Sentința civilă nr. 2872/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC_ /A1

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2872/2013

Ședința publică din data de: 25 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.

S-a luat în examinare cererea de antrenare a răspunderii materiale personale formulată de C.I.I. DĂRĂBAN A. în calitate de lichidator judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei SC B. S. - dosar nr._ /A1, împotriva pârâtului B. L. C. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar C.II DĂRĂBAN A., d-na practician în insolvență Dărăban A.

, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile atât potrivit Codului de Procedură Civilă, cât și prin Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la data de_, de către lichidatorul judiciar precizare la cererea de angajare a răspunderii și răspuns la întâmpinare.

Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.

Judecatorul sindic acorda cuvantul asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, invocate prin intampinare.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea întâmpinării formulate de fostul administrator statutar B. L. C., ca neîntemeiată și admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, precum și a precizării, așa cum au fost formulate, având în vedere motivele arătate în cererea de atragere a răspunderii și în răspunsul la întâmpinare.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. L. C., invocată de acesta prin întâmpinarea formulată, iar in subsidiar asupra cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.

JUDECĂTORUL SINDIC,

La data de 11 iunie 2013, C. DARABAN A., desemnat administrator judiciar al debitorului SC BUYITONLINE S., a formulat cerere de angajare a raspunderii patrimoniale impotriva paratului B. L. C., in calitate de administrator statutar al debitoarei SC BUYITONLINE S., solicitand admiterea cererii si in consecinta, in baza art. 138, alin.1 lit. a) si d) din Legea nr._, obligarea paratului la plata din averea proprie a pasivului debitoarei catre creditorii cuprinsi in tabelul definitiv al creantelor in suma totala de 96.210 lei.

In motivare, administratorul judiciar a aratat ca, B. L. C. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, conform informatiilor furnizate de ORC C. . Administratorul judiciar a precizat faptul ca a notificat prin scrisoare cu confirmare de primire atat administratorii statutari ai debitoarei, cat si societatea debitoare, prin adresele nr. 249/_ si 166/_, prin care a solicitat depunerea actelor contabile la dosar, in vederea verificarii in mod concret a gestiunii patrimoniului, pentru a constata relatiile comerciale in care a fost angajata societatea.

S-a mentionat faptul ca, ultimele informatii economice au fost cele luate din bilantul contabil si contul de profit si pierdere afisat pe site-ul M.E.F., incheiat la_, in care au fost reflectate active circulante in suma de 11.408.346

lei, constand din stocuri - 26.891 lei, creante - 11.380,188 lei si casa si cont in banca - 1.267 lei.

S-a aratat ca administratorul statutar nu a predat actele contabile si nici o lista a bunurilor debitoarei, bilantul contabil si contul de profit si pierderi, ultima balanta de verificare si lista cu creditorii, astfel, neavand acces la informatiile si actele contabile, lichidatorul judiciar nu si-a putut exercita atributiile in vederea valorificarii bunurilor din patrimoniu si a recuperarii creantelor. Administratorul judiciar a aratat ca, prin valorificarea activelor imobilizate si a activelor circulante s- ar fi putut plati integral datoria catre creditorii debitoarei. La postul bilantier "clienti" au fost inregistrate creantele proprii ale societatii in suma de 11.380.188 lei. Administratorul judiciar a invederat ca, datorita faptului ca administratorii statutari nu au prezentat actele contabile, respectiv balanta de verificare analitica a clientilor, astfel nu s-a putut concluziona daca aceste creante au fost recuperate, ceea ce a determinat prezumarea ca, pe de o parte, in situatia recuperarii sumelor, acestea au fost insusite, iar pe de alta parte, ca din neglijenta lor acestea nu au fost recuperate, in ambele cazuri, aceste actiuni sau inactiuni, constituind fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu in dauna creditorilor. Astfel, s-a apreciat ca bunurile au fost folosite in interes propriu al administratorilor statutari sau a unei alte persoane, fiind incidente prevederile art. 138, alin 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Mai mult, administratorul statutar nu a depus nici bilantul contabil aferent anului 2010-2012. S-a invederat ca, in baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, conform art. 71, administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, iar art. 11 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 prevede ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorilor.

Administratorul judiciar a apreciat ca sunt incidente prevederile art.138 alin. 1, lit.d din Legea nr. 85/2006. Astfel, s-a aratat ca faptele administratorului statutar al debitoarei SC BUYITONLINE S. indeplinesc conditiile raspunderii civile delictuale a acestuia, respectiv exista fapte ilegale savarsite de catre acesta, respectiv administratorul statutar - B. L. C., a existat paguba determinata de faptele ilicite ale administratorului statutar, paguba care se ridica la suma de 96.210 lei - reprezentand datoriile societatii debitoare fata de creditori, dovedita prin tabelul definitiv anexat. Faptele ilicite enumerate au fost savarsite de catre administratorul statutar cu intentia de a sustrage debitoarea de la plata obligatiilor care ii reveneau fata de creditorii sai si, desigur, la insusirea in mod ilegal a lichiditatilor. De asemenea exista un raport de cauzalitate intre faptele ilicite ale administratorilor debitoarei savarsite cu vinovatie si prejudicierea creditorilor cu suma totala de 96.210 lei.

La data de 12 septembrie 2013, paratul B. L. -C. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ce il priveste, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In motivarea intampinarii, paratul a aratat ca a inteles sa invoce exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ceea ce il priveste, avand in vedere ca cererea de chemare in judecata a fost introdusa in mod gresit fata de el, in calitate de administrator statutar al SC BUYITONLINE S., cand in realitate administratorul statutar al acestei societati a fost persoana juridica SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S., paratul fiind doar reprezentant legal al acesteia.

Pe fondul cauzei, paratul a mentionat ca nu s-a dovedit sub nicio forma faptul ca in calitate de reprezentant al administratorului statutar, ar fi savarsit faptele pentru care a fost chemat sa raspunda. De asemenea, paratul a invederat faptul ca in baza actului aditional nr. 1 din data de_, asociatii SC BUYITONLINE S. si anume GRUITA BOGD. ANDREI, RADU T. si PRODEA

RAMONA ANDREEA au marit capitalul social al societatii BUYITONLINE S. cu 20 lei (2 parti sociale), in acest mod devenind asociati si persoanele juridice SC REINVENT BUSINESS STRATEGIES S. si SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S.

, fiecare detinand (1 parte sociala) - 4,55 % din totalul capitalului social), ambele reprezentante legal de parat. Tot atunci SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S. a obtinut calitatea de administrator, functie pe care a detinut-o timp

de 6 luni, respectiv pana in martie 2010. Paratul a avut calitatea de reprezentant al administratorului pentru o perioada scurta de timp, astfel incat apreciaza ca acuzatiile sunt nefondate si neintemeiate.

In plus, in prezentarea faptelor imputate, reclamanta C. DARABAN ADELJNA nu a aratat contributia fiecarui asociat la prejudiciul creat si, de asemenea, nu s-au administrat probe prin care sa se fi dovedit raspunderea speciala si personala prevazuta de art.138 din Legea nr.85/2006, pe care ar fi avut-o fiecare membru din conducere, nominalizat ca persoana responsabila cat si intinderea prejudiciului in raport cu vinovatia fiecaruia.

De asemenea, s-a aratat ca intrucat raspunderea patrimoniala reglementata de dispozitiile Legii 85/2006 este o raspundere civila de natura delictuala fata de creditori si nu contractuala ori delictuala fata de debitorul persoana juridica, nu se prezuma existenta nici uneia dintre conditiile raspunderii in discutie, iar dovada indeplinirii acestor conditii revine reclamantei, conform codului civil.

Cu referire fapta prevazuta la art.138 lit.a din lege, paratul a aratat faptul ca nu a folosit nici un bun in scop personal, tinand cont de perioada scurta de timp in care a avut calitatea de reprezentant al administratorului statutar al acestei societati, si anume 6 luni, de asemenea nu s-a folosit de bunurile societatii si, cu atat mai mult, nu a luat credite in numele societatii pentru a le folosi in interes personal.

In privinta faptei prevazute la art.138 lit.d, tezele I si II din lege, paratul a aratat ca reclamanta nu a indeplinit obligatia procesuala de a dovedi actele si operatiunile materiale ce ar fi fost savarsite de catre parat si care s-ar incadra in continutul faptei ilicite a tinerii unei contabilitati fictive si nici actele materiale prin care acesta ar fi distrus sau ascuns contabilitatea societatii debitoare. In privinta omisiunii ilicite constand in netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea (art.138 alin 1 lit. d teza III), reclamanta nu a precizat si nici nu a dovedit care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicita imputata ar fi condus la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

Referitor la imprejurarea ca nu a fost depus la dosar bilantul contabil aferent anului 2010-2012, s-a precizat ca aceasta nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe. Lipsa documentelor contabile este o prezumtie care nu este de natura a permite prezumtia ca lipsesc documentele contabile, ca paratul, in calitate de reprezentant al administratorului statutar, nu a urmarit tinerea contabilitatii, ca nu a respectat dispozitiile legale privind organizarea contabilitatii, toate acestea avand drept efect ajungerea societatii in stare de incetare de plati. Eventualul refuz de a pune la dispozitia judecatorul sindic sau lichidatorului a documentelor si informatiilor prevazute de art.28 din lege nu se sanctioneaza potrivit art. 138 lit. d.

La data de 21 octombrie 2013, C. DARABAN A., in calitate de administrator judiciar al SC BUYITONLINE S., a formulat o precizare de actiune, aratand ca paratul a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, deci este fostul administrator statutar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, judecatorul sindic retine

urmatoarele

:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de_ ,

astfel cum a fost precizata la data de_, lichidatorul judiciar al debitoarei SC BUYITONLINE S. a solicitat in temeiul prevederilor art.138 al.1 lit.a si d din Legea nr.85/2006, angajarea raspunderii patrimoniale a paratului B. L. -C. si obligarea acestuia la plata din averea proprie a sumei de 96.210 lei reprezentand pasivul debitoarei inscris in tabelul definitiv de creante.

Intregul demers procesual al lichidatorului judiciar s-a intemeiat pe faptul ca paratul, in calitatea sa de fost administrator statutar, a fost notificat ulterior deschiderii procedurii insolventei pentru a proceda la predarea actelor contabile ale societatii debitoare, insa nu si-a onorat aceasta obligatie. Din faptul nepredarii actelor contabile in conformitate cu prevederile art.35 din Legea nr.85/2006 intocmite ulterior bilantului contabil afisat pe site-ul MFP incheiat la

data de_, lichidatorul judiciar a solicitat a se avea in vedere o prezumtie simpla in sensul ca bunurile evidentiate in acest bilant au fost insusite de fostul administrator statutar, iar creantele fie au fost incasate de acesta fie nu au fost recuperate din neglijenta sa, oricare din aceste actiuni sau inactiuni constituind fapte ilicite cauzatoare de prejudicii in dauna creditorilor.

De asemenea, din faptul neprezentarii documentelor contabile si al nedepunerii bilantului aferent anului 2010 - 2012, lichidatorul judiciar a tras concluzia ca paratul, in calitatea sa de fost administrator statutar, a savarsit una din faptele prevazute la art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.

Asadar, intreaga argumentatie a cererii de chemare in judecata se intemeiaza pe imprejurarea ca paratul a avut calitatea de fost administrator statutar, tinut de obligatiile legale prevazute in sarcina sa de art.35 din Legea nr.85/2006 si art.71 din Legea nr.31/1990, respectiv art.11 din Legea nr.82/1991, a caror neindeplinire ar atrage raspunderea paratului in conditiile prevazute de art.138 lit.a si d din Legea nr.85/2006.

Paratul a contestat ca ar fi avut aceasta calitate, invocand in acest sens si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive. Examinand cu prioritate aceasta exceptie, invocata prin intampinare, se observa faptul ca din Lista administratorilor si asociatilor, atasata de lichidatorul judiciar cererii formulate, rezulta ca paratul B.

L. - C. a fost inscris ca administrator persoana fizica in informatiile furnizate de Directia Generala a Finantelor Publice C. cu privire la debitoarea BUYITONLINE

S., perioada de mandat a acestuia fiind_ -_, in timp ce calitatea de administrator persoana juridica a avut-o SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S. .

Cu toate acestea, din Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor SC BUYITONLINE S. nr.1/_, eliberata din arhiva Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, rezulta ca s-a decis la data respectiva revocarea din functia de administrator a domnilor Gruita Bogdan Andrei si Radu T. si numirea in functia de administrator a SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S., reprezentata prin B. L. - C., pe o perioada de 6 luni, avand puteri depline. Prin Rezolutia nr.17228/_ pronuntata de persoana desemnata de directorul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, a fost admisa cererea formulata de solicitantul Gruita Bogdan Andrei si s-a dispus in temeiul Hotararii adunarii generale a asociatilor nr.1 din data de_ inregistrarea in registrul comertului a mentiunii privind numirea administratorului SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S. cu datele sale de identificare, B. L. -C.

, cu datele de identificare, durata mandat administrator: 6 luni. Probabil pornind de la maniera nu foarte explicita din cuprinsul Rezolutiei nr.17228/_ de redactare a dispozitiei de inregistrare in registrul comertului a mentiunii cu privire la numirea administratorului, paratul B. L. -C. a fost inregistrat in registrul comertului ca administrator persoana fizica, pentru un mandat de 6 luni, aferent perioadei_ -_, desi acesta avea doar calitatea de reprezentant legal al administratorului persoana juridica numit de adunarea generala a asociatilor.

Aceasta realitate in ce priveste calitatea paratului de reprezentant legal al administratorului, iar nu de administrator statutar al debitoarei SC BUYITONLINE

S. nu poate fi insa ignorata, rezutand cu puterea evidentei din cuprinsul Hotararii Adunarii Generale a Asociatilor SC BUYITONLINE S. nr.1/_, inscrisa in evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.

Raportat la aceasta calitate, judecatorul sindic constata ca nu paratului ii revenea obligatia de a preda lichidatorului judiciar bunurile societatii si actele contabile si documentele constitutive ale societatii debitoare, ci administratorului SC REINVENT STRATEGIC BUSINESS SOLUTIONS S., iar o eventuala raspundere pentru faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006, invocate in speta, ar urma sa revina acestuia din urma. Intrucat toate motivele de fapt si de drept ale cererii de chemare in judecata s-au raportat la calitatea de fost administrator al debitoarei falite, calitate pe care paratul nu a detinut-o in perioada_ -_, judecatorul sindic constata ca nu exista identitate intre paratul chemat in judecata si subiectul pasiv al raportului juridic litigios. In final se impune

si precizarea ca cercetarea calitatii procesuale pasive a paratului improcesuat in prezenta cauza s-a facut strict din perspectiva argumentelor invocate de lichidatorul judiciar in sustinerea cererii sale, neputand fi examinate alte eventuale fapte savarsite de parat decat cu incalcarea principiului disponibilitatii care guverneaza si aceasta procedura.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul constata ca exceptia invocata de parat prin intampinare este intemeiata si va fi admisa, cu consecinta respingerii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E :

-C. .

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului B. L.

Respinge cererea de angajare a raspunderii patrimoniale formulate de

reclamantul C. DARABAN A. in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC BUYITONLINE S. cu sediul in comuna Baciu str.Noua nr.299 bl.G ap.7 jud.C. in contradictoriu cu paratul B. L. -C. cu domiciliul in B. str.A. R. nr.13 sector 2.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 25 octombrie 2013.

JUDECATOR SINDIC, GREFIER,

M. C. B. T. G.

Red.MCB/AA/4ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2872/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței