Decizia civilă nr. 2176/2013. Contestare raport și plan de distribuire sume. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 2176/2013
Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. | M. | C. |
JUDECĂTOR: M. | S. | |
JUDECĂTOR :C. | P. | |
GREFIER: V. | D. |
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G. A F. P. S.
, împotriva sentinței civile nr. 5228 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului S., în contradictoriu cu intimata SC S. SRL Z., SC S. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. S. P. I&O I. S., având ca obiect contestare raport și plan de distribuire sume contestație la raportul privind modul de distribuire a sumelor obținute în procedura de faliment și a planului de distribuire parțială între creditori.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.5228 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ /a2 a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de creditorul D.G.F.P. S. împotriva raportului de distribuire nr.628/_ și a Planului de distribuire parțială nr.629/_, întocmit la debitorul SC S. SRL
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 472/_ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitorului SC S. SRL, care și-a declarat intenția de reorganizare judiciară fiind desemnat administrator judiciar soc. prof. I & O I. S. .
În conformitate cu disp. art. 94 din Legea nr. 84/2006, debitorul poate propune un plan de reorganizare în termen de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe. În cauză au fost soluționate mai multe contestații la tabelul preliminar de creanțe, astfel că tabelul definitiv de creanțe a fost afișat la data de_ iar cel ajustat la_, ulterior intrării în faliment.
De altfel, administratorul judiciar prin raportul întocmit la data de_ a informat creditorii și instanța că debitorul nu dispune de posibilități materiale și financiare de redresare, astfel că, prin sentința civilă nr. 6514/_ a Tribunalului S. s-a dispus intrarea în faliment.
De menționat că până la această dată creditorii au susținut intenția debitoarei de a propune un plan de reorganizare judiciară.
În acest context, nu i se poate imputa administratorului judiciar tergiversarea procedurii cu consecința creșterii obligațiilor fiscale.
Potrivit disp. art. 23 din Legea insolvenței, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane, vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor când acestea vor fi achitate din averea debitoarei.
Pentru angajarea serviciilor de arhivare și contabilitate lichidatorul a obținut trei oferte, din care adunarea generală a creditorilor din data de_ inclusiv D.G.F.P. S. a optat pentru SC Hosudep SRL Aghireș care a prezentat cea mai rentabilă ofertă, iar pentru serviciile de contabilitate a fost preferată, de asemenea, cea mai rentabilă ofertă.
Analizând procedura de angajare a serviciilor menționate s-a constatat că s-a procedat legal, iar sub aspectul oportunității creditorii au aprobat aceste prestații și remunerarea lor.
Potrivit disp. art. 2383 cod civil alin. 2, dreptul de ipotecă se extinde de la data notării deschiderii procedurii insolvenței și asupra chiriilor imobilului dat în locațiune, astfel că distribuirea sumei de 37.105,62 lei reprezentând chiria aferentă unui magazin situat în bl. D53 ipotecat în favoarea BRD - GSG Z. acesteia este legală.
De la data intrării în faliment, debitoarea nu a mai desfășurat activitate, astfel că susținerea contabilizării acestor venituri cu sumele rezultate din acțiunile întreprinse în vederea recuperării creanțelor societății falite nu este fondată, câtă vreme societatea nu a obținut venituri din activități proprii.
Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului și cele realizate din recuperarea de creanțe, constituie baza de calcul a onorariului lichidatorului de 8% plus TVA, așa cum a fost aprobat de adunarea creditorilor.
Față de cele ce preced, contestația formulată de creditorul D.G.F.P. S. împotriva raportului privind modul de distribuire a sumelor nr. 628 din_ a Planului de distribuire între creditori la S.C. S. SRL nr. 629/_, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea D. G. a F. P. S. prin care a solicitat admiterea recursului
, modificarea hotararii atacate in sensul admiterii contestatiei iar pe cale de consecinta sa se dispună modificarea Raportului privind modul de distribure a sumelor obtinute in procedura de faliment si a planului de distribuire partiala intre creditorii debitorului S.C. S. SRL.
În motivare se arată că prin Sentinta Civila nr. 5228/_, instanta de fond a dispus respingerea contestati ei ca nefondata impotriva Raportului privind modul de distribure a sumelor obtinute in procedura de faliment si a planului de distribuire partiala intre creditorii debitorului S.C. S. SRL.
Consideră criticabila sentinta pronuntata prin prisma art.304 punct.9 Cod procedura Civila si in considerarea dispozitiilor art.304/1 deoarece in sedinta din data de_ DGFP S. in calitate de creditor a depus documente in sustinerea si dovedirea contestatiei, iar instanta de fond a ignorat aceste acte doveditoare, nu face referire la probatoriu depus, limitandu-se la a retine prin hotararea atacata, " pentru serviciile de arhivare si contabile lichidatorul a obtiunt trei oferte, din care a prezentat cea mai rentabila oferta ... "
Prin probatoriul depus in instanta D.G.F.P. S. a dovedit faptul ca preturile de piata pentru serviciile angajate de catre lichidator nu sunt" cele mai rentabile".
In Raporul de distribuire sunt mentionate cheltuieli nejustificat de mari efectuate de catre administratorul/lichidatorul judiciar cu " servicii de arhivare" in suma de 32.000 lei, ( in conditiile in care costul pentru arhivarea unui dosar se situeaza in intervalul 7-11 lei/dosar de 150-300 pag.!) Precum si cu servicii de contabilitate in suma de 2.000 lei, fara a fi specificat exact pentru care perioada si pentru cate luni au fost prestate aceste servicii de contabilitate. Deasemenea arată că pretul de piata practicat pe piata locala se situeaza in jurul valorii de 150-200 lei/luna.
Astfel din actele doveditoare depuse la dosarul cauzei rezulta faptul ca lichidatorul a cautat "cele mai rentabile preturi " S.C. HOSU COMPACT SRL - firma ai carar administratori sunt aceiasi ca si la S.C. HOSUDEP SRL oferea serviciile la preturi mult mai mici decat cele angajate de catre lichidator. La o simpla analiza SC HOSUDEP SRL a efectuat legat si compactat dosar cu 8,9 lei, inventariat arhiva cu 2 lei, iar S.C. HOSU COMPACT SRL aceleasi serviciile efectueaza cu 5,90 lei, respectiv 1,50 lei.
Lichidatorul nu a contabilizat in mod distinct sumele incasate ca urmare a actiunilor intreprinse in vederea recuperarii creantelor societatii falite, fata de cele rezultate din activitatea desfasurata de catre debitor, incasand in mod eronat si necuvenit suma de 116.940 lei + TV A reprezentand onorariul lichidator ( cota variabila de 8% + TV A) la suma totala incasata in contul de lichidare ( diminuata doar cu suma de 3.903 lei, reprezentand incasari din concedii medicale de la Casa de Asig. Sociale de Sanatate ), respectiv 8% din suma de 1.461.744,61 lei.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Contrar celor evidențiate de recurentă pentru angajarea serviciilor de arhivare și contabilitate lichidatorul a obținut trei oferte, dintre care adunarea generală a creditorilor din data de_ a ales-o pe cea apreciată ca fiind optimă .
Votul exprimat de creditoarea D.G.F.P. S. la adunarea generală a creditorilor din data de_ relevă că inclusiv acest creditor a optat pentru SC Hosudep SRL Aghireș care a prezentat cea mai rentabilă ofertă.
De asemenea în ceea ce privește opțiunea pentru serviciile de contabilitate exprimarea opțiunii prin vot a fost în același sens .
Critica recurentei vizând împrejurarea că judecătorul sindic nu a dat valențele dorite înscrisurilor prezentate alăturat contestației de către acesta nu poate fi primită .
Înscrisurile invocate au fost prezentate și în fața instanței de recurs însă acestea nu pot da o altă valoare votului exprimat la adunarea generală a creditorilor din data de_ contrar dorinței recurentei .
Creditorul recurent mai evidențiat că lichidatorul nu a contabilizat in mod distinct sumele încasate ca urmare a acțiunilor întreprinse in vederea recuperării creanțelor societății falite, fata de cele rezultate din activitatea desfășurata de către debitor, încasând in mod eronat si necuvenit suma de 116.940 lei + TV A reprezentand onorariul lichidator, cota variabila de 8% + TV A, la suma totala încasata in contul de lichidare, diminuata doar cu suma de 3.903 lei, reprezentând încasări din concedii medicale de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv 8% din suma de 1.461.744,61 lei.
Critica recurentei cu privire la acest aspect de asemenea nu poate fi validată întrucât calculul realizat de lichidatorul judiciar a fost realizat potrivit modului aprobat de adunarea generală a creditorilor .
Distincția operată de recurentă cu privire la sursa sumelor intrate în contul unic al lichidării nu poate fi primită întrucât prin hotărârea ce nu a fost contestată de creditoare s-a decis cu majoritate de voturi în sensul aplicării procentului la sumele din contul de lichidare și nu s-a făcut o distincție precum cea dorită de recurentă în sensul ca procentul să vizeze doar sumele recuperate de lichidator sau o altă formulă .
Procentul de 8% aplicat sumelor din contul de lichidare a fost votat și de către creditoare astfel că nici din această perspectivă nu poate fi reținută o greșită aplicare a prevederilor legale de către judecătorul sindic .
Curtea în baza art 312 CPC reținând că nu este prezent nici un motiv de recurs va respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P.
S. împotriva sentinței civile nr.5228 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a2 al Tribunalului S. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr.5228 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a2 al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din _ | . | |||
A. | PREȘEDINTE M. C. M. S. C. | P. | JUDECĂTORI |
GREFIER
V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond. DP
← Sentința civilă nr. 4574/2013. Contestare raport și plan de... | Sentința civilă nr. 1828/2013. Contestare raport și plan de... → |
---|