Decizia civilă nr. 1316/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1316/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul G. -G. M. împotriva sentinței civile nr. 2321 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata SC DS PRIN LICHIDATOR J. C. T. M. C., G.
-G. A. C. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La data de_ se înregistrează din partea recurentului-concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 2321 din_ pronunțată de către Tribunalul Specializat C. a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ
T. M. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC DS în contradictoriu cu pârâtul G. G. M. .
A fost obligat pârâtul să plătească suma de 4.492.753,49 lei reprezentând pasivul debitoarei SC DS .
În considerente se reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de lichidatorul judiciarCABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ
T. M. CREISTINA desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC DS s-a solicitat judecătorului sindic angajarea răspunderii pârâților G. G. A. C. și G. G. M. și obligarea acestora la plata sumei de 4.492.753,49 lei reprezentând pasivul debitoarei.
Lichidatorul a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că pârâta a fost administrator și asociat al debitoarei de la data înființării acesteia. Prin sentința comercială din data de_ pronunțată în dosar nr._ s-a dispus deschidera procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC DS . Pârâta a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii insolvenței și cu privire la obligația sa de a preda actele și documentele finaciare ale debitoarei, însă notificarea expediată prin scrisoare recomandată a fost restituită deoarece destinatarul nu mai locuia la adesa indicată.
Lichidatorul judiciar a arătat că în urma verificărilor efectuate a constatat că în patrimoniul debitoarei au existat bunuri care nu au prezentate pentru iventariere și valorificare și nu au fost prezentate
documente contabile care să justifice modalitatea lor de valorificare sau de casare. Din informațiile obținute de la inspectorii fiscali și de la reprezentantul legal al debitoarei a rezultat că pârâtul G. G. M. s-a ocupat în mod efectiv de activitatea debitoarei, însă acest pârât a refuzat colaborarea cu lichidatorul judiciar.
Cu privire la modul de conducere a contabilității, raportul de inspecție fiscală a concluzionat că evidența contabilă este neconformă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin 1 lit a și d din Legea nr. 84/2006.
Prin sentința comercială nr. 3292/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr._ s-a dispus deschidera procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC DS . Prin sentința comercială nr. 6595/_ s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, iar prin sentința comercială nr. 938/_ a fos definivat tabelul creanțelor, iar la masa credală au fost înscrise creanțe în valoare totală de 4.492.753,49 lei.
Anterior deschiderii procedurii insolvenței, administrator statutar al debitoarei a fost G. G. A. C. . Lichidatorul judiciar a susținut faptul că de administrarea societății s-a ocupat pârâtul G. G. M. . Acest pârât nu a contestat faptul că ar fi efectuat acte de administrare ale debitoarei, prin întâmpinarea formulată în cauză invocând aspecte care țin de fondul cauzei și nu de calitatea sa procesuală. De altfel, pârâtul a refuzat să se prezinte în mod nejustificat la interogatoriu, iar raportat la dispozițiile art. 225 c.pr.civ. și având în vedere și proba cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv actele care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală, judcătorul sindic a reținut că afirmația lichidatorului judiciar cu privire la calitatea de administrator de fapt al pârâtului este fondată.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Din indicatorii economici înscriși în bilanțul aferent anului 2009 rezultă că debitoarea figurează cu active imobilizate de 1.505.520 lei, disponibilități bănești în cuantum de 177.726 lei și creanțe de încasat în sumă de 4.412.142 lei, nici unul din acte active nefiind predat lichidatorului judiciar.
În legătură cu activele imobilizate, pârâtul a invocat faptul că aceste active includ un autoturism care a făcut obiectul unui contract de leasing și care a fost poredat societății de leasing și alte două autoturisme care se află în patimoniul debitoarei. Afirmațiile pârâtului nu sunt susținute de probe deoarece nu a fost prezentat un proces verbal de predare a autoturismului finanțatorului, după cum nu s-a făcut nici dovada faptului că celelalte bunuri au fost predate lichidatorului judiciar în vederea inventarierii și valorificării.
Cu privire la activele circulante evidențiate în contabilitatea debitoarei, respectiv disponibilitățile bănești în cuantum de 177.726 lei pârâtul nu a justificat modul de utilizare al acestei sume, ceea ce duce la concluzia că aceste sume nu au fost folosite în folosul debitoarei, ci în interesul personal al pârâtului sau al altor persoane.
În legătură cu drepturile de creanțe aflate în patrimoniul debitoarei la data de_, pârâtul a susținut că acestea reprezintă creanțe deținute împotriva Bechtel Inc. și o parte din aceste creanțe au fost cesionate debitorilor în vederea stingerii datoriilor pe care debitoarea le avea față de aceștia. Nici aceasată susținere a pârâtului nu este susținută de nici o probă menită să dovedească existența acestor cesiuni de creanță și valoarea datoriilor stinse prin efectul acestora.
Din înscrisul aflat în copie la fila 108 din dosar și care emană de la Bechtel Inc. rezultă că această societate a avut o datorie în cuantum de 10.924.144,55 lei care a fost achitată până în septembrie 2009. Suma de 9.625.659,23 lei a fost achitată direct debitoarei, iar suma de 488.687,26 lei a fost achitată creditorilor debitoarei ca urmare a cesiunilor de creanță. În legătură cu modul în care a fost folosită suma obținută de la acest debitor, pârâtul nu a formulat nici o apărare. De altfel, din raportul de inspecție fiscală întocmit de ANAF rezultă că evidențierea în contabilitatea debitoarei a actelor contabile care priveau raporturile cu Bechtel Inc. s-a făcut cu încălcarea dispzoțiilor legale. Astfel, s-a constatat că au fost înregistrate în contabilitate operațiuni fictive, după cum nu au fost înregistrate în contabilitate facturi emise pentru serviciile prestate, procedându-se în mod ilegal la stornarea unor facturi, ceea ce a determinat diminuarea masei impozabile cu suma de 2.116.939 lei.
Față de considerentele reținute, judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului care s-a ocupat de administrarea societății debitoarei poate fi încadrată în prevederile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că acesta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau in folosul unei terțe persoane. Astfel, nu s-a justificat în ce mod au fost folosite disponibilitățile bănești ale debitoarei, respectiv sumele evidențiate în conturi și nici modul în care au fost recuperate creanțele și în care au fost folosiți banii încasați de la Bechtel Inc.
Așadar, față de situația relevată de actele contabile depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât nu există probe care să justifice modul în care au fost folosite activele debitoarei, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie dispozitiilor art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Conform art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență poate fi suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută și fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, aspect care rezultă din raportul de inspecție fiscală întocmit de ANAF.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi
înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere.
Împotriva sentinței a formulat recurs G. G. M.
, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2321/2012 pronunțată de Tribunalul Specializat C. și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicită modificarea în tot a sentinței ca fiind netemeinică și nelegelă și respingerea cererii de atragere a răspunderii formulată de Cabinet Individual de Insolvență T. M. C. în cadrul procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea DS și obligarea
intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului arată că în ședința publică in_ judecătorul sindic a apreciat că se impune decăderea recurentului din dreptul de a mai solicita administrarea de probe în cauză, având în vedere că nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea probelor cu respectarea termenelor prev. de art. 114 și 132 C.pr.civ.
Consideră că, alegând să rețină decăderea din dreptul de a mai solicita administrarea de probe, instanța a încălcat dreptul la apărare al recurentului și dreptul la un proces echitabil, producându-se o vătămare în detrimentul acestuia prin nerespectarea unui drept fundamental consacrat, de altfel, și în art. 24 din Constituția României și în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul art. 138, alin. 4, C. proc. civ., "Dovezile care nu au fost cerut în condițiile art. 112, 115, 132 nu se vor mai putea invoca, afară de cazurile: când dovada nu a fost cerută în condițiile legii din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat. "
Potrivit art. 105, alin.2, C. proc. civ: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinui: părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
Prin urmare, în speță sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 312, alin. 3, și art. 304, pct. 5, C. proc. civ., întrucât prin încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității s-a dat o hotărâre fără a se administra probatoriul necesar, cauzându-i-se o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate.
Mai mult, paradoxal, instanța respingând dreptul la apărare al administratorului debitoarei prin decăderea din dreptul de a mai solicita administrarea de probe în cauză, reține: "nu a justificat modul de utilizare al acestei sume", cu referire la sumele care fac obiectul cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, "nici o susținere a pârâtului nu este susținută de nici o probă menită să dovedească existența cesiunii de creanță pe valoarea datoriilor stinse prin efortul acestora ".
Or, respingându-i-se dreptul de a propune probe spre a fi administrate în cauză, nu poate să i se impute în același timp faptul că nu a demonstrat cele susținute.
De asemenea, un alt viciu de procedură, pe care îl supune atenției instanței, este acela de a nu i se fi încuviințat amânare a judecății solicitată
prin cererea înregistrată la data de_ de către avocatul ales, cerere
motivată de timpul foarte scurt scurs de la data încheierii contractului de asistență juridică și până la termenul următor din_, neoferindu-se astfel posibilitatea formulării unei poziții procesuale adecvate în cauză și încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 118, alin. 3, C. proc. civ.
Arătă că, la termenul din_, instanța a respins cererea de amânare formulată de către avocatul recurent pe motiv că acestuia i s-ar fi acordat în sedința din_ un termen pentru apărare. Insă, la acea dată, judecătorul sindic a constatat viciul de procedură al neîndeplinirii legale a procedurii citării cu G. G. M., așa cum reiese din încheierea de ședință, amânarea fiind dispusă în temeiul art. 85 și art. 107 C. proc. civ. care reglementează procedura citării și sancțiunea în cazul nerespectării ei.
În plus, procedând astfel, raportat la faptul că, în ședința din data de_, instanța a acordat termen la solicitarea lichidatorului, arată inegalitatea de tratament acordată părților implicate în proces, încălcând astfel principiul egalității, care garantează exercitarea drepturilor procesuale de către părțile litigante în mod egal și fără discriminări.
Arată, totodată, și eludarea dispozițiilor art. 156 C. proc. Civ. potrivit căruia: instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Cand instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiu, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise".
Așadar, prevalându-se de prevederile art. 312, alin. 3, și ale art. 304, pct. 5, C. proc. Civ., raportat la dispozițiile art. 138, alin. 4, C. proc. Civ., solicită casarea Sentinței civile nr. 2321/2012, pronunțată de către Tribunalului Specializat C. în ședința publică din data de_ și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul arată că sentința s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 129, alin. 5, C. proc. civ.
Hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii așa cum prevede art. 304, pct. 9, C. proc. civ. deoarece instanța nu s-a conformat dispozițiilor art. 129, alin. 5 și ale art. 138, alin.
4, C. proc. civ. și nu a stăruit prin toate mijloacele legale în administrarea tuturor probelor de natură a determina aflarea adevărului în cauză, prin privarea subsemnatului de a propune probe care să fie administrate în cauză.
Recurentul arată că a desfășurat activitate comercială prin intermediul debitoarei S.C. DSR.L. în perioada 2008-2010, activitate comercială care a avut la bază contracte de furnizare materiale construcții (agregate minerale) și prestări servicii (transport și lucrări) către Bechtel Inc. în cadrul Proiectului Autostrada Transilvania. O parte a facturilor fiscale emise către beneficiarul Bechtel Inc. au fost stornate la presiunea Bechtel Inc. pentru continuarea relației comerciale.
După deschiderea procedurii insolvenței impotriva debitoarei, AFP C. a efectuat o inspecție fiscală vizând-o pe debitoarea S.C. DSR.L. din care a rezultat atât existența și valabilitate a facturilor, cât și faptul că acestea cuprindeau operațiuni comerciale reale. Practic, această situație modifică atât activul debitoarei (creanțe de încasat), cât și pasivul acesteia, în sensul că cesiunile de creanță încheiate de S.C. DSR.L. reduc considerabil pasivul. Dacă aceste facturi nu ar fi fost valabile și operațiunile comerciale nu ar fi fost reale, creanta detinută de AFP C. ar fi mult diminuată. Pe cale de consecintă, în niciuna din cele două situații prezentate nu există un prejudiciu cert.
În plus, în cuprinsul procesului-verbal 32278/_, se arată că serviciile de transport balast au fost recunoscute de către beneficiar (având
ștampila RECEIVED) după care în baza unor motive total nejustificate Bechtel nu a mai recunoscut serviciile efectuate de către societatea administrată de către recurent. Astfel, se confirmă cele susținute de recurent, existența unei creanțe datorate de beneficiarul anterior amintit, creanță de care, în mod nejustificat, lichidatorul nu a tinut cont. Dacă lichidatorul udiciar ar fi considerat creanta Bechtel Inc. inexistentă, respectiv valabilitate a operațiunilor de stornare, ar fi trebuit să conteste raportul de inspecție fiscală amintit și să procedeze la înscrierea a AFP C. la masa credală cu o sumă mult diminuată.
Mai mult, chiar lichidatorul judiciar a solicitat în ședința din_ acordarea unui nou termen până la soluționarea cererilor având ca obiect anularea transferurilor patrimoniale din dosarul de insolvență pentru a se stabili cu exactitate pasivul debitoarei, admițând, astfel, că la data solicitării nu se putea vorbi despre un prejudiciu cert. Pentru angajarea răspunderii patrimoniale prejudiciul trebuie să fie cert și real, întinderea acestuia trebuind să fie determinată pe baza indicatorilor economici concreți. Pentru a se putea vorbi de existența unui prejudiciu trebuie ca acesta să fie reflectat în patrimoniul societății cu certitudine. În cauză însă, nu se poate vorbi de o astfel de evaluare atâta timp cât nu s-a încercat recuperarea creanțelor de la Bechtel Inc printr-o acțiune inițiată de către lichidatorul judiciar.
Pe cale de consecință, apreciază că, în cauză, prejudiciul nu este cert. Așadar, nefiind îndeplinită această condiție nu se poate angaja răspunderea patrimonială a recurentului.
Prin Sentința civilă nr. 2321/2012 a Tribunalului Specializat C., pentru a dispune tragerea la răspundere patrimonială a subsemnatului, s-a apreciat că se poate reține în sarcina sa săvârșirea faptei prevăzute de art. 138, lit. d din Legea 85/2006.
În temeiul art. 138, alin. 1, lit. d din Legea 85/2006: "judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (..) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. "
Instanța de fond intră în contradicție cu susținerile inspectorilor fiscali care, în urma controlului efectuat, apreciază că s-au evidențiat doar încălcări ale dispozițiilor legale în ceea ce privește evidențierea în contabilitatea debitoarei a actelor contabile care priveau raporturile cu Bechtel Inc și nu abateri financiare care să poată fi reținute raportat la întreaga activitate contabilă a S.C. DSR.L.
Însă, chiar în considerentele hotărârii, în mod surprinzător judecătorul sindic apreciază că, " în sarcina pârâtului poate fi reținută și fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, aspect care rezultă din raportul de inspecție fiscală întocmit de ANAF";.
Chiar reținând în sarcina recurentului astfel de abateri financiare cu privire la întreaga activitate contabilă, în cauză nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 138, alin. 1, lit. d din Legea 85/2006 .
Invocă în acest sens Decizia nr. 148/R/_ a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, arătând că neținerea contabilității conform legii, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta acestuia și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
Cu privire la prejudiciul creat, susținerile lichidatorului de genul "am considerat" nu constituie un argument care să aibă un temei de drept, cu atât mai puțin, concluzia relei-credințe a subsemnatului nu poate fi desprinsă din indicarea diligențelor depuse de către lichida tor în îndeplinirea atribuțiilor care îi incumbă potrivit legii.
În plus, administratorul de fapt a depus eforturi în vederea recuperării creanțelor și plătirii datoriilor, inițiind, în acest sens, contracte de cesiuni de creanță. O parte a acestor creanțe cesionate au fost încasate de la debitorul cedat, în speță Bechtel Inc., însă în cea mai mare parte a lor au rămas neîncasate de către subcontractorii debitoarei, motiv pentru care aceștia au formulat cereri de admitere a creanțelor, fiind înscriși la masa credală.
Se impută recurentului, în cererea introductivă de instanță, nerespectarea obligațiilor de predare a documentelor dar, în procesul-verbal 32278/_ al inspectorilor fiscali, se precizează clar că, la terminarea controlului, au fost restituite toate actele și documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală către T. C. - administrator judiciar.
Toate documentele contabile ale debitoarei au fost predate organelor de control în vederea efectuării inspecției fiscale, iar ulterior finalizării controlului, acestea au fost direct remise lichidatorului judiciar C. T. M.
C., acesta fiind singurul care mai avea dreptul de a conduce activitatea debitorului, astfel cum prevede art. 25, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, raportul de inspecție fiscală a fost comunicat doar lichidatorului judiciar, nu și fostului administrator statutar sau persoanei împuternicite de către acesta să reprezinte societatea.
Astfel, în absența unuia dintre elementele enumerate, este exclusă orice răspundere civilă delictuală.
Practic, din modul în care lichidatorul judiciar și, ulterior, judecătorul sindic, au motivat cererea, respectiv hotărârea, rezultă că răspunderea personală este regula de bază în orice faliment și nu excepția.
În realitate, tehnica legislativă aleasă pentru stabilirea cadrului de sancționare a fost una exactă, respectiv teza inițială a art. 138 din Legea 85/2006, cerința generală de cauzare a stării de insolvență urmată, în tezele următoare, de enumerarea anumitor acțiuni specifice prin care s-a ajuns la insolvență. Evident cele două teze trebuie corelate, respectiv simpla săvârșire a unor fapte nu atrage răspunderea dacă nu a dus la insolvență și dacă în bilanțul cauzal acele fapte nu au determinat și contribuit în vreun fel la faliment.
Nu poate fi vorba de nicio formă de vinovăție a administratorului în ceea ce privește crearea unui prejudiciu care să atragă starea de insolvență a
s.c. DSR.L., neputându-se reține în sarcina recurentului fapte ilicite care să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, așa cum a fost ea reținută de către instanța de fond. Câtă vreme administratorul a condus activitatea societății după criteriul bunului profesionist, neputându-se proba forma subiectivă a faptei ilicite, nici această condiție a angajării răspunderii patrimoniale nu este îndeplinită.
Referitor la ipoteza revăzută de arte 138 alin.1 lit. a din Legea nr. 852006, cu privire la indicatorii economici înscriși în bilanțul societății debitoare, instanța analizează și se raportează la o situație aferentă anului 2009, ori debitoarea a desfășurat activitate și pe parcursul anului 2010, înainte de intrarea în insolvență. Pe cale de consecință, situația activului din patrimoniul S.C. DSR.L existent la finele exercițiului financiar 2009 este irelevantă atâta timp cât disponibilitățile bănești din cadrul activelor circulante au fost folosite în scopul desfășurării unei activități economice normale, iar creanțele în cuantum de 4.412.142 lei sunt formate, în
principal, din sumele datorate de către Bechtel Inc. În legătură cu acestea a arătat anterior atât modul în care acestea au fost diminuate în baza contractelor de cesiune de creanță, cât și felul în care lichidatorul judiciar a înțeles să procedeze cu restul creanțelor de încasat, respectiv să aibă o atitudine de completă și inexplicabilă pasivitate.
Folosirea constă în întrebuințarea temporară a a anumitor bunuri sau a creditului debitorului. Folosirea presupune însă scoaterea bunului din patrimoniul debitoarei și trecerea acestuia efectivă în stăpânirea făptuitorului. Ipoteza relatată în cererea de chemare în judecată referitor la deținerea unor autoturisme în patrimoniul debitoarei este una reală în ceea ce privește existența acestora, nu însă și înstrăinarea, valorificarea sau casarea lor. În legătură cu cele două autoturisme, marca Renault Megane și Skoda Octavia, acestea există, iar auto turismul marca Citroen a fost predat către Țiriac Leasing (pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată asumate prin contractul de leasing). Practic nu putem vorbi despre o faptă ilicită atâta timp cât nu s-a încercat sub nicio formă înstrăinare a acestora sau folosirea lor în scopuri ilicite sau personale.
Exista legatura de cauzalitate intre faptele paratului- recurent si starea de insolventa a debitoarei, astfel: exista prejudiciu, exista persoane prejudiciate ( creditorii societatii), exista dovedita insusirea bunurilor societatii ( masini si bani), exista dovedita netinerea evidentei contabile in conformitate cu legea. )
Lichidatorul prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând recursul, instanța constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3297/_ s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare, iar prin sentința civilă nr. 6595/_ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoare.
Paratul a fost citat la adresa cu care figura inregistrat la Serviciul de Evidenta a Persoanei, astfel ca procedura de citare a fost legal indeplinita. Faptul ca paratul nu locuia efectiv la domiciliul declarat, nu poate fi opus reclamantului sau instantei de judecata, mai ales ca paratul nu a depus nici un act in dosarul de insolventa din care sa rezulte ca ar avea un alt domiciliu.
Mai mult, pe toata durata procedurii paratul a evitat sa ridice corespondenta transmisa de lichidator. In consecinta, pentru a fi sigur ca s- a transmis corepondenta la domiciliul corect, lichidatorul judiciar s-a adresat Serviciului de Evidenta a Persoanei care i-a confirmat ca paratul nu- si schimbase adresa de domiciliu.
In consecinta, paratul nu-si poate invoca propria culpa, respectiv de a nu se prezenta in fata instantei de fond, cand a fost legal citat pentru a-și formula apărarea.
Mai mult, instanța de fond a amânat cauza (f. 69) și a acordat pârâtului un termen pentru pregătirea apărării, astfel că este nefondată critica acestuia că nu i-a fost respectat dreptul la apărare.
Deși legal citat, cu mențiunea la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat în instanță.
Pârâtul recurent s-a ocupat de administrarea debitoarei.
Lichidatorul judiciar a formulat acțiune împotriva pârâtului întemeind-o pe prev. art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, respectiv a)
"au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane"; și d) "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut
să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea";.
Din probele administrate la dosarul cauzei rezulta că exista un prejudiciu de 4.492.753,49 lei, suma reprezentand intreaga masa credala inscrisa in Tabelul definitiv de creanta, necontestat de parat sau de debitoare. Din activele existente în patrimoniul societății reprezentând doua autovehicule Renault Megan si Skoda Octavia nu au fost predate lichidatorului judiciar pentru inventariere, evaluare si valorificare in cadrul procedurii, fiind si la data solutionarii cererii in posesia paratului- recurent, fapt recunoscut de reprezentantul acestuia. Deși lichidatorul a solicitat predarea bunurilor administratorului de fapt, recurent in prezenta cauza, acesta nu a procedat la predare, iar la termenele la care s-a judecat cererea de antrenare a raspunderii paratul nu s-a angajat la predarea bunurilor catre lichidator, preferand ca acestea sa ramana in posesia lui. Cu privire la sustinerea ca unul din autotursime marca Citroen a fost predat societatii de leasing, paratul nu a depus la dosarul cauzei si nu a predat lichidatorului nici un document din care sa rezulte predarea bunului. Referitor la sustinerea ca masa credala nu este cea reala, certa si lichida, ca cererea de anulare a transferurilor patrimoniale la care face referire recurentul a fost solutionata anterior solutionarii cererii de antrenare a raspunderii ( fiind respinsa), pasivul fiind clar stabilit. Din raportul de inspectie fiscala rezulta cu claritate faptul ca debitoarea nu a tinut evidenta contabila in conformitate cu prevederile legale. Sunt astfel incalcate de administrator prevederile art. 10 si 11 din Legea nr. 82/1991, republicata si a art. 73 in Legea nr. 31/1990, republicata.
Recurentul solicita in subsidiar modificarea hotararii recurate, considerand ca nu au fost administrate suficiente probe pentru aflarea adevarului.
Prin faptele sale pârâtul a condus la încetarea de plăți, respectiv starea de insolvență.
Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că au drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.
La fel este întrunită condiția existenței raportului de cauzalitate, întrucât prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere și supraveghere să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
Datorită neținerii contabilității în conformitate cu legea a fost imposibil de recuperat de către practicianul în insolveță anumite creanțe după ce operațiunile efectuate de debitoare nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege.
Datorită neținerii contabilității s-a ajuns la acumularea de datorii care nu au putut fi recuperate și astfel aduse în patrimoniul debitoarei.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are
consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991
"documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, nu a condus contabilitatea în condițiile legii, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța are în vedere și dispozițiile art.2009 și 2017 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea
răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge recursul declarat de pârâtul G. G. M. împotriva sentinței civile nr. 2321 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
În cauză s-a făcut dovada faptului că recurentul prin modul de administrare al debitoarei a cauzat insolvența acesteia, fiind îndeplinite și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâtul G. G. M. împotriva sentinței civile nr. 2321 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. I. A. | C. | I. | D. | P. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: S.Ivănescu
| ← Sentința civilă nr. 1349/52013. Răspundere organe de... | Decizia civilă nr. 11640/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
