Decizia civilă nr. 3126/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3126/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții C. A. I., C.
D. împotriva sentinței civile nr. 4717 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimata SC
D. I. S. PRIN LICHIDATOR J. C. C. S. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Pîrva I. Ines în reprezentarea intereselor recurenților cu împuternicire avocațială aflată la fila 4 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.
C. ea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurenților care învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.,
C. ea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținere se arată că pârâții au semnalat instanței de fond schimbarea de domiciliu, schimbare de care instanța trebuia să țină cont însă pentru termenul de
judecată din dat de_ i-a citat la adresa din Bdul 21 Decembrie 1989, adresă la care, nu mai locuiesc din 2009 și prin afișare. Se mai arată că părților litigante le-a fost încălcat dreptul la apărare și în condițiile în care chiar dacă procedura de citare ar fi fost îndeplinită, termenul scurt din 13 până în 18, părțile nu ar fi putut să-și facă apărarea.
La solicitarea instanței, arată că odată cu vânzarea apartamentului, schimbarea de domiciliu nu a fost operată și în Cartea de identitate, pârâții au rămas cu aceeași adresă.
C. ea reține cauza în pronunțare.
C u r t e a ,
Prin sentinței civile nr. 4717 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. a fost admisă cererea formulată de către lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. S. împotriva pârâților C. A. I. și C. D., și în consecință:
Au fost obligați, în solidar, pârâții să plătească suma de 139.478,49 lei reprezentând pasivul debitoarei SC D. I. S. aflată în faliment în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C. .
În considerente se reține că prin cererea de angajare a răspunderii, lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ C. S. a solicitat obligarea pârâților C. A. I. și C. D., în calitate de administratori statutari, la plata întregului pasiv al debitoarei SC D. I. S. în cuantum de 139.478,49 lei, în temeiul art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința comercială nr. 3071/2009 pronunțată de judecătorul sindic în ședință publică în data de 6 octombrie 2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală față de debitoare prin sentința comercială nr. 569/_ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificata față de debitoare. În exercitarea atribuțiilor care îi revin, administratorul judiciar a trimis o notificare la sediul declarat al debitoarei prin care a adus la cunoștința reprezentanților legali ai acesteia faptul că împotriva societății pe care o reprezintă s-a declanșat procedura insolvenței în formă generala, motiv pentru care au obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate actele prevăzute în art. 28 al legii. Tot în cuprinsul notificării s- a învederat că fapta de a nu pune la dispoziția administratorului judiciar actele solicitate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau cu amendă, notificare care a fost comunicată atât prin BPI cât și în condițiile Codului de Procedură Civilă la sediul social declarat al debitoarei. Aceeași notificare a fost trimisa si la domiciliul declarat al asociaților si administratorilor societății debitoare. Ca urmare a notificărilor făcute, lichidatorului judiciar i-au fost predate o parte din documentele contabile, pe baza cărora a fost întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei.
În conformitate cu documentele contabile predate lichidatorului judiciar, la data de_ societatea înregistra disponibilități în casierie și în conturi bancare în sumă de 48.449 lei, precum și stocuri în sumă de 177.721 lei compuse din materiale consumabile, furnizori debitori, iar conform datelor de la_, luna anterioară deschiderii procedurii generale a insolvenței, debitoarea deținea disponibilități în casierie și în conturi în sumă de 1.297 lei, iar soldul contului de furnizori debitori era de 186.000 lei și valoarea stocului de materiale consumabile era de 13.064,71 lei. Aceste sume de bani și active nu au fost predate lichidatorului judiciar, nefiind predate nici acte care să justifice ieșirea acestora în mod legal din patrimoniul debitoarei.
Prin urmare, operează prezumția că aceste bunuri și sume de bani au fost utilizate de pârâți în interesul lor sau în interesul unor terți.
De asemenea, soldul contului clienți neîncasați era de 16.248,37 lei, pârâții neprezentând lichidatorului judiciar documentele necesare în vederea
recuperării creanțelor. Cu ocazia demarării procedurii de recuperare a creanțelor lichidatorul judiciar a constatat că după deschiderea procedurii insolvenței,_, a fost prestat către SC AMISA PRODUCT SA serviciul de execuție montaj centrală, valoarea facturii nr.181/_ fiind de 6.000 lei, cu toate că această societate mai avea de achitat o altă factură in suma de 2.760,80 lei. Deși lichidatorul judiciar a încercat recuperarea sumelor restante nu s-a reușit decât recuperarea sumei de 2760,80 lei plus dobânda legala nu si a sumei de 6000 lei.
Situația este aceeași si in ceea ce privește suma înregistrata in contul 409 furnizori debitori. Astfel, s-a constatat ca in acest cont este înregistrata parțial datoria dlui Astalus I. . Intre S.C. D. I. S.R.L si Astalus I. a intervenit la data de_ antecontractul de vânzare-cumpărare prin care paratul vindea reclamantei instalația de foraj marca Bauer model BG-15H, adâncime 27 m greutate 47t, diametru 1500 mm pentru prețul de 130.000 Euro, echivalentul a 520.000 lei. Cu privire la plata prețului, in contract s-a prevăzut ca suma de 46.500 Euro, echivalentul a 186.000 RON, cu titlul de avans s-a achitat la data încheierii antecontractului, iar diferența de 83.500 EURO urma sa fie achitata pana cel târziu la data de_ . Potrivit evidentelor contabile ale reclamantei, aceasta a mai achitat 156.000 lei in data de_ si 30.000 lei în luna iulie 2009. Cu toate ca administratorii debitoarei au achitat aceste sume, niciodată utilajul nu a fost livrat debitoarei. Administratorii debitoarei, nu numai ca au încheiat un contract total dezavantajos societății, dar nu au acționat nici pentru executarea contractului si nici pentru rezilierea acestuia. Având in vedere valoarea pasivului, daca administratori statutari ar fi utilizat aceste bunuri, respectiv sumele de bani in interesul debitoarei, cu valoarea acestor bunuri s-ar fi acoperit pasivul.
Aceștia prin predarea unui avans considerabil, au pus la dispoziția unui terț fondurile societății, in condițiile in care bunul ce urma a fi vândut nici nu se afla in posesia promitentului vânzător, acesta obligandu-se sa ii achiziționeze si sa ii vanda ulterior convenției partilor.
Apoi, promitentul vânzător, persoana fizica Astalus I. se afla intr-o vădita stare de insolventa la data încheierii convenției cu societatea prin administratorii statutari. Aceasta rezulta cu evidenta din Extrasele de carte funciara anexate care conțin înscrierea unor drepturi de ipoteca in sume considerabile, asupra imobilului proprietatea vânzătorului, anterior incheirii convenției cu parații.
Nici in prezent, deși există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care promitentul vânzător a fost obligat la plata, nu este posibila recuperarea creantei deoarece singurul bun ce poate fi urmărit este apartamentul bun comun cu soția, iar asupra acestuia sunt înregistrare mai multe cereri de executare silita.
Faptele menționate anterior coroborate cu existenta unor creanțe nerecuperate in suma de 16.247,88 lei, evidențiază pasivitatea organelor de conducere ale societății pentru recuperarea acestora. In practica s-a reținut ca prin nerecuperarea unor datorii de la partenerii de afaceri, organele de conducere au rămas in pasivitate, astfel ca bunurile persoanei juridice au fost folosite in interesul persoanelor in favoarea cărora au fost lăsate, fapta ce se circumscrie dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a ) din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a susținut ca exista legătura de cauzalitate intre săvârșirea faptelor enumerate anterior si ajungerea societății in stare de
insolventa deoarece aceasta înseamnă producerea prejudiciului
Lichidatorul judiciar a arătat că în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 138 alin. 1 lit. a al legii 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsă în încetare de plăți să fie suportată de membrii organelor de conducere, care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au folosit bunurile societății în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Având în vedere toate aspectele învederate pe larg, lichidatorul judiciar a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 138 alin. 1 lit. a, fiind întrunite cumulativ cele patru condiții, respectiv faptele au fost săvârșite de persoanele care au avut calitatea de membru al organelor de conducere, în sensul că pârâții au avut calitatea de administratori statutari ai debitoarei; faptele care au fost săvârșite sunt expres prevăzute de lege, în speță fiind vorba de fapte prevăzute în art. 138 alin. 1 lit. a al legii 85/2006; prin săvârșirea acestor fapte să se fi cauzat un prejudiciu, prejudiciu al cărui cuantum este de 139.478,49 lei, care rezultă din punerea creditorilor în imposibilitatea de a-și recupera creanțele declarate împotriva averii debitoarei; între faptele săvârșite și ajungerea societății în încetare de plăți există un raport de cauzalitate - condiție de asemenea îndeplinită în cauză, în sensul că prin săvârșirea faptelor s-a cauzat un prejudiciu direct debitoarei părin utilizarea bunurilor în interes personal sau în interesul unuio terț și un prejudiciu indirect creditorilor care au fost puși în imposibilitatea de a-și recupera creanțele declarate împotriva averii debitoarei.
Modalitatea în care cei doi administratori au săvârșit faptele menționate atestă atitudinea psihică a acestora cu privire la faptele săvârșite și rezultatul acestora, astfel că este îndeplinită în cauză și condiția existenței vinovăției. Culpa administratorului se apreciază in abstracto - culpa levis in abstracto - din aceste motive ne aflăm în fața unei culpe derivate de uinde de4rivă și faptul că sarcina răsturnării acestei prezumții și inclusiv sarcina probei revine administratorilor statutari.
Analizând cererea judecătorul sindic a admis-o în temeiul art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
În speță, administratori statutari ai debitoarei sunt pârâții C. A.
I. și C. D. care în calitate de administratori aveau obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestora.
Din bilanțul contabil încheiat la data de_ rezultă că la această dată în patrimoniul debitoarei existau disponibilități bănești în valoare de
1.297 lei, soldul contului de furnizori debitori era de 186.00 lei, iar valoarea stocului de materiale consumabile era de 13.064,71 lei, acestea nefiind puse la dispoziția lichidatorului judiciar, pârâții nejustificând lipsa activelor.
Faptul că aceste active și sume de bani nu au fost predate
lichidatorului judiciar dă naștere prezumției că administratorii statutari le- au folosit în interes propriu sau în al unei alte persoane.
Raportat la faptul că există nejustificate bunuri și sume se apreciază că fapta pârâților poate fi încadrată în prev. art.138 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv că aceștia le-au folosit în interes personal.
Împotriva sentinței au declarat recurs CIUMOFOAIA D. si CIUMOFOAIA A. I.,
solicitând admiterea recursului,casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare arată că motivul principal pentru care solicita casarea hotaririi atacate este cel prevazut de disp.art. 304 punctul 5 Cod procedura
civila, in sensul ca hotarirea atacata a fost data cu incalcarea normelor de procedura prevazute sub sactiunea nulitatii de art.105 alin.2 Cod procedura civila, pricinuindu-li-se o vatamare care nu poate fi inlaturata decit prin anularea actului.
In concret, recurentii au fost citati pentru termenul de judecata al prezentei actiuni din data de 18 decembrie 2012 la adresa Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr.135, ap.108, jud.C. . Ori, la aceasta adresa nu mai locuiesc din anul 2009, când au vândut acest apartament.
Întrucât au mai pastrat legatura cu actualul proprietar al apartamentului, acesta le-a adus la cunostinta despre primirea citatiei pentru termenul din 18 decembrie 2012 si a actelor anexe abia in data de 14 decembrie 2012 (care a cazut intr-o zi de vineri) și nu au fost in masura să-și pregătească apararea in timp util.
Din acest motiv au formulat o cerere de aminare a solutionarii cauzei, inregistrata prin registratura instantei in data de 17 decembrie 2012. Au aratat instantei de judecata si au si dovedit ca nu mai domiciliază la adresa la care au fost citati anexind copie de pe contractual de vinzare-cumparare si au indicat noua adresa, atașând copie de pe contractual de inchiriere al apartamentului nr. 18 din C. - N., str.Gorunului nr.2.
Asadar, pentru termenul de judecata din data de 18 decembrie 2012 nu au fost legal citati, asa cum in mod eronat a retinut instanta de fond in sentinta atacata. Mai mult instanta de fond nu face nici o referire la cererea lor de aminare, in sensul respingerii ei motivate.
Vatamarea cauzata recurentilor prin ignorarea schimbarii domiciliului lor a fost aceea a incalcarii dreptului acestora de a-și pregati apararea, in conditiile in care au primit citatia si actele anexe abia din data de 14 decembrie 2012.
Din acest punct de vedere, consideră că au fost privati de dreptul de a formula intimpinare, a cauta scripte pe care sa le pună la dispozitia instantei in acest sens, astfel incit instanta de fond a admis actiunea practic doar pe simplele sustineri nedovedite ale lichidatorului judiciar.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Recurenții au fost citați pentru termenul din data de_ la adresa la care figurează în evidențele Registrului Comerțului în calitate de administratori ai debitoarei SC D. I. S. .
Potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990, "înmatriculările și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel";.
Recurenții au fost citați la adresa care este evidențiată la Oficiul Registrului Comerțului și care este opozabilă terților.
Pentru termenul din data de_ recurenții au depus o cerere de amânare înregistrată la data de_, cerere pe care instanța a respins-o.
Prin cerere arată că nu mai locuiesc la adresa la care au fost citați și doresc să-și pregătească apărarea.
Potrivit art. 156 (1) Cod proc.civ. " instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată"; iar potrivit art. 2 "dacă instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna la cererea părții pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise";.
În speță instanța nu a respectat dispozițiile sus citate în sensul că deși cererea a amânare a fost formulată la primul termen de judecată, cu
motivarea de a-și pregăti apărarea, instanța a respins cererea fără a dispune amânarea pronunțării.
Deoarece recurenților nu li s-a asigurat în mod efectiv dreptul la apărare consacrat și de C.E.D.O., se impune în baza art. 312 (2) Cod proc.civ. admiterea recursului declarat de pârâții C. A. I., C. D. împotriva sentinței civile nr.4717 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Specializat C., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâții C. A. I., C. D. împotriva sentinței civile nr.4717 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al Tribunalului Specializat C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
A. | I. A. C. | I. | D. | P. | M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 3 ex/_
Jud.primă instanță: M.D.
← Sentința civilă nr. 4820/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 135/2013. Răspundere organe de conducere.... → |
---|