Decizia civilă nr. 6124/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 6124/2013
Ședința publică din data de 27 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta D. | G. | A F. | |
P. | A J. C. în calitate de reprezentant al A. F. | P. | A M. |
C. - N., împotriva sentinței civile nr. 4255 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC
C. P. C. S. prin lichidator judiciar R. LS și N. I. P., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care C. ea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. Apreciază că, la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
Deliberând reține că,
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 4255 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., s-a respins cererea formulată de creditoarea D.
G. a F. P. C. în contradictoriu cu pârâtul N. I. P. având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale pentru pasivul debitoarei SC C. P.
C. S. .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2606/_ pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP C. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC C. P. C. S., fiind desemnat administrator judiciar Societatea R. LS . Prin sentința civilă nr. 3151/_ s-a dispus intrarea debitoarei în faliment în procedură simplificată, iar la masa credală a debitoarei au fost înscrise creanțe în valoare de 106.481 lei.
Conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din
cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
În situația în care lichidatorul judiciar nu indică persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea pre văzută la art. 138 alin. 1, aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Lichidatorul judiciar a întocmit raportul prevăzut de dispozițiile art. 59 din Legea nr. 85/2006 și a reținut că nu a identificat elemente incidente dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, apreciind că principalele cauze care au condus la starea de insolvență a debitoarei au fost reprezentate de managementul deficitar și de încetarea activității debitoarei fără a clarifica aspectele juridice și financiare.
Conform dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006 o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență poate fi suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Creditoarea a invocat faptul că pârâtul nu a ținut contabilitatea debitoarei cu respectarea dispozițiilor legale deoarece nu a predat actele contabile practicianului în insolvență, iar acest fapt atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu există posibilitatea de a se analiza modul de inventariere și administrare a patrimoniului de către administratorul societății.
Judecătorul sindic a apreciat că nepredarea documentelor contabile nu reprezintă un element care prin el însuși să ducă la concluzia că pârâtul nu a ținut contabilitatea conform dispozițiilor legale și că prin această faptă a determinat apariția stării de insolvență a debitoarei, cu atât mai mult cu cât prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția stării de insolvență lichidatorul judiciar nu a identificat cauze care să aibă legătură cu culpa fostului administrator statutar. Creditoarea era cea care ar fi trebuit să dovedească faptul că starea de insolvență a fost cauzată de faptul că nu a fost ținută contabilitatea conform legii, dovadă care nu a fost făcută.
Deoarece în cauză nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul a săvârșit fapte care să atragă răspunderea pentru pasivul societății debitoare în condițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006, judecătorul sindic a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacata, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii administratorului statutar al debitoarei.
În motivele de recurs se arată că o primă consecință a lipsei documentelor contabile este aceea ca raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolventa a debitoarei nu este relevant. Are în vedere ca nu s-a putut face verificarea concordantei între declarațiile fiscale și documentele contabile ale debitoarei.
Susține că cu privire la notificările trimise de administratorul/lichidatorul judiciar în cauza, atât pe adresa administratorului statutar cat si pe cea a debitoarei ca aceste adrese corespund mențiunilor din lista asociaților si administratorilor si cu lista de control a debitoarei de la Oficiului Registrului Comerțului, respectiv domiciliului/ sediului social la care administratorul statutar a trimis notificările sunt cele declarate. Solicită a se constata faptul ca in
b.p.i. nr. 11663/_ se consemnează următoarele: "Corespondenta expediata
pe adresa sediului debitoarei din loc. A., str. S. nr. 7 județul C. a fost returnata cu mențiunea - familia refuza primirea. Prin urmare faptul ca refuza ridicarea corespondentei nu poate sa-i profite paratului. Neridicarea corespondentei expediate de administratorul/lichidatorul judiciar este imputabila exclusiv acestuia si nu poate constitui cauza de exonerare de răspundere. Se poate retine incidența art. 138 lit.d si in sensul in care administratorul statutar a făcut sa dispară documentele contabile ale debitoarei, întrucât corespondenta expediata pe adresa sediului debitoarei din loc. A., str. S. nr. 7 județul C.
, a fost refuzata.
Solicită a se constata ca deși paratul a fost citat si in prezentul litigiu, fiindu-i comunicata acțiunea conform dovezilor de comunicare existente la dosarul cauzei, si ar fi putut să facă, in fine, dovada bunei sale credințe precum si proba contrara a celor arătate prin acțiune, aceasta nu s-a întâmplat.
Întreaga conduita procesuala adoptata dupa data deschiderii procedurii insolventei nu face decât sa exprime consecventa paratului in a face sa dispară documentele contabile si a se sustrage răspunderii stabilite potrivit dispozițiilor legale.
In calitate de administrator statutar îi revenea obligația de a de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat in conformitate cu dispozițiile legale in materie, acesta fiind direct răspunzător de modul in care este ținuta evidenta contabila, obligațiile sale reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c ale legii 31/1990. Astfel, administratorul este răspunzător pentru societate, pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Totodată, conform prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr.82/1991 republicata, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului care are obligația gestionarii societății.
Netinerea contabilității precum ori tinerea incorecta sau incompleta a acesteia, nu face posibila sesizarea dificultăților cu care aceasta se confrunta la un moment dat si face insesizabila starea de insolventa care poate sa apară la un moment dat.
Prin urmare, culpa administratorului statutar este vădita, la fel ca si raportul de cauzalitate intre lipsa documentelor contabile si ajungerea debitoarei in stare de insolventa respectiv prejudiciul adus creditorilor prin faptele mai sus arătate.
Lipsa documentației contabile ce ar fi trebuit pusa la dispoziția organului care aplica procedura insolventei, numit in cauza in <vederea analizării cauzelor si persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei in încetare de plați, a bunurilor aflate in patrimoniu, conduc spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului in care a fost gestionata întreaga activitate a falitei. Imposibilitatea verificării modului in care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca de altfel a verificării întregii activități a acesteia, conturează, fara echivoc vinovăția fostei conduceri si legătura directa între acțiunile acesteia si falimentarea persoanei juridice.
Arată că în calitatea sa de administrator, paratul nu și-a îndeplinit obligația prevăzuta de Legea nr.85/2006, în sensul prezentării actelor contabile, a registrelor societății, a bilanțului contabil, a listelor privind creditorii si creanțelor acestora, a contului de profit si pierderi cat si a celorlalte acte, astfel cum sunt enumerate de art.35 din lege.
Prin neprezentarea acestor acte se dovedesc implicit cazurile de culpa prevăzute de legea speciala, situație in care va rugam a aprecia ca se impune antrenarea răspunderii administratorului debitoarei conform art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.73 din Legea nr.31/1990 republicata.
Intenția de fraudare a creditorilor este mai mult decât evidenta, aceștia fiind prejudiciați prin sustragerea organelor de conducere ale debitoarei de la îndeplinirea obligațiilor sociale si financiare asumate.
In cazul răspunderii civile instituite de art.138 din Legea nr.85/2006, prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului facandu-se prin simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Prin excepție, Legea nr.85/2006 reglementează o răspundere a anumitor persoane - membri ai organelor de conducere - care, prin faptele lor, au dus la încetarea plații datoriilor prin săvârșirea unor fapte expres si limitativ prevăzute de lege.
Dovada legăturii dintre fapta ilicita, culpabila a paratului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia este .
Consideră că în sarcina paratei poate fi reținuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in condițiile in care nu s-au predat documentele contabile administratorului/lichidatorului judiciar, astfel cum ele sunt prevăzute in art.28 din Legea nr.85/2006. Paratei îi revenea obligația, in calitatea sa de administrator statutar, de a duce la îndeplinire contractul de mandat încredințat în conformitate cu dispozițiile legale in materie, administratorii fiind direct răspunzători de modul in care este ținuta evidenta contabila, obligațiile lor reieșind cu celeritate din dispozițiile art.73 alin.1 si alin.2 ale legii nr.31/1990 precum si din dispozițiile art.11 alin.4 din legea nr.31/1990. Astfel, administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate, pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, acțiunea in răspundere împotriva lor aparținând creditorilor societății doar in cazul deschiderii procedurii insolventei.
In condițiile neținerii contabilității in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul înregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma atâta timp cat exista încetarea de plați si una din
faptele enumerate de art. 138, prezumția având caracter juris et de jure nefiind posibil a fi răsturnata prin proba contrara.
In motivarea cererii, învederează instanței de control judiciar faptul ca, potrivit art.138 litera d din Legea nr.85/2006, faptul ca nu a fost ținuta contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea organelor de conducere deoarece nu exista posibilitatea de analiza asupra modului de inventariere si administrare a patrimoniului de către administratorul societății.
In acest sens, învederează instanței faptul ca, potrivit teoriei si practicii judiciare, in dreptul civil si in cel comercial, operează doua reguli principale: prima - răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa si a doua - indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrala, cuantumul despăgubirilor depinde de întinderea prejudiciului si nu de gravitatea vinovăției.
In cazul de fata, indiferent de faptul ca paratul, in calitate de administrator, a încălcat din culpa (neglijenta) sau cu intenție normele de drept care ii impuneau tinerea corecta a contabilității si gestionarea cu atenție a patrimoniului si activității, aceasta se face vinovata de încălcarea legii (contabilității, in cazul de fata) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorului de a tine evidenta contabila conform legii si de a o prezenta lichidatorului reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si alin.2, ale art. 134 alin.1 si 2 si ale art. 181 din Legea nr.31/1990 rep. - legea
societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep. - legea contabilității.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.73 lit.c din Legea nr.31/1990 rep."administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere" si potrivit dispozițiilor art.73 alin.2 "Acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparține si creditorilor societății, insa aceștia o vor putea exercita numai in caz de faliment al societății";
Potrivit dispozițiilor art.11 al.4 din Legea nr.82/1991 rep. "Răspunderea pentru organizarea si tinerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionarii patrimoniului".
In acest sens sunt si următoarele argumente:Atragerea răspunderii administratorilor prevăzuta de art.138 litera d din Legea nr.85/2006 este o consecința a încălcării dispozițiilor imperative ale art.73 alin.1 lit.c si ale alin.2 din Legea nr.31/1990 rep si acelor prevăzute de art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep.;
Înregistrarea corecta in contabilitate a operațiunilor efectuate (tinerea contabilității) reprezintă pentru creditori o garanție ca operațiunile au fost legale, ca ele pot fi verificate si ca isi vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate in contabilitate. In cazul de fata, Administrația F. P. a municipiului C. -N., in calitate de creditor prioritar, a suferit un prejudiciu reprezentând creanța nerecuperata de la debitor, prejudiciu suferit datorita faptului ca administratorul nu a îndeplinit dispozițiile art.73 alin.1 lit.c si ale alin.2 din Legea nr.31/1990 rep. si ale celor prevăzute de art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 rep. si nici pe cele ale art.26 din Legea nr.85/2006.
Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existentei a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres si limitativ, este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce conțin răspunderea civila obișnuita.
Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente C. ea reține următoarele
:
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă sub două aspecte: în primul rând, s-a susținut că aceasta cuprinde motive contradictorii, iar în al doilea rând, că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Prima critică adusă hotărârii recurate se impune a fi înlăturată întrucât judecătorul sindic a procedat la analizarea succintă a condițiilor răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari ai debitoarei, fiind prezentate argumentele de fapt și de drept care l-au condus la soluția pronunțată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, C. ea reține că creditoarea ADMINISTRATIA F. P. C. -N., reprezentată de DGFP C., a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 138 (1) lit. d din Legea nr. 85/2006 modificată, obligarea pârâtului N. I. P., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC C. P. C. S., la plata pasivului societății, în cuantum de 106.481 lei, susținându-se în esență că nepredarea documentelor financiar-contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar creează prezumția că pârâtul, în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea debitoarei fapt ce a condus la falimentul persoanei juridice și pune creditorii în imposibilitatea de a verifica modul în care a fost gestionată activitatea debitoarei înainte de deschiderea procedurii insolvenței.
Judecătorul sindic a respins cererea creditoarei de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului N. I. P. în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada nepredării intenționate a documentelor contabile, iar cauzele insolvenței nu au fost identificate, astfel că nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate
între neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea și ajungerea acesteia în insolvență.
C. ea nu achiesează la concluzia nevalabilității notificării de predare a documentelor contabile pentru cel puțin două argumente.
Potrivit listei de control a debitoarei emisă de ORC C., se constată că domiciliul pârâtului N. I. P. figurează în continuare la adresa indicată, adresă care este opozabilă terților, inclusiv lichidatorului judiciar.
Lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția de a pune în vedere pârâtului
N. I. P. obligația de a preda documentele contabile și prin expedierea notificării la sediul debitoarei pe care acesta o administra, adresă menționată la ORC C., astfel că nu se poate susține că pârâtul nu a fost informat asupra obligațiilor ce îi revin după deschiderea procedurii insolvenței.
În aceste condiții, omisiunea de a se prezenta la oficiul poștal în vederea ridicării corespondenței expediate de lichidatorul judiciar este imputabilă exclusiv pârâtului și nu poate conduce la exonerarea acestuia de orice răspundere.
Nu în ultimul rând, dacă pârâtul ar fi dat dovadă de bună credință acesta ar fi predat documentele contabile lichidatorului judiciar sau le-ar fi depus la dosarul cauzei în cursul judecății cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale dat fiind că acesta a fost citat la adresa de domiciliu, iar de la primirea citației și până la soluționarea cererii de chemare în judecată a trecut un interval de timp rezonabil.
Lichidatorul judiciar a arătat că nu există o evidență contabilă a debitoarei astfel că această împrejurare nu mai poate fi apreciată ca o simplă prezumție a omisiunii de a conduce contabilitatea conform normelor legale.
Concluzia judecătorului sindic este că pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu este suficientă o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Deși evidențiază că între cauzele ajungerii debitoarei în insolvență au fost indicate de către lichidatorul judiciar cu titlu de ipoteză, managementul deficitar al resurselor financiare și neglijarea responsabilităților ce îi reveneau în calitate de administrator statutar, judecătorul sindic apreciază în mod eronat că nu s-a stabilit raportul de cauzalitate între fapta imputată și starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare care a constituit condiția necesară adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.
Complexitatea vieții unei societăți comerciale implică succesiunea și împletirea unor fapte și împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiția de a fi considerate cauza insolvenței.
Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanșat punerea în mișcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfășurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfășurare deși intervenția ar fi fost posibilă și eficientă împiedecând apariția consecințelor nedorite, între care insolvența debitoarei care a fost și cauza prejudiciului creditoarei recurente .
Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct putând fi și unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acționeze și să producă prejudiciul.
C. ea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greșită a nedovedirii raportului de cauzalitate între fapta
imputată, prevăzută de art. 138 lit. d in Legea nr. 85/2006 și prejudiciul invocat
.
Practica a reținut în mod constant premisa coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie cauza necesară dar și condițiile cauzale, adică faptele care au mediat acțiunea cauzală .
Judecătorul sindic a reținut corect că în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat, însă a conchis în mod eronat că nu suntem decât în prezența unor prezumții.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
În prezenta cauză, C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin.1 din Legea nr.85/2006 și nu a înregistrat nici situațiile financiare anuale la registrul comerțului în mai mulți ani consecutivi. Pârâtului, în calitate de administrator, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații ceea ce denotă că există un raport de cauzalitate suficient de caracterizat în această ipoteză .
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se confirmă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
C. ea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, C. ea va admite recursul declarat de creditoarea D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr.4255 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C. pe care o va modifica în sensul că va admite cererea și va obliga pârâtul N. I.
P., la plata pasivului debitoarei SC C. P. C. S. până la concurența sumei de 106.482 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 4255 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a2 al Tribunalului Specializat C. pe care o modifică în sensul că admite cererea și obligă pârâtul N. Impre P. la plata pasivului debitoarei până la concurența sumei de 106.481 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
M. | S. C. P. | A. | M. C. | V. | D. |
red.M.S./A.C.
2 ex. -_
jud.fond.Ivănescu S.
| ← Sentința civilă nr. 361/2013. Răspundere organe de conducere.... | Decizia civilă nr. 2545/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
|---|
