Decizia civilă nr. 2730/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR.2730/2013
Ședința publică din data de 04 martie 2013 Instanța constituită din:
P.: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, contestația în anulare formulată de Ț. A. și Ț. C., împotriva deciziei civile nr. 9896 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu C. C. SC Ț. C. SRL PRIN P. C. T. și SC Ț. C. SRL PRIN LICHIDATOR J. J. I., având ca obiect acțiune în anulare.
În data de_, prin fax și în data de_, prin poștă s-au depus la dosar note de ședință din partea intimatului C. C. SC Ț. C. SRL ( f. 15 -20).
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 9896 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. au fost respinse recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței comerciale nr. 1362 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. care a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut următoarele:
În condițiile Legii nr. 85/2006, judecătorul sindic fiind investit cu soluționarea procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC Ț. C. SRL, a fost sesizat cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare și convenție de dare în plată imobiliară autentificat sub nr. 1301/_ de BNP T. ache V., contract încheiat între debitoare în calitate de vânzător și pârâții Ț. A. și Ț. C. în calitate de cumpărător cu privire la imobilul înscris în CF 50121 Mârgău cu nr. topo. 2164/1/1 și 2164/1/2, în subsidiar solicitându-se constatarea simulației, anularea încheierii de întabulare a dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătorilor și repunerea părților în situația anterioară.
În argumentarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului C. creditorilor debitoarei a invocat lipsa consimțământului valabil, lipsa contraprestației din partea cumpărătorului, lipsa prețului și vicierea cauzei actului juridic, fiind menționate ca și temeiuri de drept dispozițiile art. 80 alin. 1
lit. c, art. 80 alin. 2 lit. d și art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, precum și reglementările cuprinse în art. 5,_ și urm. și 975 Cod civil.
În încheierea de ședință din_ - s-a menționat faptul că judecătorul sindic a pus în vedere reprezentantului reclamantului să-și precizeze temeiurile acțiunii, partea arătând că înțelege să formuleze o acțiune în anularea actelor frauduloase întemeiate din punct de vedere legal pe dispozițiile art. 79 raportat la art. 80 alin. 1 lit. c, art. 80 alin. 2 lit. d și art. 81 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 renunțând la argumentele referitoare la simulație.
Față de aceste precizări, Curtea a apreciat că primul motiv de recurs invocat de către pârâți circumscris art. 304 pct. 6 C.pr.civ. nu se susține, instanța de fond pronunțându-se raportat la principiul disponibilității în limitele investirii sale, judecătorul sindic nereținând alte motive decât cele expuse prin acțiunea formulată. Aceste motive de nulitate a actelor juridice și de repunere a părților în situația anterioară au fost dezbătute în contradictoriu cu toate părțile, iar pârâții au avut pe parcursul procesului o apărare calificată.
Referitor la motivul de recurs ce constă în încadrarea greșită a motivului de nulitate în art.80 lit.c din Legea 85/2006, Curtea a constatat că în aceste prevederi se încadrează toate actele încheiate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii dacă se apreciază că intenția tuturor părților implicate a fost aceea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori. Acțiunea formulată de către
C. C. a fost întemeiată pe art.80 lit.c din Legea 85/2006 text care acoperă și contractul de vânzare-cumpărare fiind îndeplinite condițiile în acest sens.
Aspectele de ordin terminologic privitoare la sancțiunile ce intervin în cazul încălcării unor dispoziții legale cu prilejul încheierii unor acte juridice - anulare - nulitate, sunt utile din punct de vedere teoretic, dar în fapt nu sunt de natură a atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate, efectul fiind în ambele cazuri desființarea actului cu efect retroactiv.
De asemenea, invocarea unor temeiuri de drept specifice dreptului comun nu este incompatibilă cu procedura insolvenței, în primul caz raportându-ne la dreptul material aplicabil, iar în cel de al doilea caz la prevederile-cadru care reglementează procedura insolvenței în ansamblul său, prevederi în mare măsură de ordin procedural.
O altă critică formulată de către recurenții persoane fizice vizează presupusa calificare a dării în plată ca un act de compensare, critică de asemenea nefondată raportat la considerentele reținute de judecătorul sindic în motivarea hotărârii. Astfel, se arată în hotărâre că: judecătorul sindic are în vedere că în speță pârâtul Ț. era la data raportului juridic administrator al debitoarei, acest contract fiind unul de vânzare-cumpărare, intenția comună a părților fiind să transfere dreptul de proprietate pentru prețul arătat. Este evident astfel că actul dedus judecății este reprezentat de actul de vânzare- cumpărare (dare în plată) ca modalitate de transfer a dreptului de proprietate.
Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii prin prisma cerințelor prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. c și art. 80 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006 s-a realizat în mod judicios de către judecătorul sindic ajungându-se în mod neechivoc la concluzia potrivit căreia curtea a anulat raportului juridic dintre părți cu privire la imobilele menționate și restituirea acestora către debitoare.
Astfel, Curtea a achiesat la concluziile instanței de fond potrivit cărora nu s-a făcut dovada realității creanței pârâtului Ț. la data convenției părților și nu există documente primare cu dată certă în dovedirea realității acesteia.
Aspectele referitoare la admiterea unei plângeri împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale au fost reținute de către instanța de fond doar ca
un element de circumstanțiere fără să aibă o pondere hotărâtoare la soluția pronunțată.
Curtea a reținut sub acest aspect doar faptul că dispozițiile art. 70 ind. 1 din Legea nr. 31/1990 instituie posibilitatea încheierii actelor de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale de către reprezentanții legali - administratori în temeiul puterilor conferite acestora prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare - Adunarea Generală a A. lor. Cum nici legea și nici actul constitutiv al societății debitoare nu conferă administratorului prorogativa de a încheia acte de dispoziție cu privire la imobilele societății, se
impunea în mod evident convocarea AGA în vederea adoptării unei hotărâri în sensul arătat.
Raportat la obiectul de activitate al societății debitoare, la faptul că imobilul obiect al actului de vânzare reprezenta unul din activele principale ale societății deservind scopului acesteia, Curtea a apreciat că se impunea cu atât mai mult obținerea unui acord din partea celuilalt asociat, C. T. deținător a 50% din capitalul social, persoană neconsultată cu prilejul încheierii actului contestat. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât la_ între asociatul T. C. și SC Ț. C. SRL prin administrator Ț. A. s-a încheiat un act prin care părțile au convenit să nu încheie nici un act juridic cu o valoare de peste 30.000 euro care ar atrage diminuarea patrimoniului societății fără acordul tuturor asociațiilor.
Sub aspectul relei credințe, Curtea a apreciat că, date fiind circumstanțele cauzei, faptul că unul dintre asociați a înțeles să stingă, cu puțin timp înainte de formularea cererii debitoarei pentru intrarea în faliment în procedură simplificată, cerere semnată tocmai de către asociatul administrator, o presupusă creanță față de societate conduc la concluzia că pârâții nu au acționat în mod onest, iar operațiunea juridică astfel încheiată a condus în mod implicit la prejudicierea creditorilor unii dintre ei având creanțe privilegiate.
În ceea ce privește recursul declarat de către C. C., Curtea a apreciat că și acesta este neîntemeiat, Legea nr. 7/1996 instituind o procedură specială necontencioasă în ceea ce privește înscrierea în CF a dreptului de proprietate al titularului în baza unui titlu executoriu - hotărâre judecătorească. Nu se poate vorbi despre o lăsare fără efecte a hotărârii de anulare a transferului patrimonial, repunerea în situația anterioară din punct de vedere al publicității față de terți realizându-se în fața Oficiului de cadastru în baza
procedurii administrative anterior arătate.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. Curtea a respins recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței comerciale nr. 1362 din _
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., care a fost menținută în întregime.
Împotriva acestei sentințe au formulat contestație în anulare contestatorii T.
C. SI T. A.
, în temeiul art.318 C.proc.civ., solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate.
Contestatorii au precizat că motivele urmau a fi dezvoltate în termenul legal, după redactarea deciziei atacate.
În ședința publică din data de_, contestatorii au depus, prin avocat motivele contestației, invocând prevederile art.318 teza a II a C.pr.Civ in sensul
ca instanta, respingand recursul, a omis din greseala sa cerceteze mai multe dintre motivele de recurs invocate.
Contestatorii au arătat că prin cererea de recurs formulata au invocat faptul ca instanta in mod gresit, fara nici un argument juridic pertinent a apreciat ca actul juridic a carui anulare se cere nu este unul de dare in plata ci un act de compensare a doua creante reciproce.
Instanta de recurs nu explica sub nici o forma argumentele pentru care apreciaza ca cele retinute de instanta de fond sunt corecte in sensul ca actul in discutie ar fi unul de compensare a doua creante reciproce, marginindu-se sa declare ca "aceasta critica este nefondata".
Aceasta propozitie nu poate echivala cu "cercetarea motivului de recurs invocat" in continuare instanta nedezvoltand argumente juridice de natura sa confirme calificarea instantei de fond. Dimpotriva ulterior, in hotarare instanta de recurs face referire la actul in discutie ca fiind unul de dare in plata.
Totodata a invocat ca instanta de fond a retinut ca nu s-a facut dovada realitatii creantei mentionand ca sarcina probei apartine paratilor insa potrivit art.1l69 cod civil cel care face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. Acest text de lege instituie sarcina probei in sarcina reclamantilor si nu a paratilor cum gresit a retinut instanta de fond. Reclamantul ar fi trebuit sa dovedeasca faptul ca aceasta creanta nu este reala, proba imposibil de administrat in conditiile in care creanta detinuta de subsemnatul la data incheierii Actului de dare in plata avea un caracter cert, lichid si exigibil. Existenta si valoarea creantei pe care o aveau fata de societate este evidentiata si in balanta contabila a societatii.
De altfel lichidatorul a confirmat existenta acestei creante și a precizat că există și documente contabile primare, sens în care a depus la dosar înscrisuri de natură a face dovada creanței subsemnatului Ț. A. la data Încheierii actului atacat.
Lichidatorul judiciar a precizat în mod expres că nu au fost depuse toate înscrisurile primare doveditoare ale creanței deoarece aceasta a rezultat în urma unei multitudini de operațiuni de creditare derulate pe parcursul mai multor ani și astfel volumul documentelor primare era extrem de mare.
Instanta de recurs nu a raspuns sub nici o forma acestor critici cu privire la sarcina probei si netemeinicia solutiei pronuntate raportat la probatoriul administrat.
Au mai invocat ca motiv distinct de recurs ca instanta de fond nu a facut nici o referire cu privire la reaua credinta a paratei T. C. .
Instanta de recurs nu analizeaza sub nici o forma acest motiv de recurs nefacand nici o referire la motivele pentru care apreciaza ca parata T. Cosntanta este sau nu de reacredinta, tacerea instantei de fond sub acest aspect fiind preluata si de instanta de recurs. Acest motiv de recurs unul determinant intrucat T. C. este tert dobanditor iar potrivit art.83 alin.2 din legea nr. 85/2006 reaua credinta a tertului dobanditor trebuie dovedita.
În aceeași ședință publică, curtea a invocat excepția tardivității depunerii motivelor de contestație în anulare, raportat la data luării la cunoștință a considerentelor deciziei civile atacate.
Analizând cererea formulată de contestatori prin prisma prin prisma excepției tardivității depunerii motivelor, instanța constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot desființa, în cazurile expres și limitativ prevăzute de textele legale care o reglementează, decizii pronunțate de instanțele de recurs.
Termenul de exercitare este prevăzut de art.319 alin.2 teza a doua C.proc.civ., care stipulează că împotriva hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
De asemenea, interpretând sistematic dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare, curtea apreciază că acest termen se referă atât la declararea contestației, cât și la motivarea acesteia, întrucât nu se poate considera că legiuitorul s-a referit doar la declararea căii de atac în termenul legal, urmând ca partea să aibă posibilitatea să detalieze motivele contestației într-un termen discreționar, ce ar lăsa fără conținut dispozițiile art.319 alin.2 C.proc.civ. Termenul legal nu poate fi aplicat diferit, în sensul că s-ar putea referi doar la cererea propriu - zisă, însă nu și la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază partea și care alcătuiesc împreună cu cererea, contestația în anulare,.
În speță, decizia civilă contestată fiind irevocabilă, nu a fost comunicată părților, însă la dosar există dovada existenței unei cereri de comunicare a acesteia, soluționată favorabil la data de_ . Există mențiunea olografă a avocatului care i-a reprezentat pe recurenții - contestatori în sensul că, la data respectivă, a primit hotărârea solicitată.
Or, față de considerentele expuse, depunerea, în ședința publică din data de_, a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația apare ca fiind tardivă, lipsind de efecte actul de procedură îndeplinit cu depășirea termenului legal (motivarea contestației).
Prin urmare, contestația în anulare, astfel cum formulată la data de_, nu este motivată, nefiind indicate motivele pentru care petenții apreciază că decizia civilă nr.9896/_ trebuie anulată, neputându-se, deci, exercita un control judiciar efectiv asupra acesteia.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge contestația în anulare formulată de Ț. A. și Ț. C., împotriva deciziei civile nr. 9896 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de Ț. A. și Ț. C., împotriva deciziei civile nr. 9896 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., în contradictoriu cu C. C. SC Ț. C. SRL PRIN P. C. T. și SC Ț. C. SRL PRIN LICHIDATOR J. J. I.
, având ca obiect acțiune în anulare.
Pronunțată în ședința publică din_ .
P. | JUDECĂTORI | |||
M. | S. | C. | P. | A. M. C. |
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud. recurs: D. M., F. T., M. H.
| ← Sentința civilă nr. 3268/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... | Decizia civilă nr. 10743/2013. Acțiune în anulare. Faliment,... → |
|---|
