Decizia civilă nr. 3276/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.3276/2013
Ședința publică din data de 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. M. și M.
M. jr., împotriva sentinței civile nr. 306 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Specializat C., cauza privind și pe intimata SC M. G.
I. S. PRIN LICHIDATOR J. M. R. L. I. S., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea recurenților la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat (f. 15 -16).
C. ea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară
închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 306 din_ pronunțată în dosarul nr. _
* al Tribunalului Specializat C., a fost admisă cererea formulata de lichidatorul judiciar M. AGEMENT R. L. I. S. al debitoarei SC M. G. I. S., in contradictoriu cu paratii M. M. si M. M. jr.
Au fost obligați paratii in solidar sa plateasca intregul pasiv al debitoarei SC M. G. I. S., J_, in suma de 151.136,83 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Conform dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoana juridica ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului. Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere si control decurge din natura raporturilor
dintre aceste persoane si societate, fiind vorba de o raspundere civila, patrimoniala, iar sursa obligatiei incalcate determina natura raspunderii, intrucat incalcarea unei obligatii decurgand din contractul de mandat - cuprins in actul constitutiv - atrage raspunderea contractuala a administratorului, iar incalcarea unei obligatii legale atrage raspunderea delictuala a administratorului. Antrenarea raspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea indeplinirii unor conditii, respectiv savasirea de catre acestia a unor fapte dintre cele enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si culpa personala a celui fata de care se antreneaza
raspunderea.
In speta dedusa judecatii, creditorii inscrisi in tabelul definitiv de creante au suferit in mod cert un prejudiciu, constand in imposibilitatea incasarii creantelor in cuantum total de 151.136,83 lei, intrucat desi scadente de mai mult timp, aceste creante nu au fost achitate de societatea debitoare, care se afla in stare de insolventa. De asemenea, astfel cum rezulta din recunoasterea paratilor din notele de sedinta depuse la dosar, avand valoarea juridica a unei marturisiri spontane judiciare conform art.1204 Cod civil, societatea debitoaee nu are bunuri in patrimoniu care, in urma valorificarii, sa permita acoperirea pasivului sau macar a unei parti a acestuia.
In acelasi timp, faptele paratilor intrunesc conditiile prevazute de art.138 lit.d din Legea nr. 85/2006. Astfel, potrivit dispozitiilor mentionate, constituie fapte care pot conduce la antrenarea raspunderii personale a fostului administrator statutar, faptele acestuia care a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Potrivit prevederilor art.27 al. 1, art.30 al.1 din Legea nr.82/2011, precum si art.73 lit.c din Legea nr.31/1990, administratorii au obligatia intocmirii situatiei financiare anuale a societatii, cuprinzand bilantul consolidat, contul de profit si pierdere consolidat, precum si celelalte componente, respectiv informatii referitoare la activitatea societatii, potrivit reglementarilor contabile aplicabile. De asemenea, exista obligatia publicarii acesteia, potrivit art.32 din Legea nr.82/1991 si a depunerii la organele fiscale competente, iar conform art.10 din acelasi act normativ, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 alin. (1)-(4) revine administratorului. Din cele expuse, rezulta ca intocmirea si inregistrarea documentelor financiar-contabile, inclusiv a situatiilor financiare anuale, revine administratorului, iar raspunderea acestuia ca urmare a neindeplinirii sau a indeplinirii defectuoase a acestei obligatii se angajeaza atat pe taram contractual, in raport de societate si de tertii creditori, potrivit dispozitiilor art.73 al.1 lit.c si art.73 al.2 din Legea nr.31/1990, cat si pe taram delictual, ca urmare a incalcarii obligatiilor instituite prin lege.
Obiectivul situatiilor financiare anuale consolidate este de a oferi o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a celorlalte informatii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementarilor contabile aplicabile. De asemenea, intocmirea situatiilor contabile permite debitorului sa sesizeze scadenta obligatiilor de plata cu consecinta directa a acumularii dobanzilor si penalitatilor de intarziere si sa ia masurile care se impun, inclusiv formularea unei cererii de deschidere a procedurii insolventei atunci cand resursele financiare de care dispune sunt insuficiente pentru acoperirea integrala a creantelor asupra averii sale. In general, daca debitoarea nu si-a indeplinit obligatia de a solicita ea insasi aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, odata ce a ajuns in stare de insolventa, acumuland in continuare datorii pe care nu le putea
achita in termenele legale, antrenarea raspunderii administratorului este posibila, retinand si fapta de a a dispune in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica in incetare de plati.
Totodata, omisiunea de a intocmi si, ulterior deschiderii procedurii insolventei, de a preda administratorului/lichidatorului judiciar, toate actele contabile, inclusiv balanta de verificare aferenta fiecarei luni si fisa analitica pe fiecare client, conduce la concluzia ca debitoarea nu a urmarit incasarea creantelor asupra clientilor sai, permitand curgerea termenului de prescriptie al dreptului la actiune, in detrimentul creditorilor sai inscrisi la masa credala.
Prin prisma acestor considerente, instanța a constatat ca in cauza dedusa judecatii, ambii parati au avut calitatea de administratori statutari ai societatii debitoare. Din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei SC M. G. I. S. in stare de insolventa, rezulta ca analiza lichidatorului judiciar s-a intemeiat pe bilanturile contabile depuse de societatea debitoare pe anii_, pana la acel moment nefiind transmise lichidatorului judiciar de catre debitoare actele contabile, desi aceasta a fost notificata in acest sens. Ulterior, in cursul judecarii cauzei, paratii au comunicat lichidatorului judiciar bilantul prescurtat la data de_, situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de_, situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la_ . Lichidatorul judiciar a intocmit o completare a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei SC M. G. I. S. in stare de insolventa in care a concluzionat ca aceasta se datoreaza acumularii de datorii catre institutiile statului si catre terti, din care cele catre bugetul de stat sunt purtatoare de dobanzi si penalitati, care nu au fost evidentiate in contabilitatea debitoarei; valoarea activului net contabil s-a mentinut negativa, ceea ce demonstreaza incapacitatea debitoarei de a-si acoperi datoriile pe seama activelor detinute si sugereaza ca starea de insolventa a aparut cu mult inainte de deschiderea procedurii insolventei; neincasarea eficienta a creantelor, ramanand sume de recuperat de 32.903 lei (valoare contabila la data de_ ); disponibilitatile banesti din sold sunt reduse (3148 lei la data de_ ); lipsa unor eforturi pozitive in redresarea societatii, ceea ce rezulta si din faptul ca aparitia semnelor de declin (descresterea cifrei de afaceri, scaderea lichiditatilor, cresterea datoriilor) a fost desconsiderata, neluandu-se din timp masurile corective necesare.
Desi paratii au sustinut in cursul judecarii cauzei ca au predat lichidatorului actele contabile, in realitate nu au predat decat bilanturile pe anii 2008 - 2010, insotite de balantele aferente, aspect probat cu procesul verbal de predare incheiat la data de_, nu insa si listele analitice in care sa fie detaliate creantele respective, care ar fi permis lichidatorului judiciar sa identifice partenerii contractuali si componenta creantelor pe fiecare partener in parte, astfel incat sa poata proceda la demersurile necesare recuperarii acestor creante. De asemenea, se impune si observatia ca potrivit ultimului document contabil primit de lichidatorul judiciar, respectiv raportarea semestriala la data de_, s-a constatat existenta scriptica a unor active imobilizate in valoare de 3.429 lei, a unor creante in valoare de 32.903 lei si a echivalentului in numerar a sumei de 3148 lei, fara insa a fi predate lichidatorului aceste bunuri si disponibilitati banesti si fara a pune la dispozitia acestuia documente contabile din care sa rezulte modalitatea de iesire din patrimoniul debitoarei a acestora, ceea ce permite a se prezuma ca administratorul si-a insusit aceste bunuri sau valori si nu a urmarit recuperarea creantelor de la terti, in detrimentul creditorilor sai. Paratii au mai sustinut prin notele de sedinta depuse la dosar ca au fost pierdute mai multe documente contabile cu ocazia predarii catre proprietar a spatiului unde a functionat sediul sau social, insa nu au facut nicio dovada in acest sens,
desi le revenea sarcina probei conform art.1169 cod civil si art.129 Cod procedura civila.
Omisiunea de intocmire si pastrare a tuturor actelor financiar-contabile constituie o fapta negativa, instituind prezumtia ca paratii nu au desfasurat o activitate licita, iar din lipsa acestor documente se poate trage concluzia ca paratii au actionat contrar dispozitiilor legale in materie, cu consecinta ajungerii debitoarei in stare de faliment.
In raport de cele expuse, judecatorul sindica apreciat ca in sarcina paratilor poate fi retinuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea, in conditiile in care acestia nu i-au predat lichidatorului judiciar toate documentele contabile. Mai mult decat atat, instanta a apreciat ca atata timp cat legiuitorul a inteles sa sanctioneze netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, cu atat mai mult sanctioneaza netinerea contabilitatii.
In conditiile in care evidenta contabila nu a fost tinuta sau nu a fost tinuta in conformitate cu legea, exista o prezumtie de culpa, intrucat corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr.31/1990, care la art.73 lit.c stabileste ca administratorii sunt solidari raspunzatori fata de societate si creditorii sociali pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Or, in cazul raspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata conform art.1082 Cod civil, in vigoare la data faptelor analizate, raportat la art.138 din Legea nr.85/2005. Totodata, raspunderea poate fi angajata nu numai pentru dol, ci si pentru culpa comisa in executarea mandatului, conform art.1540 Cod civil, si se apreciaza dupa tipul abstract - culpa levis in abstracto, revenind paratilor obligatia de a rasturna prezumtia de culpa instituita in sarcina sa, proba care in cauza nu s-a facut.
In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor, pasiv care, data fiind natura creantelor inscrise in tabelul definitiv si anume, creante bugetare, in conditiile tinerii contabilitatii societatii debitoare putea fi substantial mai mic intrucat debitele principale nu ar fi atras penalitati si majorari de intarziere.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții M. M. și M. M. jr.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii cererii de antrenare a raspunderii recurentului, in calitate de administrat ori al S.C.M. G. I. S.R.L.,ca netemeinica si nelegala, cu obligarea la plata cheltuielilor noastre de judecata.
În motivarea recursului se arată că prin cererea introdusă la 30 noiembrie 2011 s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a recurentilor calitate de administratori ai S.C.M. G. I. S.R.L. pentru întregul pasiv al societatii, de 15.136,83 RON, în temeiul art. 138 alin 1 lit.d) din Legea 85/2006.
Prin hotararea atacata, instanta a admis cererea de atragere a raspunderii si a dispus obligarea acestora la plata sumei de 151.136,83 lei - intreg pasiv al debitoarei retinand pe de o parte omisiunea lor preda nu doar bilanturile pe anii 2008-2010 si balantele aferente, ci si listele analitice in care sa fie detaliate creantele detinute de societate fata de terti, iar pe de alta parte nepredarea pe seama lichidatorului a activelor imobilizate si a disponibilitatilor banesti mentionate in raportarea semestriala din data de_ ar conduce la concluzia că srecurenții administratori și-ar fi insusit bunurile si valorile mentionate in raportarea semestriala din data de_ si ca ar fi condus o contabilitate fictiva, ar fi facut sa dispara unele documente contabile sau că nu
ar fi tinut contabilitatea in conformitate cu legea, fiind astfel intrunite conditiile prevazute de art. 138 lit d din Legea insolventei.
Art.138 din Legea insolventei reglementeaza o forma speciala de raspundere civila delictuala, iar nu o raspundere contractuala ori mixta asa cum rezulta din cuprinsul Sentinței civile nr. 306/2013 pronuntata de Tribunalul Specializat C. deoarece intre recurenti si creditorii societatii nu exista un raport juridic contractual. Regimul juridic al raspunderii delictuale difera de regimul juridic al raspunderii contractuale in privinta domeniului de aplicare, a probei vinovatiei care trebuie dovedita si nu poate fi presupusa, a intinderii reparatiei, a dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Mai mult, raspunderea prevazuta de art.138 din Legea insolventei este o raspundere delictuala agravata pentru angajarea careia trebuie intrunite o serie de conditii suplimentare fata de raspunderea delictuala de drept comun reglementata de dispozitiile codului civil. Pentru ca aceasta raspundere sa poata fi angajata este necesar a fi indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale dezvoltate anterior precum si cele special reglementate de art. 138 din Legea insolventei.
Coroborand dispozitiile art.998-999 C.civ. cu cele ale art. 138 din Legea insolventei rezulta cu claritate faptul ca pentru antrenarea raspunderii in temeiul art.138 lit d din Legea insolventei era necesar ca lichidatorul sa dovedeasca fapta ilicita savarsita de recurenti care s-ar incadra in dispozitiile art. 138 lit. d, sa dovedeasca intentia ca forma a vinovatiei, cu excluderea culpei, intinderea prejudiciului cauzat prin fapta prevazuta de art. 138 lit d. In privinta raportului de cauzalitate trebuia dovedita legatura directa intre fapta ilicita si starea de insolventa si ca o consecinta indirecta intre fapta ilicita si insuficienta activelor.
In acest cadru juridic trasat de dispozitiile art.138 din Legea insolventei si ale art. 998-999 C.Civ, recurentii considera ca angajarea raspunderii lorjuridice este nelegala.
Cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa identificate de catre lichidatorul judiciar prin raportul si completarea la raport nu pot fi incadrate la art 138 lit. d, iar enumerarea legala a faptelor care atrag raspunderea este limitativ prevazuta de leguitor.
M. agementul defectuos, neurmarirea incasarii propriilor creante, nedepunerea rapoartelor la administratia finantelor publice, neplata creantelor bugetare, acumularea de datorii catre institutiile statului si terti, existenta unor disponibilitati banest reduse, ridicarea avizului de efectuare a activității de pază etc. nu pot fi incadrate in dipsozitiile art. 138 lit d din Legea insolventei astfel incat atragerea raspunderii lor juridice fundamentata pe savarsirea acestor presupuse fapte este inadmisibila.
Instanta a trecut peste motivatia invocata de lichidatorul judiciar in sustinerea cererii de angajare a raspunderii recurenților in calitate de administratori ai societatii si a retinut alte temeiuri pentru admiterea cererii. In aceste conditii recurentii apreciază ca instanta s-a pronuntat cu incalcarea limitelor investirii sale.
Pe de alta parte, temeiurile retinute de instanta nu au fost identificate de catre lichidator in raportul si in completarea raportului privind cauzele si imprejurarile aparitiei starii de insolventa a SC M. G. I. S. drept cauze sau imprejurari care sa fi determinat starea de insolventa a societatii comerciale, astfel incat este cert ca nu au determinat aceasta stare de insolventa si in consecinta nu pot justifica angajarea raspunderii acestora. Nu in ultimul rand, temeiurile retinute de instanta sunt nereale si nelegale pentru considerentale ce se vor expune in continuare.
Raspunderea recurentilor a fost antrenata in temeiul art 138 lit d din Legea insolventei pe motiv ca au predat lichidatorului doar bilanturile si balantele aferente anilor 2008-2010, nu insa si listele analitice in care sa fie detaliate creantele respective, care ar fi permis lichidatorului judiciar sa identifice partenerii contractuali si componenta creantelor pe fiecare partener in parte, astfel incat sa poata proceda la demersurile necesare recuperarii creantelor, iar pe de alta parte nu au predat lichidatorului bunurile si disponibilitatile banesti, ceea ce ar da nastere la prezumtia potrivit careia și-au insusit respectivele bunuri si disponibilitati.
Din aceasta omisiune de a preda si listele analitice ale debitorilor societatii si de a preda lichidatorului bunurile si disponibilitatile banesti mentionate in raportarea semestrial a la data de_ instanta a retinut prezumtia ca recurentii au desfasurat o activitate ilicita care a condus la intrarea societatii in faliment.
Instanta a retinut in continuare faptul ca nedepunerea fiselor analitice lichidatorului conduce la concluzia potrivit careia nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea si astfel a retinut o prezumtie de culpă, conform art. 1082 C.civ. aplicabila in materia raspunderii contractuale si nicidecum in materia raspunderii delictuale. Mai mult,instanta a retinut ca raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu se prezuma.
In ceea ce priveste fapta prejudiciabila pe care instanta o retine in speta este aceea de omisiune de a tine contabilitea in conformitate cu legea. Pentru a ajunge la aceasta concluzie instanta a avut in vedere ca la solicitarea lichidatorului judiciar, paratii au predat doar bilanturile pe anii 2008-2010, insotite de balantele aferente nu insa si listele analitice in care sa fie detaliate creantele respective, faptul ca in raportarea semestriala din data de_ s-a constatat existenta scriptica a unor active imobilizate de 3429 lei, a unor creante in valoare de 32.903 lei si echivalentul in lei in numerar a sumei de 3148 lei, bunuri si disponibilitati banesti care nu au fost puse la dispozitia lichidatorului.
Nepredarea activelor imobilizate si a disponibilităților in lei nu poate fi incadrata la art.138 lit d din Legea insolventei astfel incat nu poate servi ca temei pentru angajarea raspunderii lor juridice, deoarece nu are nici o legarura cu fapta de a tine o contabilitate fictiva, de a face sa dispara unele documente contabile sau de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea. Sumele de bani si activele imobilizate au fost evidentiate in documentele contabile dovada fiind raportarea semestriala din data de_ .
In privinta activelor imobilizate care se regasesc in contabilitatea societatii debitoare, ele exista in materialitatea lor si constau in urmatoarele: 2 mese de birou, 2 dulapuri, 2 scaune de birou, 4 scaune, 1 telefon fax, 1 copiator, 2 calculatoare, incarcatoare de statii, uniforme vechi. Toate aceste bunuri se afla în conservare, depozitate in Bogata, iar lichidatorul judiciar ar fi avut obligatia stipulata in art.25 lit d din Legea nr. 85/2006 sa solicite sa-i fie puse la dispozitie si sa sa procedeze la inventarierea lor, lucru pe care l-ar fi facut daca li s-ar fi solicitat.
În urma problemelor financiare ale societatii, a trebuit sa predea proprietarului spatiul in care functiona sediul social al societatii, motiv pentru care au dus toate aceste bunuri la domiciliul acestora pentru a le proteja.
Asadar, este total injust ca recurenților sa li se atraga raspunderea pentru asa zisa lipsa a acestor bunuri in conditiile in care ele exista, iar lichidatorul judiciar nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege referitor la inventarierea si conservarea lor.
Pe cale de consecinta, concluzia instantei de vinovatie a recurenților bazata pe prezumtia ca ar fi insusit aceste bunuri este profund eronata si lipsita de orice temei probator.
In privinta sumei de 3148 lei care apare ca reprezentand disponibil banesc al societatii potrivit raportarii din data de_ aceasta suma nu le-a fost solicitat sa o depună in contul unic de lichidare de catre lichidatorul judiciar, lucru pe care l-au fi facut.
Omisiunea lichidatorului de a-si indeplini aceste atributii nu poate sa le fie imputata recurenților, cu atat mai mult cu cat au cooperat cu acesta si au raspuns notificarilor sale atunci cand au fost solicitati.
Din rapoartele de activitate ale lichidatorului intocmite in temeiul dispozitiilor art. 25 Lg 85/2006, din completarea la raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolvabilitate, respectiv din cuprinsul cererii de antrenare a raspunderii recurenților, nu reiese ca lichidatorul ar fi indicat administratorilor contul unic de lichidare in vederea depunerii disponibilului banesc al societatii, nu reiese ca le-ar fi solicitat predarea acestei sume de bani iar recurenții ar fi refuzat sa o facă.
De asemenea din aceleasi rapoarte nu reiese ca lichidatorul ar fi intentionat sa procedeze in sensul art. 113-115 din 185/2006 la sigilarea si inventarierea bunurilor iar recurenții nu și-au dat concursul la aceste operatiuni pentru a concluziona ca nu au predat patrimoniul societatii.
În cadrul procedurii insolventei, demersurile in vederea solicitarii predarii unor acte sau bunuri constituie obligatii legale ale lichidatorului, obligatia de predare a acestor acte sau bunuri fiind una corelativa a fostilor administratori statutari. In speta recurenții nu au fost solicitati sa predea lichiditatile societatii sau bunurile acesteia pe seama lichidatorului.
In aceste conditii considera concluzia instantei, bazata pe simplele afirmatii ale lichidatorului in sensul ca nu au predat patrimoniul societatii, ca fiind netemeinica, din actele dosarului nereiesind ca lichidatorul le-ar fi cerut sa îi predea aceasta suma de bani.
In privinta nedepunerii la lichidator a listelor analitice in care sa fie detaliate creantele societatii fata de tert pentru ca lichidatorul sa poata proceda la efectuarea demersurilor necesare pentru recuperarea creantelor, arată că ca aceasta omisiune nu este suficient de grava pentru a atrage raspunderea recurenților in temeiul art. 138 lit d din Legea insolventei.
Lichidatorul avea posibilitatea (și obligația) de a identifica fiecare creanta in parte si fiecare debitor al societatii comerciale in masura in care ar fi solicitat predarea arhivei societatii care cuprindea facturile emise de societate si ar fi putut constata ca debitoarea nu avea facturi neincasate si ca asa zisa suma de recuperat de 32.903 lei povine din inregistrarea eronata a operatiunilor efectuate in urma executarii silite a recurențilori de catre AFP TURDA.
D. a fost executata silit in anul 2007 de catre Administrația Finanțelor P. e Turda in dosarul executional 1286/2008, fiind vandute la licitie publica urmatoarele active: tractor Ford, plug reversibil, cositoare, remorca cu o valoare de numai 29.703,3 lei fata de pretul de achizitie de 75.500 lei.
Revenind la temeiurile actiunii in atragerea raspunderii promovate asa cum au fost ele invocate de lichidator si retinute de instanta, apreciază ca pentru aceste temeiuri nu se poate atrage raspunderea recurenților pentru povocarea starii de insolvabilitate a societatii, stare se insolvabilitate care exista si in anul 2007, data la care a fost recuperata creanta societatii de la SC RIGIPS ROM. IA S.
. Arata ca tot in anul 2007 a fost demarata executarea silita a societatii de catre AFP TURDA insa in urma valorificarii activelor in acea procedura au fost acoperite doar partial datoriile fata de creditorii bugetari.
In ceea ce priveste starea de insolventa nu se poate retine intentia recurenților de a o provoca, ci dimpotriva solicita ca instanța să aibă în vedere pe care le-au depus in vederea redresarii societatii.
In privinta prejudiciului crcditorilor s-a solicitat prin cererea inregistrata ca urmare a angajarii raspunderii recurenților in calitate de administratori, sa fie obligati la plata sumei de 151.136,83 lei RON, fara a se mentiona ce criterii s-au folosit pentru a se ajunge la aceasta suma (aceasta fiind valoarea totală a creanțelor), daca aceasta e valoarea prejudiciului sau nu.
Prin hotararea atacata, instanta a admis cererea de atragere a raspunderii si a dispus obligarea recurenților la plata sumei de 151.136,83 lei
Prin urmare, chiar daca valoarea prejudiciului cauzat ar fi de 151.136,83 lei (stabilita in cerere ca o suma fixa de bani) nu consideră a fi indeplinita conditia caracterului cert al prejudiciului. Astfel, prejudiciul este cert daca valoarea lui este sigura, neindoielnica, si totodata poate fi evaluat in prezent. Nefacandu-se nici o alta precizare suplimentara in tot cuprinsul cererii cu privire la suma solicitata considera ca prejudiciul nu este cert, recurenții neavand posibilitatea de a-l evalua.
Cauzarea starii de insolventa inseamna producerea unui prejudiciu in patrimoniul debitorului insolvent, iar nu in cel al creditorilor, desi acestia sunt afectati si ei de starea de insolventa pricinuita. Creditorii debitorului sunt prejudiciati numai eventual si indirect, respectiv daca si in masura in care nu isi pot recupera creantele.
In sens derivat, pasivul debitorului este identic cu suma creantelor, inscrise in tabelul definitiv. Cat priveste intinderea prejudiciului la care pot fi obligati subiectii prevazuti de art.138, aceasta nu poate fi mai mare decat o parte din intregul pasiv al debitorului insolvent. Prin hotararea atacata, instanta nu a aratat motivele pentru care a apreciat ca valoarea prejudiciului este in suma de 151.136,83 lei RON, cu toate ca in contabilitatea debitoarei apar activele imobilitate si sume de bani in casierie si cu toate ca societatea a detinut si detine creante impotriva unor terti in cuantum de 32.903 lei. Este real faptul ca sumele de bani din caseria societatii si activele imobilizate nu au fost inventariate respectiv evaluate de catre lichidatorul judiciar, insa acest aspect nu le poate fi imputat, obligatia legala inventariere este prevazuta de lege in sarcina lichidatorului care ar fi trebuit sa ii notifice sa-i predea aceste bunuri.
De asemenea, lichidatorul ar fi trebuit sa faca demersuri pentru recuperarea creantelor in cuantum valoric de 32.903 lei detinute de societate fata de terti. In raportul asupra cauzelor si imprejurarilor ce au dus la aparitia starii de insolventa, asa cum a fost acesta ulterior completat, lichidatorul se multumeste a mentiona faptul ca s-ar fi implinit termenul de prescriprie si astfel isi justifica lipsa oricaror eforturi in recuperarea acestor sume. Lichidatorul nu arata care din creantele societatii fata de care terti ar fi prcscrise si nu precizeaza expres valoarea acestor creante presupus a fi prescrisc. Pe de alta parte, termenul de prescriptie este susceptibil de suspendare si intrerupere, astfel incat simpla depasire a termenului de 3 ani nu conduce la concluzia imposibilitatii recuperarii acestei sume. Lichidatorul nu a tinut cont nici de faptul ca prescriptia stinge doar dreptul la actiune, astfel incat obligatia tertilor fațăa de societate ramane in fiinta si poate fi executata benevol de catre terti. Lichidatorul nu a facut nici un demers pentru recuperarea acestor sume de la momentul in care recurenților li s-a ridicat dreptul de administrare. In aceste conditii, angajarea raspunderii lor juridice pentru intreaga suma de 151.136,83 lei putea fi facuta doar in masura in care lichidatorul facea dovada faptului ca a incercat recuperarea creantelor fata de terti si aceasta incercare a ramas fara rezultat.
Prin urmare, indicarea sumei de 151.136,83 lei (întregul pasiv al societății debitoare), pana la concurenta careia s-a dispus atragerea raspunderii, nu inseamna ca acesta este prejudiciul presupus a fi fost cauzat de catre recurenți in patrimoniul debitoarei, ca urmare a faptelor prevazute la art.138 alin.L lit.d, eexistand nici un indiciu ca intreaga suma reprezinta prejudiciul cauzat ca urmare a intrunirii conditiilor legale. In lipsa unor elemente care sa ateste cuantumul prejudiciului, nu se poate prezuma - astfel cum a procedat instanta de fond, ca acesta are valoare egala cu suma totala a creantelor in scrise in tabelul definitiv.
In privinta vinovatiei arată că pentru antrenarea raspunderii in temeiul art 138 din Legea insolventei este necesar ca lichidatorul sa faca dovada intentiei lor ca forma a vinovatiei. Toate faptele ilicite enumerate de art. 138 din Legea insolventei sunt fapte intentionale care exclud culpa ca forma a vinovatiei. Lipsa caracterului intentional al faptei face ca actiunea in raspundere sa fie inadmisibila.
Prin urmare, instanta ar fi trebuit sa cerceteze si mobilul savarsirii faptelor ce au fost incadrate la art. 138 lit d.
Realizarea profitului de catre o societate comerciala, desi este de dorit, nu este o obligatie si nicidecum o obligatie de rezultat asa cum sugereaza lichidatorul.
Simpla continuare a unei activitati comerciale in pierdere nu este prin ea insasi de natura sa determine angajarea raspunderii personale. Recurentii au incercat reprofilarea societatii tocmai in scopul de a redresa situatia sa financiara insa conjunctura economica nu a permis iesirea din situatia descrisa.
Nici in cuprinsul raportului intocmit de lichidator nu sunt identificate persoane concrete sau fapte concrete ale acestora care sa poata atrage raspunderea juridica. Atragerea raspunderii poate opera cu privire la orice persoana "care a cauzat starea de insolventa a debitorului", fie acestea chiar si alte persoane decat cele cu atributii de supraveghere si control. De aceea, este imperios necesar ca, in cererea de antrenare a raspunderii, sa se identifice fara urma de echivoc, persoana raspunzatoare de starea de insolventa a debitorului, fie ca ea este din randul administratorilor sau din sfera persoanelor straine de activitatea de supraveghere si control.
Prin sentinta civila recurata instanta a retinut prezumtia insusirii lichiditatilor si a activelor imobilizate din faptul nepredarii acestora pe seama lichidatorului. O astfel de prezumtie nu poate opera deoarece in speta este vorba de o raspundere delictuala unde vinovatia trebuie dovedita de lichidatorul care a solicitat antrenarea raspunderii, iar pe de alta parte predarea nu ne-a fost ceruta de lichidator. Nu se poate retine ca recurenții și-ar fi insusit disponibilitatile banesti ori activele imobilizate si le-ar fi folosit in interes personal astfel incat sa rezulte vinovatia noasatra sub forma intentiei, neexistand nici o dovada in acest sens. De altfel, judecatorul sindic nici macar nu a retinut existenta unor dovezi in acest sens, acesta operand doar cu prezumtii.
Pentru a se putea atrage raspunderea in temeiul art.138 alin.l lit.a din legea 85/2006, trebuie prezentate in concret elementele faptei ilicite, nefiind suficienta simpla indicare a textului de lege, iar succesul actiunii presupune dovedirea situatiei de fapt expusa de catre lichidatorul judiciar.
Atat practica cat si din dispozitiile legii rezulta ca aceste fapte prevazute de art.138 al 1 din Legea 85/2006 trebuie sa fie savarsite cu intentie pentru a angaja raspunderea persoanei vinovate de cauzarea prejudiciului, mai mult chiar intentia trebuie sa fie dovedita. Nici în privinta acestui element subiectiv nu se face referire nici la existenta sa si nici la mijlocul de proba care ar sprijini
concluzia existentei sale in cuprinsul cererii adresate instantei, dupa cum nici instanta nu a indicat probele care ar putea sustine opinia judecatorului sindic.
Raportul de cauzalitate intre faptele ilicite si preiudiciul care consta in aducerea in stare de insolvellta a debitoarei trebuie dovedit în mod clar,el nu se poate prezuma.
Intre fapta ilicita si prejudiciu trebuie sa existe o relatie directa, de la cauza la efect, in sensul ca lipsa disponibilitatilor se datoreaza faptei prevazute de lege, neintrand in domeniul «cauzelor» faptele, fie chiar mentionate in lege, care au favorizat, iar nu determinat producerea starii de insolventa.
In cauza, nu a fost dovedit faptul ca intre faptele imputate recurenților si prejudiciul presupus a fi in valoare de 151.136,83 RON ar exista vreo legatura de cauzalitate.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 (textul legal pe care lichidatorul debitoarei SC M. G. S. și-a întemeiat acțiunea), judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei ajunsă în insolvență să fie suportat de către administratorul societății, dacă se dovedește că acesta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, a făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice și nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Judecătorul sindic a admis acțiunea și i-a obligat pe ambii pârâți, în solidar, să plătească întregul pasiv al debitoarei, reținând că aceștia nu au ținut contabilitatea societății ai cărei administratori au fost.
În primul rând, recurenții au susținut că răspunderea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea 85/2006 este o formă specială de răspundere civilă delictuală, elementele sale trebuind dovedite.
C. ea observă că judecătorul sindic a indicat expres în cadrul considerentelor reținute faptul că răspunderea este delictuală atunci când este vorba de încălcarea unor obligații legale, menționând și faptul că este contractuală în cazul încălcării obligațiilor decurgând din contractul de mandat (pârâții fiind administratorii debitoarei). În speță, distincția este, oricum, irelevantă, întrucât în ambele cazuri trebuie analizate aceleași patru elemente ale răspunderii - faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, vinovăție, particularitățile specifice fiecărui tip de răspundere fiind avute în vedere de judecătorul sindic.
S-a mai invocat faptul că temeiurile reținute de instanță nu au fost identificate de către lichidatorul judiciar printre cauzele și împrejurările apariției stării de insolvență, instanța depășind limitele învestirii sale.
Dimpotrivă, curtea apreciază că limitele învestirii judecătorului sindic au fost respectate, acestea analizând actele și faptele celor doi administratori astfel cum au fost descrise de lichidatorul judiciar, prin prisma textului legal invocat, respectiv art.138 alin.1 lit.d din Legea insolvenței.
Astfel, corect a reținut judecătorul sindic faptul că, deși au fost predate bilanțurile contabile din perioada 2008 - 2010, acestea nu au fost însoțite de listele analitice în care să fi detaliate creanțele deținute împotriva unor terți, rațiunea predării acestor înscrisuri fiind tocmai aceea de a permite lichidatorului judiciar să identifice potențiale creanțe de recuperat pentru a putea plăti debitele către creditorii debitoarei aflate în insolvență. Or, un asemenea scop nu poate fi atins în lipsa unor documente care să justifice creanțele înscrise în cuantum de 32.903 lei deținute împotriva unor terțe persoane și care, eventual, să constituie
probe în cadrul unor demersuri inițiate în temeiul art.20 alin.1 lit.l din Legea 85/2006.
În speță, pârâții nu au făcut dovada nici în fața judecătorului sindic, nici în fața instanței de recurs că au întocmit această listă sau că ar deține documente din care s-ar putea identifica potențiali debitori, fapt care prezumă că astfel de documente nu au fost întocmite, neexistând o evidență în acest sens.
Pârâții au invocat faptul că lichidatorul judiciar nu i-ar fi notificat că aveau obligația de a preda bunurile și sumele de bani din casieria debitoarei, însă curtea reține că, pe de o parte, această obligație derivă din lege, iar, pe de altă parte, la dosarul de fond există dovada notificării ambilor pârâți despre deschiderea procedurii insolvenței, precum și despre obligațiile pe care legea le stabilește în sarcina acestora, notificările fiind ridicate de către o persoană din familie la data de_ . Subsecvent, pârâții nu au depus decât bilanțul prescurtat la data de_, fără balanța de verificare aferentă, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la data de_ 9 și_, fără balanța de verificarea aferentă, și nu i-au predat lichidatorului sumele de bani, bunurile, neindicând măcar locul în care acestea se află, astfel că lichidatorul nu putea identifica nici debitorii societății și nici creanțele de încasat. În lipsa celorlalte înscrisuri pe care trebuiau să le predea și cu privire la care au fost notificați, judecătorul sindic a prezumat corect că acestea nu au fost întocmite, întrucât, în caz contrar, ar fi fost și acestea depuse. Mai departe, judecătorul sindic a
concluzionat temeinic că, din moment ce legiuitorul a sancționat neținerea contabilității în conformitate cu legea, cu atât mai mult neținerea contabilității se încadrează în textul art.138 alin.1 lit.d din lege.
Contrar susținerilor recurenților, între fapta reținută în sarcina lor și ajungerea în stare de insolvență există legătură de cauzalitate. Într-adevăr, dacă cei doi pârâți care s-au aflat la conducerea debitoarei ar fi ținut contabilitatea la zi, astfel cum au obligația potrivit art.10 din Legea 82/1991, ar fi putut prezenta și documentele lipsă și, mai mult, ar fi putut să sesizeze dificultățile cu care se confrunta debitoarea (neîncasarea propriilor creanțe, neplata creanțelor bugetare cu consecința acumulării de datorii, existența unor disponibilități reduse) și să ia măsurile necesare pentru redresare, fiind eliminate astfel premisele intrării în incapacitate de plată și crearea prejudiciului constând în pasivul înregistrat în tabelul de creanțe. Contrar celor susținute de pârâți, nu este necesar ca starea de insolvență să fi fost determinată exclusiv de faptele încadrabile în art.138 alin.1 lit.d din lege, fiind suficient să facă parte dintr-un complex cauzal în care să se regăsească și elemente obiective care, altfel, ar fi avut o influență mai redusă asupra activității societății.
Recurenții au menționat existența obligației lichidatorului judiciar de a efectua inventarierea patrimoniului și conservarea bunurilor, însă curtea reține că această obligație le incumba, în primul rând, administratorilor statutari, inventarierea fiind o operațiune care trebuie realizată cel puțin o dată pe parcursul exercițiului financiar (deci cel puțin anual), potrivit art.7 din Legea 82/1991.
Cu privire la prejudiciul cauzat, curtea reține că legea consideră ca fiind prejudiciu pierderea suferită de creditorii societății (scopul procedurii fiind recuperarea creanțelor deținute de terți împotriva debitoarei), care, în speță, este întreg pasivul înscris în tabelul de creanțe și neacoperit nici măcar parțial în timpul procedurii.
Recurenții au invocat în apărare existența activelor imobilizate, precum și a sumelor de bani din casierie și a creanțelor deținute împotriva propriilor debitori, însă, astfel cum s-a reținut deja, nu au predat efectiv aceste active și sumele de bani (care scriptic nu pot fi considerate ca diminuând valoarea pasivului), iar
urmărirea recuperării acestor creanțe revenea, în primul rând și în egală măsură, fiecărui administrator al debitoarei, în speță, ambilor pârâți. Mai mult, astfel cum
s-a reținut anterior, nu s-a putut demara recuperarea creanțelor întrucât pârâții nu au depus lista debitorilor și nici înscrisuri doveditoare.
Cât privește vinovăția, judecătorul sindic a reținut corect că aceasta rezultă din neîndeplinirea unei obligații legale - respectiv din faptul omisiv al neținerii contabilității, culpa aparținându-le ambilor pârâți care s-au aflat la conducerea debitoarei. Nu poate fi reținută apărarea pârâtului M. M. jr. în sensul că a devenit administrator abia la data de_, întrucât și de la această dată și până la deschiderea procedurii a fost reținută inexistența documentelor contabile cu consecințele amintite. Chiar dacă scriptic s-a înregistrat un sold mai mare la data de_, pârâtul nu a dovedit, din punct de vedere contabil, această diferență, fapt care conduce la aceeași concluzie a neținerii contabilității.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 C.proc.civ., curtea va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâții M. M. și M. M. jr. împotriva sentinței civile nr.306 din_ pronunțată în dosarul nr._ * al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. S. C. | P. | A. | M. | C. |
GREFIER
V. D.
Red. C.P. dact. GC 2 ex/_
Jud. primă instanță: M.C. Botiș
| ← Decizia civilă nr. 11116/2013. Răspundere organe de conducere.... | Sentința civilă nr. 1712/2013. Răspundere organe de... → |
|---|
