Decizia civilă nr. 2545/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 2545/2013
Ședința publică din data de 25 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta E. D. Z., împotriva sentinței civile nr. 4038 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimații SC DS PRIN LICHIDATOR J. R. A. D. și S. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă, avocat Larisa M. Simola.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate ( f. 13) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
C. ea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificat hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată față de recurentă. În cauză fiind incident art. 304 pct. 9 C.pr.civ. în sensul că, în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a și d și art. 4 din Legea nr. 85/2006. Art. 4 spune că în caz de pluralitate, răspunderea prevăzută la alin.1 este solidară cu condiția ca apariții stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-a exercitat mandatul, ori în care a deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Legea insolvenței a statuat că răspunderea prevăzută de art. 138 este o formă specifică de răspundere delictuală, pentru antrenarea căreia trebuie dovedite atât întrunirea condițiilor generale cât și condițiile speciale. Din contractul de cesiune depus la dosar în probațiune reiese că asociat unic a devenit S. I., care a declarat că a luat la cunoștință de situația financiară a societății, în mod greșit instanța de fond a determinat persoana care a cauzat starea de insolvență a societății, deși intimatul nu a contestat nici un moment că i s-au predat actele societății. Insolvența societății a survenit după data cesionării, singura persoană răspunzătoare fiind noul administrator și asociat unic al societății.
În ceea ce privește activele imobiliare ale societății, susține că s-au făcut apărării la fond, fiind vorba de două autoturisme care au fost predate în baza unui contract de novație față de o altă firmă din cauza problemelor financiare. Solicită instanței să rețină că, fostul administrator și-a îndeplinit toate obligațiile, faptul că, noul administrator nu și-a îndeplinit obligațiile nu poate duce la atragerea răspunderii fostului administrator. La momentul deschiderii procedurii insolvenței, lichidatorul trebuia să depună un raport privind cauzele care au dus la starea de insolvență cu indicarea persoanelor culpabile, raport care a fost depus pe parcurs la solicitarea părții pe care o reprezintă., fiind făcute referiri la persoanele vinovate, fără însă a face dovada celor susținute. Nu solicită cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.4038 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar CII R. A. D. al debitoarei S.C. DSR.L. în contradictoriu cu pârâții S. I. și E. D. -Z. și au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească o parte din pasivul debitoarei S.C. DSR.L., J_, în sumă de 1.323.152 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.
Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.
Pârâta E. D. -Z. a deținut calitatea de administrator statutar al debitoarei S.C. DSR.L. începând cu_ (fila 13) și până la_ (fila 24), dată de la care a devenit administrator unic al societății debitoare pârâtul S. I. .
În acest sens, judecătorul sindic a constatat că între pârâții S. I. și
E. D. -Z. a fost încheiat un contract de cesiune înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj la_ (filele 25-26), însușit de către ambii pârâți prin semnături necontestate, în baza căruia pârâta a cesionat pârâtului toate părțile sociale ale debitoarei S.C. DSR.L., în cuprinsul acestui contract menționându-se în mod expres faptul că pârâtul a luat cunoștință de situația financiară a societății debitoare. Totodată, judecătorul sindic a constatat că în cuprinsul acestui contract nu s-a făcut mențiune privind predarea de către pârâtă a actelor contabile ale societății debitoare și a bunurilor societății, către pârât.
Din raportul de inspecție fiscală parțială întocmit la_ de Direcția Generală a Finanțelor P. e a Județului C. și înregistrat de către aceasta din urmă sub nr. 43465/_ a rezultat că în perioada_ -_ s-a desfășurat o inspecție fiscală în ce privește pe debitoarea S.C. DSR.L., fiind supusă verificării în ce privește taxa pe valoarea adăugată perioada _
-_, iar în ce privește impozitul pe profit perioada_ -_ (filele 84-96).
Întrucât în cuprinsul acestui raport de inspecție fiscală sunt cuprinse concluziile organelor fiscale în ce privește activitatea societății debitoare, sub aspectul taxei pe valoarea adăugată, din perioada_ -_, perioadă în care au deținut calitatea de administratori statutari ai debitoarei, în mod succesiv, fiecare dintre cei doi pârâți, judecătorul sindic reține că acesta are valoare probatorie împotriva ambilor pârâți, care nu l-au contestat în conformitate cu dispozițiile speciale ale Codului de procedură fiscală.
Astfel, în cuprinsul acestui raport s-a aratat că organele de control ale Gărzii Financiare - Secția C. au efectuat controale încrucișate la societățile comerciale cu care debitoarea S.C. DSR.L. a derulat tranzacțiile cele mai semnificative, în calitate de furnizoare, constatându-se existența unor tranzacții pe care debitoarea nu le-a declarat prin deconturile de TVA și
declarațiile 394, aceasta sustrăgându-se astfel de la colectarea și plata taxei pe valoarea adăugată aferente lor. Ca urmare, a fost stabilită în sarcina debitoarei obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată suplimentară în sumă de 383.341 lei și a majorărilor de întârziere aferente acesteia în sumă de 250.505 lei. Totodată, aferent acelorași tranzacții, a fost stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 309.117 lei și majorări de întârziere aferente acestuia în cuantum de 181.735 lei. Suma totală stabilită în sarcina debitoarei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, impozit pe profit și majorări de întârziere aferente acestora a fost de 1.124.698 lei, pentru aceste sume fiind emisă decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 433/_ (fila 95), cu privire la care
judecătorul sindic reține că nu a fost anulată în urma formulării contestației prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Dimpotrivă, această datorie a debitoarei a stat la baza stării de insolvență a acesteia, procedura insolvenței împotriva debitoarei fiind deschisă prin sentința comercială nr. 8152/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la_ în dosarul nr._, prin care a fost admisă cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. E A JUDEȚULUI C., în calitate de reprezentantă a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR P. E A MUNICIPIULUI C. -N., împotriva debitoarei S.C. DSR.L., reținându-se în motivare că creditoarea a invocat deținerea unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 1.189.495 lei împotriva debitoarei, iar creanța acesteia rezultă din titluri executorii.
În acest sens, judecătorul sindic a constatat că în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. DSR.L. au fost înscrise creanțe în cuantum total de 1.323.569 lei, din care creanța creditorului Municipiul Câmpia Turzii în cuantum de 417 lei, iar creanța creditoarei Administrația Finanțelor P. e a Municipiului C. -N. prin D.G.F.P. C. în cuantum de
1.323.152 lei, doar această din urmă sumă fiind invocată de către lichidatorul judiciar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față, ca și prejudiciu la a cărui acoperire să fie obligați pârâții, împrejurare ce va fi avută în vedere de judecătorul sindic în baza principiului disponibilității.
Totodată, judecătorul sindic a constatat că sumele stabilite cu titlu de taxă pe valoarea adăugată și impozit pe profit, la care s-au calculat apoi majorări de întârziere, privesc activitatea debitoarei atât din perioada în care pârâta a fost administrator statutar al acesteia, cât și după data preluării acestei calități de către pârât, motiv pentru care culpa pentru crearea stării de insolvență a debitoarei prin ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv prin neînregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor expres menționate în raportul de inspecție finală nr. 43465/_
, revine ambilor pârâți.
Astfel, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care aceștia nu au înregistrat în contabilitate tranzacțiile expres menționate în raportul de inspecție finală nr. 43465/_, tranzacții dintre care cea mai mare parte au avut loc în perioada în care pârâta deținea calitatea de administrator statutar al debitoarei, iar restul după preluarea acestei calități de către pârât.
Totodată, s-a reținut că săvârșirea de către pârât a faptei prevăzute de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 rezultă și din faptul că acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006. Astfel, data înregistrării ultimei
declarații la organele fiscale în ce privește activitatea debitoarei este_ (fila 43), dată după care, la_ a devenit administrator unic al societății debitoare pârâtul S. I. care nu a mai înregistrat bilanțurile contabile privind activitatea debitoarei și nici nu a dovedit că ar fi întocmit astfel de acte, respectiv că ar fi ținut evidența contabilă a societății, nepredând actele prevăzute în art.28 din Legea nr.85/2006, lichidatorului judiciar.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtilor le revenea, în calitate de administratori statutari, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr. 31/1990, precum și din dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 31/1990. Totodată, conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea, există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor, pasiv care, dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii contabilității societății debitoare, putea fi substanțial mai mic întrucât debitele principale nu ar fi atras penalități și majorări de întârziere. Astfel, faptul că pârâtul nu au depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Totodată, neînregistrarea de către pârâtă a unui mare număr de tranzacții desfășurate de către debitoare, în contabilitatea acesteia, a condus la stabilirea ulterioară a unor obligații suplimentare în sarcina debitoarei privind plata taxei pe valoarea adăugată și a impozitului pe profit, iar stabilirea târzie a acestor obligații a făcut ca acestea să nu poată fi nici plătite la timp și astfel în sarcina debitoarei s-au stabilit și majorări de întârziere într-un cuantum considerabil. În plus, pârâta nu a făcut dovada predării către pârât a actelor contabile ale societății debitoare, în cuprinsul contractului de cesiune a părților sociale nefăcându-se mențiune în acest sens.
Și pârâtul s-a făcut culpabil de neînregistrarea în contabilitatea debitoarei a unor tranzacții desfășurate de către debitoare, după cum rezultă din raportul de inspecție finală nr. 43465/_, ceea ce a condus de asemenea la stabilirea ulterioară a unor obligații suplimentare în sarcina debitoarei privind plata taxei pe valoarea adăugată și a impozitului pe profit, iar stabilirea târzie a acestor obligații a făcut ca acestea să nu poată fi nici
plătite la timp și astfel în sarcina debitoarei s-au stabilit și majorări de întârziere.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtilor poate fi reținută și săvârșirea faptei reglementate de art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei, întrucât pârâtii nu au ținut în mod legal evidența contabilă a societății debitoare, neînscriind în contabilitatea acesteia operațiuni desfășurate de către debitoare.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtilor întrunește condițiile art.
138 lit. a din Legea nr. 85/2006, în sensul că acestia au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu. Astfel, din informații economice rezultate din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere afișat pe site-ul M.F.P. aferent anului 2007, în care sunt reflectate active imobilizate în sumă de
235.318 lei, creante în sumă de 53.970 lei, bani în casă în sumă de 10.116 lei.
Datorită faptului că pârâtii nu au prezentat actele contabile ale debitoarei, respectiv balanța de verificare analitică a clienților, nu se poate concluziona dacă aceste creanțe au fost recuperate, ceea ce duce la prezumția că, pe de o parte, în situația recuperării sumelor, acestea au fost însușite, iar pe de altă parte, că din neglijența pârâților acestea nu au fost recuperate, în ambele cazuri aceste acțiuni sau inacțiuni constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu în dauna creditorilor.
Mai mult, pârâta nu a făcut dovada predării către pârât a sumelor de bani și a activelor imobilizate înscrise în contabilitatea debitoarei și nici a utilizării acestora în interesul debitoarei, după cum nici pârâtul nu a făcut dovada în acest sens.
Așadar, față de situația relevată de actele contabile depuse la dosarul cauzei de către lichidator, judecătorul sindic apreciază că atâta timp cât au existat bunuri în patrimoniul debitoarei, iar la momentul deschiderii procedurii aceste bunuri nu mai existau în fapt, prezumția că acestea au fost folosite în folosul personal sau al altei persoane este pe deplin justificată, iar fapta se circumscrie dispozițiilor art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006.
În ce o privește pe pârâtă, judecătorul sindic a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 întrucât aceasta a folosit bunurile societății în interes personal sau în cel al altei persoane, față de încheierea contractelor de novație cu schimbare de utilizator nr. 29343/_ și nr. 29344/_ .
Astfel, prin contractul de novație cu schimbare de utilizator nr. 29344/_ încheiat între S.C. RAIFFEISEN LEASING IFN S.A., în calitate de finanțator, debitoarea S.C. DSR.L. reprezentată prin pârâta E. D. -
Z., în calitate de vechi utilizator, și numita S.C. STELSOR S.R.L. reprezentată prin soțul pârâtei, numitul E. Stelian, în calitate de nou utilizator, au fost preluate de către noul utilizator toate drepturile și obligațiile care îi reveneau debitoarei în baza contractului de leasing financiar nr. 25004/_ încheiat anterior între aceasta și finanțatorul menționat (filele 48-50). Or, această novație a fost încheiată fără contraprestație pentru debitoare, care a pierdut astfel valoarea avansului de 10% fără TVA din prețul de achiziție de 64050 euro fără TVA al vehiculului autoșasiu Mercedes Benz Atego 1318L cu suprastructură și lift Kontex, a taxei de administrare de 960,75 euro fără TVA, a taxei logistice de 350 euro + TVA și a ratelor de
leasing achitate până la data încheierii contractului de novație, deci în perioada mai 2007 - decembrie 2007 (fila 48).
Tot așa, prin contractul de novație cu schimbare de utilizator nr. 29343/_ încheiat între S.C. RAIFFEISEN LEASING IFN S.A., în calitate de finanțator, debitoarea S.C. DSR.L. reprezentată prin pârâta E. D. -
Z., în calitate de vechi utilizator, și numita S.C. STELSOR S.R.L. reprezentată prin soțul pârâtei, numitul E. Stelian, în calitate de nou utilizator, au fost preluate de către noul utilizator toate drepturile și obligațiile care îi reveneau debitoarei în baza contractului de leasing financiar nr. 26866/_ încheiat anterior între aceasta și finanțatorul menționat (filele 159-166). Or, această novație a fost încheiată fără contraprestație pentru debitoare, care a pierdut astfel valoarea avansului de 17,85% fără TVA din valoarea finanțată de 14.172,50 euro fără TVA al vehiculului Skoda Superb Extended 1,9 TDI 115 CP, a taxei de administrare de 410,60 euro fără TVA, a taxei logistice de 250 euro + TVA și a ratelor de leasing achitate până la data încheierii contractului de novație, deci în perioada august 2007 - decembrie 2007 (fila 159).
În ce privește apărările pârâtei, judecătorul sindic a reținut că faptul că pârâta nu a fost notificată anterior introducerii cererii de chemare în judecată cu privire la necesitatea predării actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să atragă respingerea cererii formulate împotriva sa, întrucât aceasta a fost legal citată în dosarul de față, având astfel posibilitatea să își formuleze apărarea, sens în care a și depus întâmpinare la dosar, astfel că aceasta a avut și posibilitatea efectivă de a depune la dosar eventuale acte contabile ale societății debitoare întocmite în perioada în care a deținut calitatea de administrator statutar al acesteia.
În ce privește concluziile raportului privind cauzele stării de insolvență a debitoarei, judecătorul sindic reține că acest raport a fost completat în sensul că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de fapta ambilor pârâți, iar nu doar a pârâtei, completare ce a intervenit înainte de data soluționării acțiunii (filele 36-39), fiind depus la dosar la_, iar cererea de chemare în judecată a fost precizată ulterior la_ (fila 83).
Totodată, nu a fost probată afirmația pârâtei în sensul că a predat pârâtului toate actele debitoarei la data cesiunii părților sociale deținute în cadrul societății debitoare, în fața persoanei care a redactat actele și a soțului său, deși sarcina probei sub acest aspect revenea pârâtei în baza art. 1169 Cod civ.
Nu prezintă relevanță faptul că pârâta a fost angajată la o altă societate comercială ulterior cesionării părților sociale ale debitoarei către pârât, întrucât antrenarea răspunderii acesteia a fost solicitată pentru faptele săvârșite de către aceasta în perioada în care a deținut calitatea de administrator statutar al debitoarei, iar a pârâtului pentru fapte săvârșite începând cu data de la care acesta a preluat calitatea de administrator statutar al societății, faptele personale ale ambilor pârâți fiind fiecare în parte și împreună în succesiunea lor în timp cauze ale stării de insolvență a debitoarei.
În acest sens, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 4 teza I din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "în caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au detinut pozitia care ar fi putut cauza insolventa";.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei în sensul că ar fi predat activitatea debitoarei din luna august către pârât, întrucât contractul de cesiune a părților sociale ale debitoarei a fost înregistrat la Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj la_ (filele 25-26), doar de la această dată având dată certă opozabilă terților, cum sunt și creditorii înscriși în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei.
Întrucât creditorii nu și-au recuperat nici măcar parțial creanța astfel cum a fost înscrisa în tabelul definitiv al creditorilor, creanța care reprezintă prejudiciul cauzat acestuia urmare a neachitării debitelor, judecătorul sindic consideră că pârâtii se impune a fi obligați, în solidar, la plata unei părți din pasivul debitoarei S.C. DSR.L., în sumă de 1.323.152 lei, astfel cum a fost solicitată de către lichidatorul judiciar, potrivit principiului disponibilității.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta E. D. -Z. solicitând admiterea recursului; modificarea in parte a dispozitiilor sentintei civ.nr.4038/2 noiembrie 2012 pronuntata de Tribunalul Specializat C. in dosar civ.nr.3004/128512011, in sensul respingerii actiunii formulate
împotriva pârâtei, ca fiind neîntemeiata. Solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata prezentului recurs.
Recurenta critică sentința instanței de apel prin prisma motivului de modificare prev.de art.304 pct.9 C.proc.civ. apreciind ca la soluționarea cauzei au fost încălcate dispozițiile art.138 alin.I lit.a, d si alin.4 din Legea nr.85/2006.
Astfel, în practica judiciara cristalizata ulterior apariției Legii nr.85/2006 s-a statuat că răspunderea reglementata de dispozițiile art.l38 este o forma specifica de răspundere civila delictuala, pentru antrenarea căreia trebuie dovedite întrunirea atât a condițiile generale specifice acestei forme de răspundere, constând în existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta culpei si a legăturii de cauzalitate cât și condițiilor speciale prevăzute de acest text legal.
Prin decizia nr.2406/2005 a Tribunalului București, secția a VII-a comerciala (nepublicata) s-a apreciat ca " .. creditoarea .. ar fi trebuit sa indice si sa probeze fapta pârâților omisiva sau comisiva, prin care aceștia ar fi obținut foloase în interes propriu.
Sarcina probei, potrivit art.129 C.pr.civ. incumba celui ce face o afirmație în fata judecății, iar invocarea prevederilor art.137 (text echivalent al art.138) nu atrage in mod obligatoriu răspunderea organelor de conducere, deoarece prin Legea nr.64/I995, cu modificările ulterioare, nu s- a instituit o prezumție legala de vinovăție si de răspundere în sarcina pârâților, prevăzându-se doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens ..... ",
Cu toate acestea instanța de fond in mod gresit a apreciat ca starea de insolventa a apărut anterior cesiunii si in raport cu aceasta a apreciat ca si pârâta se face vinovata de crearea stării de insolventa. Arată că a solicitat reclamantei să depună la dosar raportul întocmit de reclamanta in dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C., în temeiul art.59 din Legea nr.85/2006 din care rezulta cu certitudine ca starea de insolventa a apărut ulterior emiterii hotărârii asociatului unic nr.l/_ si a contractului de cesiune din aceeași data prin care pârâta a decis sa se retragă din societate si sa cesionez la valoarea nominala cele 20 de parti sociale, a 10 RON fiecare, in valoare totala de 200 Ron in favoarea paratului S. I., conform scriptelor anexate, astfel că acesta a dobândit calitatea de unic asociat si administrator al societății, mențiuni înregistrate în evidentele ORC sub nr.66717/_ în baza încheierii judecătorului delegat nr.14452/_ .
De altfel, din însăși contractul de cesiune depus la dosar, rezulta cu certitudine ca "ca urmare, prin efectul cesiunii integrale a părților sociale,
asociat unic devine S. I., care declara ca a luat cunoștiință de situația financiara a societății si de clauzele statutului societății la care aderă cu următoarele modificări: schimbarea sediului societății, schimbarea obiectului principal de activitate, participarea la capitalul social precum si administrarea societății" si cu toate acestea instanța de fond a reținut că nu am răsturnat prezumția relativa "de vinovăție" a recurentei.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a determinat persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Arată că la dosar reclamanta a depus raportul asupra cauzelor apariție stării de insolventa, care atesta ca d-l S. I. este persoana vinovata de cauzarea stării de insolventa, pentru ca numai ulterior după invocarea acestui aspect de către mine, reclamanta sa depună la dosar o completare a raportului in care sa o indice ca persoana vinovata si pe parata E. D. Z., fără însă ca aceasta completare sa fie depusa și la dosarul de fond având ca obiect Legea nr.85/2006.
In dovedirea netemeiniciei actiunii fata de recurentă, reiterează susținerile din fata instanței de fond, respectiv faptul ca in perioada decembrie 2004-august 2008 cât a avut calitatea de unic asociat si administrator al societății și-a îndeplinit toate obligațiile legale care revin administratorului, conducând contabilitatea societății în conformitate cu dispozițiile legale si depunând în termen toate declarațiile fiscale.
Mai mult, la data cesiunii efectuata la ORC C., în fata persoanei care a redactat actele si a soțului său a predat toate actele noului administrator si asociat unic al debitoarei S.C.DSR.L. si de la aceea data nu a mai prestat niciun fel de serviciu către societate, astfel ca în mod greșit instanța a reținut ca recurenta este răspunzătoare pentru pasivul societății. Arată că ulterior cesiunii, la data de_ s-a angajat la S.C.KAUFLAND ROM. IA SCS, fapt atestat de copia cărții de munca depuse la dosar, aspect pe care in mod nejustificat instanța de fond l-a înlăturat.
Solicită a se retine ca instanța de fond a admis acțiunea pe simplele prezumții invocate de reclamanta, fără a putea prezenta o dovada a susținerilor făcute, pornind in demersul sau de la bilanțul contabil înregistrat de debitoare la data de_, în care apar active imobilizate, în suma de 235.318 Lei, bani în casă în suma de 10.116 Lei si creanțe în suma de 53.970 Lei, ulterior invocând un raport de inspecție fiscala din anul 2010 ca temei al acțiunii.
Consideră ca instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat toate apărările formulate fără a se concentra asupra esenței spetei si analizării concrete a persoanei vinovate si fără a face nicio referire la faptul că pârâtul
S. I. niciun moment nu a contestat faptul ca s~au predate actele, acesta nici măcar nu s-a aparat.
Arată că din actele depuse la dosar de catre RAIFFEISEN LEASING IFN S.A. se confirma sustinerile paratei, respectiv faptul ca activele imobilizate constau in valoarea bunurilor de folosință îndelungata deținute de societate, respectiv un autocamion marca MERCEDES A TEGO 1318, cu nr. de circulație B-65-RL V si pentru autoturismul marca Skoda Superba 1.9 TDI, cu nr.de circulație_, bunuri pe care societatea le deținea în baza a doua contracte de leasing încheiate cu RAIFFEISEN LEASING IFN S.A. (f.97- 99 dosar si f.159-166 dosar) și care la data de_, datorita dificultăților financiare, au fost novate către o alta societate, în baza contractelor depuse la dosar. Totodată, solicită a se retine ca unul dintre aceste bunuri a -fost achiziționat de societate în data de 2 aprilie 2007, iar celalalt în data de 23 iulie 2007, avansul achitat fiind infim iar ratele restante au fost achitate de
societate care le-a preluat pentru a putea încheia contractele de novație. Insa, actele fiind predate paratului S. I. nu mai poate prezenta alte documente.
In ceea ce privește creanțele în suma de 53.970 Lei, de asemenea, nemaiavând actele si trecând trei ani de la acel moment îi este greu să răspundă punctual cu privire la fiecare aspect, insa afirma cu certitudine ca a făcut toate demersurile pentru recuperarea acestora, iar la data cesiunii firma nu avea datorii și era în funcțiune, iar noul asociat unic si administrator a luat cunoștință în mod expres de starea financiara a firmei.
Deși reclamanta invoca raportul de inspecție fiscala parțiala din data de 29 martie 2010, ca si dovada si a culpei paratei, arată ca acesta s-a desfășurat la sediul AFP Campia-Turzii, fără a fi convocata, fapt atestat de raport si fara a fi întocmit cu consultarea documentelor societății care nu au fost predate de administratorul S. I. . Totodată, rezultă cu certitudine faptul ca societatea nu a depus declarațiile si bilanțurile al căror termen scadent era după data încheierii cesiunii, ca atare nu implica culpa paratei. Un alt aspect rezida în acela ca facturile la care se fac referire că nu ar fi fost înregistrate sunt din august 2008, data la care societatea a fost preluata, astfel ca obligația depunerii actelor revenea noului administrator.
In concluzie, atâta timp cât la data încheierii cesiunii societatea era la zi cu depunerea actelor si documentelor financiare, fapt atestat tocmai de raportul de inspecție fiscala, iar ulterior lunii august 2008 parata nu a mai desfășurat nicio activitate pentru firma al cărei sediul si obiect principal de activitate au si fost modificate, starea de insolventa apărând ulterior cesiunii si faptul ca în concret parata ERDEL Y D. Z. nu se face vinovata de faptele invocate.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Analizând recursul declarat de către pârâta E. D. -Z. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. ea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al lichidatorului judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC DS a fost justificat prin invocarea dispozițiilor art. 138 lit.a și d din Legea nr.85/2006, arătându-se că judecătorul sindic poate dispune ca pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, neacoperit din bunurile acesteia, să fie plătită de către administratorii statutari.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitoarei în insolvență impune existenta unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006, condiție îndeplinită în speță.
După cum rezultă din certificatul constatator eliberat de către ORC, la data formulării cererii, pârâtul S. I. este administratorul debitoarei. Anterior acestui moment, de la data înființării și până la data de_, societatea a fost administrată de către pârâta E. D. -Z. ; prin hotărârea nr.1 din_ a adunării asociaților, asociatul și administratorul a cesionat părțile sociale către pârâtul S. care a devenit și administrator.
Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că după numirea lichidatorului, practicianul în insolvență a notificat atât societatea debitoare, cât și pe fostul administrator să predea registrele și actele societății; cu toate acestea, pârâtul nu a înțeles să dea curs solicitării lichidatorului și nu a
predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, probele administrate în cauză evidențiind această împrejurare.
Considerând că au fost făcute toate demersurile pentru intrarea în posesia documentelor contabile și că fostul administrator statutar a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și administrative ale societății precum și bunurile acesteia, a formulat cererea de atragere a răspunderii personale a persoanelor vinovate în conformitate cu prevederile art. 138 alin.1 lit. a și d din Legea insolvenței .
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societății; probele administrate relevă împrejurarea că administratorul debitoarei nu a pus la dispoziția lichidatorului actele societății iar creditorii societății nu au putut fi identificați iar eventualele bunuri nu au putut fi valorificate pentru a se realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunuri, eventuala înstrăinare a activelor nefiind evidențiată în contabilitatea societății, ceea ce permite instanței să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata.
Având in vedere faptul că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere și dispozițiile art.1540 din vechiul cod civil potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisa in executarea mandatului ».
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a pârâtului și prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Se poate conchide că toate aceste constatări și susțineri fundamentate pe prevederile Legii societăților comerciale și Legea insolvenței sunt corecte și îi vizează pe administratorii societății adică pe pârâtul din cauză.
C. ea constată că din verificările efectuate de către lichidatorul judiciar a reieșit faptul că debitoarea nu mai deține în patrimoniu bunurile evidențiate în actele financiar contabile întocmite respectiv bilanțul la data de_ înregistrat la M. Finanțelor. Potrivit indicatorilor din bilanțul întocmit (anterior datei încheierii cesiunii părților sociale), rezultă că societatea debitoare figurează cu active imobilizate în valoare de 235.318 lei si active circulante în valoare de 10.116 lei.
Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că bunurile amintite anterior nu mai există, însă, nu există nici o dovadă că acestea ar fi fost predate actualului administrator de către pârâta E. la data cesiunii părților sociale după cum nu există nici o probă care să ateste predarea documentelor financiar contabile.
C. ea observă că nu există nici o probă care să infirme susținerile lichidatorului judiciar potrivit cărora documentele financiar contabile ale debitoarei precum și bunurile acesteia ar fi fost predate pârâtului Angzeli. Pârâta susține că toate aceste documente și active ale debitoarei au fost predate, operațiunea fiind consemnată într-un înscris. Cercetând probele existente la dosar, C. ea reține că judecătorul sindic a reținut corect că nu există o astfel de dovadă și că în raport de săvârșirea faptelor pentru care se solicită antrenarea răspunderii solidare a pârâților și care a contribuit la insolvența debitoarei, răspunderea pârâților este una solidară.
Și este așa întrucât se poate observa că procedura insolvenței debitoarei a fost declanșată la data de_, creanțele acesteia fiind în sumă de 1.323.569 lei, creanță bugetară, stabilita prin raportul de inspecție fiscala încheiat la_ . Aceasta creanță a fost stabilită de organul fiscal pentru nereguli constatate pentru perioada în care administrarea societății a aparținut, succesiv ambilor pârâți, perioada suspusă controlului fiind _
-_ în materia TVA respectiv_ -_ pentru impozitul pe profit.
Este adevărat că în declarația semnată de către pârâtul S. la data cesiunii părților sociale se menționează că a luat la cunoștință de obligațiile societății către organele fiscale și că își asumă responsabilitatea acestora, însă, C. ea reține că această obligație asumată vizează cel mult plata lor iar nu exonerarea de răspundere a pârâtei E. .
Conform art.138, alin 4 din LPI, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidara, cu condiția ca apariția stării de insolventa să fie contemporana sau anterioara perioadei de timp în care si-au exercitat mandatul sau în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolventa.
În speță, C. ea apreciază că ipoteza normei legale enunțate anterior este întrunită întrucât pârâta E. i a deținut calitatea de administrator a debitoarei în perioada în care s-a constatat că nu există o contabilitate ținută în conformitate cu legea, fiind astfel posibilă deducerea unor taxe care nu erau deductibile fiscal și care, neachitate la scadență, au determinat ajungerea debitoarei în insolvență.
Prin urmare, chiar dacă la data formulării cererii de antrenare a răspunderii, fundamentată pe prevederile art.138 din LPI, pârâta nu este administratorul debitoarei, întrucât apariția stării de insolvență este anterioară și se situează în interiorul mandatului de administrator al acesteia, vor fi ținuți răspunzători pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
Odată lămurită problema solidarității, pe fondul cererii, C. ea reține următoarele:
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce le reveneau în calitate de administratori statutari, judecătorul sindic apreciază corect că s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de
insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs .
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare, deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând
apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente.
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect starea de fapt dând relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia corectă a dovedirii raportului de cauzalitate între fapta imputată prevăzută de Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat .
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
În prezenta cauză, C. ea apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, ipoteza normei legale din art.10 și 11 din Legea nr.82/1991 fiind întrunită.
Pârâților, în calitate de administratori, le revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Cât privește incidența prevederilor art.138 lit.a din LPI, C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod corect că pârâții au folosit bunurile debitoarei în folosul propriu întrucât, după cum am menționat și anterior, bunurile persoanei juridice menționate în balanța întocmită și afișată pe site-ul MFP aferent anului 2007 nu au fost predate lichidatorului judiciar și nici nu există vreo dovadă că acestea ar fi fost folosite în interesul debitoarei.
Se poate observa că cele două autovehicule, obiect al contractelor de leasing, ulterior novate au fost predate unei alte societăți, aparținând soțului pârâtei E., cu titlu gratuit, fără a exista o contraprestație, valoarea avansului achitat de debitoare fiind astfel nerecuperată.
C. ea apreciază astfel că în sarcina pârâților poate fi reținută săvârșirea faptelor reglementate de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, susținerile contrare fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, C. ea va aprecia recursul declarat de către pârâtă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.8 din Legea nr.85/2006 îl va respinge și va menține în întregime dispozițiile hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta E. D. -Z. împotriva sentinței civile nr. 4038 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. S. C. P. A. M. C.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Oros V.
| ← Decizia civilă nr. 6124/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 1443/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
