrimoniul creditoarelor, astfel încât, acestea erau obligate să-și valorifice drepturile născute din antecontractul de vânzare cumpărare față de debitoarea SC Sterling I. Development S., în condițiile reglementate de Legea nr.85/2006.
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul disp. art. 21 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a respins contestația, în principal ca tardivă.
Împotriva sentinței au formulat recurs
U. S. și P. I. I., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și admiterea contestației formulată împotriva măsurii lichidatorului judiciar, R. I. S.
S., luate prin raportul de activitate depus la termenul de judecată din data de_ în cadrul procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei S.C
C. I. S.R.L., și înscrierea pe tabelul creditorilor S.C. C. I. S.R.L., a fiecăreia dintre acestea cu suma de 355.172.5 lei formată din:
suma de 167.140 lei cu titlu de restituire avans preț achitat în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare din data de_ (echivalentul în lei a sumei de 40.000 Euro la cursul valutar BNR de 4,1785 lei / 1 Euro valabil pentru data de_, data deschiderii procedurii, conform art. 69 al. 2 din Legea nr. 85/2006)
suma de 188.032,5 lei reprezentând penalități de întârziere (echivalentul în lei a sumei de 45.000 Euro la cursul valutar BNR de 4,1785 lei / 1 Euro
valabil pentru data de_, data deschiderii procedurii, conform art. 69 al. 2 din Legea nr. 85/2006) conform art. 3 (1) și 6 (2) din antecontractul sus- menționat.
În motivarea recursului se arată că, creanța recurentelor s-a născut în următoarele împrejurări:
în data de_ U. S. a încheiat cu societatea Sterling I. Development S. (fosta SC Tower Development S. ), în calitate de promitent- vânzător, un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul apartament situat în C. -N., str. Florești, nr. 56, județul C., respectiv apartamentul nr. 1502, situat în blocul A, etaj 15, cu suprafața utilă de 82,80 mp și terasă în suprafață de 8,16 mp.
În data de_ P. I. I. a încheiat cu societatea Sterling I. Development S. (fosta SC Tower Development S. ), în calitate de promitent- vânzător, un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul apartament situat în C. -N., str. Florești, nr. 56, județul C., respectiv apartamentul nr. 1402, situat în blocul A, etaj 14, cu suprafața utilă de 82,80 mp și terasă în suprafață de 8,16 mp.
Prețul convenit pentru fiecare a fost de 33.614 Euro + TVA, adică
40.000 Euro.
Recurentele au achitat integral acest preț la data de_, după cum rezultă din factura nr. 68/_ și bonul fiscal aferent și din factura nr. 67/_ și bonul fiscal aferent.
Conform art. 6(2) din acest antecontract, în cazul rezoluționării antecontractului vânzătorul se obligă să îi restituie suma de 85.000 Euro din care 40.000 Euro reprezintă prețul achitat de recurentă, iar 45.000 Euro reprezintă penalități compensatorii.
Proiectul imobiliar, din care face parte și obiectul antecontractului sus- menționat, a intrat în patrimoniul societății Sterling I. Development S. (fosta SC Tower Development S. ) prin intermediul contractului de cesiune încheiat la data de_ între SC Tower S. (actualmente având denumirea de SC C. I. S. ) și SC Tower Development S. (actualmente având denumirea de Sterling I. Development S. ). De asemenea, s-a încheiat și un contract de cesiune și act adițional privind novația Contractului de Asociere din 20 aprilie 2007 identificat cu nr. 7141 din_ încheiat între SC Tower S. (actualmente având denumirea de SC C. I. S. ), SC Tower Development S. (actualmente având denumirea de Sterling I. Development S. ) și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară C.
-N. .
La data de_, în baza art. 79, 80 din Legea nr. 85/2006, Tribunalul Specializat C. a dispus, în cadrul dosarului nr._, anularea contractului de cesiune și a actului adițional sus-menționate, ieșind astfel din patrimoniul Sterling I. Development S. (fosta SC Tower Development S.
) întreg proiectul care a reintrat, astfel, în patrimoniul debitorului SC C. I.
S. (fosta SC Tower S. ).
Cu toate acestea, lichidatorul a respins cererea lor, pe de-o parte invocând excepția inadmisibilității și a tardivității și, pe de altă parte, pe fond, ca fiind neîntemeiate.
Această poziție a lichidatorului a fost comunicată recurentelor de către lichidator prin poștă la data de_, după cum rezultă și din adresele nr. 3397/_ anexate în copie, împreună cu plicurile aferente.
Cu toate acestea, prima instanță a respins contestația ca tardivă raportat la prevederile art. 21 al. 3 din Legea nr. 85/2006.
Consideră că prima instanță a procedat în mod nelegal respingând contestația acestora pentru următoarele argumente:
În mod nelegal prima instanță a considerat că acest text de lege se
interpretează în sensul că termenul de contestare a unei măsuri începe să curgă de la data depunerii raportului la registratura instanței și pentru persoanele care nu sunt parte în dosarul de insolvență în condițiile în care este știut că doar ședințele de judecată au un caracter public, dosarele având un caracter confidențial, fiind accesibile pentru studiu doar persoanelor care au calitatea de parte în respectivele dosare.
Și pentru persoanele care au calitatea de parte în respectivul dosar este extrem de dificil să verifice zilnic dosarul pentru a putea lua cunoștință de eventualele rapoarte depuse de lichidator sau administratorul judiciar. În acest sens s-a exprimat și doctrina: "este greu de pretins participanților la procedură, și nu numai acestora, să urmărească constant depunerea la dosar a rapoartelor lunare."
Un alt argument pentru care apreciază că se impune admiterea recursului este legat de faptul că documentul prin care lichidatorul a respins cererea recurentelor de înscriere pe tabelul creditorilor nu face parte din raportul de activitate.
Susțin acest lucru deoarece, pe de-o parte, documentul comunicat recurentelor în data de_ nu este un raport, nu cuprinde nicio altă măsură luată de lichidator și nicio descriere a activităților acestuia și, pe de altă parte, raportul de activitate publicat în BPI nr. 10649/_ nu cuprinde nicio referire la așa-zisa măsură luată față de acestea. Prin urmare, având în vedere că recurentele nu au calitatea de parte în dosarul având ca obiect procedura insolvenței, neavând astfel posibilitatea de a studia la arhivă dosarul și că în BPI nu s-a publicat niciun raport care să cuprindă măsurile luate față de acestea, astfel că, în mod obiectiv, nu aveau nicio altă posibilitate de a lua cunoștință despre conținutul raportului care trebuie atacat, în afară de comunicarea transmisă prin poștă la data de_ anexată prezentului recurs.
În plus, după cum rezultă din considerentele sentinței atacate, acest raport a fost depus la termenul stabilit de instanță pentru verificarea stadiului procedurii -_, astfel că nu ar fi avut când să studieze dosarul cauzei la arhiva instanței, dosarul fiind la judecătorul sindic.
În al treilea rând, apreciază că, chiar dacă recurentele au intitulat calea de atac contestație împotriva măsurii lichidatorului, instanța avea posibilitatea de a o califica în contestație la tabelul preliminar al creanțelor având în vedere că au formulat o cerere de declarare a creanțelor.
În subsidiar, prima instanță a analizat fondul contestației lor și a arătat că în mod corect lichidatorul a respins ca tardivă cererea noastră întrucât nu am formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a creanței.
Recurentele arată că nu au fost înștiințate în mod formal până în prezent despre anularea contractului de cesiune încheiat la data de_ între SC Tower S. (actualmente având denumirea de SC C. I. S. ) și SC Tower Development S. (actualmente având denumirea de Sterling I. Development S. ) de către Tribunalul Specializat C. prin sentința civilă nr. 293/2013 pronunțată la data de_ în cadrul dosarului nr._ . Recurentele nu au avut calitatea de parte în acest dosar, astfel că nu se poate afirma că ar fi trebuit să aibă cunoștință automat de această soluție.
Așa cum au arătat și în fața instanței de fond, apreciază că nu ar fi nevoie de nicio cerere de repunere în termen atâta timp cât față de recurente
nu a început să curgă niciun termen, nefiind încunoștințate despre existența faptului generator al creanței.
Cu toate acestea, la finalul cererii de declarare a creanței, au formulat o cerere de repunere în termenul legal de declarare a creanței asupra căreia, până la acest moment, nici lichidatorul și nici judecătorul sindic nu s-au pronunțat, cererea fiind făcută în cadrul declarației de creanță și fiind legal timbrată. În considerentele sentinței atacate, instanța a reținut că nu s-a formulat o astfel de cerere și că instanța nu este în măsură să suplinească lipsa formulării unei anumite cereri și, cu atât mai puțin, motivarea ei în fapt și în drept.
După cum rezultă din documentele anexate, recurentele au formulat cererea de repunere în termenul de declarare a creanței, iar lipsa temeiului de drept nu poate duce la refuzul instanței de a se pronunța asupra acestei cereri fără a pune, cel puțin, în discuția părților precizarea temeiului de drept.
În afară de aspectele procedurale, prima instanță a analizat și temeinicia cererii lor de declarare a creanței apreciind că, având în vedere faptul că recurnetele nu au avut niciodată un raport juridic cu debitoarea SC
C. I. S. (fosta SC Tower S. ) nu pot fi creditorii acesteia.
Cu toate, acestea, în mod surprinzător, prima instanță a apreciat că recurentele aveau posibilitatea de a solicita executarea antecontractelor în temeiul art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006. Apreciază că este o contradicție în considerentele sentinței atacate în măsura în care li se recunoaște dreptul de a cere executarea antecontractelor dar nu și dreptul de a solicita restituirea avansului achitat.
În plus, consideră că trebuie să se țină cont atât de dispoziția de repunere a părților în situația anterioară din cadrul sentinței sus-menționate prin care s-a anulat contractul de cesiune cât și de principul accesorium sequitur principale. Conform acestui principiu, anularea actului principal atrage anularea actului subsecvent. În aceste condiții, este cert că antecontractele încheiate de societatea cesionară cu promitenții cumpărători, printre care se află recurentele, au avut la bază contractul de cesiune care este în prezent anulat de instanță. Dacă nu ar fi existat contractul de cesiune, cu siguranță nu ar fi existat nici antecontractul subsemnatei.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că obiectul contractului de cesiune anulat de instanță a fost unul complex, cuprinzând atât drepturi cât și obligații. În perioada de timp scursă de la data încheierii contractului de cesiune (_ ) și data intrării în insolvență a societății cesionare (_ ), trecând mai mult de trei ani, o parte dintre aceste drepturi și obligații au fost valorificate întrucât cesionarul a încheiat antecontracte, a încasat sume de bani în baza acestora și a efectuat lucrări de construcție, sporind astfel valoarea proiectului cu banii încasați ca urmare a încheierii antecontractelor.
Recurentele au încheiat antecontractele de vânzare-cumpărare la data de_ . Ca urmare a anulării contractului de cesiune a proiectului către SC Tower Development S. (actualmente având denumirea de Sterling I. Development S. ), recurentele au dobândit un drept de creanță împotriva persoanei în patrimoniul căreia se află în prezent obiectul antecontractului încheiat de acestea.
Din cadrul contractului de cesiune anulat de instanță, la art. III pct. 4 se prevede că "La negocierea prețului cesiunii părțile au avut în vedere dreptul cedentului de a-și recupera în întregime costurile efective înregistrate de cedent până la data semnării și în continuare până la data de_ în legătură cu executarea contractului de asociere, din beneficiile efective obținute până la data semnării și în continuare, în special, dar fără limitare la
sumele încasate și care vor mai fi încasate cu titlu de avans preț în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare imobile, semnate, ori care vor fi semnate în legătura cu Proiectul Tower Park." Rezultă că sumele achitate de recurente s-au regăsit în patrimoniul debitoarei C. I. S., motiv pentru care acestora trebuie să li se recunoască calitatea de creditori ai acestei societăți.
Apreciază că prin anularea contractului de cesiune a fost readus în patrimoniul debitoarei C. I. S. întregul proiect imobiliar intitulat Park cu drepturi si obligații care includ antecontractele semnate cu subsemnatele.
În concluzie, solicită admiterea recursului și, în consecință, admiterea contestației formulată de acestea și să se dispună înscrierea lor în tabelul creditorilor cu suma solicitată.
Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurente, reține următoarele:
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și prin înscrisul depus la data de_, recurentele au invocat în cauză excepția de neconstituționalitate a art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 în măsura în care acesta se interpretează că termenul de contestare curge de la depunerea raportului la registratura instanței la dosarul de insolvență pentru toate persoanele interesate, indiferent dacă au sau nu calitatea de parte, prevederi care ar contraveni art. 1 alin. 3 și art. 21 din Constituția României.
În opinia recurentelor, termenul pentru contestarea unei măsuri cuprinse într-un raport de activitate al lichidatorului/administratorului judiciar ar trebui să curgă de la data publicării respectivului raport în BPI, deoarece acesta este momentul la care persoanele interesate - indiferent dacă au sau nu calitatea de parte - au posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de conținutul respectivului raport. Susține acest argument cu atât mai mult cu cât art. 7 al. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că toate comunicările din cadrul procedurii insolvenței trebuie să se realizeze prin intermediul Buletinului Procedurilor de insolvență.
De altfel, și pentru persoanele care au calitatea de parte în respectivul dosar este extrem de dificil să verifice zilnic dosarul pentru a putea lua cunoștință de eventualele rapoarte depuse de lichidator sau administratorul judiciar. În acest sens s-a exprimat și doctrina: "este greu de pretins participanților la procedură, și nu numai acestora, să urmărească constant depunerea la dosar a rapoartelor lunare." (N. Țăndăreanu, Insolvența în reglementarea Legii nr. 85/2006. Comentarii, doctrină, jurisprudență, Universul Juridic, B., 2012, pag. 161)
În acest sens s-au formulat propuneri de lege ferenda: "Considerăm că s-ar impune modificarea art. 21 alin. 3 în sensul de a prevedea că termenul de contestare a măsurilor administratorului judiciar, de 3 zile, curge de la publicarea extrasului raportului, în care sunt prezentate măsurile luate, în Buletinul Procedurilor de Insolvență." (N. Țăndăreanu, Insolvența în reglementarea Legii nr. 85/2006. Comentarii, doctrină, jurisprudență, Universul Juridic, B., 2012, pag. 161).
Este adevărat că, în mai multe rânduri, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. 21 al. 3 din Legea nr. 85/2006 în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, însă motivarea a fost legată de celeritatea procedurii insolvenței care impune acordarea de termene scurte, fără a se analiza posibilitatea reală a persoanelor care nu au calitatea de parte în dosarul având ca obiect procedura insolvenței de a lua cunoștință despre conținutul unui raport de activitate depus la dosarul cauzei.
Recurentele nu contestă caracterul de celeritate al procedurii insolvenței și nici nu se opun stabilirii unor termene scurte - cum este cel de trei zile - însă, apreciază că aceste termene scurte trebuie să curgă de la momentul la care persoanele interesate au în mod real și efectiv posibilitatea de a cunoaște conținutul și chiar de existența măsurii care poate face obiectul contestației.
În cadrul deciziei nr. 53 din_, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a articolului invocat în cauză - 21 al. 3 din Legea 85/2006 - aduce un argument în plus față de deciziile menționate anterior și arată că "Momentul depunerii raportului de către administratorul judiciar/lichidator nu este unul secret, orice persoană participantă la procedura lichidării judiciare, cu o minimă diligență în apărarea drepturilor sale, are posibilitatea să ia cunoștință de acest termen și să formuleze o contestație în termenul de 3 zile prevăzut de lege." Chiar dacă este discutabil dacă este vorba de o diligență "minimă" sau de o obligație extrem de împovărătoare pentru o parte care poate că nici nu are sediul în raza instanței respective, acest argument nu ține seama de situația persoanelor interesate care nu au calitatea de parte în procedura insolvenței și care nu au din acest motiv acces la dosarul cauzei.
Recurentele - reclamante au subliniat faptul că nu contestă caracterul de celeritate al procedurii insolvenței și nici nu se opun stabilirii unor termene scurte - cum este cel de trei zile - însă, apreciază că aceste termene scurte trebuie să curgă de la momentul la care persoanele interesate au în mod real și efectiv posibilitatea de a cunoaște conținutul și chiar de existența măsurii care poate face obiectul contestației.
Apreciază recurentele - reclamante că acest raționament este în concordanță și cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, prevederi care trebuie luate în considerare de către instanța națională și trebuie aplicate cu prioritate față de prevederile dreptului național.
În completarea argumentației de mai sus, recurentele - reclamante au invocat și încălcarea, prin consecințele juridice ale actului normativ atacat, a valorii supreme a dreptății, ocrotită prin dispozițiile articolului 1 al. 3 din Constituția României care prevede:
"Art. 1: Statul român
(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate."
Potrivit DEX "98 (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998), prin noțiunea de DREPTATE se înțelege:
"DREPTATE, (rar) dreptăți, s. f. Principiu moral și juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine și să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaște drepturile fiecăruia și de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine."
Încălcarea acestei valori supreme a României rezidă, în cazul actului normativ atacat prin prezenta excepție de neconstituționalitate, în aceleași aspecte menționate și detaliate mai sus, respectiv: imposibilitatea din partea unei persoane vătămate de o măsură a administratorului judiciar / lichidatorului de a se adresa instanței în termenul stipulat de norma legală datorită faptului că nu are acces la dosarul cauzei, nefiind parte în dosar.
Totodată, recurentele invocă și principiul egalității în fața legii, consfințit de art. 16 din Constituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.
Prin instituirea momentului de la care începe curgerea acestui termen se creează o discriminare între persoanele vătămate care sunt parte în procedura insolvenței și persoanele vătămate care nu au calitatea de parte în procedura insolvenței, acestea din urmă neavând posibilitatea de a lua cunoștință de la dosarul cauzei de conținutul raportului de activitate depus de administratorul judiciar / lichidator.
În concluzie, recurentele - reclamante au solicitat admiterea excepției de neconstituționalitate formulate și, în consecință, constatarea faptului că art. 21 al. 3 din Legea nr. 85/2006 contravine Constituției, întrucât stabilește că momentul de la care începe să curgă termenul de contestare a măsurii luate de administratorul judiciar / lichidator este cel al depunerii raportului la dosarul cauzei în condițiile în care persoanele vătămate, în mod obiectiv, nu au posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestuia.
În cauză, la data termenul din data de_ s-a dispus citarea intimaților cu un exemplar al excepției de neconstituționalitate depusă la dosar de către recurent, însă intimații nu și-au formulat o poziție procesuală cu privire la excepția invocată.
În opinia instanței, excepția de neconstituționalitate invocată de către recurente este neîntemeiată, în raport de jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care a reținut că prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 sunt norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. 2 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel că stabilirea normelor procedurale este atributul exclusiv al legiuitorului.
Termenul prevăzut la art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nu împiedică în niciun fel accesul liber la justiție și nici dreptul la apărare, întrucât condiționarea de către legiuitor a valorificării unui drept de exercitarea sa în
interiorul unui anumit termen, nu determină restrângerea accesului liber la justiție, ci asigură cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21.
Așadar, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept — material sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu conduce implicit la o restrângere a exercițiului acestuia, ci reprezintă doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură
Momentul depunerii raportului de către administratorul judiciar/lichidator nu este unul ocult, orice persoană participantă la procedura lichidării judiciare, cu o minimă diligență în apărarea drepturilor sale, are posibilitatea să ia cunoștință de acest termen și să formuleze o contestație în termenul de 3 zile prevăzut de lege.
Procedura insolvenței se caracterizează prin celeritate, menționată și la art. 5 din lege, tocmai pornind de la caracterul raporturilor comerciale care, la rândul lor, se desfășoară cu celeritate. Astfel se justifică și stabilirea unor termene scurte pentru exercitarea drepturilor procesuale ale participanților la procedură, dar aceste termene nu împiedică accesul liber la justiție, întrucât legea stabilește suficiente garanții pentru desfășurarea procesului în condițiile prevăzute la art. 21 din Constituție.
De asemenea, dispozițiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituție, întrucât aceste prevederi se aplică fără distincție oricărei persoane aflate în aceeași situație ca bea în care se găsesc recutentele.
Având în vedere dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992, instanța de judecata constată că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, privește un articol dintr-o lege în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei în această fază a litigiului.
De asemenea nu s-a constatat neconstituționalitatea acestui articol printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Fiind îndeplinite dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea 47/1992, instanța va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 16 și art. 21 din Constituția României.
Instanța nu va proceda la suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționale de către Curtea Constituțională, având în vedere poziția procesuală exprimată de către recurente la acest termen de judecată.
Analizând recursul formulat, curtea reține următoarele:
Verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, C. ea constată că judecătorul sindic a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 și a pronunțat o sentință temeinică și legală care va fi menținută.
Astfel, textul de lege amintit prevede că, o contestație împotriva raportului lunar, trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. 1";.
Corect a reținut prima instanță că raportul a fost depus la_ și că la data de_ a fost depusă contestația, fiind depășit termenul legal.
Sintagma "depunerea raportului"; din textul mai sus citat nu poate fi interpretată în sensul comunicării raportului părților litigante, chiar dacă acest raport a fost comunicat în fapt recurentelor prin poștă de către lichidatorul judiciar, ulterior depunerii acestuia la dosarul cauzei, astfel cum arată acestea.
De altfel, și în alin. 1 al art. 21 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a prevăzut expres că raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Lichidatorul judiciar și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile legale mai sus citate, în speță acesta neavând obligația de a comunica părților raportul respectiv, iar dacă o astfel de comunicare s-a realizat, aceasta nu înseamnă că termenul de contestare a raportului în cauză va curge de la această comunicare pentru persoanele cărora le-a fost comunicat, în speță recurentele.
Potrivit art. 103 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Același text de lege, la aliniatul 2, prevede că în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, actul de procedură trebuie îndeplinit în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Ori, în raport de acest text legal, așa cum bine a reținut și judecătorul sindic, în speță, recurentele nu au respectat termenul stabilit în art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ci au depus contestația lor după împlinirea termenului legal, fără a formula în cauză în mod expres o cerere de repunere în termen și
fără a invoca și dovedi împrejurări mai presus de voința acestora care să le fi împiedicat să-și exercite dreptul prevăzut de art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește invocarea de către recurente în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie reținut că, în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului s-a statuat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. În acest sens, prin Hotărârea din 29 martie 2000 pronunțată în Cauza R. împotriva României, C. ea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că o normă este "previzibilă" numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane să își corecteze
conduita, iar prin Hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunțată în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit, aceeași C. e a decis că "cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă".
Ori, în cauză, curtea reține că dispozițiile legale cere prevăd obligația oricărei persoane interesate de a se conforma termenului de 3 zile de la depunerea raportului lunar la dosarul cauzei sunt redactate clar, fără a suscita interpretări diferite asupra conduitei de urmat și a sancțiunii aplicabile în situația neconformării acestor dispoziții legale.
În ceea ce privește susținerile contestatoarelor în sensul că analiza creanțelor alegate de acestea nu a fost cuprinsă în raport, ci a fost depusă la data de_, o dată cu raportul de activitate, ca și anexă a acestui raport, curtea reține că și în această situație sunt aplicabile dispozițiile legale amintite, fiind inadmisibil a se accepta contestarea anexelor raportului lunar într-un termen și pe o cale diferite de cele aplicabile raportului în sine, fiind unanim acceptat că anexele unui document fac corp comun cu acesta, impunându-se a se aplica atât raportului, cât și anexelor acestuia un tratament legal unitar.
Referitor la criticile formulate în recurs asupra fondului contestației, având în vedere că prin sentința atacată a fost admisă excepția tardivității, respingându-se ca tardivă contestația petentelor, soluție care este apreciată de către instanța de control judiciar ca fiind legală și temeinică, se constată că în cauză nu se poate proceda la analiza acestor argumente, asupra cărora curtea ar putea aprecia doar în situația în care în cauză s-ar constata respectarea de către petentele U. S. și P. I. I. a termenului legal de 3 zile la
introducerea contestației, împrejurare care însă nu se regăsește în speță.
Pentru aceste motive, apreciind nefondat recursul formulat în cauză, curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de U. S. și P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 1960 din_, pronunțate in dosarul nr._ /a15 al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Dispune sesizarea Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. 3 din
Legea nr. 85/2006 raportat la dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 16 și art. 21 din Constituția României, invocată de recurentele U. S. și P. I. I. .
Respinge recursul declarat de recurentele U. S. și P. I. I. împotriva sentinței civile nr. 1960 din_, pronunțate in dosarul nr. _
/a15 al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | SA M. | ION | A. | M. C. |
GREFIER
M. N.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
J. primă instanță: N.Koșa
| ← Sentința civilă nr. 467/2013. Contestație. Faliment,... | Sentința civilă nr. 2908/2013. Contestație. Faliment,... → |
|---|
