Decizia civilă nr. 3133/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIE CIVILĂ Nr. 3133/2013

Ședința publică de la 12 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător DP Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F. P.

  1. împotriva sentinței civile nr. 5976/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al

  2. ui S. în contradictoriu cu intimații SC T. M. SS, SC T. M. SS PRIN LICHIDATOR J. CII B. R. I., M. I., S. G., având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .

La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă practicianul în insolvență, dl. B. u R. . Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Practicianul în insolvență solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică relevând în susținere că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, bunul a fost casat, existând la fila 12 și procesul verbal de casare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.976 din 03 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S. s-a respins ca nefondată cererea formulată de creditorul

D. G. A F. P. S. împotriva pârâților M. I. și S. G., pentru atragerea răspunderii în sensul suportării pasivului social al debitoarei în sumă de

19.436 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, societatea a deținut bunuri în valoare de 3941,61 lei, care, datorită faptului că au fost amortizate și în stare avansată de uzură, au fost casate, fapt ce rezultă din raportul lichidatorului și balanța de verificare din luna iulie 2012, depusă la dosar. Primăria municipiului Z. informează că societatea nu figurează cu bunuri impozabile. Din balanța de verificare menționată rezultă existența în casă a sumei de 4095 lei care a fost cheltuită pentru plata impozitelor, taxelor și alte contribuții.

Așadar, bunurile la care se face referire în acțiune nu au existat pentru a fi valorificate în condițiile Legii nr. 85/2006, astfel că, nefiind dovedită vreo faptă ilicită

dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, instanța de fond a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, creditoarea D. G. A F. P. S. a declarat recurs

, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii administratorilor debitoarei S.C. T.

M. SSR.L., respectiv pârâții M. I. și S. G. pentru suma de 19.436 lei.

În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța de fond a ignorat temeiul legal și fără a interpreta strict prevederile legale incidente și temeiul de drept în baza căruia a formulat cererea de atragere a răspunderii administratorilor în cauză, în mod nelegal a respins cererea sa angajare a răspunderii administratorilor. În acest context, creditoarea arată că societatea a depus ultima balanță de verificare la data de_ la D.G.F.P. S., din care rezultă alte aspecte decât cele susținute de lichidator în raportul nr. 2249/_ cum că nu s-au identificat bunuri ale societății care să fie inventariate, respectiv faptul că societatea deține bunuri, instalații și mijloace de transport, existând astfel o contradicție între cele menționate de lichidator și scriptele depuse de către societate la D.G.F.P. În aceste condiții, creditoarea apreciază că nepunerea la dispoziția administratorului judiciar de către administratorii statutari a bunurilor existente în sold la data de_, înstrăinarea totală sau parțială a acestora precum și neconducerea evidenței contabile conform prevederilor legale, pot fi elemente de atragere a răspunderii administratorilor conform art. 138 din Legea nr. 85/2006. Recurenta consideră că speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, prejudiciu fiind evident, respectiv suma de

19.436 lei, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății, iar prin modul în care aceștia au acționat au fost prejudiciați creditorii, existând astfel un raport de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a acestora.

Intimatul B. R., în calitate de lichidator judiciar al S.C. T. M. SSR.L.

Z., a depus întâmpinare

în cauză prin care sa solicitat respingerea recursului având în vedere că bunurile în valoare de 3941,61 lei la care face referire creditoarea

D.G.F.P. S., au fost în stare avansată de uzură, au fost amortizate, astfel că, au fost casate, sens în care s-a depus balanța de verificare din 31 iulie 2012.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente

:

Recursul formulat de către creditoarea D.G.F.P. S. reia toate aspectele invocate și prin cererea de chemare în judecată însă face abstracție de toate probele administrate în fața primei instanțe și care au fundamentat soluția pronunțată de către judecătorul sindic.

Astfel, recurenta insistă în prezentarea datelor contabile așa cum rezultă din balanța de verificare din decembrie 2011, fără a face vreo referire la balanța contabilă ulterioară din iulie 2012, în care bunurile în valoare de 3.941, 61 lei nu mai apar înregistrate. Și există și dovada care justifică scoaterea acestor bunuri din contabilitate, procesul verbal de casare din_ a echipamentului ,,analizator de gaze,, amortizat și casat datorită stării avansate de uzură.

În consecință, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006 deoarece la data deschiderii procedurii de insolvență nu mai existau în patrimoniul debitoarei bunuri care să nu fi fost predate. Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5.976 din 03 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S., pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5.976 din 03 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. A. I. C. I. DP

GREFIER,

M. N. ȚAR

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: DP .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3133/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței