Decizia civilă nr. 11307/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
DECIZIA CIVILĂ NR. 11307/2013
Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. ION
JUDECĂTOR :A. | M. | C. |
JUDECĂTOR: M. | S. | |
GREFIER: M. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta M. L. I., împotriva sentinței civile nr. 2718, pronunțate la data de_, în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata M. L. I. P. Z. PRIN LICHIDATOR J. CII N. R. I., având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului declarat.
La data de_, recurenta a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei pentru a-și îndeplini obligația achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de_, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
Față de cererea de amânare a cauzei depusă la dosar de către recurentă, instanța o apreciază neîntemeiată și o respinge ca atare, având în vedere că recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru la data de_ și, mai mult, cuantumul taxei de timbru pentru cauzele formulate pe dispozițiile Legii 85/2006 este unul fix, astfel că recurenta a avut cunoștință de acesta încă de la momentul promovării recursului și în consecință a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2718, pronunțate la data de_, în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj, în baza art.138 alin.1 lit. a și d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței,s-a admis cererea lichidatorului judiciar C. N. R. I. și a fost obligată pârâta M. L. I. suporte pasivul social al debitoarei M. L. I. P. în sumă totală de 32.739,21 lei plătit creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
În considerente se reține că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. a cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
Persoana fizică autorizată s-a aprovizionat cu marfă de la furnizorii Beauty Star Profesional SRL în valoare de 6040,67 lei; SC M. ager SRL în valoare de 10.334,54lei, marfă care nu este evidențiată în contabilitate privind modul de folosire și nici nu a fost identificată de lichidator, situație în care operează prezumția că aceste bunuri au fost folosite în interes propriu sau în cel al altei persoane.
În actele contabile nu au fost evidențiate vânzări de bunuri sau alt mod de ieșire a acestora din patrimoniul societății.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri, administratorul statutar nu a predat aceste bunuri în vederea valorificării lor în procedura insolvenței fapt ce prezumă că acestea fie au fost înstrăinate, fie au fost folosite în interesul său sau al altei persoane.
Bunurile ar fi putut acoperi pasivul debitoarei dacă s-ar fi depus diligențele necesare în vederea valorificării sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății constituie fapta ilicită prevăzută de art.138 alin.1 lit.a care a cauzat ajungerea societății în insolvență și au determinat angajarea răspunderii administratorului statutar.
Ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății
, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a
folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce se încadrează în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Dispozițiile art.35 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Legea privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.
Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.82/1991 "documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.
Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1, art.30 alin.1 din legea nr.82/1991 raportat la art.73 lit.e din Legea nr.31/1990, obligație ce revine administratorului societății debitoare.
În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.
Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.2009 - 2012 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.
O societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorul statutar manifestă un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime pentru funcționare societății.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului statutar, constând în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
Răspunderea reglementată de prevederile art.138 din Lege presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent.
Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acesteia de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că administratorul statutar sau altă persoană au cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achita datoriile exigibile cu fondurile bănești disponibile. O parte din pasivul
societății va fi suportat de administratorii statuari pentru că datorită faptelor săvârșite de către ei, debitorul a ajuns în stare de insolvență.
Prejudiciul este cauzat direct debitorului persoană juridică și numai indirect creditorilor.
Prin urmare, dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului societății debitoare a fost dovedită, astfel că cererea formulată în condițiile art .138. alin.1 lit. a și d din Legea nr.85/2006 a fost admisă.
Împotriva sentinței a declarat recurs M. L. O.
, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecand cauza in fond, admiterea cererii asa cum a fost formulata.
În motivarea recursului arată că prin cererea de faliment introdusa la Tribunalul Sălaj am prezentat instanței de judecata starea de insolventa de mai puțin de treizeci de zile in care se afla, intrucat nu mai putea face fata tuturor plaților curente si starea grea in care se afla toata tara.
A menționat ca nu deține nici un fel de bunuri nici societatea si nici el ca persoana fizica.
In sentința menționata mai sus i s-a imputata ca a efectuat un management defectuos, ceea ce a condus la o activitate financiara nerentabila, la un cuafor inchiriat la un pret exorbitant, practic din aceasta situație societatea sa a intrat in imposibilitatea de a mai putea plați chiria.
Apoi o perioada nu a mai putut inchiria alt spațiu, asta însemnând sa nu mai poată lucra si asa sau adunat toate datoriile pe care nu a mai putut achita datoria.
Arată că și-a dat tot interesul pentru ca societatea sa s-a funcționeze in condiții minime, dar cu toate acestea nu a reușit.
Examinând excepția nelegalei timbrării, invocată din oficiu, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în caz de netimbrare a cererii, instanța judecătorească pune în vedere petentului să depună taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu "50% din (…) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani";, astfel că în sarcina recurentei s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, iar potrivit art. 3 din
nr. 32/1995, trebuiau depuse timbre judiciare de 0,15 lei.
Pentru a hotărî asupra excepției ridicate din oficiu, instanța are în vedere și existența unei eventuale limitări a liberului acces la justiție al reclamantului, drept garantat de dispozițiile art.21 din Constituția României și de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
În această ordine de idei, instanța reține că asupra conformității dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997 cu prevederile art.21 din Constituție, s-a pronunțat în mai multe rânduri Curtea Constituțională. Astfel, prin decizia nr.245/2000, curtea a stabilit că "prevederea cuprinsă în art. 20 alin. (2) teza finală din Legea nr. 146/1997, care se referă la obligația de a se plăti taxa judiciară de timbru stabilită la valoarea inițială prevăzută prin acțiune, fără a se ține seama de reducerea ulterioară"; nu contravine dispozițiilor constituționale.
Aceeași concluzie rezultă și din decizia Curții Constituționale nr.1393/2008, în care se reține că "nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constituției, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii";.
În ceea ce privește compatibilitatea obligării părților dintr-un proces la plata taxei judiciare de timbru cu dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, asupra acestei chestiuni s-a pronunțat, în mai multe rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Weissman și alții împotriva României, Curtea a amintit că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (paragraful 35 din hotărâre).
De asemenea, în cauza R. en împotriva României, Curtea a considerat că prin obligarea la plata unei taxe judiciare de timbru există o limitare a dreptului părților de a accede la o instanță, limitare care, însă, urmărește un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției. Așadar, în sine, această limitare este considerată justificată, condamnările României pe această temă datorându-se, în esență, faptului că nu a existat o cale de atac efectivă împotriva modului de stabilire a taxei de timbru și nici o posibilitate a părților de a se adresa instanței pentru a obține o scutire sau eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, transformându-se, astfel, accesul liber la justiție într-un drept derizoriu.
În prezent, curtea constată că părțile au la îndemână atât o cale eficientă și imparțială de a solicita reexaminarea modului de calcul al taxei judiciare de timbru (art.18, alin.2 din Legea nr.146/1997), precum și posibilitatea de a obține, în mod efectiv, o scutire de la plata taxei judiciare de timbru sau o eșalonare a plății acesteia (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă), astfel că dreptul de acces la justiție nu este derizoriu, ci efectiv.
Constatând că, deși a fost legal citată (f. 8) cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbrele judiciare în valorile indicate, recurenta nu și-au îndeplinit obligația legală, în temeiul art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, curtea va admite
excepția nelegalei timbrări a cererii și, pe cale de consecință, va anula prezenta cale de atac ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de parata M. L. I., împotriva sentinței civile nr. 2718 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. ION A. M. C. M. S.
GREFIER
M. N.
Red. A.M.I. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță:DP
| ← Sentința civilă nr. 1741/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 2025/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
