Decizia civilă nr. 2704/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2704/2013

Ședința publică de la 01 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H. Judecător M. B.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ș. C. împotriva sentinței civile nr. 6558 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al T. ui Maramureș, privind și pe intimat SC 2. AV B. P. LS PRIN LICHIDATOR J. P. I. I., intimat B. C. I., având ca obiect Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. i A. G. în reprezentarea intereselor intimatului B. C., lipsă fiind restul părților.

P. cedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 22 februarie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul B., la 28 februarie 2013 s-a transmis prin fax (și ulterior prin poștă, la_ ) dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat, iar la 1 martie 2013 s-a înregistrat întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentanta intimatului B. depune la dosar dovada comunicării prin fax a întâmpinării cu celelalte părți litigante.

Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția tardivității formulării recursului, în temeiul art. 301 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006.

Reprezentanta intimatului lasă la aprecierea instanței soluționarea incidentului procedural invocat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței justificative pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare prin prisma excepției de tardivitate invocată din oficiu.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6558 din_ pronunțată în dosar nr. _

/a1 al T. ui Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta P. I. I. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC 2. AV B. P. L.T.DSR.L și în consecință:

A fost obligat pârâtul Ș. C. să suporte cu averea proprie pasivul debitoarei S.C. 2. AV B. P. L.T.D., în cuantum de 14.103 lei.

S-a respins acțiunea față de pârâtul B. C. I. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ș. C., înregistrat la data de_,

solicitând în principal admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

1

instanței de fond, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și respingerea ca nefondată și nedovedită a cererii de obligare a pârâtului recurent Ș. C. la suportarea pasivului societății insolvente până la concurența sumei de 14.103 lei.

Curtea, din oficiu, a invocat la acest termen excepția tardivității introducerii recursului

, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de_ (f. 36) și la cea a introducerii căii de atac, respectiv data de_, în acord cu prev. art. 101-102 C.pr.civ. și în condițiile în care termenul de recurs era de 7 zile de la comunicare.

Analizând cu prioritate această excepție,

în conformitate cu dispozițiile art. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Sentința civilă nr. 6558 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui Maramureș a fost comunicată pârâtului la data de_ așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 36 din dosarul de fond.

Recurentul pârât avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de_ . În concret, recursul a fost declarat la_ .

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art.

8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul pârâtului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

Conform art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ., se va dispune obligarea recurentului la plata, către intimatul B. C. -I., a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, considerându-se că acest cuantum este echitabil din perspectiva ambelor părți, el fiind proporțional cu valoarea obiectului cauzei și cu complexitatea muncii prestate de avocat, având în vedere și faptul că soluția din recurs este rezultatul admiterii unei excepții de ordine publică, invocată de instanță din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Ș. C. împotriva sentinței civile nr. 6558 din_ pronunțată în dosar nr._ /a1 al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatului B. C. -I. suma de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

P. nunțată în ședința publică din 0_ .

2

Președinte,

G. -A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

G. ,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: E. C.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2704/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței