Decizia civilă nr. 2831/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2831/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. G. A F. P.
S. împotriva sentinței civile nr. 5578 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimații SC ANA-L. SRL Z. - PRIN ADMINISTRATOR C. ANA, SC ANA-L. SRL Z. PRIN LICHIDATOR J. R. D.
N., C. ANA, C. L., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei
- C. Ana - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C. pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5578 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S.
s-a respins ca nefondată acțiunea formulată D.G.F.P. S., pentru obligarea pârâtelor C. ANA și C. L., la plata pasivului debitoarei, în valoare de 5.946 lei.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că prin încheierea civilă nr. 320/C/_, s-a dispus deschiderea procedura de faliment împotriva debitoarei SC ANA-L. SRL Z., fiind numit administrator judiciar R. D. N. .
În procedură a depus declarație de creanță un singur creditor: DGFP S. pentru suma de 5946 lei, care a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei ca și creanță bugetară (f 32).
În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtelor
instanța reține că potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 ";Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a
constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală";.
Instanța a reținut că în prezenta cauză creditoarea DGFP S. are calitate procesuală activă conferită de dispozițiile textului de lege sus enunțat.
Cererea formulată a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei,
"la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferința unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuala speciala a cărei antrenare presupune dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la săvârșirea uneia dintre faptele ilicite prevăzute de dispozițiile textului legal susmenționat, a prejudiciului constând în starea de insolvență și nerecuperarea de către creditori a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu.
Față de documentele depuse în scop probator de lichidatorul judiciar și pârâtă (f.33-34) instanța a reținut că potrivit balanței de verificare din luna mai 2012 (f.23) societatea debitoare nu mai deținea stocuri de marfă sau sume de bani în casierie sau în bănci.
În aceste condiții nu subzistă obligația afirmată de creditoare potrivit căreia pârâta nu s-a conformat obligației impuse de lege de a preda lichidatorului desemnat bunurile și banii societății.
Instanța a reținut că nu au fost dovedite săvârșirea de către pârâtă a faptelor prev. de art. 138 lit. "a";, pretențiile reclamantei întemeindu-se pe acte financiar contabile anterioare celor avute în vedere de lichidator în analiza activității debitoarei și stabilirea cauzelor care au dus la insolvența acesteia.
În ceea ce privește faptele prev. de lit. "d"; ale aceluiași text, instanța a reținut că în cauză nu au fost aduse probe din care rezultă că pârâta a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, astfel încât acțiunea reclamantei este neîntemeiată și sub acest aspect și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. a F. P. a județului S.
prin care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de angajarea răspunderii administratorului debitoarei S. ANA-L. SRL, respectiv C. Ana și C. L. .
În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin sentința civilă nr. 5578/_, instanța de fond a dispus respingerea ca nefondata a acțiunii DGFP S., pentru obliga rea pârâților C. Ana și C. L., la plata pasivului debitoarei.
Consideră criticabilă hotărârea instanței de fond având în vedere faptul că instanța constata ca fata de documentele depuse în scop probator de lichidatorul judiciar și pârâta, instanța reține că potrivit balanței de verificare din luna mai 2012 societatea debitoare nu mai deține stocuri de marfă sau sume de bani în casierie sau bănci .... "
Instanța de fond ignorând temeiul legal și fără a interpreta strict prevederile legale incidente cauzei, și temeiul de drept în baza căruia am formulat cererea de atragere a răspundere administratorilor, constată că: în cauză nu au fost aduse probe din care rezultă că pârâta a ținut o contabilitate fictiva ... "
Contrar celor reținute de instanță subliniază faptul că la cererea de angajare a răspunderii administratorilor, creditorul OGFP S. a anexat în probațiune, bilanț la data de_, contul de profit/pierderi.
Menționează faptul ca cererea de angajarea răspunderii a fost formulată în baza acestor documente oficiale depuse la A.F.P. Z. de către debitoare și care reflectă situația financiar contabila a acesteia.
Din analiza acestor documente rezultă că debitoarea deținea casa și conturi la bănci -2.993 lei, creanțe - 6.329 lei.
Față de aceste constatări lichidatorul nu a făcut nicio referire.
În apărarea lor administratorii statutari fac afirmații nedovedite "potrivit balanței de verificare din luna mai 2012 societatea debitore nu mai deține stocuri. Subliniază faptul că din anul 2010 debitoarea nu a mai depus nicio declarație fiscală la Administrația F. P. Z., ca urmare a acestei fapte a fost sancționată contravențional cu amenzi în cuantum de 1.000 lei așa cum rezultă din declarația de creanță. Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu a depus la organele fiscale bilanțul contabil (ultimul depus datează 2010), așa cum prevede art.27, alin 1, art.30 alin 1 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990, obligație ce revine administratorilor societății. Subliniază faptul că neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, în condițiile în care corecta calculare, înregistrare, declarare a impozitelor și taxelor este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art.10 prevede ca răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorilor. Arătă faptul că este întrunită condiția răspunderii delictuale, existența faptei ilicite, vinovăția autorului faptei ilicite, crearea unui prejudiciu și legătura cauzală dintre faptele ilicite expres prevăzute și asigurarea debitorului persoana juridică în stare de insolvență, astfel neținerea contabilității în mod corect nu face posibila sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspect care ar fi înlăturat în condițiile unei contabilități ținute corect care permitea administratorului să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul, produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudiciul acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Din modul în care administratorii debitoarei și-au îndeplinit obligațiile, rezultă că aceștia au acționat în detrimentul debitoarei.
Astfel persoanele care au ținut o contabilitate fictivă sau au făcut să dispară unele documente contabile sau, dimpotrivă, nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea, pot fi obligate la plata pasivului debitoarei. Înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își pot recupera creanțele din bunul înregistrat în contabilitate.
Menționează faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, administratorii statutari au obligații de administrare, conducere și reprezentare a societății, de a gestiona societatea pentru realizarea obiectului de activitate în condițiile și în limitele legii și actului constitutiv.
Declanșarea demersului judiciar având ca finalitate antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență impune existența unei proceduri în baza Legii nr. 85/2006.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinată de limitele mandatului conferit acestora. mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare ca fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, faptele descrise mai sus se circumscriu în sfera dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7 teza întâi din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72 teza a doua din aceiași act normativ, care constituie în fapt o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Legiuitorul a instituit cerința cauzării ajungerii debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru satisfacerea masei credale.
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor au condus societatea în stare de insolvență și ca o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii fată de societate.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 138 lit. d, este de netăgăduit că administratorii statutari se află în situația prevăzută la lit. d art.138 din Legea nr.85/2006 și anume nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută și sancționată de legiuitor.
Faptul că administratorul statutar nu a dat curs obligației sale legale privind calculul, înregistrarea și virarea impozitelor, taxelor și a contribuțiilor la bugetul general consolidat, reprezentând o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii administratorului, în această situație legiuitorul a considerat suficientă aflarea administratorului în această situație pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială.
Față de cele ce preced rezultă fără putință de tăgada că starea de insolvență a societății se datorează nerespectării de către administratori a Legii nr. 82/1991, în sensul că aceștia nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Având în vedere motivele arătate, în baza probelor existente la dosarul cauzei, în concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de angajarea răspunderii administratorilor debitoarei S. ANA-L. SRL.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate și având în vedere prevederile art.304, 3041Curtea reține următoarele:
Invocând incidența prev. art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 recurenta creditoare a investit judecătorul sindic cu cererea de angajare a răspunderii materiale a pârâtelor C. Ana și C. L. apreciind că sunt incidente disp. art.138 lit. a și d Legea Procedurii Insolvenței întrucât din analiza bilanțului contabil depus de debitoare la_ rezultă că acesta deține creanțe de 6.329 lei și sume în casă și bănci de 2.993 lei.
Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr. 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Prim a condiție de admisibilitate așadar este existența uneia din faptele stabilite de legiuitor în conținutul art.138 din Legea Procedurii Insolvenței .
Judecătorul sindic a interpretat corect ansamblul actelor depuse în probațiune care au relevat că potrivit balanței de verificare din luna mai 2012 (fila 23 fond) societatea debitoarea nu mai deținea stocuri de marfă sau sume de bani în casierie sau în bănci.
Contrar celor susținute de recurentă ca întrunind elementele constitutive ale faptei prev. de art.138 lit. a din Legea Procedurii Insolvenței cu privire la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, judecătorul sindic a reținut în mod corect în aceste condiții nu subzistă obligația afirmată de creditoare potrivit căreia pârâta nu s-a conformat obligației impuse de lege de a preda lichidatorului desemnat bunurile și banii societății.
Împrejurarea că recurenta a înțeles să raporteze întreaga stare de fapt pe care și-a fundamentat acțiunea introductivă de instanță pe datele evidențiate în bilanțul întocmit la_ nu poate determina confirmarea prezenței faptei prev. de art.138 lit. d din Legea Procedurii Insolvenței.
Lichidatorul judiciar a învederat că au fost predate documentele contabile fiind evidențiate operațiunile realizate în intervalul de timp scurs de la bilanțul de referință și data deschiderii procedurii insolvenței_ .
Starea de fapt astfel relevată și confirmată prin înscrisurile prezentate atestă că nu sunt întrunite elementele constitutive nici în ceea ce privește fapta prev. de art.138 lit. d din Legea Procedurii Insolvenței.
Verificarea îndeplinirii celorlalte exigențe necesare atragerii răspunderii patrimoniale respectiv a celorlalte condiții invocate de recurentă ca fiind greșit analizate de către judecătorul sindic nu se impune având în vedere împrejurarea că
în lipsa faptei celelalte elemente nu pot atrage răspunderea.
Recursul apare ca fiind nefundat judecătorul sindic realizând o judicioasă determinare a stării de fapt și o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente astfel că în baza art.312 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 5578 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului S. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP A. -I. A. C. I.
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.I.C./dact.V.R.
2ex/_
Jud.fond: L. M.
| ← Sentința civilă nr. 2030/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 1312/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
