Decizia civilă nr. 4137/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4137/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - contestația în anulare formulată de pârâții J. B. și N. L., împotriva deciziei civile nr. 5474/2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu SC
C. P. SRL PRIN LICHIDATOR J. LG I. S. și pe contestator, având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_ s-au depus la odsar, de către contestatorul J. B., concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s- au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 5474 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1.1 al Curții de Apel Cluj, a fost admis recursul declarat de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. C. P. SRL împotriva sentinței civile nr.7105 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1.1 al Tribunalului Maramureș pe care a modificat-o în sensul că s-a admis acțiunea formulată și în consecință: au fost obligați pârâții J. B. și N. L. la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 1. lei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele
:
Prin acțiunea precizată înregistrată sub număr de mai sus, lichidatorul judiciar LG I. S. a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâtei pârâților J. B. și N. L. de a suporta cu averea proprie pasivul societății insolvente, până la concurența sumei de 148.783 lei.
În motivarea acțiunii se arată că prin Sentința civilă nr. 3150/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale, iar prin Sentința civilă nr._ 11 s-a dispus intrarea în faliment împotriva debitoarei SC C. P. SRL.
S-a susținut că notificarea privind deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență și presă, a fost comunicată creditorilor bugetari și debitoarei. Notificarea trimisă la sediul debitoarei a fost returnată cu mențiunea
"expirat termen de păstrare";.
S-a arătat că potrivit ultimului bilanț publicat aferent anului 2009, debitoarea înregistra active circulante 13.633 lei, din care creanțe 8.896 lei, casă și conturi la bănci 4.737 lei, totalul datoriilor fiind de 3.181 lei.
S-a menționat că din informațiile din Monitorul Oficial rezultă că în data de_ societatea și-a schimbat denumirea, retrăgându-se din funcția de
administrator N. L. și jurca bujor, numindu-se în această funcție SC One Guget SRL. În data de_ societatea și-a schimbat sediul din A. Aleea Parcului bloc M, sc. 3, ap. 12, județul Alba în B. M., B-dul Unirii nr. 40, Hala 4, Ferma 14, județul Maramureș.
Având în vedere prev. art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a considerat că sunt întrunite în cauză cerințele acestei norme legale, astfel încât se poate atrage răspunderea materială a administratorului care a folosit bunurile societății în folosul propriu sau al altei persoane, în cauză fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, fapta culpabilă a administratorului constă în nepredarea bunurilor și a fondurilor bănești ale debitoarei, prejudiciul constă în masa pasivă a debitoarei în sumă de 40.005 lei, conform tabelului creanțelor declarate împotriva averii debitoarei.
Referitor la raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu lichidatorul judiciar a arătat că dacă mărfurile ar fi existat ar fi fost valorificate și din sumele obținute s-ar fi achitat obligațiile, fiind acoperite integral debitele și acestea nu ar fi generat dobânzi, penalizări sau majorări de întârziere, valoarea mărfurilor și a sumelor de bani existente la 31 decembrie 2005 în patrimoniul debitoarei fiind mai mare decât datoriile societății înscrise în tabel în care au fost cuprinse și accesoriile. Răspunderea administratorilor față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinata de limitele mandatului conferit acestora, mandat care include și obligațiile legale instituite în Legea nr. 31/1990, iar răspunderea administratorilor față de terți apare că fiind întotdeauna o răspundere extracontractuală, o răspundere delictuală, așadar, acesta fiind și contextul în care judecătorul sindic a circumscris faptele sferei dispozițiilor art 138 din Legea nr
85/2006.
Obligația și răspunderea administratorilor sunt structurate pe doi piloni, unul care are drept temei prevederile art. 7, teza întâi, din Legea societăților comerciale respectiv obligațiile și răspunderea circumscrisă mandatului și cel de-al doilea pilon, constituit de dispozițiile legale, întemeiat pe prevederile art. 72, teza a doua, Legea nr. 31/1990 care constituie, în fapt, o dispoziție de trimitere la dreptul societăților comerciale.
Răspunderea este fundamentată pe culpă, însă, în ipoteza răspunderii pentru neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcție, elementul subiectiv este prezumat, întrucât este vorba despre obligațiile de rezultat, în timp ce regimul răspunderii pentru actele de gestiune propriu-zise presupune dovedirea culpei administratorului.
Legiuitorul a instituit doar cerința contribuției la ajungerea debitorului în insolvență fapt care relevă voința legiuitorului de a da valoare cauzală și acelor fapte care, deși nu au determinat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Judecătorul sindic a apreciat în mod greșit că este necesar să se dovedească în mod ferm raportul de cauzalitate dintre una sau mai multe dintre faptele ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 și prejudiciu care constă în aducerea în insolvență a patrimoniului debitorului și nu doar a unei simple împrejurări care ar fi putut favoriza apariția insolvenței,
Acumularea unor datorii anterioare înlocuirii administratorilor statutari și cesiunii părților sociale, raportat la această stare de fapt coroborat cu nepredarea bunurilor din patrimoniu nici administratorului judiciar și nici celui statutar confirmă că bunurile persoanei juridice au fost folosite în interes propriu.
Instituirea acestui tip de răspundere specială agravată a membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență a urmărit identificarea unei alternative subsidiare, la îndemâna creditorilor, pentru
satisfacerea masei credale, al cărei cuantum nu a fost contestat în speță, mai mult fiind formulate angajamente de plată de către pârât .
Legiuitorul a creat în mod expres această formă de răspundere pentru repararea prejudiciului cauzat creditorilor societății de către membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, care prin activitatea lor neloială au adus societatea în stare de insolvență și că o consecință a acestei stări patrimoniale s-a produs o reducere în valoarea reală a creanțelor pe care o aveau creditorii față de societate.
Sensul dispoziției legale, potrivit căreia judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere în ipoteza săvârșirii faptelor enumerate limitativ, trebuie coroborat cu dispozițiile art. 2 din Legea insolvenței, care statuează că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Determinarea cuantumului prejudiciului trebuie să se realizeze în condiții identice celor dintr-o acțiune în răspundere civilă, prin administrarea tuturor probelor de natură a conduce la aflarea acestor limite iar în speță probatoriul administrat a confirmat cuantumul, prejudiciul fiind în raport de cauzalitate demonstrat cu fapta.
Susținerile pârâților că fapta ilicită nu există nu au acoperire, fapta invocată îndeplinind întocmai elementele constitutive ale prevederilor art. 138 ali1lit a, respectiv împrejurarea că potrivit ultimului bilanț publicat aferent anului 2009, anterior cesiunii, debitoarea înregistra active circulante 13.633 lei, din care creanțe 8.896 lei, casă și conturi la bănci 4.737 lei, totalul datoriilor fiind de 3.181 lei, coroborat cu lipsa acestora din patrimoniu relevând prezența faptei invocate .
Răspunderea administratorului fiind una convențională, culpa administratorului se apreciază după tipul abstract, culpa levis în abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i .
Raportul de cauzalitate se verifică în concret și nu pot fi reținute susținerile pârâtului că starea de insolvență nu a fost determinată de lipsa sumelor și bunurilor, atâta timp cât s-a demonstrat existența unui raport de cauzalitate suficient de caracterizat între fapta reținută și starea de insolvență cauzată.
Considerentele enunțate au demonstrat că recursul promovat a fost fondat și în consecință în temeiul art. 309 pct. 9, reținând că pronunțarea sentinței s-a realizat urmare a interpretări greșite a legii, și art. 312 C pr civ, Curtea a admis recursul declarat de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. C. P. SRL împotriva sentinței civile nr.7105 din_, pronunțată în dosarul nr._
/a1.1 al Tribunalului Maramureș pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea formulată și în consecință: a obligat pârâții la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 1. lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare pârâții J. B. și
L.
, solicitând schimbarea în totul a deciziei susmenționate, în sensul anularii acesteia și menținerea sentinței civile nr. 7105/_, pronunțata de instanța de fond - Tribunalul Maramureș, sentința prin care a fost respinsa acțiunea promovata de Lichidatorul judiciar - SC I. S. și care are ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale.
În motivare se arată că răspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, are natura juridica a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, aceasta răspundere intervine nu pentru săvârșirea prevăzute de art. 138, alin 1 lit. a-g din lege. Mai mult, antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoana juridica sau a oricăror persoane
care a cauzat starea de insolvența a debitorului prin fapte ilicite și limitativ prevăzute de lege, presupune îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicita a membrilor de conducere/supraveghere sau a oricărei persoane vinovata de producerea stării de insolvența, fapta care sa se încadreze în cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 138, alin 1 lit. a-g, raportul de cazualitate dintre fapta ilicita și insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicita;
Este exclusa culpa recurenților în apariția stării de insolvabilitate a societății, întrucât au creditat firma cu importante sume de bani, dar în final activitatea acesteia nu a mai putut continua, situație în care s-a ajuns la starea de faliment;
În temeiul art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a apreciat greșit ca vinovați pentru intrarea societății în stare de insolventa ar fi fost recurenții, în calitate de foști administratori, deși aceștia au cesionat în întregime activul și pasivul către noii administratori ai societății, aceștia asumându- și toate riscurile.
Față de cele mai sus, recurenții solicită să se constate temeinicia soluției date de către instanța de recurs, în speța Curtea de Apel Cluj, în baza art.317 C.pr.civ., admiterea prezentei contestații în anulare și să se hotărască în consecința.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 10 aprilie 2013, pârâtul J. B.
, solicită admiterea contestației în anulare și în consecință să se dispună schimbarea în totul a hotărârii atacate în sensul anulării hotărârii atacate cu menținerea sentinței civile 7105 din_ pronunțare de instanța de fond - Tribunalul Maramureș, sentință prin care a fost respinsă acțiunea promovată de lichidatorul judiciar LG INSOL V S. în contradictoriu cu J. B. și N. L. .
În fapt, prin decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de _
, în dosar nr. 452 l/100/201O/al. 1, s-a admis recursul declarat de lichidator judiciar al debitoarei SC C. P. SRL împotriva sentinței civile nr. 7105 din_, pronunțată în dosarul nr. 4S2l/100/201l/al. l al Tribunalului Maramureș, sentință pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea formulată și în consecință am fost obligați subsemnații pârâți la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 1. lei .
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, această răspundere intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a - g din lege. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere / conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin fapte expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere 1 supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
Apreciază că este aceștia au creditat firma cu importante sume de bani, dar în final activitatea acesteia nu a mai putut continua, situație în care s-a ajuns la starea de faliment.
În temeiul art. 138 al. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar a apreciat greșit că vinovați pentru intrarea societății în insolvență ar fi foștii
administratori deși aceștia au cesionat în întregime activul și pasivul către noii administratori ai societății, aceștia asumându-și toate riscurile.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Având în vedere conținutul contestației în anulare, Curtea a reținut că demersul judiciar extraordinar promovat de contestatori se axează așa cum aceștia au învederat expres pe dispozițiile art. 317 din codul de procedură civilă de la 1865 aplicabil în speță prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
Contestația în anulare ca și cale extraordinară de atac, face parte din mijloacele procedurale care pot fi exercitate numai în condițiile și pentru motivele exprese si limitative prevăzute de lege.
Contestația în anulare generală ca și cale extraordinara de atac este acel mijloc procedural care poate fi exercitat împotriva hotărârilor irevocabile iar conform art. 317 contestatia în anulare poate fi formulată:
când procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerintele legii;
cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le- a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
Aceste doua motive precizate anterior, pot fi invocate pe calea contestatiei în anulare numai daca motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Dincolo de considerațiile specifice fiecărui motiv în parte, Curtea observă cu titlu general că, instanța de contencios european al drepturilor omului (CEDO), pronunțându-se în cauza Mitrea împotriva României, cererea nr. 26105/03, prin hotărârea din 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu.
Prin decizia nr. 5474 din 18 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr._ /a1.1, obiect al contestației în anulare, s-a admis recursul declarat de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. C. P. SRL împotriva sentinței civile nr.7105 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1.1 al Tribunalului Maramureș pe care a modificat-o în sensul că s-a admis acțiunea formulată și în consecință: au fost obligați pârâții J. B. și N. L. la suportarea pasivului debitoarei în cuantum de 148.783 lei.
Faptul că instanța care soluționează contestația si instanța a cărei hotărâre este contestată ar avea două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. CEDO a apreciat, în considerarea prezumției de validitate (res iudicata pro veritate habetur) de care se bucură aceste hotărâri, și a securității raporturilor juridice, ca este incident un caz tipic în care instanțele au doua puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea si relevanta probatoriului. Or, in absenta unor circumstanțe excepționale - situații numite de CEDO "defecte fundamentale"; ale hotărârii (e.g. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terțului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei) - acest lucru nu justifica desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestației în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
Trebuie notat cu referire special la speță că, contestatorii nu au arătat explicit care dacă motivele de fapt evocate în memoriul lor se încadrează în motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 317 C.pr.civ. ci s-au limitat să susțină nemulțumirea acestora față de soluția instanței de recurs raportat la modalitatea de apreciere a probelor, a greșelilor apreciate ca fiind de judecată și care au condus la adoptarea unei soluții greșite în ceea ce privește recursul.
Față de cele ce precedă, este de notat că greșelile de judecată nu pot face obiectul contestației prevăzute de art. 317 C.pr.civ. după cum nu pot face nici obiectul contestației în anulare specială prevăzută de art. 318 C.pr.civ.
În accepțiunea acestui din urmă text legal, neinvocat explicit de contestatori, prin greșeală materială se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Altfel spus, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. În acest sens, legea procesuală are în vedere greșeli de ordin material cu caracter procedural, greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale incidente.
Or, așa cum s-a reținut mai sus nu aceasta este premisa de la care pleacă fundamentarea în fapt a contestației.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 320 C.pr.civ. urmează a respinge contestația formulată în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare declarată de pârâții J. B. și N. L., împotriva deciziei civile nr. 5474 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a1.1al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. M.C. /M.SĂRĂCUȚ/C. P.
| ← Decizia civilă nr. 12030/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1256/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
